02 ARGUMENT

2007-ghid-factori
1 01 SOCIETATEA PENTRU JUSTIŢIE
2 02 ARGUMENT
3 03 INDEPENDENŢA ŞI IMPARŢIALITATEA JUSTIŢIEI - Standarde Internationale
4 04 FACTORI DE PRESIUNE ŞI CONFLICTE DE INTERESE - Standarde Internationale
5 05 ABORDARE ŞI DEFINIRE A NOŢIUNILOR CONFLICTE DE INTERESE şi FACTORI DE PRESIUNE CU REFERIRE DIRECTĂ LA ACTIVITATEA JUDECĂTORILOR
6 06 ANEXE
7 07 CONCLUZII

Importanţa justiţiei. Justiţia este unul dintre pilonii care susţine orice societate democratică dar, în acelaşi timp, este şi un serviciu public al cărui principală misiune este aceea de a satisface interesele membrilor societăţii. Fără putinţă de tăgadă, din această perspectivă, cetăţenii aşteaptă ca judecătorii să-şi desfăşoare activitatea de judecată în mod cinstit, corect şi imparţial, aceste calităţi impregnându-se, practic, întregii activităţi desfăşurate în instanţe de personalul care participă, direct sau indirect, la înfăptuirea actului de justiţie. Societatea civilă solicită instanţelor, din ce în ce mai accentuat, să ia măsuri pentru a nu se permite compromiterea procesului de judecată din cauza unor interese ori a unor relaţii personale ale judecătorilor sau ale celorlalţi membri ai colectivului instanţei.

Aceste cuvinte nu sunt simple afirmaţii, ci au valoare de principiu, regăsindu-se în abecedarul parcurs de judecător[1] înainte de obţinerea inamovibilităţii. Independenţa şi imparţialitatea fac, sau ar trebui să facă parte din structura fiecărui membru al corpului judecătorilor în egală măsură cu componenta profesională, asigurând în acest mod siguranţă şi încredere celor care caută o protecţie a drepturilor ce le-au fost încălcate, dar şi celorlalţi membri ai societăţii.

O societate care are încredere în sistemul său judiciar, în eficacitatea normei şi  în aplicarea principiului conform căruia toţi sunt egali în faţa legii este o societate puternică şi prosperă.

Din păcate, societatea românească nu se bucură de confortul unei asemenea încrederi. Afirmaţia este susţinută de nenumăratele sondaje de opinie date publicităţii care relevă o neîncredere a populaţiei în justiţie la cote alarmante, chiar halucinante (nu putem însă să nu remarcăm în acest context că o populaţie care nu are încredere în justiţie într-un procent invers proporţional cu cel al persoanelor care efectiv au apelat la serviciile acesteia ridică mari semne de întrebare în ceea ce priveşte cauzele care determină această atitudine), precum şi de luări de poziţie ale principalilor actori ai scenei politice, această chestiune fiind una dintre puţinele asupra cărora reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice sunt de acord.

 

Transparenţa sistemului. S-a ajuns într-un punct în care se simte nevoia să se întâmple ceva pentru a atenua această divergenţă apărută între societatea românească şi o autoritate a cărei esenţă se deosebeşte de toate celelalte tocmai pentru că nu poate fi sancţionată de electorat.

Şi noi suntem pentru deschidere în ceea ce priveşte canalele de comunicare dintre sistemul judiciar şi colectivitatea care l-a generat, deoarece activitatea instanţelor nu se poate rupe de existenţa şi nevoile societăţii din care face parte. Ori tocmai recunoaşterea acestei realităţi implică acceptarea existenţei unor posibili factori de presiune sau a unor conflicte de interese, recunoaştere care ajută la găsirea soluţiilor pentru gestionarea acestor situaţii într-o modalitate care să nu afecteze actul de justiţie. Preocuparea noastră în această direcţie nu este singulară, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni analizând, la întâlnirea de la Strasbourg din 13-15 noiembrie 2002, problema principiilor şi regulilor care guvernează comportamentul profesional al judecătorilor, în special fiind abordate probleme legate de etică, incompatibilităţi şi imparţialitate[2] . Concluziile discuţiilor au relevat ideea că judecătorii trebuie să fie ghidaţi în activitatea lor de anumite principii care să le ofere răspunsurile necesare pentru a rezolva în mod corect situaţiile care pot să apară în ceea ce priveşte independenţa şi imparţialitatea lor, că aceste principii ar trebui impuse de judecătorii înşişi şi ar trebui să fie complet distincte de sistemul răspunderii disciplinare. De asemenea, s-a apreciat că ar fi preferabil să existe un organism sau persoane specializate care să ofere consultanţă judecătorilor confruntaţi cu o problemă de etică sau de incompatibilitate apărută în raport cu statutul lor datorită unei activităţi extraprofesionale.

