23 RECOMANDAREA NR. (2003)17 PRIVIND EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 9 sept. 2003, la a 851-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

 

Comitetul Miniştrilor, în baza art. 5 lit.b din Statutul Consiliului Europei,

 

Recunoscând că supremaţia legii pe care se bazează democraţiile europene e susţinută şi întărită de sisteme juridice echitabile, eficiente şi accesibile;

 

Considerând că executarea unei hotărâri judecătoreşti este parte integrantă din dreptul fundamental al omului la un proces echitabil într-un interval de timp rezonabil, conform art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO);

 

Conştient fiind de faptul că principiul supremaţiei legii poate deveni realitate numai dacă cetăţenii au posibilitatea să-şi afirme drepturile legale şi să se opună actelor ilegale;

 

Considerând că statele membre au obligaţia de a se asigura că toate persoanele în favoarea cărora se pronunţă o hotărâre judecătorească obligatorie în ultimă instanţă au dreptul la executarea ei şi că neexecutarea hotărârii sau o întârziere a producerii efectelor sale poate transforma acest drept într-unul inoperant şi iluzoriu, în detrimentul uneia din părţi;

 

Convins de necesitatea de a favoriza o mai mare eficienţă şi echitate pentru executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi de a stabili un just echilibru între drepturile şi interesele părţilor implicate în procedura de executare;

 

Conştient de riscul că, fără un sistem eficient de executare, pot să apară alte forme de „justiţie privată” şi să aibă consecinţe negative asupra încrederii publice în sistemul judiciar şi asupra credibilităţii acestuia;

 

Reamintind Rezoluţia nr. 3 a celei de-a 24-a Conferinţe a miniştrilor europeni de justiţie cu tema „Abordare generală şi mijloace de executare efectivă a hotărârilor judecătoreşti”, ţinută la Moscova pe 4-5 octombrie 2001, la care s-a convenit că „executarea adecvată, efectivă şi eficientă a hotărârilor judecătoreşti este de o importanţă capitală pentru statele membre în vederea creării, consolidării şi dezvoltării un sistem judiciar puternic şi respectat”;

 

Având în vedere Rezoluţia nr. (2002) 12 de înfiinţare a Comisiei Europene pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), adoptată de Comitetul Miniştrilor la 18 septembrie 2002;

Ţinând cont de importanţa tehnologiei informaţiei în îmbunătăţirea eficienţei procedurii de executare şi de instrumentele internaţionale relevante ale Consiliului Europenei în acest domeniu, incluzând Recomandarea nr. (2003) 14 asupra interoperabilităţii sistemelor de informare din sectorul de justiţie şi de Recomandarea nr. (2003) 15 privind arhivarea datelor electronice în sectorul juridic;

 

Recomandă guvernelor statelor membre:

 

- să faciliteze executarea eficientă şi rentabilă a hotărârilor judecătoreşti, precum şi a altor titluri executorii, indiferent că sunt judiciare sau extrajudiciare;

 

- să ia sau să întărească, după caz, toate măsurile pe care le consideră necesare pentru aplicarea progresivă a „Principiilor directoare privind executarea” enunţate mai jos:

 

 

Principii directoare privind executarea

I.          Definiţii

 

În înţelesul prezentei recomandări,

 

a)         „executarea” înseamnă faptul de a da efect hotărârilor judecătoreşti, precum şi  altor titluri, judiciare sau extrajudiciare, în conformitate cu legea care impune debitorului să facă sau să nu facă ceva ori să dea ceea ce a fost stabilit;

 

b)         ”agentul de executare” reprezintă orice persoană, angajat al statului sau nu,  autorizată de către stat să se ocupe de procedurile de executare;

 

c)         „Creditor” reprezintă partea ce solicită executarea;

 

d)         „Debitor” reprezintă partea împotriva căruia este îndreptată acţiunea de  executare;

 

 

II.         Domeniul de aplicare

 

1.         Această recomandare se aplică în materie civilă, inclusiv dacă priveşte dreptul comercial, protecţia consumatorului, dreptul muncii şi dreptul familiei. Ea nu se aplică cauzelor administrative[1]. Recomandarea se poate aplica şi chestiunilor cu caracter penal care nu implică privarea de libertate.

 

2.         Această recomandare se aplică atât pentru executarea hotărârilor judecătoreşti, cât şi pentru alte titluri executorii, judiciare sau extrajudiciare.

III.        Proceduri de executare

 

1.         Pentru ca procedurile de executare să fie cât mai efective şi eficiente posibil,

 

a. executarea trebuie definită şi fixată de un cadru legal clar, stabilind puterile, drepturile şi responsabilităţile părţilor şi ale terţilor;

 

b. executarea trebuie făcută în conformitate cu legislaţia şi hotărârile judecătoreşti relevante.  Orice lege trebuie să fie suficient de detaliată pentru a oferi securitate juridică şi transparenţă procedurii, precum şi pentru a face că procedura să fie cât mai previzibilă şi eficientă;

 

c. părţile au datoria de a coopera în mod adecvat la procesul de executare; mai ales în chestiuni ce privesc dreptul familiei, autorităţile trebuie să faciliteze această cooperare;

 

d. debitorii trebuie să furnizeze informaţii la zi asupra veniturilor lor, al bunurilor lor şi a altor chestiuni relevante;

 

e. statele trebuie să stabilească un mecanism pentru a preveni abuzurile din partea părţilor în timpul procedurii de executare, dar care nu trebuie să ducă la o rejudecare a cazului;

