12 INVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC

raport-justitie
1 01 REZUMAT
2 02 JUSTIFICARE
3 03 CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
4 04 MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI REFORMA SISTEMULUI JUDICIAR
5 05 PROFESIA DE AVOCAT
6 06 DREPTURILE OMULUI ÎN ROMÂNIA
7 07 RELAŢIILE DINTRE PROFESIILE JURIDICE
8 08 INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
9 09 CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ŞI AVOCATUL POPORULUI
10 10 CELELALTE PROFESII JURIDICE
11 11 INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII
12 12 INVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC

– între efort şi eficienţă -

 Continua reformă existentă în învăţământul românesc a condus la schimbări substanţiale fără ca acestea să fie întotdeauna şi calitative. Limita inferioară s-a ridicat dar, conform legii compensaţiei, cea superioară a scăzut, iar mediocritatea şi submediocritatea a câştigat vădit teren. SoJust nu se sfieşte să afirme, de altfel, că mediocritatea şi superficialitatea caracterizează întreaga societate românească şi, îndeosebi, învăţământul românesc. E o afirmaţie ce caracterizează întregul învăţământ românesc. Cum ne afectează această nivelare globală pe termen lung? Încercăm să dăm un răspuns, care să constituie un semnal de alarmă, într-un domeniu de o importanţă vitală pentru o societate – învăţământul juridic. Analiza SoJust implică atât segmentul universitar cât şi cel preuniversitar (la nivelul celui preuniversitar vom face referire mai ales la implicaţiile datorate lipsei acestuia din sistem).

Din datele existente pe “Forumul educaţional SEI”[1], în sondajul, datat la 14.03.2006, “Ce facultate este mai dorită?”, dintr-un număr de 24 de profile enumerate, dreptul figurează pe poziţia a

şasea. Dacă luăm în considerare că poziţia a doua şi a patra sunt ocupate de facultăţi tehnice, înseamnă că ştiinţele juridice ocupă un loc important în câmpul opţiunilor absolvenţilor de liceu. Totuşi, puşi în faţa situaţiei de a răspunde  - de ce tocmai dreptul – majoritatea nu pot da răspunsuri mulţumitoare cu privire la ceea ce vor deveni,  sau cu privire la viitoarele obiecte de studii (a se vedea Anexele 1 şi 2). Cât de firesc este să optezi pentru o facultate asupra căreia primeşti informaţii sporadice, mai mult sau mai puţin adecvate? Cât de firesc este ca sistemul preuniversitar să nu asigure nici un fel de contact cu elementul juridic? Dacă ar fi să vorbim doar de economia de piaţă şi hiatusul dintre cele două sisteme, aceasta este inexplicabil; tot astfel, putem vorbi şi de educaţie juridică în general – de exemplu semnarea unui document cu efecte juridice fără a-l citi – şi ar fi destul să evidenţiem necesitatea unui act educaţional juridic.

Majoritatea adolescenţilor nu identifică nici diferenţa elementară dintre un drept şi o obligaţie, deci nu ştiu nici măcar să-şi ceară un drept.  A-i pune să facă diferenţa de atribuţii între magistraţi, avocaţi, funcţionari publici, deja e prea mult. Şi totuşi acestea vor fi meseriile pe care le vor practica.

Piaţa se confruntă cu un aflux de absolvenţi de drept inimaginabil şi, ce e mai grav, la filtrele ulterioare absolvirii extrem de puţini reuşesc să ocupe un post în magistratură, avocatură, firme etc. Motivele pentru care mulţi absolvenţi de drept nu-şi fac loc pe piaţa muncii sunt diverse, dar cu siguranţă trebuie pornit de la faptul că startul în acest domeniu are serioase carenţe.

