09 CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ŞI AVOCATUL POPORULUI

raport-justitie
1 01 REZUMAT
2 02 JUSTIFICARE
3 03 CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
4 04 MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI REFORMA SISTEMULUI JUDICIAR
5 05 PROFESIA DE AVOCAT
6 06 DREPTURILE OMULUI ÎN ROMÂNIA
7 07 RELAŢIILE DINTRE PROFESIILE JURIDICE
8 08 INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
9 09 CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ŞI AVOCATUL POPORULUI
10 10 CELELALTE PROFESII JURIDICE
11 11 INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII
12 12 INVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC

- o evaluare a revizuirii Constituţiei privind jurisdicţia constituţională -

Idei centrale:

Curtea Constituţională rămâne un organism intens politizat. Judecătorii Curţii nu au reale garanţii de independenţă.

Acest caracter ridică întrebări în legătură cu ocrotirea constituţională a cetăţeanului.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea de prea puţine ori pentru a spune că reprezintă interesele cetăţenilor.

După aderare, instanţele ordinare vor avea atribuţii specifice unei curţi constituţionale.

 

I. Introducere.

Deşi anunţată cu mare entuziasm in timpul adoptării sale de către legislativ “reformarea” cadrului legal în care funcţionează Curtea Constituţională nu a reuşit să producă efectele proclamate de legiuitor la vremea adoptării. Mai mult, studiul propriei jurisprudenţe post reformă a curţii pare a indica abdicarea parţială a Curţii Constituţionale de la propria doctrină a abţinerii de la intervenţia în conflicte politice între majoritatea si minoritatea parlamentară, ori în conflicte legate de “reformele tranziţiei”, anul 2005 fiind presărat cu cîteva (mini)crize politice, ca urmare a unor astfel de intervenţii. In egală măsură, Curtea Constituţională a reuşit în anul 2005 să işi doboare propriul record de procentaj minim al cererilor aprobate de control posterior, introduse la dorinţa cetăţenilor.

În acest comentariu vom încerca să trecem în revistă distanţa dintre aşteptările declarate de legiuitor şi rezultatele concrete ale modificării cadrului de funcţionare al Curţii Constituţionale, să studiem cauzele care au facut posibilă aceasta distanţă între aşteptări şi rezultate, şi, bineînţeles, să tragem cîteva concluzii de viitor,  pentru îmbunătăţirea funcţionării Curţii Constituţionale.   

II. Modificarea cadrului de funcţionare al Curţii Constituţionale prin Legea de Revizuire a Constituţiei şi Legea pentru modificarea Legii 47/1992, de funcţionare a Curţii Constituţionale. Obiectivele declarate de legiuitor.

 Cadrul legal în care funcţionează Curtea Constitutională a fost relativ modificat atât prin Legea de Revizuire a Constituţiei României din 2003, cît şi prin Legea Nr. 232/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

 Cu toate că intervalul scurs de la introducerea acestor modificări (circa 2 ani), este probabil înca prea scurt pentru a permite o evaluare finală a impactului acestor modificari asupra controlului constituţional efectuat de către Curtea Constituţională, cîteva concluzii preliminare asupra acestui impact tot se pot trage, alături de o trecere în revistă a principalelor decizii ale Curţii în anul 2005.

 Înainte însă de a discuta impactul modificărilor în privinţa activităţii Curţii, nu este inutil să facem o succintă trecere în revistă a ceea ce s-a dorit prin modificarea cadrului legal, şi să schiţăm un minicadru teoretic în baza căruia cititorul ar putea aprecia aceste modificări.

În privinţa obiectivelor declarate a fi urmarite de legiuitor prin modificare, edificatoare sunt aşa-numitele lucrări pregătitoare (travaux préparatoires)[1], pe care le vom prezenta succint în continuare.

 Conform declaraţiei unuia dintre iniţiatorii modificărilor, Valer Dorneanu, prin modificările propuse la Legea nr. 47/1992, legiuitorul a dorit să dea “o dimensiune şi mai substanţială rolului Curţii Constituţionale" (rolului de Garant al Supremaţiei Constituţiei n.n) şi să “sporească atribuţiile acesteia”. Atribuţiile Curţii Constituţionale au fost astfel extinse,  Curţii încredinţîndu-i-se soluţionarea conflictelor dintre autorităţile statului şi controlul constituţionalităţii legilor de aprobare a tratatelor şi acordurilor internaţionale. In plus, au fost statuate şi norme procedurale, specifice contenciosului constituţional, în vederea corelării cu regulile procedurale stabilite prin alte reglementări.[2] De asemenea, s-a extins sfera subiecţilor care pot sesiza Curtea Constituţională prin introducerea Avocatului Poporului, dar şi a altor subiecţi de drept care pot sesiza Curtea Constituţională, “atât pentru controlul anterior al constituţionalităţii legilor, cât şi pentru controlul posterior, în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate”. Cea mai importanata modificare însă, (aşa cum s-a văzut mai tîrziu), a fost aceea care se referea la faptul că decizia Curţii Constituţionale devenea obligatorie erga omnes în controlul anterior al constituţionalităţii legii, deci şi pentru  Parlament, care nu mai putea să modifice  cu o majoritate calificată de două treimi proiectul ce ar fi primit decizia negativă a curţii, astfel cum prevedea Constituţia din 1991. [3]

Pentru o mai mare acuratete prezentăm principalele modificări aduse competenţei, atribuţiilor, şi a subiecţilor ce pot sesiza Curtea Constituţională:

a) extinderea subiectelor de sezină: Preşedintele CSM (art. 11, pct. A lit. e din Legea nr. 232/2004 corelat cu art. 146 lit. e din Constitutie), în cazul soluţionării unor conflicte de natură juridică; primul ministru, la fel, în cazul soluţionării unor conflicte de natură juridică (art. 11 pct. A lit. e din Legea nr. 232/2004 corelat cu art. 146 lit. e din Constituţie); Avocatul Poporului (art. 11 pct. A lit. a din Legea nr. 232/2004, corelat cu art. 146 lit. a din Constituţie şi art. 11 pct. A lit. d din Legea nr. 232/2004, corelat cu art. 146 lit. d din Constituţie) asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora şi, respectiv, asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţelor, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; s-a extins posibilitatea sesizarii a unor subiecţi şi la conflictele juridice de natură constituţională pentru Preşedintele României şi unul din preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului (art. 11 pct. A lit. e din Legea nr. 232/2004 corelat cu art. 146 lit. e din Constituţie), precum si la neconstituţionalitatea tratatelor si acordurilor internaţionale, aici subiecte de sezină fiind unul din preşedinţii celor două Camere, un grup parlamentar, ori un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori (art. 11 pct. A lit. b din Legea nr. 232/2004 coroborat cu art. 146 lit. c din Constituţie);

b) extinderea competenţei materiale a Curţii Constituţionale: la conflictele juridice de natură constituţională (art. 146 lit. d din Const. corelat cu lit. d a art. 11 din Legea nr. 232/2004) şi la constituţionalitate a tratatelor sau altor acorduri internaţionale (art. 146 lit. b din Const. si art. 11 pct. A lit. b din Legea nr. 232/2004);

c) obligativitatea deciziilor CC in controlul anterior de neconstituţionalitate, art. 23 alin. 2 din lege corelat cu art. 147 alin. 2 din Constitutia revizuită.

 

III. Extinderea sferei subiecţilor care pot sesiza Curtea. Impactul modificărilor.

În privinţa extinderii sferei subiecţilor în legătură cu controlul a priori de constituţionalitate a legilor, nu este clar de ce revizuentul constituţional şi legiuitorul a preferat să fie limitată extinderea acestei sfere doar la Avocatul Poporului, preferând să nu introducă printre subiecţi (alături de Avocatul Poporului numărânud-se Preşedintele României, unul din preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori), după modelul italian, german sau ungar, care să includă orice cetăţean, deşi în mod argumentabil, o sferă mai largă a subiecţilor, care ar include şi cetăţenii, ar conduce la un mai bun control constituţional.

Este posibil ca majoritatea autorilor proiectului de modificare a Constituţiei, respectiv a legii de functionare a Curţii să se fi temut de extinderea nemăsurată a numărului de cereri de pe rolul curţii, în cazul în care sfera subiecţilor ar fi fost extinsă şi la cetăţeni, după cum este posibilă existenţa unor alte raţiuni, pe care nu le cunoaştem, cert este însă că legiuitorul român a preferat să menţină limitările sferei subiecţilor care pot sesiza Curtea, în ciuda unor sugestii contrare în literatura juridică.

Cum spuneam însă, mai sus, Legiuitorul a preferat totuşi extinderea sferei subiecţilor care pot sesiza curtea atât în controlul a priori cît şi în cel a posteriori la Avocatul Poporului, unul dintre argumente în sprijinul acestei extinderi fiind acela că “cetăţeanul va fi mai bine protejat sub aspectul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având în vedere că atributul principal al avocatului poporului este de a apăra cetăţeanul în raporturile cu administraţia publică, cu potenţialele abuzuri care se săvârşesc de către aceasta. Dând dreptul avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituţională, indirect sporim posibilitatea cetăţeanului de a se apăra împotriva abuzurilor la care ar fi supus din partea autorităţilor administrative.”[4]

În continuare, vom evalua cîteva date preliminare, pentru a verifica dacă argumentul legiuitorului a fost verificat empiric in practică.

Astfel, Avocatul Poporului, conform datelor obţinute din Raportul anual 2005[5], coroborate cu o bază de date care indexează Monitoarele Oficiale al României, ne permite să tragem măcar câteva concluzii preliminare. Astfel, în anul 2005, Avocatul Poporului a trimis Curţii Constituţionale punctul său de vedere în circa 1005 de decizii emise şi publicate de aceasta în anul respectiv[6]. Aceste opinii au fost emise în majoritate covârşitoare în cadrul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate de către cetăţeni, în cadrul  efectuării controlului posterior la sesizare.