 

f.          nu trebuie să existe amânări în procedura de executare, decât dacă motivele sunt prevăzute de lege. Amânarea trebuie să fie subiect de analiză din partea unui judecător;

 

g. în timpul procedurii de executare, trebuie găsit un echilibru adecvat între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor, având în vedere mai ales prevederile art. 6 şi 8 ale CEDO. Dacă se impune, interesele terţilor trebuie, de asemenea, luate în considerare. Când procedura de executare are în vedere chestiuni de dreptul familiei, trebuie luate în considerare interesele membrilor familiei. În plus, când procedura de executare are în vedere drepturile copilului, interesul superior al copilului trebuie să primeze, în conformitate cu legislaţia internaţională şi naţională;

 

h. anumite bunuri esenţiale şi a anumită parte din veniturile debitorului trebuie protejate, cum ar fi bunuri de bază ale gospodăriei, venituri sociale de bază, bani pentru nevoi medicale esenţiale şi unelte de lucru necesare.

 

2.         Procedurile de executare trebuie:

a. fie definite în mod clar şi uşor de administrat de către agenţii de executare;

 

b. prescrie o definiţie şi o listă exhaustivă a titlurilor executorii şi modul în care devin aplicabile;

 

c. definească în mod clar drepturile şi obligaţiile debitorilor, creditorilor şi ale terţilor, inclusiv, pentru ultimele două categorii, a rangului lor şi a dreptului la sumele de bani recuperate şi distribuite;

 

d. asigure cele mai eficiente şi adecvate moduri de a transmite documentele (de exemplu, prin remitere manuală de către agentul de executare, mijloace electronice, poştă);

 

e. asigure măsuri pentru a preveni sau împiedica abuzurile procedurale;

 

f. instituie dreptul părţilor de a solicita suspendarea executării, în vederea asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor;

 

g. instituie, când e cazul, dreptul de recurs la hotărârile judecătoreşti şi extrajudiciare luate în cursul procesului de executare.

 

3.         Costurile de executare trebuie să fie rezonabile, prevăzute de lege şi trebuie să fie aduse la cunoştinţa părţilor în prealabil.

 

4.         Încercările de a pune în practica procedura de executare ar trebui să fie proporţionale cu miza procesului, cu sumele de încasat, cât şi cu interesele debitorului.

 

5.         Costurile de executare trebuie să fie în general suportate de către debitor, dar cu luarea în considerare a posibilităţii ca acestea să fie suportate de către alte părţi dacă acestea abuzează de procedură.

 

6.         Căutarea şi confiscarea bunurilor debitorilor trebuie să fie pe cât posibil efectivă, ţinând cont de dispoziţiile aplicabile în materia drepturilor omului şi de prevederile privind protecţia datelor. Trebuie să existe posibilitatea să se strângă repede şi eficient informaţii despre bunurile debitorului, prin accesul la informaţii relevante, conţinute în registre şi alte surse. Debitorul trebuie să  aibă de asemenea posibilitatea de a face declaraţii cu privire la bunurile sale.

 

7.         Bunurile trebuie vândute rapid, căutând să se obţină cea mai mare valoare a bunurilor pe piaţă şi evitând deprecierea care nu este necesară.

IV.        Agenţii de executare

 

1.         Când statele folosesc agenţi de executare pentru a pune în aplicare procedura de executare, aceştia trebuie să respecte principiile conţinute în aceasta recomandare.

 

2.         Statutul, rolul, responsabilităţile şi puterile agenţilor de executare trebuie să fie prevăzute de lege astfel încât să se dea cât mai multă siguranţă şi transparenţă procedurii de executare. Statele trebuie să fie libere să determine statutul profesional al agenţilor de executare.

 

3.         Pentru recrutarea agenţilor de executare, trebuie avută în vedere moralitatea candidaţilor, precum şi cunoştinţele juridice şi pregătirea în materie de legislaţie şi de procedură.  Pentru aceasta, agenţii de executare trebuie să fie supuşi unei examinări prin care să li se evalueze cunoştinţele teoretice şi practice.

 

4.         Agenţii de executare trebuie să se bucure de o bună reputaţie, să fie competenţi în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin şi trebuie să acţioneze mereu în conformitate cu standardele profesionale şi etice recunoscute. Trebuie să fie imparţiali în relaţia cu părţile, trebuie să fie supuşi unui control profesional şi unei monitorizări care poate include controlul judiciar.

 

5.         Puterile şi responsabilităţile agentului de executare trebuie să fie definite în mod clar şi delimitate în raport cu cele ale judecătorului.

 

6.         Agenţii de executare care sunt bănuiţi de abuz în funcţia lor trebuie să fie supuşi unei proceduri disciplinare, civile şi/sau penale prevăzându-se, în caz de abuz, sancţiuni adecvate.

 

7.         Agenţii de executare angajaţi de stat trebuie să aibă condiţii de muncă potrivite, resurse materiale adecvate şi personal auxiliar suficient.  Trebuie, de asemenea, să fie remuneraţi în mod adecvat.

 

8.         Agentul de executare trebuie să urmeze stagii de pregătire iniţială şi continuă, conform unor ţeluri şi obiective clar definite şi structurate.



[1] Pentru această materie, a se vedea Recomandarea nr. (2003) 16 privind executarea deciziilor administrative şi a celor judiciare în materia dreptului administrativ (n.ns, CD).