Costurile care reprezintă pierderi de fapt pe ambele baricade, student/profesor,  se concretizează în efortul intelectual, timpul afectat - de unul pentru a preda, de celălalt pentru a învăţa - efortul financiar, fie că vorbim de sistemul public, fie de cel privat. Subliniem că efortul financiar constă şi în alocarea unui salariu, în ambele sisteme, unui profesor care ţine un curs în faţa unui auditoriu dezinteresat – nu datorită neapărat profesorului, cât al faptului  că majoritatea acestui auditoriu a nimerit într-un loc şi spaţiu cu care nu are nimic comun.

 

 1. ÎNVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC PREUNIVERSITAR

 Transformarea sistemului juridic universitar într-un sistem cu valenţe de piaţă, adică eficienţă ridicată şi costuri reduse, presupune o serioasă aplecare şi spre sistemul preuniversitar.

Concret, acest lucru depinde de cât de conştient devine adolescentul la finele sistemului preuniversitar, despre ceea ce urmează să studieze la ştiinţele juridice. Ori,  daca el nu are nici o pârghie prin care să ”pipăie” măcar  obiectele viitoarelor sale studii, atunci putem spune că masa enormă de absolvenţi de studii juridice, care nu-şi găsesc locul pe piaţă, nici sub aspect cantitativ, nici sub cel calitativ, sunt o consecinţă şi a lipsei de comunicare sub acest aspect, între sistemul universitar şi cel preuniversitar.

 În acest context, SoJust propune derularea unui “Proiect de implementare în programa şcolară a orelor de iniţiere în ştiinţele juridice” de către instituţiile şi autorităţile abilitate - Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii. Proiectul se doreşte a veni in întâmpinarea absolventului de liceu atât din punct de vedere civic (necesitatea unei minime educaţii juridice pentru uzul personal) cât şi în întâmpinarea potenţialului student la drept.

În mod concret, în legătură cu acest posibil proiect, arătăm următoarele:

Analizând numărul de ore opţionale aşa cum rezultă din “Nota de fundamentare privind elaborarea planurilor cadru de învăţământ din clasele a XI-a şi a XII-a”, publicată de Minister pe www.edu.ro, aflat în dezbatere publică în perioada 14 iunie – 14 iulie 2005, a rezultat că profilele care se pretează foarte bine cuprinderii cel puţin a unei ore, dacă nu chiar două, afectate noţiunilor juridice elementare, sunt filologia şi ştiinţele sociale. Conform Anexei 1, ponderea CDS (curriculum la decizia scolii) la clasa XI-a  este de 14,29-20%, respective 4-6 ore, iar la clasa a XII-a este de 17,86-23,33%, respectiv 5-7 ore (pag. 5, 10 si 11 din “Nota de fundamentare …”) Aceste ore au caracter opţional, disciplinele de studiu sunt stabilite de comun acord cu elevii.

Finalitatea constă în a le oferi acestora ore suplimentare în sistematizarea şi recapitularea materiilor de bacalaureat, şi implicit, în unele cazuri, pentru viitoarele materii  universitare. Acest obiectiv nu se poate atinge în cazul celor ce doresc să afle ce anume vor studia la drept, pentru că indiferent din ce unghi am privi lucrurile,  lor li se refuză orice contact cu sistemul juridic. “Nota de fundamentare …” elaborată de Minister arată că ar exista posibilitatea,  chiar din anul viitor (anul şcolar 2006-2007), ca “Noţiuni elementare de drept” – denumirea pe care o propunem materiei ce urmează a fi studiată in sistemul preuniversitar - să devină materie de studiu, cel puţin la profilele menţionate.

Care ar fi “beneficiile” implementării unui astfel de proiect:

  1. o mai bună comunicare între sistemul preuniversitar şi universitar pe segmentul studiilor juridice;
  2. deţinerea de către viitorul student cel puţin a unei pârghii de control asupra a ceea ce urmează să studieze in domeniul ştiinţelor juridice (rezultatul concretizându-se în ceea ce numim aici “autoselecţie”, ca proces prin care elevii din sistemul preuniversitar aleg în cunoştinţă de cauză domeniul ştiinţelor juridice ca specializare universitară);
  3. eficientizarea selecţiei  viitorilor studenţi  din domeniul juridic prin procedura autoselecţiei;
  4. introducerea unui curs, (cursuri), al căror conţinut să familiarizeze viitorul student la ştiinţele juridice cu aria curriculară aferentă.