În schimb, Avocatul Poporului şi-a exercitat dreptul de a sesiza direct Curtea doar in 3 situaţii, una care privea controlul anterior, şi două privitoare la cel posterior.

O primă sesizare directă a Curţii de către avocatul poporului în cadrul controlului anterior, a privit Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (a se vedea Decizia nr. 217 din 20/04/2005, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 417 din 18/05/2005 privind sesizările de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 17 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 18 alin. (3), art. 28 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 32 şi art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate), în care Curtea Constituţionala a admis în parte excepţiile ridicate.  În cadrul controlului posterior, avocatul poporului a sesizat direct Curtea cu privire la anumite măsuri din nenumăratele ordonanţe de modificare a codul fiscal (a se vedea  Decizia nr. 568 din 02/11/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1060 din 26/11/2005 (privitoare la modificările codul fiscal), în care Curtea şi-a însuşit în parte punctul de vedere al Avocatului Poporului. A doua sesizare directă a Curţii de către Avocatul Poporului a privit dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea respingând punctul de vedere al Avocatului Poporului prin Decizia nr. 353 din 29/06/2005.

Deşi se poate susţine că aceste sesizări reprezintă o “creştere” de trei sute la sută în comparaţie cu singura obiecţie ridicată de avocatul poporului în cursul anului 2004[7], ne putem totuşi întreba dacă nu era mai eficientă acordarea directă a dreptului cetăţeanului de a sesiza curtea,  având în vedere că cetăţenii au introdus peste 1000 de cereri în fata curţilor, în cadrul controlului posterior limitat la care aceştia au acces. Către aceiaşi concluzie ne-ar putea conduce şi numărul infim al punctelor de vedere ale avocatului poporului, în care se sustine neconstituţionalitatea unor prevederi legale, invocată de cetăţeni în cadrul controlului posterior,[8] precum şi rezultatul concret al sustinerii excepţiei de către Avocatul Poporului.[9]

Ca o concluzie la cele spuse mai sus, consideram că din datele preliminare pe anul 2005 rezultă că impactul includerii Avocatului Poporului în sfera subiecţilor care pot sesiza curtea constituţionala este extrem de modest[10], ceea ce ne face, în situaţia în care tendinţa manifestată în acest an va continua şi în anii următorii, să chestionăm realizarea în practică a  speranţei unei mai bune reprezentări a cetăţeanului manifestatat de legiuitor prin includerea în sfera subiecţilor care pot sesiza curtea a Avocatului Poporului, şi să sugerăm, într-o viitoare modificare, încredinţarea directă a puterii de a sesiza Curtea, cetăţeanului.

IV. Obligativitatea deciziilor Curţii în controlul anterior. Impactul modificării.

Una dintre cele mai interesante modificări iar, retrospectiv, cea mai importantă pînă acum, a fost aceea referitoare la faptul că decizia Curţii Constituţionale devenea obligatorie erga omnes în controlul anterior al constituţionalităţii legii, nemaiputând fi modificată cu o majoritate calificată de două treimi a Parlamentului, astfel cum era posibil sub imperiul Constituţiei din 1991. Dacă modelul teoretic “asigurător” al controlului constituţional descris relativ recent în teoria dreptului constituţional[11] (politicienii vor prefera independenţa judecătorească atunci când ei consideră ca vor pierde alegerile următoare; altminteri, polticienii vor prefera curţi dependente, uşor de manipulat, pentru atingerea unor obiective politice[12]) explică destul de bine strategia urmată de majoritate în extinderea puterilor curţii, el explică strategia minoritaţii doar în măsura în care aceasta s-ar fi temut la fel de mult ca majoritatea de pierderea următoarelor alegeri.

La vremea adoptării modificării pare totuşi că un rol destul de important în favoarea acceptării acestei obligativităţi l-a avut dorinţa opoziţiei de a elimina posibilitatea ca Parlamentul sa rămână arbitrul ultim intr-o materie controversată, ignorând eventuala decizie judiciară contrară a Curţii Constituţionale, prin adoptarea de către Parlament a legii respinse de curte cu o majoritate calificată de două treimi[13]. Având în vedere majoritatea parlamentară de care s-a bucurat de-a lungul timpului fostul Front al Salvării Naţionale şi partidul desprins din acesta, dorinta opoziţiei de a elimina posibilitatea ca astfel de viitoare majorităţi parlamentare să poata ignora o interpretare contrara a curţii care ar fi dat câştig de cauza minoritaţii parlamentare, era cu siguranţă inteligibilă, şi reprezenta un motiv în plus, pe lângă cel legat de incertitudinea rezultatului următoarelor alegeri, în vederea aprobării de către opoziţia de la acea vreme a extinderii puterilor Curtii Constituţionale.  Pe de altă parte, cel puţin o parte a opoziţiei a avut în vedere că simpla extindere a puterilor Curţii nu garantează automat eliminarea jocului politic în chestiuni constituţionale, Curtea fiind ea insăşi un actor politic, şi a pledat pentru luarea in considerare a chestiunilor legate de modul de constituire, delegarea şi desemnarea membrilor Curţii Constituţionale pentru buna existenţa Curţii ca un factor independent, care să asigure supremaţia legii în materie de constituţionalite[14].  În sfârşit, chestiunile legate de modul de constituire, delegarea şi mai ales de desemnarea membrilor Curţii au rămas undeva în plan secundar, astfel că majoritatea de la acea vreme, prin jocul vacanţelor intervenite la Curte, a reuşit să adauge doi membri de frunte ai PSD, Acsinte Gaşpar si Ion Predescu unei majorităţi formată deja din membri cu legături în acelaşi partid (Ion Vida, devenit din 2004 preşedinte al Curţii, Nicolae Cochinescu, Petre Ninosu şi Şerban Viorel Stănoiu; Aspasia Cojocaru fiind ea însăşi mai mult sau mai puţin apropiată unui conducător al PSD[15]).

Rezultatul acestei majorităţi (cuplate cu instalarea unei puteri alcătuite dintr-o majoritate fragilă, rezultată în urma alegerilor de la sfârşitul lui 2004, şi trecerea în opoziţie a fostului partid majoritar, care numise majoritatea membrilor curţii) a fost unul spectaculos, manifestat prin cel mai mare procent (46.15%) din istoria Curţii[16] de decizii de neconstituţionalitate  în urma controlului a priori efectuat de curte la cererea opoziţiei parlamentare[17], cuplat cu cel mai mic procent de decizii de neconstituţionalitate în urma controlului a posteriori din aceeaşi istorie a Curţii (0.28% )[18], şi, în premieră  pentru politica românească postrevoluţionară, la crearea unei crize constituţionale, în care demisia unui guvern al majorităţii a fost evitată in extremis, după ce fusese contemplată îndelung de către majoritate.

Impactul activităţii curţii în controlul anterior asupra diverselor iniţiative legislative ale executivului ori majorităţii parlamentare nu a intârziat să primească atenţia cuvenită din partea politicienilor[19], a presei[20], a publicului şi a societăţii civile[21], parţial şi datorită spectaculozităţii crizei constituţionale  provocate de decizia pronunţată de Curte în exercitarea controlului a priori asupra “Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente”, astfel ca nu vom insista prea mult asupra acestuia.

Printre problemele ridicate de proiectele legislative privitoare la incompatibilităţi, o chestiune dificilă dar ocolită, din păcate de legiuitor, o reprezintă cazurile în care judecătorii Curţii Constituţionale ar putea fi în situaţii de incompatibilitate. Problema principală rezultă din incapacitatea de a înţelege ce înseamnă şi cum se "tratează" conflictul de interese şi asimilarea acestuia cu "incompatibilitatea", care este doar o soluţie-limită, chiar radicală de extirpare "preventivă" a oricărui conflict de interese. Dacă proiectele legislative privitoare la incompatibilităţi s-ar concentra pe interzicerea deciziei în situaţie de conflict de interese, n-ar mai fi nevoie de instituirea unor prohibiţii legate de rudenie. În cazul de faţă, interdicţia din motive de partizanat politic are sens pentru că se poate argumenta că fosta apartenenţă la un partid sau dacă a exercitat o funcţie politice înalte, poate vicia în mod general imparţialitatea politică a persoanei respective, lucru de neacceptat atunci când Curtea Constituţionala are de judecat în special sesizări înaintate de partide politice. În schimb, posibilele conflicte de interese rezultând din relaţiile de rudenie nu ar trebui tratate generalist, prin incompatibilităţi, ci prin mecanisme de abţinere de la vot sau recuzare, aplicabile doar în situaţiile, de presupus, rare, când respectivii ar avea a se pronunţa în cauze care ating interesele unor rude. În definitiv, e vorba doar de o extindere logică a principiului abţinerii de la judecarea propriei cauze”. Cum însă judecătorii constituţionali sunt arbitrii finali ai “constituţionalităţii” unor asemenea proiecte, rămâne de văzut desigur cum va aprecia Curtea aceste interdicţii la care este supusă, şi care va fi raţiunea în baza căreia judecătorii Curţii ar decide respingerea unor asemenea proiecte.

