09 RECOMANDAREA NR. (94) 12 PRIVIND INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI ROLUL JUDECĂTORILOR

(adoptată de Comitetului Miniştrilor în 13 oct.1994, la a 518-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

 

 

Comitetul Miniştrilor, în virtutea art.15.b din Statutul Consiliului Europei,

 

Luând în considerare art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (denumită în continuare "Convenţia") potrivit căreia "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită prin lege";

 

Luând în considerare Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecătorilor, adoptate prin Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în noiembrie 1985[1];

 

Având în vedere rolul esenţial al judecătorilor, precum şi al altor persoane care exercită funcţii judiciare în protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

 

Dorind promovarea independenţei judecătorilor în scopul consolidării supremaţiei legii în statele democratice;

 

Conştient de necesitatea consolidării poziţiei şi puterilor judecătorilor în scopul dobândirii unui sistem juridic eficient[2] şi echitabil[3];

 

Cunoscând necesitatea de a asigura exercitarea corespunzătoare a responsabilităţilor judiciare, care sunt un ansamblu de obligaţii şi puteri judiciare ce vizează protejarea intereselor oricărei persoane;

 

Recomandă statelor membre să adopte sau să consolideze toate măsurile necesare pentru a promova rolul judecătorilor priviţi individual şi al magistraturii în ansamblu şi de a întări independenţa şi eficienţa lor, în special prin aplicarea următoarelor principii:

 

Domeniul de aplicare al recomandării

 

1.         Prezenta recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii judiciare, adică celor care sunt însărcinaţi cu probleme de drept constituţional, penal, civil, comercial şi administrativ.

 

2.         Principiile enunţate în prezenta recomandare se aplică şi judecătorilor neprofesionişti şi altor persoane care exercită funcţii judiciare, atât timp cât nu rezultă în mod clar din context că ele sunt aplicabile numai judecătorilor profesionişti cum este, de exemplu, cazul principiului privind remunerarea şi cariera judecătorilor.

 

 

Principiul I - Principii generale privind independenţa judecătorilor

 

1.         Trebuie luate toate măsurile necesare în scopul de a respecta, proteja şi promova independenţa judecătorilor.

 

2.         În special, trebuie luate următoarele măsuri:

 

a.         Independenţa judecătorilor trebuie să fie garantată, conform dispoziţiilor Convenţiei şi a principiilor constituţionale, de exemplu, prin adoptarea de dispoziţii exprese în acest sens în Constituţie sau alte texte legislative, sau prin încorporarea dispoziţiilor prezentei recomandări în dreptul intern. Luând în considerare tradiţia juridică a fiecărui stat, aceste dispoziţii pot prevedea că:

i. Hotărârile judecătorilor nu pot fi susceptibile de a fi reanalizate în afara procedurile privind căile de atac prevăzute de lege;

ii. Mandatul judecătorilor şi remunerarea lor trebuie să fie garantate prin lege;

iii. Niciun organ în afara instanţelor înseşi nu trebuie să se pronunţe asupra competenţei lor, aşa cum ea este stabilită prin lege;

iv. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau alte măsuri similare, guvernul sau administraţia nu trebuie să fie împuternicite a lua decizii care să anuleze în mod retroactiv efectele hotărârilor judecătoreşti.

 

b.         Puterea executivă şi cea legislativă trebuie să se asigure că judecătorii sunt independenţi şi că nu sunt adoptate măsuri susceptibile de a pune în pericol această independenţă.

 

c.         Toate deciziile privind cariera profesională a judecătorilor trebuie să aibă la bază criterii obiective, iar selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să se bazeze pe meritul profesional, luând în considerare calificarea, integritatea, competenţa şi eficienţa lor. Autoritatea competentă în privinţa selecţiei şi carierei judecătorilor trebuie să fie independentă faţă de guvern şi administraţie. Pentru a garanta independenţa sa, trebuie prevăzute dispoziţii potrivit cărora, de exemplu, membrii săi sunt desemnaţi de puterea judiciară[4], şi că însăşi aceasta autoritate să decidă în baza unor reguli proprii de procedură[5].

Totuşi, când Constituţia, legislaţia sau practica permite ca numirea judecătorilor să fie făcută de către guvern, trebuie să se asigure garanţia că procedurile de desemnare a judecătorilor sunt transparente şi independente în practică[6], iar deciziile de numire nu vor fi influenţate de alte motive decât cele conforme criteriilor obiective menţionate mai sus. Cu titlu exemplificativ, poate fi vorba de una sau mai multe din următoarele garanţii:

i. un organ special, independent şi competent, abilitat sa consilieze guvernul în practică; sau

ii. recunoaşterea dreptului individual de a contesta decizia la o autoritate independentă; sau

iii. autoritatea abilitată să ia decizia trebuie să prezinte garanţii contra oricărei influenţe ilegale sau improprii.