 

SoJust şi KAS. Conştientizând din această dublă perspectivă necesitatea unui dialog, Societatea pentru Justiţie împreună cu Fundaţia Konrad Adenauer – România au organizat, pentru prima dată în România,  întâlniri cu judecători din mai multe instanţe din ţară pentru a discuta în ce măsură conflictele de interese şi factorii de presiune reprezintă un întemeiat motiv de nelinişte în acest moment, precum şi pentru a puncta modalităţile de a gestiona astfel de situaţii.

Colegii judecători care au participat la aceste discuţii au fost din raza de activitate a curţilor de apel Târgu-Mureş, Cluj, Oradea, Suceava şi Timişoara, precum şi a tribunalelor Vrancea şi Olt. Media participanţilor a fost de 15 judecători la fiecare întâlnire, astfel încât au luat parte la derularea acestui proiect 105 judecători, în total.

Organizatorii au urmărit în principal crearea unui cadru informal care să permită exprimarea liberă a părerilor judecătorilor cu privire la neclarităţile care apar în legătură cu acest subiect şi modul în care aceste probleme pot fi soluţionate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât se impune o puternică schimbare de percepţie în ceea ce priveşte evaluarea judecătorului: este cu atât mai corect, mai independent şi mai imparţial magistratul care îşi asumă deschis existenţa unei probleme pe care o pune în discuţia părţilor sau a colegiului de conducere al instanţei, tocmai pentru a asigura un proces echitabil, decât cel care ascunde o astfel de problemă, păstrând tăcerea şi sperând că ea nu va deveni cunoscută.

Derularea fiecărei întâlniri a urmat o procedură imaginată de organizatori, astfel: participanţii au răspuns întrebărilor unui chestionar, activitate care s-a repetat şi la sfârşitul evenimentului. Apoi, membri SoJust au făcut scurte prezentări vizând noţiunile de independenţă versus factori de presiune şi imparţialitate versus conflict de interese, intervenţii care nu au avut un alt scop decât cel de a declanşa discuţiile legate de tema aleasă.

Complementar, au fost utilizate şi studii de caz[3] , rolul acestora fiind acela de a surprinde soluţiile alese de judecători potrivit legislaţiei şi practicilor existente deja, urmărindu-se dacă aceste norme asigură rezolvarea oricăror incidente.

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Ministerului Justiţiei, invitaţi la aceste evenimente[4], au răspuns în general problemelor legate de modul în care CSM îşi îndeplineşte rolul de garant al independenţei justiţiei, conferit de lege precum şi de locul ce se vrea a fi ocupat de Agenţia Naţională de Integritate în ansamblul instituţiilor care au deja competenţa de a analiza existenţa unor incompatibilităţi şi conflicte de interese în cazul serviciilor publice, cu atât mai mult cu cât proiectul legii de înfiinţare a Agenţiei s-a aflat pe rolul Parlamentului în perioada derulării acestui proiect.

 

Chestionarea judecătorilor. Revenind la chestionarele pe care colegii judecători au fost rugaţi să le completeze în două etape, la începutul şi la sfârşitul discuţiilor, ele au urmărit să evidenţieze, în primul rând, dacă problemele abordate sunt sau nu de actualitate şi dacă se simte nevoia instituirii unor bune practici unitare – chiar în afara cadrului legislativ – în ceea ce priveşte modul de soluţionare a problemelor privind conflictele de interese şi presiunile exercitate asupra judecătorilor în activitatea pe care o desfăşoară, cu atât mai mult cu cât judecătorul trebuie să-şi exercite rolul asigurându-şi independenţa atât din punct de vedere individual, cât şi din punctul de vedere al sistemului din care face parte. De asemenea, li s-a cerut opinia cu privire la care din actorii implicaţi într-un fel sau altul în funcţionarea bună a sistemului de justiţie trebuie să elaboreze şi să implementeze astfel de bune practici unitare.

Din această perspectivă, relevante au fost întrebările legate de situaţii concrete prin care participanţii au trecut, precum şi de propunerile pe care le fac în legătură cu modul concret de gestionare al unor astfel de situaţii.

Răspunsurile permit câteva concluzii previzibile, deşi la o citire superficială ele sunt  neaşteptate. Astfel, la întrebarea dacă s-au exercitat presiuni asupra repondentului pentru a pronunţa o anume soluţie, au răspuns afirmativ 30% dintre participanţi (majoritatea indicând că a fost vorba fie de presiuni indirecte[5], fie de sugestii mai mult decât presiuni), în timp ce negativ au răspuns 70%[6].

În ciuda acestei diferenţe notabile, care în mod normal ar fi trebui să conducă la ideea existenţei unui climat de siguranţă printre judecători, la întrebarea dacă se simt suficient de apăraţi de legislaţia română în legătură cu posibili factori de presiune externi sistemului, răspund negativ 70% dintre participanţi, şi afirmativ doar 20%, în timp ce 10% nu răspund la această întrebare sau nu ştiu ce răspuns să dea.