Mult mai puţină atenţie a primit însă înaltul procent de admiteri în cazul controlului anterior, cuplat cu cel înalt de respingeri în cazul celui posterior, care este în sine o tendinţă remarcabilă în activitatea Curţii, şi merită o discuţie separată. În scopul de a face pe scurt această discuţie în cele ce urmează, probabil ca nu ar fi inutil să vedem ce concluzii s-ar putea desprinde din admiterea de către Curtea Constituţională în anul 2005 a 6 din cele 13 cereri de control anterior introduse, şi din respingerea de către aceeaşi curte a 1036 din cele 1039 de cereri de control posterior introduse?  Dincolo de preferinţa constantă a Curţii în cei 14 ani scurşi de la înfiinţarea sa pentru controlul abstract, a priori, [22] în dauna celui concret, a posteriori, care se poate susţine că a continuat să fie manifestată de Curte şi în 2005, procentajul cel mai ridicat de cereri de control a priori admise în raport cu procentajul cel mai scăzut de cereri de control a posteriori din întreaga istorie a Curţii pe care îl vedem în anul respectiv, sugerează o abatere a Curţii de la propria sa “tradiţie” în privinţa controlului constituţional.

Deşi această “abatere” poate fi explicată “pozitiv”[23] în cazul deciziilor de control apriori, prin majoritatea creată în curte ca urmare a numirii în calitate de judecători ai unor apropriaţi ai fostului partid de guvernământ, trecut in opoziţie, prin tendinţa opoziţiei de a face apel în cazul proiectelor legislative care o afecteaza la arbitrajul unei Curţi transformată într-un fel de superarbitru constituţional, care îi împărtăşeşte vederile, ori, în cazul deciziilor a posteriori, prin sporirea exponenţială a unor cereri fără merite, generată de lipsa culturii juridice ori a cunoştinţelor legate de tipul de cereri admisibile de către curte, de “stimulentele” materiale reprezentate de onorariul avocatului pentru o cerere suplimentară făcută de acesta la Curtea Constituţională într-un dosar, cât şi de lipsa oricarei sancţiuni pentru introducerea de către avocat a unor cereri fără merite, “abaterea” Curţii de la propria tradiţie ridică, nu mai puţin, importante îngrijorări normative.

Căci, dacă admitem ideea normativă că extinderea puterilor curţii constituţionale s-ar justifica printr-o protecţie mai “bună” şi “eficientă” pe care o Curte ar putea-o  oferi drepturilor constituţionale[24] într-un sistem în care controlul constituţional este puternic, în raport cu protecţia pe care ar putea-o oferi Parlamentul într-un sistem în care controlul constituţional “slab”[25], este evident că numărul mic de cereri de control concret admise, combinat cu preferinţa disproporţionată a curţii pentru controlul a priori în dauna celui concret, a posteriori, ridică semne de întrebare[26] cu privire la cât de serioasă este protecţia oferită de către Curtea Constituţională Română drepturilor constituţionale ale cetăţeanului care face apel la serviciile sale.

Deşi s-ar putea contraargumenta că nu există nici o legătură între numărul mic de cereri de control concret admise şi gradul sau calitatea protecţiei pe care Curtea Constituţională îl oferă drepturilor constituţionale ale cetăţeanului, iar preferinţa pentru controlul abstract semnalează înclinaţia lăudabilă a curţii pentru o anumită certitudine şi consistenţă a legislaţiei, credem că admiterea a doar 3 dintr-un număr total de 1039 de cereri de control posterior sau concret introduse, indiferent de calitatea sau meritele acestor cereri, cu greu poate fi privită drept o “dovadă” a “vigurozităţii” cu care Curtea Constituţională protejeaza drepturile constitutionale ale cetăţeanului, mai ales dacă avem în vedere că doar cererile de control a posteriori permit aprecierea efectivă a efectelor concrete ale unei legi neconstituţionale.

Mai mult, acordul aproape perfect şi convergenţa între judecători în deciziile adoptate de Curte[27], numărul redus de cazuri şi modul în care se invocă jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului în fata Curţii, ori de catre Curte în raţionamentele în urma cărora ajunge la deciziile sale[28] ridică suplimentare semne de întrebare privind capacitatea Curţii Constituţionale de a proteja drepturi constituţionale ale cetăţeanului în sesizări ridicate de către acesta direct în faţa ei. Deşi se poate argumenta că o parte din problemele legate de modul în care se invocă dreptul european în fata Curţii ţin de cultura juridică şi optica parţilor care apar în fata Curţii, în general o curte neputând “transcede” chestiunile de fapt şi de drept argumentate în faţa ei, iar in particular Curtea Constituţională română dezvoltând chiar o doctrină în acest sens, acest argument nu justifica pe deplin, tendinţa destul de consistentă a Curţii de a se alinia unor interpretări restrictive, în care se invocă excepţiile de la aplicarea unui articol sau altul din Convenţie, şi lipsa cântăririi diferitelor interese contradictorii care se aplică în speţă, a “proporţionalităţii” măsurilor impuse de legislator in raport cu scopurile urmărite, etc.[29] Mai mult, “expunerea” Curţii la un punct de vedere restrictiv de libertăţi, bazat pe excepţii, poate fi eventual atenuată, prin decizia curţii de a permite  în viitor depunerea unor concluzii scrise privitoare la cauza respectivă de către orice parte care ar dori să facă acest lucru, asa numiţii  Amicus Curiae[30] în sistemul american, permisibili în sistemul european[31] ori în sistemul diferitelor curţi de pe mapamond[32] care, argumentabil, va permite curţii să strângă mai multe puncte de vedere asupra unei cauze controversate.

În sfârşit, deşi nu este clar cât de mult iau judecătorii constituţionali în considerare posibila reacţie a publicului la deciziile lor, nici cât din lipsa de încredere a publicului in justiţie[33] li se datorează exclusiv şi cât disfuncionalităţii altor curţi, problema legitimităţii de care se bucură curtea în ochii publicului nu este una cu totul şi cu totul secundară. Or, strict din punctul de vedere al acestei legitimităţi în ochii publicului, chiar dacă este adevarat că o Curte Constituţională nu este necesar să satisfacă o majoritate a publicului cu o decizie sau alta a sa, pentru a dobândi şi deţine legitimitate în rândul acestuia, nu mai puţin, Curtea va fi capabilă să dezvolte această legitimitate doar prin dezvoltarea suportului unei succesiuni de minorităţi ale publicului, prin decizii succesive care ar servi interesele acestora[34]. Dincolo însă de satisfacerea prin decizii a priori a unei minorităţi, constituită din opoziţia parlamentară, care eventual întăreşte percepţia Curţii ca apărător al status quo-ului în ochii publicului larg,  este îndoielnic cum poate contribui aprobarea a doar trei cereri dintr-un număr de peste o mie trei sute adresate de cetăţeni la satisfacerea succesiva a unor minorităţi din rândul publicului.

În concluzie la cele spuse mai sus, considerăm că din datele preliminare pe anul 2005 rezultă că impactul extinderii puterilor Curţii Constituţionale, în paralel cu încadrarea curţii cu foşti membri ai partidului de guvernământ trecut in opozitie a condus la ceea ce era de aşteptat să conducă; o “explozie” în raport cu anul imediat precedent a numărului de cereri de control a priori admise de curte însoţită de o diminuare destul de drastică a celui  de cereri a posteriori admise. Deşi anumiţi reprezentanţi ai majorităţii au perceput cu ostilitate “activismul”[35] nou descoperit al Curţii în favoarea minorităţii parlamentare, propunând diverse “măsuri” de “corectare” a acestui curs evoluţia în această direcţie a curţii era previzibilă pentru un cercetător al aşa numitului fenomen de “judicializare” al procesului politic, mai ingrijorătoare însă decât acest “activism” în ochii SoJust este tendinţa înregistrată de curte in anul 2005 de a admite un număr infim de cereri de control concret, a posteriori, adresat de cetăţeni, în măsura în care tendinţa înregistrată în acel an va fi continuată şi în anii următori, demonstrând dincolo de o preferinţă sau alta a curţii, ori de componenţa temporară a acesteia, o problemă structurală legată de designul curţii. Căci, dacă una dintre justificările normative principale ale existenţei unui organism politic precum Curtea Constituţională este plusul de “democraţie deliberativă”[36] pe care aceasta îl  poate aduce într-o democraţie modernă, numărul infim de cereri admise de curtea română în controlul cerut de cetăţeni ridică întrebări cu privire la “deliberativitatea” activităţii de control a curţii.

Nu avem nici un motiv să nu privim Curtea Constituţională ca făcând parte din puterea judecătorească şi, ca atribuţie esenţială, înfăptuind justiţie, e adevărat că o justiţie specială. Putem spune că, aşa cum este configurată constituţional Curtea Constituţională, chiar dacă declarativ judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia (art. 145 din Constituţia României), în fapt judecătorii nu au garanţii reale de independenţă. În acest sens, mandatul temporal al judecătorilor (o posibilă nouă numire stand sub semnul obedienţei faţă de puterea politică care la un anumit moment are “frâiele” puterii în mână), numirea judecătorilor de către actorii politici, sunt factori care, în opinia noastră, subminează o reală garanţie a independenţei judecătorilor de la Curtea Constituţională.

În măsura în care se prefigurează o revizuire a Constituţiei României, ni se pare mai mult decât necesar o discuţie reală asupra rolului şi locului Curţii în sistemul constituţional românesc.

Nu credem că ar trebui evitată varianta ca atribuţiile Curţii Constituţionale să fie îndeplinite de o (nouă) secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest fel, în mod real nu s-ar mai pune problema garanţiilor independenţei şi imparţialităţii în ce-i priveşte pe aceşti judecători.

