04 ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

Studiul comparativ al legislaţiilor penale din mai multe state relevă existenţa unor puncte comune în reglementarea infracţiunilor contra vieţii sexuale în general şi a infracţiunilor de viol în special.

Unele legislaţii au cuprins şi reglementări cel puţin originale, cum ar fi, spre exemplu, art. 422 din codul penal turc, unde se prevede că: „simplul fapt, pentru un bărbat deghizat în femeie, de a intra într-un loc rezervat femeilor, va fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 1 an”.

În general, însă, toate legislaţiile europene au mers după aceeaşi concepţie de reglementare, cu unele deosebiri de la o legislaţie la alta.

Concepţia reglementării infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală a fost preluată şi de legislaţia românească în toate cele trei coduri penale care s-au succedat în timp. Însă, nesancţionarea violului comis de femeie asupra bărbatului reprezenta în legislaţia românească, până la ultimele modificări,  o poziţie izolată.

În funcţie de sistemul de reglementare adoptat, statele europene care consideră violul ca un raport sexual realizat prin violenţă în mod exclusiv de un bărbat asupra unei femei, reglementează într-un capitol separat, atentatul contra pudoarei cu violenţă, unde subiecţii nu sunt circumstanţiaţi, astfel încât, prin această infracţiune, se acoperă ipoteza violului femeii asupra bărbatului. Codurile care reglementează în acest fel sunt: Codul Penal al Suediei, Spaniei, Elveţiei, Olandei, Portugaliei ş.a. Codul penal român însă, nu prevede şi nu a prevăzut o astfel de reglementare.

Spre exemplu, Codul penal german în articolele 176, 177 şi 178 reglementează:

-176: “va fi pedepsit cu închisoare de la 1 la 10 ani cel care:

va ataca cu forţă o altă persoană prin acţiuni imorale sau prin ameninţare cu un pericol pentru viaţa sa;

va abuza de o persoană de sex feminin care nu este în deplinătatea facultăţilor mintale;

practică cu persoane sub 14 ani acţiuni imorale sau seduce aceste persoane prin comiterea unor acţiuni imorale.

Dacă aceste acţiuni nu sunt aşa grave pedeapsa va fi de la 6 luni la 5 ani închisoare”.

-177: “(1) Va fi pedepsit cu privare de libertate de la 1 an în sus cel care obligă prin forţă sau ameninţare cu un pericol permanent pentru viaţă, la întreţinerea actului sexual în afara căsătoriei sau cine constrânge o femeie la act sexual, după ce a fost adusă în stare de inconştienţă.

(2) În cazuri mai puţin grave pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare.”

-178: “Dacă vreuna din infracţiunile prevăzute la articolele 176, 177 a avut ca urmare moartea victimei pedeapsa este de peste 10 ani închisoare sau detenţiunea pe viaţă”[1].

Din reglementarea citată mai sus reies cele spuse anterior, adică, chiar dacă în unele cazuri subiecţii sunt circumstanţiaţi, codul prevede şi protejează şi persoanele de sex masculin împotriva unor acte imorale, respectiv împotriva violului săvârşit de femei asupra bărbaţilor.

Acelaşi lucru reiese şi din Codul penal suedez, care reglementează violul în art. 1 din Capitolul VI şi are următorul conţinut:

„Dacă, prin violenţă sau prin ameninţare implicând un pericol iminent exercitat împotriva ei, un bărbat constrânge o femeie la un raport sexual, acesta va fi condamnat, pentru viol, la închisoare între doi şi zece ani. Este asimilat violenţei faptul de a aduce o femeie într-o stare de pierdere a cunoştinţei sau în orice altă stare asemănătoare”.

După cum se observă, acest text este destinat exclusiv protecţiei libertăţii sexuale a femeii, vizavi de raportul sexual cu un bărbat.

În textul imediat următor însă, prin reglementarea “atentatului la libertatea sexuală” sfera protecţiei penale cuprinde o arie mult mai largă, incluzând şi ipoteza violării bărbatului de către femeie.

„Acela care într-un alt caz decât cel prevăzut de primul articol, determină o persoană la un raport sexual sau la orice altă relaţie sexuală printr-o constrângere ilicită ori abuzând grav de situaţia de dependenţă a acesteia, sau care are o relaţie sexuală cu  o persoană abuzând fie de starea sa de pierdere a cunoştinţei fie de incapacitatea de a rezista, fie de starea sa de alienaţie mintală sau de imbecilitate, va fi condamnat pentru atentat la libertatea sexuală, cu închisoare până la patru ani”.

În marea majoritate a cazurilor, însă, în codurile penale europene, violul este înţeles ca raport sexual obţinut prin violenţă, ori profitând de incapacitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fără ca să existe vreo delimitare din punct de vedere sexual, a agresorului ori a victimei. Este situaţia codurilor penale: francez, belgian, italian, luxemburghez, rus, moldovenesc, turc, norvegian ş.a.