Mijloace de realizare pe care le propunem şi care, pentru o imagine bazată pe date parţiale, le-am şi înfăptuit în parte:

  1. sondaje realizate în mediul preuniversitar,  la nivelul oraselor Tg.-Mures, Cluj, Oradea; (Anexa 1);
  2. sondaje realizate în mediu universitar (subiecte fiind atât studenţii, cât şi cadrele universitare) la nivelul aceloraşi oraşe (Anexa 2 si 3);
  3. prelucrarea datelor şi expunerea acestora organelor de decizie şi control din cele două sisteme;
  4. sistematizarea concluziilor şi demararea paşilor procedurali pentru implementarea acestui proiect (Anexa 4);
  5. elaborarea unui manual cu un conţinut accesibil şi într-o prezentare modernă, ca suport material al cursurilor propuse.

 

Acest proiect, pentru a avea fluiditate, are nevoie de un efort conjugat şi al sistemului juridic universitar. Dacă ştiinţele juridice în mediul preuniversitar strălucesc prin lipsă, în mediul universitar avem reversul medaliei, aşa cum se va arăta în secţiunea următoare, unde oferta este atât de largă; fireşte, se mizează şi pe inocenţa celor ce optează pentru facultăţile de drept – e mai bine să primeşti un ignorant la studii, care odată ce şi-a plătit taxele mai degrabă optează pentru a rămâne decât pentru a pleca (Anexa 2) încât, chiar novice fiind, remarci prisosinţa.

Raportul cantitate/calitate este evident în sens negativ, el fiind remarcat atât de cei din sistem, cât şi de cei dinafara sistemului. Prin măsurile propuse la nivel preuniversitar încercăm în primul rând să protejăm absolventul de a nu mai fi tributar percepţiilor induse indirect asupra sistemului juridic, să-i salvăm energia, timpul şi, nu în cele din urmă, banii, mai înainte de a face pasul spre acest domeniu.  Ce face sistemul universitar spre a-şi asana resursele umane, care sunt şi cum sunt filtrele la care apelează, pentru a ridica standardele calitative? Greu de spus! Putem vorbi eventual pe latura cantitativă, prea puţin pe cea calitativă, aşa cum vom vedea mai jos.

2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC UNIVERSITAR

Educaţia reprezintă esenţa dezvoltării oricărui stat, iar reformele instituţionale durabile sunt dependente nu numai de reformele structurale, ci mai ales de cele de personal din sistem. Lipsa unui învăţământ juridic de calitate atrage după sine dificultatea promovării principiilor democraţiei şi ale statului de drept. Astfel, necesitatea unei reforme calitative a învăţământului juridic se impune în mod special în vederea promovării separării puterilor în stat[2] şi a eficientizării activităţii puterii judecătoreşti. În acest sens, statele dezvoltate au avut permanent în vedere implementarea unor politici de integrare a reformei învăţământului juridic în cadrul iniţiativelor generale de reformă naţională[3]. Fără o abordarea similară, şansele de succes ale reformei sistemului juridic românesc sunt minime.

În statele din Estul Europei reforma educaţiei juridice a fost atinsă tangenţial pe parcursul proiectelor de reformă naţională. România este statul din fostul bloc comunist care a opus cea mai mare rezistenţă consultărilor oferite de instituţii internaţionale în vederea elaborării şi implementării unor programe de reformă reală a educaţiei juridice, precum şi a sistemului juridic în ansamblul său[4]. Este de necontestat faptul că nu se poate vorbi despre o reformă durabilă a justiţiei dacă aceasta nu include reforma şcolii de drept româneşti. Jensen[5] a subliniat că orice intervenţie strategică la nivelul eficientizării justiţiei trebuie să înceapă cu o reformă reală a învăţământului juridic, acesta reprezentând baza dezvoltării oricărui sistem juridic naţional, concept pe care SoJust îl împărtăşeşte în totalitate.