 

V. Concluzie. Impactul modificărilor introduse de legiuitor în privinţa activităţii Curţii Constituţionale.

În privinţa impactului includerii printre subiecţii care pot sesiza Curtea Constituţională a Avocatul Poporului, se poate constata in urma activităţii acestei instituţii în anul 2005, că impactul includerii este unul extrem de modest pentru acest an. Desigur, nu se poate reproşa unei instituţii precum Avocatul Poporului, care are o altă misiune principală decât aceea de a ridica în fata Curţii Constituţionale diverese excepţii de neconstituţionalitate, că nu îndeplineşte exact dorinţele şi visele politicienilor, mai ales atunci când nu i se alocă fonduri şi personal suplimentare în vederea susţinerii litigiilor în fata Curţii. De asemenea, se poate reproşa politicienilor refuzul constant de a încredinţa direct cetăţenilor posibilitatea de a ataca în faţa curţii o lege, atât a posteriori cât şi a priori, şi preferinţa lor pentru jumătăţi de măsură, justificate mai degrabă prin dorinţe şi vise decât printr-o analiză realistă şi adecvată a capacităţilor umane şi materiale ale unor instituţii care sunt încărcate cu sarcini suplimentare, pe care nu le pot duce la îndeplinire. Dar una peste alta, probabil că aceasta modificare este făcută să rămână în legislaţia românească, şi, probabil că cea mai bună cale de urmat de către executiv şi legislativ ar fi aceea de a încadra instituţia Avocatului Poporului cu personalul şi a asigura fondurile necesare în vederea extinderii capacităţii acestei instituţii de a susţine litigii de neconstituţionalitate în fata curţii, monitorizarea constantă a rezultatelor obţinute de către această instituţie cu resursele suplimentar alocate, precum şi insistenţa celor două puteri ca instituţia Avocatului Poporului să îşi elaboreze de urgenţă practicile şi filozofia necesare în vederea unui mai bun randament al său în această materie.

În privinţa extinderii puterilor Curţii Constituţionale şi lipsei de atenţie a legiuitorului în asupra modului în care Curtea este încadrată cu judecători, jurisprudenţa Curţii din anul 2005 demonstrează  ceea ce un observator al dreptului constituţional putea să prevadă cu uşurinţă la momentul schimbării legislative. Şi anume, că înalta Curte va interveni cu putere in jocul constituţional, caracterizat  printr-o divizare a puterii politice către o multitudine de partide, eventual în favoarea partidului care a reuşit să numească cei mai mulţi judecători în Curte. Oarecum previzibil, dată find tendinţa constantă a Curţii în această privinţă, este şi numărul mic de cereri de control posterior ale cetăţenilor aprobate de curte în anul 2005, cu toate că suprinde procentajul extrem de mic de cereri de acest tip aprobate, in comparaţie cu alţi ani. Chiar dacă numarul de cereri de acest tip s-a dublat faţă de anul  imediat precedent[37], procentul extrem de mic al lor aprobat de către Curte ridică totuşi câteva îngrijorări şi semne de întrebare, atât cu privire la gradul de legitimitate al Curţii în ochii publicului, cât şi cu privire la capacităţile  sale de a oferi o protectie adecvată şi eficientă drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prevăzute în Constituţie, şi la capacitatea sa de a-şi integra propria doctrină doctrinei Curţii Europene a Drepturilor Omului ori, în viitor, a Curţii Europene de Justiţie. Cum această tendinţă pare a fi continuată şi în acest an, probabil că o schimbare a perspectivei judecătorilor curţii, venită în urma unei internalizari a celui mai potrivit rol al curţii ar fi binevenită, cu toate că nu este deloc sigur că aceasta se va produce de la sine.

Dacă aprobarea de către Curte a cererilor de control a priori introduse de partidul care a reuşit să numească cei mai mulţi judecători în Curte, ori invalidarea schimbărilor diferitelor Regulamente ale Parlamentului cerută de către majoritatea parlamentară a stârnit reacţii viguroase ale  politicienilor, care post factum au început să privească cu mai multă atenţie modul în care sunt numiţi judecătorii constituţionali, mult mai puţină atenţie a stârnit din partea acestora modul în care Curtea oferă o protecţie adecvată şi eficientă drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prin controlul posterior pe care îl efectuează.

Din păcate, ignorarea acestui din urmă aspect în discuţiile despre viitoarele reforme ale Curţii Constituţionale înseamnă ratarea unui nou prilej, după prilejul ratat al schimbărilor constituţionale din 2003, 2004 de a îmbunătăţi activitatea Curţii Constituţionale în acest domeniu.

Desigur, discuţia despre eliminarea potenţialelor conflicte de interese ale judecătorilor printr-o noua lege a curţii, ori cele privitoare la numirea acestora, sunt discuţii importante, dar dincolo de acestea, o discuţie legată de beneficiile şi eventualele costuri ale introducerii accesului direct la lucrările curţii a oricărui cetăţean (după model german) atât în cadrul controlului anterior cât şi a celui posterior, este la fel de importantă ca primele două şi demult datorată în dreptul românesc[38].

În mod similar, apreciem că ar fi oportună discutarea posibilitatea introducerii unor instituţii care sa facă posibilă o mai bună şi largă dezbatere a problemelor cu înalt potenţial conflictual supuse atenţiei curţii, cum ar fi aceea a aşa-numitului Amicus Curiae, descris mai sus.

În sfârşit, poate nu ar fi deloc inutilă organizarea unor mese rotunde ale curţii cu cetăţenii, publicarea pe site-ul web al Curţii nu doar a deciziilor de admitere ale acesteia, ci a întregului dosar al cererilor respective, inclusiv susţinerile complete ale părţilor participante la dezbateri, şi alte măsuri care să ducă la o mai bună cunoaştere de către public a modului în care funcţionează curtea şi ia decizii, şi eventual la suprimarea aglomerarii rolului Curţii cu cereri care au acelasi obiect, fără merite, sau slab argumentate.

Creşterea rolului sistemului supranaţional de justitie, adica a corpusului Convenţiei pentru apararea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar si a justiţiei comunitare (după 01.01.2007, instanţele ordinare sunt obligate să aplice direct tratatele şi pactele privind drepturile fundamentale ale omului - art. 20 alin. 2 din Constituţa României) şi a tratatelor de instituire a UE şi a reglementarilor cu caracter obligatoriu ale UE (art. 148 alin. 2 din Constituţie). Cu alte cuvinte, instanţele de drept comun ajung să aibă atribuţiile specifice unei Curţi Constituţionale, în sensul că atunci când legi sau norme interne vin în conflict cu normele supranaţionale, cum sunt cele arătate mai sus, instanţele ordinare le ignoră pe primele, aplicând aceste din urmă norme[39]. Din acest punct de vedere, se reconfigurează rolul curţilor constituţionale, chiar se reduce rolul acestora prin faptul ca instanţele ordinare se pronunţă fără a recurge la intermediul curţii constituţionale. Doar atât că deciziile date nu au forţă erga omnes. Această tendinţă, în viitor, se va resimţi în mod sigur şi in România în ce priveşte instanţele „ordinare” în detrimentul jurisdicţiei Curţii Constituţionale. Şi din acest punct de vedere este necesar a fi regândit rolul şi rostul actualei Curţi Constituţionale, prin introducerea ei în mod efectiv în sistemul puterii judecătoreşti.

 

În final, probabil că cea mai rapidă şi eficientă schimbare în direcţia protejării adecvate a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor poate proveni doar dintr-o schimbare de perspectivă a înşişi judecătorilor Curţii. Deşi probabil că numărul de cereri de control anterior introduse de opoziţia parlamentară şi aprobate de curte se va reduce anul acesta, şi ca urmare a încheierii majorităţii reformelor legislative cerute în vederea apropiatei aderări la Uniunea Europeană,  scăzând prin urmare presiunea pusă de politicienii majorităţii asupra Curţii în cazul unor decizii nefavorababile acestei majorităţi ale curtii, şi, cu toate că mari schimbări ale legislaţiei Curţii sunt puţin probabile având în vedere dificultatea constituirii unor majorităţi parlamentare  care  să treacă aceste schimbări, Curtea nu ar trebui sa ignore faptul ca ceea ce în final îi acordă puterea de a rezista unei presiuni ori alta a politicienilor este legitimitatea de care ea se bucura în ochii publicului. Or, dincolo de privirile automăgulitoare ale membrilor curţii despre propria lor activitate, această legitimitate în faţa publicului larg probabil că rămâne încă ceva de dobândit în viitor de către Curtea Constituţională română, un deziderat pentru care trebuie lucrat, cu mai multă convingere şi dăruire decât până acum.

 

ANEXE

Anexa 1

Statistica cazurilor admise in controlul anterior si posterior de catre Curtea Constitutionala, de la functionare pina in 2005 ( a se vedea si Nota 20 pentru consideratiile metodologice avute in vedere la intocmirea tabelului)

 

ECHIPA 1 CURTEA GIONEA

Vasile Gionea (Iliescu; 92-95) Pres CC; Ion Filipescu (CD; 92-95); Fazakás Miklos (Senat, 92-95 decedat); Antonie Iorgovan

(Senat, 92-96 demisionat);  Viorel-Mihai Ciobanu (Senat, 92-98); Mihai Constantinescu (Iliescu, 92-98);

Victor-Dan Zlatescu (CD, 92-98); Ioan Muraru (CD, 1992-2001); Florin Bucur Vasilescu(Iliescu 1992-2001)

1992

1993

1994

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total

Introduse

Admise

9

2

24

0

11

2

88

10

17

5

116

18

 

22.22%

 

0

 

18.18%

 

11.36%

 

29.41%

 

15.52%

 

ECHIPA 1 CURTEA GIONEA (CONTINUARE)

Vasile Gionea (Iliescu; 92-95) Pres CC; Ion Filipescu (CD; 92-95); Fazakás Miklos (Senat, 92-95 decedat); Antonie Iorgovan (Senat, 92-96 demisionat);  Viorel-Mihai Ciobanu (Senat, 92-98); Mihai Constantinescu (Iliescu, 92-98); Victor-Dan Zlatescu (CD, 92-98); Ioan Muraru (CD, 1992-2001); Florin Bucur Vasilescu(Iliescu 1992-2001)

1995

Anterior

Posterior

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

 

 

 

 

 

 

 

 