 

d.         În procesul de luare a deciziilor, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să acţioneze fără nicio restricţie şi fără a face obiectul vreunor influenţe, sugestii, presiuni, ameninţări sau imixtiuni, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv. Legea trebuie să prevadă sancţiuni contra persoanelor care încearcă să influenţeze pe judecători sub orice formă. Judecătorii trebuie să fie liberi în mod absolut să hotărască în mod imparţial asupra cauzelor cu care sunt sesizaţi, în baza convingerii lor intime şi a propriei interpretări a faptelor, şi în conformitate cu normele de drept în vigoare. Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să dea socoteală vreunei persoane străine de puterea judiciară asupra rezolvării date cauzelor lor.

 

e.         Distribuirea cauzelor nu trebuie să fie influenţată de dorinţa vreunei părţi în proces sau a oricărei alte persoane interesate de rezultatul hotărârii. Această distribuţie poate, de exemplu, să fie făcută prin tragere la sorţi sau de către un sistem de distribuire automată pe baza ordinii alfabetice sau a altui criteriu similar.

 

f.          Unui judecător nu-i poate fi "luată" o cauză fără vreun motiv întemeiat, cum ar fi o boală gravă sau existenţa unui conflict de interese. Motivele şi procedura pentru această desesizare trebuie prevăzute de lege şi nu trebuie să fie influenţate de vreun interes al guvernului sau al administraţiei. Decizia privind retragerea unei cauze de la un judecător trebuie să fie luată de o autoritate ce se bucură de aceeaşi independenţă în plan judiciar ca şi judecătorii.

 

3.         Judecătorii, indiferent că sunt numiţi sau aleşi, sunt inamovibili atât timp cât nu au atins vârsta obligatorie de pensionare sau sfârşitul mandatului lor.

 

Principiul al II-lea - Autoritatea judecătorilor

 

1.         Orice persoană implicată într-un caz, inclusiv organele de stat sau reprezentanţii acestora, trebuie să se supună autorităţii judecătorului.

 

2.         Judecătorii trebuie să dispună de suficientă putere şi să fie în măsură a şi-o exercita în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi pentru a menţine autoritatea lor şi  prestigiul instanţei.

 

 

Principiul al III-lea - Condiţii de muncă adecvate

 

1.         Pentru a crea condiţii de muncă adecvate care să permită judecătorilor să îşi desfăşoare activitatea în mod eficient, se impune în mod special:

 

a.         să fie recrutat un număr suficient judecători şi să li se ofere o pregătire profesională adecvată, cum ar fi de exemplu practica în instanţe şi, dacă este posibil în alte autorităţi sau instituţii, înainte de numirea în funcţie şi în cursul carierei. Această pregătire profesională trebuie să fie gratuită pentru judecători şi să privească, mai ales, legislaţia recentă şi jurisprudenţa. Ar fi de dorit ca această formare profesională să includă vizite de studiu în cadrul autorităţilor şi a instanţelor europene şi străine;

 

b.         să se urmărească ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi responsabilităţilor pe care şi le asumă;

 

c.         să se prevadă o structură a carierei bine definită în scopul recrutării şi păstrării judecătorilor competenţi;

 

d.         să se pună la dispoziţia judecătorilor personal auxiliar şi echipamente adecvate, în special facilităţi de birotică şi informatică, în scopul de a lucra eficient şi fără întârzieri nejustificate;

 

e.         să se ia măsurile necesare pentru a încredinţa sarcinile nejurisdicţionale altor persoane, conform Recomandării nr. (86) 12 privind măsurile de prevenire şi reducere a încărcăturii instanţelor.

 

2.         Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea judecătorilor, mai ales paza acestora în incinta instanţelor sau protecţia de către poliţie a judecătorilor care sunt sau ar putea să devină victime ale unor ameninţări grave.

 

 

Principiul al IV-lea - Asociaţiile

 

Judecătorii trebuie să fie liberi de a crea asociaţii care, fie singure, fie în colaborare cu alte organe, au sarcina de a le proteja independenţa şi interesele.

Principiul al V-lea - Responsabilităţile judiciare

 

1.         În cadrul procedurilor, judecătorii au obligaţia de a proteja drepturile şi libertăţile oricărei persoane.

 

2.         Judecătorii au obligaţia şi trebuie să deţină puterea de a exercita responsabilităţile judiciare ce le revin cu scopul de a se asigura de aplicarea corectă a legii şi instrumentarea cauzelor în mod echitabil, eficient şi rapid.