Învăţământul a fost lăsat în totalitate la latitudinea ministerului de resort, fără ca autorităţile implicate în reforma justiţiei să aibă vreun cuvânt de spus în acest sens pe parcursul celor 16 ani de la Revoluţie. Încercarea sistemului judiciar, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, de a acoperi deficitul de pregătire oferit de şcoala de drept s-a dovedit în practică a nu fi suficientă. România a preferat, la fel ca multe alte state fost-comuniste, să investească cu predilecţie în programe post-universitare de pregătire a judecătorilor şi procurorilor în defavoarea educaţiei juridice elementare. Aceasta s-a dovedit a fi o greşeală majoră, mulţi magistraţi având deja la bază o educaţie inadecvată. În plus, nu toate profesiile juridice se bucură de politici similare de pregătire postuniversitară. Aceste carenţe vor crea în sistem grave disfuncţionalităţi generate în principal de pregătirea inadecvată a absolvenţilor de drept.

Sistemul naţional de educaţie juridică este deficitar în ansamblul său. Pornind de la lipsa unor criterii calitative de acreditare a facultăţilor de drept, continuând cu modalităţile de admitere şi examinare ale studenţilor şi culminând cu pregătirea inadecvată a cadrelor didactice şi curricula universitară irelevantă, SoJust consideră că în prezent se impune necesitatea unei reforme reale a învăţământului juridic care să abordeze următoarele probleme identificate[6]:

1. Modalitatea de acreditare a facultăţilor de drept.

După 1989, a fost acreditat un număr foarte mare de facultăţi de drept. În cazul multora dintre ele, nu s-a avut însă în vedere necesarul real de jurişti cerut pe piaţa forţei de muncă din România. În prezent, funcţionează 38 de facultăţi de drept acreditate[7], având 63 586 de studenţi.[8] Acreditarea s-a făcut deseori în lipsa unor condiţii calitative conform standardelor internaţionale în ceea ce priveşte modalitatea de admitere, numărul şi calitatea studenţilor admişi, cursurile predate, facilităţile tehnice şi materiale oferite de instituţia de învăţământ, biblioteci adecvate, numărul şi calitatea cadrelor didactice, precum şi calitatea educaţiei primite de către absolvenţi.

Prestigiul şcolii de drept româneşti a decăzut mult în ultimul deceniu. Obţinerea unei diplome în ştiinţe juridice este condiţionată numai de înscrierea la facultate[9] şi de plata taxelor aferente. Accesul liber în facultăţile de drept a condus la existenţa unui număr foarte mare de absolvenţi[10], imposibil de asimilat în sistem, precum şi la o puternică diminuare a nivelului lor de pregătire. Aceasta favorizează corupţia şi încălcarea procedurilor de intrare în profesiile juridice: absolvenţi eminenţi nu au „sprijinul necesar” pentru efectuarea perioadei de stagiu, fiind de cele mai multe ori nevoiţi să renunţe la domeniul de specializare ales, pe când absolvenţi cu o pregătire mediocră reuşesc să pătrundă în sistem trecând peste condiţiile procedurale riguroase.

2. Lipsa de cultivare a valorilor în rândul studenţilor la drept.

Corupţia şi nepotismul au fost principalele probleme identificate în cadrul admiterii şi notării studenţilor[11]. Având în vedere că formarea pozitivă sau negativă a personalului implicat în realizarea justiţiei se face în şcoală, este dificil a pretinde modificarea comportamentului şi mentalităţii celor care sunt obişnuiţi încă din timpul studiilor cu practici de corupţie şi favoritism personal, în momentul în care ei devin parte a profesiilor juridice.