19

7

132

8

 

36.82%

 

6.06%

 

 

 

 

 

ECHIPA 2(CURTEA MURARU)

Ioan Muraru Presedinte 95-98(CD, 1992-2001); Antonie Iorgovan (Senat, 92-96 demisionat);  Viorel-Mihai Ciobanu (Senat, 92-98); Mihai Constantinescu (Iliescu, 92-98); Victor-Dan Zlatescu (CD, 92-98); Florin Bucur Vasilescu(Iliescu 1992-2001) Ioan Deleanu (Iliescu, 95-96 nov. demisionat); Romul Petru Vonica (Senat, 1996-2001); Nicolae Popa (Presedinte-Iliescu, 1996-2004); Lucian Stângu (Camera Deputatilor 1995-2004); Costica Bulai(Senat 1995-2004); Constantin Doldur(Camera Deputaţilor 1998-2007)-demisionat 04.2006; Kozsokár Gábor( Senat 1998-2007)

1996

1997

1998

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

12

5

292

11

11

1

570

10

7

1

179

19

 

41.66%

 

3.76%

 

9.09%

 

1.75%

 

14.28%

 

10.61%

Anexa 1 Statistica cazurilor admise in controlul anterior si posterior de catre Curtea Constitutionala, de la functionare pina in 2005-continuare

 

 

ECHIPA 3 (CURTEA MIHAI)

Lucian Mihai(Constantinescu, 1998-2001) Presedintele CC 1998-2001;Ioan Muraru (CD, 1992-2001);  Florin Bucur Vasilescu(Iliescu 1992-2001); Romul Petru Vonica (Senat, 1996-2001); Nicolae Popa (Iliescu, 1996-2004); Lucian Stângu (Camera Deputatilor 1995-2004); Constantin Doldur(Camera Deputaţilor 1998-2007); Costica Bulai(Senat 1995-2004); Kozsokár Gábor; Gábor Kozsokár, (Senat 1998-2007)

1999

2000

2001

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

8

1

246

18

3

1

384

13

8

2

432

16

 

12.50%

 

7.31%

 

33.33%

 

3.38%

 

25%

 

3.70%

 

 

ECHIPA 4 (CURTEA POPA)

Nicolae Popa (Iliescu, 1996-2004)Presedinte CC 2001-2004; Lucian Stângu (Camera Deputatilor 1995-2004); Constantin Doldur(Camera Deputaţilor 1998-2007); Costica Bulai(Senat 1995-2004); Kozsokár Gábor; Gábor Kozsokár, (Senat 1998-2007); Nicolae Cochinescu, (Senat 2001-2010); Petre Ninosu (Iliescu, 2001-2010); Şerban Viorel Stănoiu ( Iliescu 2001-2007); Ioan Vida, (Camera Deputaţilor 2001-2010)

2002

2003

2004

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

5

1

539

8

5

2

573

12

7

0

728

8

 

20%

 

1.48%

 

40%

 

2.09%

 

0%

 

1.09%

 

 

ECHIPA 5 (CURTEA VIDA)

Ioan Vida, (Camera Deputaţilor 2001-2010) Presedinte cc 2004-2007; Constantin Doldur(Camera Deputaţilor 1998-2007* demisionat Aprilie 2006); Kozsokár Gábor; (Senat 1998-2007); Nicolae Cochinescu, (Senat 2001-2010); Petre Ninosu (Iliescu, 2001-2010); Şerban Viorel Stănoiu ( Iliescu 2001-2007);); Acsinte Gaspar (2004-); Aspazia Cojocaru, (Camera Deputaţilor 2004-2013); Ion Predescu, (Senat 2004-2013).

2005

2006 (pina la 31 martie) 

2007

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Anterior

Posterior

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

Total Introduse

Admise

13

6

1039

3

3

2

526

1

-

-

-

-

 

46.15%

 

0.28%

 

66.6%*

 

0.19%*

 

 

 

 

 

ANEXA 2

Decizii de neconstitutionaliate *

2005

A) In Controlul anterior

1) Decizia nr.217 din 20 aprilie 2005, privind sesizările de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(2), art.17 alin.(1) lit.b) şi alin.(4), art.18 alin.(3), art.28 alin.(1), art.30 alin.(1), art.31 alin.(1), art.32 şi art.36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, Publicata in Monitorul Oficial nr.417 din 18.05.2005 (on line la: http://www.ccr.ro/decisions/pdf/ro/2005/D217_05.pdf ) 

2) Decizia nr.235 din 5 mai 2005, privind sesizarea de neconstituţionalitate a prevederilor art.I pct.2 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.103/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional anticorupţie, cu referire la art.13 alin.(1) lit.b) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.43/2002, Publicata in Monitorul Oficial nr.462 din 31.05.2005

3) Decizia nr.255 din 11 mai 2005, privind sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Publicata in Monitorul Oficial nr.511 din 16.06.2005 

4)Decizia nr.375 din 6 iulie 2005, referitoare la sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Publicata in Monitorul Oficial nr.591 din 08.07.2005 

5) Decizia nr.418 din 18 iulie 2005 asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, Publicata in Monitorul Oficial nr.664 din 26.07.2005 

6) Decizia nr.600 din 9 noiembrie 2005, cu privire la constituţionalitatea Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I, Publicata in Monitorul Oficial nr.1060 din 26.11.2005 

B) Controlul regulamentelor Parlamentului

1)Decizia nr.62 din 1 februarie 2005 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art.25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Publicare: Monitorul Oficial nr.153 din 21.02.2005 (Opinie Separata-judecatorii Doldur si Bagor/ A se vedea tabloul opiniilor separate imediat urmator)

2) Decizia nr.601 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art.4 alin.(5), art.12 alin.(1), art.30 alin.(1) şi (2), art.31, art.32 alin.(1), art.38 alin.(1), art.121 alin.(1) şi ale art.170 alin.(2) din din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr.28 din 24 octombrie 2005, Publicare: Monitorul Oficial nr.1022 din 17.11.2005 

 

3) Decizia nr.602 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art.25, art.251 alin.(1), (2), (4), (5) şi (7), art.252 alin.(1) şi (2), art.43 alin.(5), art.48 alin.(4), art.86 alin.(2) pct.3 lit.c) şi ale art.86 alin.(3) pct.2 lit.e2) şi e3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Publicata in Monitorul Oficial nr.1027 din 18.11.2005

C) Controlul posterior

1) Decizia nr.90 din 10 februarie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.15 alin. (1) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Publicata in  Monitorul Oficial nr.245 din 24.03.2005

2) Decizia nr.176 din 24 martie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.302 1 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Publicata in Monitorul Oficial nr.356 din 27.04.2005

 

3) Decizia nr.568 din 2 noiembrie 2005 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.25 şi pct.39 din Legea nr.163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, prin care au fost introduse dispoziţiile art.771 şi art.772 în Legea nr.571/2003 şi, respectiv, au fost modificate dispoziţiile art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2004, Publicata in Monitorul Oficial nr.1060 din 26.11.2005

*(Am decis sa nu includem in acest tabloul de mai sus si lista celor trei decizii de neconstitutionalitate din 2006, 2 in control anterior si una in control posterior, fiind vorba doar de date pina la sfirsitul lui Martie 2006. In plus tendinta inregistrata de Curte in primele luni ale anului 2006 nu este diferita de cea inregistrata de curte in anul 2005 )

Opinii divergente in 2005

Numar Decizie/ Materia supusa controlului

Autorul/Autorii opiniei separate

**Decizie nr. 566 din 20/12/2004 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 321 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale (** Pronuntata dupa modificarea Legii Curtii Constiutionale, in 2004)

Aspazia Cojocaru

1. Decizie nr. 62 din 01/02/2005 - privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Constantin Doldur si Kozsokár Gabor

2. Decizie nr. 159 din 22/03/2005 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002

 

Constantin Doldur

Opinii divergente in 2005-continuare

 

Decizie/ Materia

Autorul opiniei separate

3. Decizie nr. 176 din 24/03/2005 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă

 

 

Kozsokár Gabor

4. Decizie nr. 235 din 05/05/2005 - privind sesizarea de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu referire la art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002

 

Nicolae Cochinescu si Constantin Doldur

5. Decizie nr. 255 din 11/05/2005 - privind sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

 

Aspazia Cojocaru ; Constantin Doldur ; Kozsokár Gabor si Acsinte Gaspar

6. Decizie nr. 375 din 06/07/2005 - referitoare la sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente*)

Aspazia Cojocaru; Constantin Doldur; Kozsokár Gabor

7. Decizie nr. 538 din 18/10/2005 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

 

Aspazia Cojocaru

8. Decizie nr. 602 din 14/11/2005 - privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 25, art. 251 alin. (1), (2), (4), (5) şi (7), art. 252 alin. (1) şi (2), art. 43 alin. (5), art. 48 alin. (4), art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c) şi ale art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e2) şi e3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor

 

Constantin Doldur si Kozsokár Gabor

9. Decizie nr. 601 din 14/11/2005 - privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (5), art. 12 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi (2), art. 31, art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi ale art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005

 

Constantin Doldur si Kozsokár Gabor

10. Decizie nr. 674 din 15/12/2005 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări, precum şi a O.U.G. nr. 54/2005 pentru modificarea art. 48 din O.U.G. nr. 26/2004

 

Nicolae Cochinescu si Constantin Doldur

 

 


[1] A se vedea stenograma Dezbaterilor din Cameră, pe marginea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, disponibilă on line la adresa http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5652&idl=1 (vizitată ultima oară în martie, 2006)

[2] Conform declaraţiei profesorului Ion Neagu, din Partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei, la adresa citată mai sus.