Astfel, Codul Penal din Republica Moldova reglementează infracţiunea de viol la articolul 102 şi are următorul conţinut:

„Violul, adică raportul sexual cu aplicarea forţei fizice, ameninţării sau profitând de starea de neputinţă a părţii vătămate,

-se pedepseşte cu privaţiune de libertate de la trei la şapte ani.

Violul săvârşit de o persoană care anterior a mai săvârşit o astfel de infracţiune,

- se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de la cinci la zece ani.

Violul săvârşit de un grup de persoane sau violarea unei minore,

- se pedepseşte prin privaţiune de libertate de la cinci la cincisprezece ani.

Violul săvârşit de un recidivist deosebit de periculos,

- se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la opt la cincisprezece ani.

Violul care a avut urmări extrem de grave, precum şi violarea unei minore în vârstă de până la 14 ani,

- se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la opt la cincisprezece ani sau cu moartea”[2].

În această reglementare se observă că la primul alineat se defineşte noţiunea de viol, alineat care nu circumstanţiază subiecţii acestei infracţiuni, ci doar se referă la elementul material al infracţiunii şi nu face delimitări pe criterii sexuale.

Tot în acest sens este prevăzută infracţiunea de viol şi în Codul penal belgian, ale cărui texte sunt următoarele:

„Atentatul la pudoare, comis cu violenţă sau ameninţări, asupra unor persoane de un sex sau celălalt, va fi pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”;

„Va fi pedepsit prin recluziune oricine va comite crima de viol, fie cu ajutorul violenţelor şi ameninţărilor grave, fie prin viclenie, fie abuzând de o persoană care, prin efectul unei boli, prin alterarea facultăţilor sale sau prin orice altă cauză accidentală, avea pierdut uzul simţurilor sau fusese lipsit de acestea prin orice artificiu”.

Aducem un exemplu şi din reglementarea infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală în Codul penal grec, care la fel ca majoritatea legislaţiilor penale europene dă o mai mare importanţă acestor infracţiuni. Astfel, Codul penal grec defineşte infracţiunea de viol la art. 336 ca fiind:

„Acela care prin forţă sau prin tratamente grave, imediate şi periculoase obligă o femeie la relaţii sexuale în afara căsătoriei va fi pedepsit cu închisoare nu mai mare de 10 ani”[3].

Definiţia pe care o dă codul penal grec este într-un fel asemănătoare cu cea dată de Codul penal român din 1964, însă codul penal grec în articolul imediat următor reglementează o altă infracţiune sub denumirea de “Abuzul sexual” în care nu se face o circumstanţiere a subiecţilor infracţiunii:

„Acela care prin forţă, pericol sau prin tratamente grave, imediate şi periculoase obligă o femeie sau un bărbat să întreţină şi să tolereze acte sexuale va fi pedepsit cu închisoarea nu mai mult de 10 ani”[4].

Prin acest procedeu se acoperă şi ipoteza violului comis de femeie asupra bărbatului.

O altă problemă care este reglementată diferit de legislaţiile penale este aceea a coautoratului la infracţiunea de viol.

În Codul penal român, controversa privind coautoratul la viol este determinată cel puţin parţial şi de modul cum este redactat textul art. 197 C.pen. care nu prevede, în mod explicit, că este vorba de o infracţiune cu autor unic[5].

Codul penal român anterior incrimina violul, în art. 419, de o manieră care excludea posibilitatea coautoratului: “comite delictul de viol bărbatul care prin violenţă sau ameninţare, constrânge o persoană de orice sex, să aibă cu el raport”. Se observă deci că executarea raportului sexual era condiţionată de exercitarea constrângerii de către aceeaşi persoană[6].

În acest sens art. 222-23 din noul Cod penal francez nu conţine nici o referire expresă la calitatea persoanelor care pot săvârşi acţiunile specifice infracţiunii complexe de viol: “Orice act de penetrare sexuală, de orice natură ar fi, comis asupra persoanei altuia prin violenţă, constrângere, ameninţare sau surprindere este un viol”. Legiuitorul francez necondiţionând executarea actelor de constrângere de către aceeaşi persoană, care săvârşeşte şi actul sexual, lasă deschisă posibilitatea coautoratului prin comiterea celor dintâi acte de către orice altă persoană.

În doctrina penală română, însă, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte coautoratul la infracţiunea de viol, fiecare parte venind în sprijinul opiniei sale  cu argumente mai mult sau mai puţin fondate. Acest aspect rămânând încă în discuţia autorilor de specialitate, este evident că în final se va ajunge la o poziţie bine definită şi argumentată corespunzător.

 


[1] Strafgesetzbuch mit neuem Demonstrationsstrufrecht G.M. Beck,  München, 1972, p. 83, art. 177,178

 

[2] Codul penal al Republicii Moldova, p. 81, art. 102.

[3] The Greek Penal Code, Fred B. Rothman&C.O. South Mackensack, N.Y. Sweet&Maxwell Limited London.

[4] Ibidem.

[5] Constantin Butane, Coautoratul în unele situaţii deosebite, Revista de Drept Penal, Anul II, nr. 4, 1995, p. 72.

[6] ibidem.