Deşi România duce o campanie naţională de combatere a corupţiei în sistemul juridic, puţine sunt facultăţile care tratează subiecte de etică juridică şi rezolvare a dilemelor profesionale. Lipsa cursurilor de etică din curricula universitară îi împiedică, cel mai adesea, pe absolvenţii de drept să identifice şi să conştientizeze factorii de presiune şi conflictele de interese pe care voit sau nevoit le întâlnesc în practică.

3. Calitatea cadrelor didactice.

Cadrele didactice au un rol esenţial în pregătirea teoretică, profesională şi morală a viitorilor jurişti. Şcoala de drept românească s-a mândrit ani de-a rândul cu profesori deosebit de bine pregătiţi, ale căror cursuri făceau ca amfiteatrele să fie pline, iar manualele lor să fie epuizate rapid. În ultimii ani însă, numărul cadrelor didactice competente s-a redus simţitor, iar doctrina juridică de specialitate nu mai este actualizată.

Astfel, se remarcă în principal o lipsă de interes pentru cercetare şi documentare permanentă a majorităţii profesorilor cu vârste de peste 65 de ani. Nivelul redus al salariilor în învăţământul universitar atrage după sine pregătirea mediocră a cadrelor didactice tinere, acestea fiind nevoite fie să ocupe şi alte funcţii în sectorul public sau privat, fie să predea la mai multe instituţii, neputând astfel aloca timpul necesar dezvoltării materialelor didactice, cercetării şi pregătirii personale continue.

Criteriile “importate” de fostul ministru al educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea, cu privire la condiţiile obţinerii gradelor didactice[12] sunt necesare dezvoltării sistemului educaţional românesc în conformitate cu cerinţele naţionale şi internaţionale. Modificările aduse de noul ministru al educaţiei, Mihail Hârdău, a redus exigenţele impuse de „criteriile Miclea” pentru acordarea titlurilor universitare de profesor şi de conferenţiar. SoJust consideră că modificarea acestor măsuri de reformă sunt deficitare din punct de vedere al eficientizării educaţiei în condiţiile în care România este pe penultimul loc în lume la cercetare ştiinţifică raportat la mia de locuitori. Dar, din păcate, o asemenea reformă este imposibil de implementat în condiţiile în care majoritatea cadrelor didactice nu corespunde acestor standarde. Însă, trebuie avut în vedere faptul că numai prin implementarea unor criterii exigente de acordare a titlurilor didactice se poate reduce diferenţa dintre calitatea educaţiei şi cercetării juridice româneşti şi cea occidentală, ajungându-se astfel la un nivel de pregătire academică în conformitate cu cerinţele pieţei, creând vizibilitate internaţională pentru sistemul educaţional român.

4. Metodologia de predare.

În prezent, învăţământul juridic conţine disfuncţionalităţi care separă artificial instruirea teoretică de practica juridică. Metodologia de predare se limitează la citirea de către profesor a rezumatului unui capitol din cartea care cel mai adesea îi aparţine, evaluarea urmând a se face în baza capacităţii de memorare a notiţelor luate de către studenţi.[13] Mai mult, majoritatea cursurilor sunt însoţite de seminarii predate de absolvenţi, aceştia fiind lipsiţi de capacitatea de a întreţine discuţii analitice care presupun o abordare critică a subiectului.