[3] În cuvintele lui Valer Dorneanu: “Ca atare, de acum încolo, deciziile Curţii Constituţionale nu vor mai putea fi înfrânte printr-o majoritate de două treimi de către Parlament. Dimpotrivă, Parlamentul va trebui să se supună deciziei Curţii Constituţionale, Parlamentul, ca şi Guvernul, şi într-un termen stabilit va trebui să ia măsuri pentru a înlocui textele declarate neconstituţionale sau pentru a înlocui o lege care a fost declarată neconstituţională”.

[4] A se vedea declaratia lui Emil Boc, în şedinţa Dezbaterilor din Cameră, pe marginea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 la adresa citată mai sus.

[5] www.avp.ro, secţiunea Statistici.

[6] În imensa lor majoritate, aceste opinii au fost solicitate de către Curte, în cadrul efectuării controlului posterior.

[7] În cursul anului 2004, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea contenciosului administrativ, adoptată de Parlamentul României şi nepromulgată.(conform prezentarii facute pe site-ul instituţiei, la adresa: http://www.avp.ro/, viziatată ultima oara în martie 2006).

[8] In “Lege Start” oferit de Indaco,  nu am găsit decît trei situaţii în care Avocatul Poporului a susţinut petiţia reclamantului. Astfel într-o excepţie referitoare la Ordonanţa Guvernului nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, avocatul poporului a sustinut neconstituţionalitatea prevederilor criticate de către reclamant, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 55 din 01/02/2005, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 168 din 25/02/2005 respingând excepţia respectivă, şi implicit punctul de vedere al avocatului poporului. De asemenea, într-o altă excepţie referitoare la neconstituţionalitatea a unor dispoziţii din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, avocatul poporului a susţinut neconstituţionalitate prevederilor criticate de către reclamant, Curtea Constituţionala respingând, în egală măsură, prin Decizia nr. 39 din 27/01/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 165 din 24/02/2005 excepţia respectivă, şi implicit punctul de vedere al avocatului poporului. În sfârşit, într-o excepţie referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale Legeii nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, avocatul poporului a susţinut de asemenea neconstituţionalitatea prevederilor criticate de către reclamant, Curtea Constituţionala respingând, prin Decizia nr. 149 din 17/03/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 375 din 04/05/2005, excepţia respectivă, şi implicit punctul de vedere al avocatului poporului.

[9] Cum se arată la nota 10, toate exceptiile susţinute de Avocatul Poporului în control a posteriori au fost respinse de către Curte.

[10] Parţial probabil din cauza neadecvării instituţiei la acest nou gen de atribuţie, încredinţată de legiuitor pe lânga multe altele. Cu o extinderea masivă a capacităţilor de personal, etc, ale instituţiei, Avocatul Poporului ar putea îndeplini cu vreun succes unele măsuri dintre cele de îmbunătăţire ale activităţii CEDO propuse în raportul Lordului Woolf.

[11] Pentru descrierea acestui model a se vedea Tom Ginsburg: Analiza Economică şi Designul Curţilor Constituţionale în Studia, No 3, 2003, pag 21 şi urm. (”autori constituţionali raţionali vor prefera un control constituţional mai puternic doar în măsura în care se prevăd înlăturaţi de la putere. Politicienii care se văd înlăturaţi de la putere pot căuta modalitaţi de restrângere a puterilor unei viitoare guvernări, în timp ce aceia care sunt încrezători în abilitatea lor de a ramâne la putere în urma alegerilor post constituţionale vor prefera mai puţine constrângeri. Prin urmare, extinderea controlului constituţional devine o stragie minimală/maximală a autorilor constituţiei care se tem de pierderea viitoarelor alegeri, desfăşurată în scopul prevenirii viitoarelor pierderi [de putere].... Servind drept un forum de confruntare a acţiunilor guvernului, controlul constituţional asigură o modalitate de “asigurare” potenţialilor perdanţi ai electoratului, în timpul negocierilor pe marginea constituţiei”... Prin urmare, controlul constituţionalitatii legilor ajută la încheierea unor contracte constituţionale care altfel ar eşua”)

[12] J. Mark Ramseyer, The Puzzling (In)Dependence of Courts, 23 J. Legal Stud. 721 (1994). Printre numeroşii autori care au scris pe marginea acestei teme, ne mulţumim a indica în acest context doar pe Ran Hirschl, The Political Origins of the New Constitutionalism, 11 Ind. J. Global Leg. Stud. 71, 2004 (Indiana Journal of Global Legal Studies), sugerând că tendinţa spre extindera puterii curţilor, departe de a fi rezultatul “dedicaţiei” politicienilor pentru democraţie, justiţie socială sau drepturi universale, poate fi mai bine inţeleasă drept rezultanta unui joc între elite politice hegemonice, dar aflate sub ameninţare, interese economice influente şi leaderi ai puterii judiciare care tind sa formeze coaliţii inovative legal, care stabilesc momentul, întinderea şi natura reformelor constituţionale, şi pe Shannon Ishiyama Smithey, Judicial Activism in Post-Communist Politics, 36 Law & Soc'y Rev. 719, (2002), care “masoară” influenţa puterii divizate între multiple partide, nici unul nedeţinând o majoritate, în extinderea puterilor unei curţi constituţionale .

[13] A se vedea declaraţia lui Emil Boc in Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2004, on line la adredsa: http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5652&idl=1 (vizitată ultima oară în Aprilie, 2005), din care ciăam “… După revizuirea Constituţiei şi după adoptarea acestei iniţiative legislative,… Parlamentul nu va mai putea niciodată în România să infirme o decizie a Curţii Constituţionale. Nici până acum nu a făcut-o! Dar, a existat această posibilitate, ca printr-o majoritate de două treimi în fiecare cameră să nu ţină cont de arbitrul suprem în materie de constituţionalite şi să decidă politic….. Acest lucru este important, că în România supremaţia legii este asigurată, Curtea Constituţională, ca autoritate supremă în materie de constituţionalitate arbitrează definitiv jocul instituţional.

[14] A se vedea declaraţia reprezentantului Grupului parlamentar al P.N.L, Ştirbeţ, in stenograma şedinţei citată mai sus (http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5652&idl=1 ), din care cităm: “N-aş vrea să repet toate modificările care sunt de salutat în această propunere legislativă, aş vrea însă să atrag atenţia că nu trebuie să ne entuziasmăm, chiar dacă adoptăm o lege bună, pentru că dumneavoastră ştiţi că avem dificultăţi mai mari în aplicarea unei legi, decât în procesul de adoptare şi armonizare teoretică, să-i spun aşa, a unui act normativ… Sigur că nu trebuie să uităm că încă în funcţionarea Curţii Constituţionale se simte foarte mult influenţa factorului politic şi cred că în această direcţie ar trebui ca după adoptarea modificărilor propuse în această iniţiativă să acţionăm mai mult şi să ne raportăm la modul de constituire, la delegarea şi la desemnarea membrilor Curţii Constituţionale, în aşa fel încât să înlăturăm orice posibilitate de imixtiune politică, să asigurăm într-adevăr independenţa acestui înalt for constituţional”.

[15] A se vedea de exemplu articolul Sabinei Fati din Curentul, Numarul din 24 Iunie 2005, reprodus on line la adresa: http://www.hotnews.ro/articol_25287-Curtea-Constitutionala-un-instrument-la-indemana-PSD.htm (vizitat ultima oară în aprilie, 2005), ori articolul lui Florian Rusu si Bogdan Costache din Curierul National, Nr 4241, 2005, on line la adresa: http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=754&art=52359 )vizitat ultima oară în aprilie 2005)

[16] Anii cu cel mai mare procent de cereri de control a priori admise au fost, până anul trecut, în ordine descrescătoare: 1996 cu 41.66%; 2003 cu 40%; 1995 cu  36.82%; 2000 cu 33.33% . A se vedea Anexa 1 care însoţeşte prezentul material. Lista cu deciziile de admitere pe anul 2005 se poate consulta pe site-ul curţii, la adresa: http://www.ccr.ro/default.aspx?page=decisions/2005 Am inclus aceasta lista in Anexa 2 la prezentul material.

[17] La aceste decizii se pot adăuga şi cele trei decizii privitoare la diversele contestări ale regulamentelor camerelor, respectiv Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005, privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 153 din 21.02.2005; Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005,  privind constituţionalitatea dispoziţiilor din anumite articole ale Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1022 din 17.11.2005 şi  Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, privitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor din anumite articole ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 1027 din 18.11.2005 (din lipsă de spaţiu, am eliminat enumerarea articolelor contestate din ultimele două decizii).