Aceste două întrebări şi răspunsurile date reflectă relaţia dintre societatea românească şi judecătorii care trebuie să reprezinte pentru fiecare cetăţean siguranţa respectării şi protejării drepturilor sale: 70% dintre judecători asupra cărora până în prezent nu s-au făcut niciun fel de presiuni, nu se simt suficient protejaţi, şi aceasta într-un an în care la nivel declarativ s-au luat toate măsurile pentru asigurarea independenţei magistraţilor.

La întrebarea dacă este conflictul de interese o problemă de acută actualitate în sistemul judiciar, răspund afirmativ 45% dintre participanţi, un număr egal răspunzând negativ, iar 10% nu răspund sau nu ştiu ce să răspundă.

Acesta este aşadar contextul în care s-a ivit utilitatea prezentei lucrări. Ea se doreşte un punct de plecare pentru cât mai multe discuţii care să se finalizeze prin adoptarea unor reguli de conduită prin care să se asigure în orice situaţie independenţa şi imparţialitatea judecătorului cauzei.

 

Structura lucrării. Justificarea temelor abordate - factorii de presiune, respectiv conflictele de interese – trebuie să pornească de la cerinţele de garantare a unui proces echitabil: independenţa şi imparţialitatea. Deşi în România ultimilor ani toată lumea vorbeşte de independenţa justiţiei[7], deşi există un organism constituţional – Consiliul Superior al Magistraturii - menit a o apăra, nici populaţia şi nici corpul judiciar nu este lămurit asupra semnificaţiei şi complexităţii acestor noţiuni[8]. Şi, mai grav, nu există nicio dezbatere pe tema imparţialităţii, care este o valoare supremă independenţei. De aceea, am simţit nevoia să prezentăm mai întâi standardele internaţionale cu privire la aceste noţiuni, plecând de la instrumentele şi jurisprudenţa internaţională.

În a doua parte a lucrării vom analiza „factorii de presiune” şi „conflictele de interese” ca elemente perturbatoare ale unui act de justiţie independent şi imparţial, prin prisma normelor româneşti referitoare la cele două noţiuni.

Ultima parte se va axa pe concluziile seminarilor la care au participat judecătorii şi care au avut ca obiect de discuţii exercitarea de presiuni sau confruntarea cu conflictele de interese. Se vor enunţa inclusiv definiţiile propuse de participanţi şi vor fi anexate studiile de caz dezbătute.

 



[1] A se vedea, în acest sens, programa analitică pentru „Etică şi organizarea judiciară” studiată la Institutul Naţional al Magistraturii, la http://www.inm-lex.ro/file.php?FileID=1743.

[2] Avizul nr. 3 (2003) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, Consiliul Europei, disponibil la http://www.coe.int/t/dg1/legalcooperation/judicialprofessions/ccje/textes/Avis_en.asp

[3] Prezentate în cap. IV.

[4] Din partea Consiliului Superior al Magistraturii au participat  doamnele judecător Lidia Bărbulescu (la Suceava şi Slatina) – membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii şi vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi judecător Alexandrina Rădulescu (la Oradea şi Focşani) – membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, iar din partea Ministerului Justiţiei au participat doamna Monica Macovei (Slatina) – ministrul justiţiei, şi domnul Cristian Anghel (Cluj, Oradea şi Timişoara) – director adjunct în Ministerul Justiţiei al Direcţiei pentru relaţia cu Ministerul Public şi de prevenire a criminalităţii şi corupţiei.

[5] Judecătorii îţi menţin în orice context afirmaţia că presa este cea care exercită presiuni prin campanii de presă, cu toate că de regulă aceste campanii nu aparţin jurnalistului şi nu sunt, decât în rare cazuri, rezultatele unor anchete personale ale acestuia.

[6] Aici trebuie făcută o menţiune deosebită pentru cei care au răspuns cu sinceritate la întrebare, înţelegând că problema de comportament aparţine celui care declanşează o astfel de acţiune şi nu a judecătorului care, deşi pus într-o situaţie cel puţin caracterizată de disconfort, reuşeşte să-şi păstreze independenţa şi imparţialitatea, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.

[7] În limbajul uzual, se foloseşte deseori noţiunea de „justiţie” pentru a desemna activitatea tuturor organelor judiciare implicate pe parcursul unui proces. În realitate, justiţia este realizată doar de judecători care, pentru a-şi îndeplini imensul rol social, trebuie să se bucure de independenţă şi imparţialitate.

[8] Asociaţia Română pentru Transparenţă, Studiu privind percepţia magistraţilor asupra independenţei sistemului judiciar, 2006, p.21, disponibil la http://www.transparency.org.ro/doc/studiu_CSM_2006_corectat_final.pdf. Opinii asemănătoare se regăsesc şi în studiul întocmit de aceeaşi organizaţie în 2005, p.13, la http://www.transparency.org.ro/doc/Per_mag.pdf.