Datorită curriculei universitare actuale, absolvenţii de drept nu au posibilitatea să dobândească pe parcursul studiilor cunoştinţele practice necesare profesiei alese; rar sunt puşi în situaţia de a analiza critic, a rezolva un caz concret sau a alege o soluţie argumentată dintr-o multitudine de variante. Numărul clinicilor juridice prin intermediul cărora se pot acoperi aceste deficienţe educaţionale este foarte mic la nivelul facultăţilor de drept din România şi nu răspunde în mod real solicitărilor existente. Adesea, numărul studenţilor unei clinici juridice este prea mare – între 40 şi 100, situaţii în care implicarea efectivă a fiecărui student, timpul alocat acestuia de către profesor, precum şi calitatea informaţiilor şi cunoştinţelor practice obţinute nu sunt cele scontate.

Declaraţia de la Bologna[14] reprezintă baza întregului proces de reformă a învăţământului universitar european, inclusiv a celui juridic. Astfel, curricula şcolilor de drept se vrea a fi una îndreptată spre dobândirea cunoştinţelor practice, acoperind o parte a lipsurilor existente în învăţământul tradiţional al statelor din Estul Europei, stabilind legătura între calitatea pe care sistemul de învăţământ ar trebui să o ofere în conformitate cu cerinţele impuse de exercitarea profesiilor juridice.

5. Curricula universitară

Disciplinele predate şi materialele didactice folosite în majoritatea facultăţilor de drept nu au fost adaptate noilor schimbări socio-economice şi politice prin care societatea românească a trecut în ultimul deceniu şi nici cerinţelor impuse de acestea. Materii importante precum protecţia europeană a drepturilor omului[15], drept comunitar material[16], logică şi psihologia juridică[17], etică juridică[18], informatica juridică şi utilizarea internetului şi a bazelor de date în cercetare, etc. lipsesc din planul de învăţământ al majorităţii facultăţilor de drept din România.[19]

Deşi numărul absolvenţilor de ştiinţe juridice în anul 2005 a fost de 10.898, rezultatele concursurilor organizate de INM, de Ministerul Justiţiei şi de Barouri oferă o imagine clară a gradului de pregătire a acestora: din cele 180 de locuri scoase la concurs de către INM au fost ocupate iniţial doar 56,[20] deşi numărul candidaţilor înscrişi la concursul de admitere a fost de 2.859 de absolvenţi de drept,[21] iar din cele 25 posturi scoase la concurs de MJ în decembrie 2005 şi 22 posturi în aprilie 2006 au rămas neocupate 20% în decembrie şi 50% în aprilie. Practic, exigenţele impuse de aceste concursuri s-au dovedit a fi prea mari pentru nivel de pregătire al proaspeţilor absolvenţi. Astfel, putem remarca fără reţinere că pregătirea juridică oferită de şcoala de drept este neadecvată cererii pieţei forţei de muncă din România.

Facultăţile de drept nu au o strategie educaţională adecvată privind pregătirea juriştilor în conformitate cu cerinţele impuse de modificările socio-economice şi politice intervenite în ultimii ani. Ratificarea Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în 1993, precum şi aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 ar fi trebuit să impună includerea obligatorie în planul de învăţământ al facultăţilor de drept cursuri relevante celor două noi domenii juridice şi iniţierea unor programe de pregătire specială şi continuă a juriştilor în ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO şi CEJ. Însă, la mai bine de un deceniu de la ratificarea Convenţiei Europene, absolvenţii şcolii de drept româneşti nu deţin decât cel mult cunoştinţe elementare cu privire la sistemul de drept oferit de aceasta, iar cu numai câteva luni înainte de aderare cursurile de drept comunitar material sunt sporadic întâlnite în curricula facultăţilor de drept, fără însă a li se acorda atenţia cuvenită. În prezent, discipline precum dreptul penal şi dreptul procesual penal, dreptul civil şi dreptul procesual civil, dreptul familiei, dreptul comercial etc. nu sunt predate într-un mod integrat, ceea ce ar presupune să se facă referire la sistemele CEDO şi/sau CEJ.