[18] Desigur, pe rolul Curţii se aflau la un moment dat sau altul în control posterior numeroase cereri care aveau acelaşi obiect, iar luarea în considerare a tuturor cererilor introduse indiferent că au sau nu acelaşi obiect, duce la micşorarea procentului de cereri (dupa obiectul lor) în control posterior admise de fapt. (Acest lucru este observat de fostul preşedinte al curţii, Nicolae Popa, în articolul publicat în Buletinul Jurisprudenţei Curţii Constituţionale Nr. 7/2004, on line la adresa: http://www.ccr.ro/default.aspx?page=publications/buletin/7/popa, din care cităm: “în 1997, din totalul de 707 decizii pronunţate, în fond şi în recurs, nu mai puţin de 627 au avut acelaşi obiect..” ). În egală măsură, dată fiind încărcătura rolului Curţii, nu este posibilă rezolvarea într-un singur an a tuturor cererilor înregistrate în anul respectiv, luarea in considerare, astfel că raportând deciziile de admitere la numarul total de cereri înregistrate, putem avea într-un an un procent mai mic de cereri admise, Curtea rezolvând favorabil în anul următor cereri pe care nu a avut timp sa le rezolve în anul în care au fost introduse. Nu mai puţin, apreciem că marja de eroare astfel înregistrată nu este de natură a altera iremediabil procentele desprinse din tabele, şi în plus, datele pe care le-am trecut in tabloul statistic din Anexa 1 sunt datele statistice înregistrate de Curte (care ia în considerare la întocmirea statisticii, numărul total de cereri depuse, nediscriminând aceste cereri dupa obiect), cercetările noastre fiind “prelucrate” în sensul evidenţierii doar a cererilor in control a priori/ a posteriori. Deşi Curtea Constituţională are numeroase atribuţii în afara acestora, este neîndoielnic că volumul cel mai mare de activitate al Curţii, respectiv cel mai mare impact al activităţii Curţii se realizează în aceste doua direcţii de control. În sfirsit, tabloul complet întocmit de către biroul de statistică al Curţii, ce cuprinde date până la 31 martie 2006, poate fi consultat la adresa: http://www.ccr.ro/statistics/pdf/ro/sin03_2006.pdf

[19] A se vedea, de exemplu, comentariile din 6 iulie 2005 publicate de BBC sub titlul: “Reacţii dupa decizia Curţii”, on line la adresa: http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/07/050706_reactii_curte.shtml (vizitată ultima oară în aprilie 2006). Deşi o reacţie politică de tipul celei avute de preşedintele american F. D Roosevelt în urma unor decizii ale Curţii Supreme a  Statelor Unite care infirmau politicile urmate de partidul său, care, văzându-şi puse sub semnul întrebarii de către curte adoptarea politicilor sale de reformă a societăţii americane in timpul New Deal a ameninţat judecătorii Înaltei Curţi cu extinderea numărului lor, prin numirea în curte a unor jurişti adepţi ai viziunii sale (o scurtă istorie on line la: http://asp1.umbc.edu/newmedia/sites/chetah/pdf/Sinclair-Courts.pdf), nu poate fi pe deplin exclusă nici în România, reacţia politică cea mai “viguroasă” generată de deciziile Cuţtii Constituţionale în anul 2005 o reprezintă propunerile legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale Nr. 597 si 598, ale cărei detalii se pot afla on line la http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=6898,

şi la http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=6899, aprobată prin adoptare tacită de Camera Deputaţilor (http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z21022006&idx=68), şi aflată în lucru la Senat,

(http://80.97.216.132/senat.lista.asp?pageNumber=0&nri=L222&ani=2006&inf=0&Stadiu=&tip=&urg=0&orgt=&orgn=&orga=&ini=&ins=&sir=&pri=

= ). Consiliul Legislativ face o trecere interesanta a diferitelor reglemenatri ale incompatibilitatilor în legislaţia comparată  în avizul pus la dispozitia Camerei Deputaţilor http://www.cdep.ro/caseta/2005/12/21/pl05597_cl.pdf, şi aici http://www.cdep.ro/caseta/2005/12/21/pl05598_cl.pdf deşi, din păcate, în optica autorului acestui articol, Consiliul ratează prilejul de a comanda un studiu, în care chiar să cerceteze influenţa ideologică asupra votului din Curtea Constituţională, precum şi în realizarea unui studiu din care să aflăm rezultatul practic imediat în activităţile curţilor constituţionale rezultat din impunerea unor asemenea restricţii, în scopul studierii comparative a impactului unor asemenea modificări .

[20] Toate cotidienele au relatat pe larg în 2005 sau 2006, şi destul de puţin favorabil judecătorilor constituţionali percepuţi ca adepţi ai status quo-ului care beneficiaza “elitei” create de fostul partid de guvernământ,  despre diverse decizii ale Curtii Constituţionale, în special despre cele controversate legate de schimbarea regulamentelor Camerelor, a legilor reformei “proprietăţii şi justiţiei” sau a ordonanţei de funcţionare a Parchetului Naţional Anticorupţie,  iar o analiza exhaustivă a ştirilor şi comentariilor din presă ar fi imposibilă, şi mult peste scopul acestei analize. Cităm doar cu titlu de exemplu, articolul  lui Cătălin Avramescu din revista 22, intitutlat “Impostura Curţii Constituţionale”, on line la adresa: http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2471&nr=2006-02-22 (vizitată ultima oară în aprilie 2005), ori cel al Claricei Dinu, despre impactul deciziei privitoare la neconstituţionalitatea unor articole din “legea reformei proprietăţii şi a justiţiei” în privinţa aderării României la UE, intitulat: “Amânarea Aderării, decisă la Bucureti”, on line la adresa: http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=890&art=58588 (vizitat ultima oară în aprilie 2006), şi o revistă a titlurilor apărute în presă după aceeaşi decizie efectuată de Direcţia pentru Comunicare, Presă şi Relaţii Publice a Camerei Deputaţilor, on line la adresa:  http://www.cdep.ro/pls/dic/presa.site.revista_data?dt=08-07-2005

[21] O analiză exhaustivă a reacţiilor societăţii civile ar fi de asemenea imposibilă şi ar exceda scopul acestui comentariu. Cităm de asemenea, doar cu titlu de exemplu, discuţiile de pe forumul Cotidianul, disponibile on line la adresa: http://tinyurl.com/l4667

[22] Tabelul cu deciziile rezultate in urma controului a priori cit si a celui a posteriori , pe ani, şi componenta a Curtii, este redat in Anexa 1 la prezentul comentariu. Se poate observa foarte uşor din procentajul cererilor de control abstract admise in raport cu numarul acelora in control concret, a posteriori, admise consemnat in tabel preferinta manifesta a Curtii pentru controlul abstract.

[23] Pentru cei mai puţin familiari cu distincţia între teoriile pozitive şi cele normative, reamintim pe scurt că teoriile pozitive încearca să explice ce este dreptul, de ce acesta este cum este,  şi cum dreptul afecteaza lumea, în timp ce teoriile normative sunt despre cum ar trebui dreptul să fie (care reguli sunt cele mai bune, drepte, ori justificabile).

[24] Wojciech Sadurski, Promoting Rights in the Shadow of the Judiciary: Towards a Fact-Sensitive Theory of Judicial Review,  European University Institute Working Paper, Florence, 2002, în dosarul autorului acestui comentariu.

[25] A se vedea Walter Sinnott-Armstrong, Weak and Strong Judicial Review, Law and Philosophy 22: 381–392, 2003, din care cităm: “Într-un sistem de control “puternic”, există doar trei căi de a răsturna sau submina interpretarea dată de către o curte Constituţiei: (a) Curtea îşi poate inversa propria jurisprudenţă (b) Curtea îşi poate schimba interpretarea prin dezvoltări informale ale dreptului pe care îl aplică; (c) Legislativul poate amenda constituţia. Un sistem de control “slab” conţine toate soluţiile de mai sus, plus încă una: (d) Legislativul poate trece legea neconstituţională din nou, ignorind interpretarea dată de curte”.

[26] Deşi problema normativă a legitimităţii ori mai bine spus a lipsei de legitimitate democratică a deciziilor unei curţi, datorită caracterului contramajoritar al Curţilor nu s-a pus într-un sistem de drept care a copiat sistemul tradiţional francez (a se vedea preferinţa revoluţionarilor francezi pentru dominaţia legislativului, exprimată de Thouret, aici: http://www.justice.gc.ca/en/ps/inter/rev_004_tho/index.html ), nu mai puţin, ea devine importantă într-un sistem în care există o supremaţie a puterii judiciare, cum tinde să devină al nostru, în urma extinderii puterilor curţii. Despre dificultăţile pe care le ridică caracterul contramajoritar al curţilor a se vedea Alexander Bickel, The Least Dangerous Branch: The Supreme Court at the Bar of Politics 16-18 (2d ed. 1986), şi cele 5 articole ale lui Barry Friedman, despre istoricul acestei noţiuni (The History of the Countermajoritarian Difficulty , 73 N.Y.U. L. Rev. 333, 334 (1998), 91 Geo. L.J. 1 (2002), 76 N.Y.U. L. Rev. 1383 (2001), 148 U. Pa. L. Rev. 971 (2000), 112 Yale L.J. 153 (2002).

[27] Am reuşit să identificăm în 2005 doar un număr de 10 opinii separate printre deciziile Curţii Constituţionale publicate în Monitorul Oficial, ceea ce denotă o convergenţă ridicată a opiniilor judecătorilor Curţii. Indirect, convergenţa opiniilor de respingere a cererilor de control a posteriori indică posibilitatea redusă ca în viitor curtea să admită cereri similare, mărind astfel procentul de cazuri de asemenea natură pe care l-ar rezolva favorabil. Publicăm lista deciziilor în care au fost consemnate aceste opinii şi autorii lor în Anexa nr. 2 a prezentului comentariu (în funcţie de numărul de opinii separate, un “clasament” al autorilor lor s-ar prezenta astfel: Constantin Doldur - 8 opinii separate; Kozsokár Gabor - 6 opinii separate; Aspazia Cojocaru -4  opinii separate; Nicolae Cochinescu -2; Acsinte Gaspar -1)

[28] Căutând sintagma “Curtea Europeană a Drepturilor Omului” în deciziile Curţii Constituţionale disponibile în “Lege Start”, am reuşit sa găsim circa şaizeci şi ceva de decizii, dintr-un total de aproximativ 700 în anul 2005 (aprox. 10% din total), în care este evocată CEDO. Mai interesantă însă decât evocarea în sine a jurisprudenţei Curţii Europene, este modul în care Curtea Constituţională, ori actorii care participă la dezbaterile acesteia, Guvernul, Avocatul Poporului, ori preşedinţii camerelor, în rarele ocazii când înţeleg să trimită un punct de vedere Curţii, invocă sistematic excepţiile care permit excluderea aplicării unui articol sau altul al Convenţiei, şi prin urmare respingerea sesizării de constituţionalitate care s-ar întemeia pe respectivele articole din Convenţie.  Având în veder uşurinţa cu care se invocă excepţiile, lipsa cântăririi diferitelor interese contradictorii care se aplică în speţă, precum şi a proporţionalităţii măsurilor impuse de legislator în raport cu scopurile urmărite, etc, autorul acestui comentariu are oarecari rezerve în privinţa “potrivirii” doctrinare dintre jurisprudenţa CEDO şi cea a Curţii Constituţionale, lucru care ridică întrebări, în perspectiva apropriatei aderări a României la UE, în privinţa capacităţii de absorbţie doctrinară a jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie de către Curtea Constituţională.