 

3.         Judecătorii trebuie să-şi asume în mod special următoarele responsabilităţi:

 

a.         să acţioneze în toate cauzele în deplină independenţă şi în afara oricărei influenţe externe;

 

b.         să hotărască asupra cauzelor în mod imparţial, conform propriei evaluări a faptelor şi a propriei interpretări a legii, să se asigure că toate părţile sunt audiate în mod echitabil şi că drepturile lor procedurale sunt respectate conform dispoziţiilor Convenţiei;

 

c.         să se abţină să judece o cauză sau să renunţe la aceasta atunci când există motive întemeiate cu privire la acel caz şi nu altfel. Aceste motive trebuie stabilite prin lege şi pot fi, de exemplu, probleme grave de sănătate, existenţa unui conflict de interese sau interesul justiţiei;

 

d.         dacă se impune, să explice într-o manieră imparţială părţilor anumite probleme de procedură;

 

e.         dacă e potrivit, să încurajeze părţile să ajungă la o înţelegere amiabilă;

 

f.          cu excepţia cazului când legea sau practica stabilită dispun altfel, să motiveze complet şi clar hotărârile, utilizând termeni uşor de înţeles;

 

g.         să urmeze toate etapele de pregătire profesională necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile într-o manieră eficientă şi adecvată.

 

 

Principiul al VI-lea - Exercitarea greşită a responsabilităţilor şi abaterile disciplinare

 

1.         Dacă judecătorii nu-şi îndeplinesc atribuţiile într-o manieră eficientă şi adecvată sau în caz de abateri disciplinare, trebuie luate toate măsurile necesare, sub rezerva ca ele să nu aducă atingere independenţei justiţiei. În funcţie de principiile constituţionale şi de prevederile şi tradiţiile legale ale fiecărui stat, aceste măsuri pot fi:

 

a.         desesizarea judecătorului;

b.         mutarea judecătorului în vederea exercitării altor sarcini judiciare în cadrul jurisdicţiei;

c.         sancţiuni pecuniare, cum ar fi reducerea remuneraţiei pe o perioadă determinată de timp;

d.         suspendarea.

 

2.         Judecătorii numiţi cu titlu permanent nu pot fi revocaţi fără un motiv întemeiat atât timp cât nu au atins vârsta pensionarii obligatorii. Aceste motive, care trebuie să fie menţionate în mod precis de lege, pot fi aplicate în ţările unde judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă determinată sau pot privi cazurile când judecătorul este incapabil să îşi îndeplinească funcţia, sau atunci când a comis infracţiuni sau grave abateri disciplinare.

 

3.         Dacă sunt luate măsurile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol, statele trebuie să studieze posibilitatea de a constitui, conform legii, un organ competent special însărcinat să aplice orice sancţiune şi măsură disciplinară, atât timp cât ele nu sunt examinate de o instanţă judecătorească, ale cărui decizii să fie controlate de un organ judiciar superior sau să fie el însuşi un organ judiciar superior. Legea trebuie să prevadă procedurile adecvate pentru ca judecătorul în cauză să beneficieze cel puţin de toate garanţiile unei proceduri echitabile prevăzute de Convenţie, cum ar fi de exemplu posibilitatea de a-şi prezenta argumentele într-un termen rezonabil şi dreptului de a răspunde la toate acuzaţiile aduse contra sa.



[1] Principiile sunt disponibile la http://www.ohchr.org/english/law/indjudiciary.htm (n.ns, CD).

[2] Varianta în limba franceză utilizează termenul ”l`efficacité”, iar cea limba engleză pe cel de „efficiency”. În limba română termenul „eficacitate” este sinonim cu cel de „eficienţă” şi semnifică calitatea de a produce efectul (pozitiv) scontat (n.ns, CD).

[3] Termenul folosit în limba engleză este „fair”, care s-ar putea traduce prin „corect”, dar şi prin „echitabil”.

[4] „Puterea judiciară” (the judiciary în lb.engl, le pouvoire judiciaire în lb.fr.) reuneşte atât corpul judecătorilor, cât şi al procurorilor şi este propriu sistemului de drept francez, unde procurorii au un statut foarte apropiat de cel al judecătorilor, în privinţa independenţei. Spre deosebire de aceasta, „puterea judecătorească” priveşte doar judecătorii, şi este utilizat în statele unde procurorii sunt mai apropiaţi din punct de vedere al statutului de puterea executivă (n.ns, CD).

[5] În majoritatea statelor europene, această autoritate este un Consiliu al magistraturii sau numai al puterii judecătoreşti (n.ns, CD).

[6] Caracterele de „transparenţă şi independenţă” nu sunt menţionate în varianta în limba franceză a recomandării (n.ns, CD).