În momentul aderării la U.E., juristul român va deveni cu adevărat jurist european. Dacă, în prezent, aplicarea simultană a sistemului naţional şi a celui impus de Convenţie prezintă mari dificultăţi, clasându-ne pe locul al II-lea în Europa la numărul de petiţii adresate Curţii de la Strasbourg de cetăţeni nemulţumiţi de hotărârile pronunţate în România, corelarea acestora, începând din 2007, cu sistemul de drept comunitar al Curţii Europene de Justiţie va reprezenta un plus de dificultate în instrumentarea eficientă a cazurilor. Lipsa pregătirii adecvate a juriştilor în domeniul protecţiei europene a drepturilor omului a costat deja statul român, până în prezent, suma de aproximativ 50 milioane EURO[22]. Educaţia juridică în domeniul dreptului comunitar material se găseşte, de asemenea, într-o fază incipientă, iar urmările lipsei de cunoştinţe temeinice în acest domeniu nu vor întârzia să apară începând cu 2007.

Adesea, problemele generate de modificările sociale şi legislative sunt greşit percepute ca necesitate de pregătire a anumitor categorii de jurişti fără a se avea în vedere nivelul de bază al pregătirii acestora. Ideea că pregătirea postuniversitară a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor poate ghida reforma justiţiei în statele în schimbare este complet greşită[23]. Trebuie avut în vedere că planificarea şi implementarea programelor privind reforma sistemului juridic implică necesitatea înţelegerii priorităţilor unei reforme de succes, precum şi capacitatea vizualizării efectelor acesteia în timp, oferind încredere unor proiecte fără impact imediat.

SoJust e convinsă că reforma juridică trebuie să fie percepută ca un proces de lungă durată, pornind cu proiecte de reformă ale învăţământului juridic.

SOLUŢII PROPUSE

Având în vedere cele menţionate, SoJust recomandă o strategie naţională de reformă a învăţământului juridic, care să vizeze: 

  1. promovarea şi coordonarea reformelor în domeniul justiţiei şi al învăţământului juridic;
  2. eficientizarea colaborării inter-instituţionale în domeniul juridic;
  3. eficientizarea colaborării dintre instituţiile implicate în realizarea justiţiei şi asociaţii profesionale, ONG-uri, academici, prin organizarea de dezbateri periodice;
  4. elaborarea şi implementarea unor proceduri în vederea constituirii unui cadru adecvat de abordare a pregătirii juridice;
  5. elaborarea şi implementarea unui plan de învăţământ juridic preuniversitar;
  6. organizarea şi desfăşurarea la nivel naţional a unui concurs/test de admitere în facultăţile de drept;
  7. elaborarea unui plan de învăţământ unitar care să facă posibilă înlăturarea nivelului inegal de pregătire a absolvenţilor facultăţilor de drept;
  8. elaborarea profilului absolventului de drept prin consultare cu beneficiarii forţei de muncă juridice;
  9. monitorizarea anuală a calităţii şi performanţelor instituţiilor/programelor de învăţământ juridic;

10.  realizarea unui clasament al instituţiilor de învăţământ juridic şi a programelor postuniversitare după criterii bine stabilite;

11.  încurajarea implementării de programe juridice postuniversitare în parteneriat cu instituţii internaţionale;

12.  încurajarea şi sprijinirea înfiinţării de programe de tip LL.M[24] (inexistente în prezent în România);

13.  promovarea doctrinei juridice internaţionale şi a noilor direcţii de cercetare juridică;

14.  promovarea bazelor de date de tip Westlaw, Nexislexis;

15.  încurajarea apariţiei doctrinei juridice de calitate, la nivelul standardelor internaţionale;

16.  promovarea pregătirii academicilor şi cercetătorilor în domeniul „legal writing” conform cerinţelor internaţionale;

17.  constituirea unei biblioteci de drept care să conţină carte juridică internaţională şi periodice de specialitate juridică;

18.  încurajarea apariţiei revistelor de specialitate juridică acreditate ISI (Thomson Scientific Journal Selection cunoscut ca Institute for Scientific Information) etc.