[29] Credem ca este suficient să amintim în acest context diferenţe doctrinare ale Curţii faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care au facut posibil un caz Brumarescu, ori, şi mai interesant, trimitem direct la Decizia nr. 344 din 05/12/2002, a Curtii Constituţionale,  publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 86 din 11/02/2003, în care este invocată neconstituţionalitatea inter alia a prevederilor art 270 C.pr.pen.,  în raport cu prevederile art. 20 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dată fiind lipsa de independenţă a procurorilor în raport cu executivul,  şi pe care Curtea Constituţională, în tandem cu Avocatul Poporului, le găseşte “curat” constituţionale şi în raport cu prevederile Convenţiei Europene, în condiţiile în care Curtea Europeana deja constatase cu ceva timp în urmă, în cazurile Vasilescu v. România, Hotarârea din 22 mai 1998, Culegere de hotărâri şi decizii – Recueil des arrêts et décisions -1998 III, pg. 1075, §40, §41 si Pantea v. Romania nr. 33343/96, §238-239, CEDO, 2003-VI  “faptul că procurorii români, acţionând în calitatea lor de magistraţi ai Ministerului Public, nu îndeplinesc exigenta de independenţă în raport cu executivul” şi în condiţiile în care revistele de drept din România publicaseră comentarii doctrinare care atrăgeau atenţia la implicaţiile cazului Pantea din punct de vedere al Convenţiei. Astfel, probabil ca nici nu mai are importanţă ca România a mai reuşit să piardă anul trecut din motive legate de “articolul 270” şi cazul Stoianova si Nedelcu, ceea ce arată cât de sistemice sunt aceste probleme “doctrinare” şi greutatea cu care ele se pot corecta, în scopul evitării unor procese în lanţ pierdute de România la CEDO.

[30] Conform Black’s Law Dictionary, 5th edition, West Publishing Co, Minneapolis, 1979, la pag 75, Amicus Curiae, care literal inseamna “prieten al curţii” “este o persoană care are un interes ori o viziune proprie într-o cauză aflată pe rolul curţii, şi care poate petţtiona curtea pentru a i se permite depunerea de concluzii în cauza respectivă, la dorinţa uneia dintre părţi, dar de fapt pentru a sugera o raţională consistenţă cu propriile sale vederi. Asemenea amicus curiae sunt depuse în mod curent în apeluri care privesc probleme de drept de interes public, cum ar fi cazul celor legate de drepturi civile. Astfel de concluzii pot fi depuse de persoane private, de drept privat, ori de guvern….” A se vedea şi definiţia disponibilă on line la adresa: http://en.wikipedia.org/wiki/Amicus_curiae

[31] A se vedea de exemplu cu privire la CEDO : http://www.errc.org/Amicus_index.php

[32] Pentru sistemul WTO sau cel al NAFTA, a se vedea de exemplu: http://www.law.georgetown.edu/iiel/current/amicus/amicuscuriae.html

[33] Eurobarometrul situează destul de clar justiţia printre instituţiile care se bucura de cea mai scăzută încredere în rîndurile publicului român, atipic faţă de situaţia ţărilor membre ale UE, deşi nu complet atipic faţă. A se vedea de exemplu situarea justiţiei pe un “onorabil” loc 13 (din 15 posibile, pe locul 14, respectiv 15 situându-se sindicatele şi partidele politice) în anul 2004, e drept înainte de intrarea în vigoare a mandatului noului guvern şi de măsurile de reformă a justiţiei iniţiate de către acesta, la adresa: http://europa.eu.int/comm/public_opinion/archives/eb/eb62/eb62_ro_exec.pdf (vizitată ultima oara în aprilie 2006). În mod interesant, încrederea publicului român în justiţie crescuse cu 9% în primăvara anului 2005 (a se vedea pagina 41 a ultimului Eurobarometru la adresa: http://europa.eu.int/comm/public_opinion/archives/eb/eb63/eb63_nat_ro.pdf) mai înainte de decizia curţii privitoare la legile reformei şi ale justiţiei şi la comentariile defavorbile din presă pe marginea acesteia, deci un posibil studiu, interesant, ar încerca să surprindă impactul acelei decizii asupra încrederii în justiţie a publicului în general, ori în curtea constituţionala în particular.

[34] A se vedea privitor la aceste chestiuni despre legitimitatea curţilor articolul lui James L. Gibson; Gregory A. Caldeira; Vanessa A Baird, On the Legitimacy of National High Courts, The American Political Science Review,  92: 2 (Jun. 1998) 343-458  Legitimitatea curţii în ochii publicului şi percepţia sa de către public ca apărătoare a drepturilor şi libertăţilor în general, nu doar a drepturilor unei minorităţi parlamentare ori alteia, este importantă şi din punctul de vedere al posibilităţii curţii de a-şi menţine capacitatea de a fi arbitrul final în materie constituţională, în situaţia unor atacuri provenite din partea politicienilor nemulţumiţi cu folosirea acestei puteri de către curte. Astfel se spune adesea că, neavând acces nici la sabie nici la pungă pentru a impune executarea hotărârilor lor, singura putere a curţilor constă în autoritatea morală pe care acestea ar putea-o avea în rândurile publicului, rezultată din utilizarea puterii lor în scopul impunerii unei convingătoare viziuni morale a ordinii constituţionale, curţilor percepute de către public ca fiind activiste în numele drepturilor individuale ale cetăţeanului fiindu-le mai dificil de restrâns prerogativele de către politicieni. În acest sens, a se vedea de exemplu Kim Lane Scheppele, Techniques of Judicial Empowerment, on line la adresa http://www.aals.org/profdev/constitutional/schepple.html (vizitată ultima oară în aprilie 2006) .

[35] Cu privire la semnificaţia acestei noţiuni şi la “variabilele” sale, a se vedea articolul profesorului Bradley  C. Canon, “Defining the Dimensions of Judicial Activism” in Judicature, Vol. 66 No. 6 (December-January 1983), la pag 236 si urm.  Strict privitor la intervenţia Curţilor Constituţionale est-europene în conturarea diferitelor politici ale reformei, arguendo de tipul intervenţiei Curţii Constituţionale române în conturarea politicilor reformei justiţiei, respectiv a DNA şi luptei împotriva corupţiei, există o ositilitate din partea cel puţin a unei păţti a doctrinei în privinţa unor asemenea intervenţii, bazată pe complexitatea măsurilor pe care le implică reforma, a lipsei de cunotinţe şi informaţie a judecătorilor în privinţa evoluţiei unor domenii sociale complexe ca urmare a reformei, şi a lipsei legitimităţii acestora de a contura reforma, în dauna puterilor alese in mod democratic. Cităm în acest sens cu titlu de exemplu articolul lui Bojan Bugaric, Courts as Policy-Makers: Lessons from Transition, 42 Harv. Int'l L.J. 247 (2001)

[36] A se vedea de exemplu: Horacio Spector, Judicial Review, Rights, and Democracy, Law and Philosophy 22: 285–334, (2003) sau  Mark van Hoecke: Judicial Review and Deliberative Democracy: A Circular Model of Law Creation and Legitimation in Ratio Juris, Vol 14 No 4 December 2001 (415-23)

[37] Tendinţa interesantă în sine, continuată în acest an, care poate avea diverse explicaţii, pe care însă le considerăm a depăşi scopul acestei analize.

[38] În ceea ce priveşte temerea legitimă legată de potenţialul unei explozii a cererilor cetăţenilor, ca urmare a introducerii accesului direct al cetăţenilor la controlul a priori/a posteriori, care ar putea conduce la o eventuală blocare a lucrărilor curţii, este interesant de reamintit în acest context că într-o ţară care prevede asemenea acces, Ungaria, care totodata a avut una dintre cele mai “activiste” curţi în privinţa protecţiei dreputilor cetăţenesti în anii ‘90 ai secolului trecut, media cererilor primite anual de acea curte de la cetăţeni s-a situat intre 1.000 si 1.500 cereri pe an, cărora curtea respectivă le-a facut cu brio faţă (a se vedea în acest sens Kim Lane Scheppele, How Constitutions Work:Rethinking Constitutional Theory through Constitutional Ethnography  Statement of Research, on line la adresa: http://www.northwestern.edu/legalstudies/Documents/howconstitutions.rtf, vizitată ultima oară în aprilie 2006). Curtea Constituţională română, prin contrast, nu a avut de soluţionat peste 1000 de cereri decât în anul 2005, în majoritatea celorlalţi ani de funcţionare având de soluţionat undeva sub 500 de cereri. Având în vedere, totuşi, tendinţa crescătoarea a numărului de cereri introduse în anii 2002, 2003 şi 2004 (2005 consemnând deja o dublare a numărului de cereri fata de anul 2002), şi eventualele diferenţe de cultură juridică şi instituţii între România şi Ungaria, rămâne de dezbătut care ar putea fi impactul introducerii accesului liber al cetăţenilor în privinţa creşterii numărului de petiţii şi modalităţile prin care Curtea Constituţională Română ar putea face faţă extinderii acestui număr de cereri. Rămâne de asemenea de dezbătut

[39] Carlo Guarnieri si Patrizia Pederzoli, "The power of judges. A comparative study of courts and democracy", Oxford University Press, 2003, pag. 146.