[1] A se vedea: http://www.edu.ro.

[2] Şcolile de drept furnizează capitalul uman cu putere de decizie din principalele sectoare publice, la nivel naţional.

[3] Mark K. Dietrich, consilier al Băncii Mondiale pe probleme de reformă legislativă în SE Europei.

[4] Rapoarte ale instituţiilor internaţionale pe reforma justiţiei în SE Europei.

[5] E. Jensen, „The Rule of Law and Judicial Reform”, Stanford University Press, Stanford, CA 2003, pp 359-360.

[6] Mark K. Dietrich , Nicolas Mansfield, Lesson Spurned: Legal Education in the Age of Democracy Promotion, EWMI, 2006.

[7] Date preluate din studiul privind învăţământul juridic în România, elaborat de Institutul Naţional de Criminologie şi completat de Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept (ELSA), 2006.

[8] 25.523 se regăsesc în instituţiile de învăţământ superior public, iar 38.063 în învăţământul superior particular.

[9] Puţine sunt universităţile care mai organizează examen de admitere.

[10] 10.898 absolvenţi de drept în anul 2005.

[11] Rapoartele Băncii Mondiale: „Initiatives in Legal and Judicial reform - 2004” şi „Legal and Judicial Reform in Central Europe and Former Soviet Union. Voices from five countries -  2000”

[12] Ordinele Ministrului educaţiei nr. 5098, 5099 şi 5100 din 03.10.2005.

[13] Acesta modalitate de predare a fost ironic criticată de către experţii băncii mondiale drept „metoda prin care notiţele profesorului devin notiţele studentului fără a trece prin mintea vreunuia dintre ei.”

[14] Semnată de către miniştrii educaţiei din 29 de state europene în 1999, la Universitatea din Bologna.

[15] Deşi România este parte semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (1993), aplicarea acesteia a fost refuzată de magistraţi timp de aproape 10 ani, când au avut loc modificări majore în C.pr.pen. (2003). Până în această perioadă, manualele de specialitate au lipsit cu desăvârşire. În 2005 a apărut cea mai impresionantă lucrare în domeniu - „Convenţia europeană a drepturilor omului, comentariu pe articole” a prof.univ.dr. Corneliu Bârsan, în prezent judecător la Curtea de la Strasbourg ed. All Beck.

[16] Dacă numărul lucrărilor de drept comunitar instituţional este oarecum suficient, prea puţine abordează şi dreptul material în materie. Nu înţelegem de ce nu se fac traduceri ale manualelor deja existente în alte ţări, cu vechime în U.E.

[17] Lipsa acestor materii sau a seriozităţii tratării lor se regăsesc astăzi în lipsa de tactică a magistraţilor la audierea participanţilor în proces şi în lipsa motivării adecvate a deciziilor judiciare.

[18] Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este singura care prevede predarea obligatorie a cursului de etică juridică. Facultăţile de drept ale următoarelor universităţi au curs opţional de etică juridică: Dunărea de Jos, Constantin Brâncişi, Nicolae Titulescu, Tibiscus.

[19] Anexa 5 - date preluate din studiul privind învăţământul juridic în România, elaborat de Institutul Naţional de Criminologie şi completat de Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept (ELSA), 2006.

[20] În final, prin admiterea contestaţiilor, s-au ocupat 119 locuri din cele 180.

[21] Date ale Institutului Naţional de Statistică.

[22] În iunie 2006, România se afla pe locul 3 între statele cu cele mai multe petiţii în faţa CEDO, fiind devansată de Rusia şi Turcia. În august, România a trecut pe locul 2, existând posibilitatea ca în 2007 să ocupe primul loc.

[23] Mark K. Dietrich, consilier al Băncii Mondiale pe reformă legislativă în SE Europei.

[24]Programele LL.M sunt echivalentul în educaţia juridică a ceea ce reprezintă programele de MBA în învăţământul economic.