06 ANEXE

Corupţia şi anticorupţia  în sistemul juridic

01 Cuvânt înainte

02 NOŢIUNI GENERALE DESPRE CORUPŢIE

03 VULNERABILITĂŢILE SISTEMULUI JURIDIC

04 STANDARDELE DE INTEGRITATE JUDICIARĂ

05 POLITICI ANTICORUPŢIE PENTRU SISTEMUL JURIDIC

06 ANEXE

07 BIBLIOGRAFIE

Anexa I

Raport asupra corupţiei globale pe anul 2007[1] 

Rezumat: probleme-cheie ale corupţiei judiciare

Traducere: Cristi Danileţ

 

 

În multe părţi ale lumii, corupţia subminează justiţia, încălcând victimelor şi acuzaţilor dreptul fundamental de a avea un proces corect şi imparţial. Aceasta este concluzia esenţială a Raportului asupra corupţiei globale pe anul 2007 întocmit de Transparency International (TI).

Impactul negativ al unui sistem judiciar corupt constă în următoarele: erodează puterea comunităţii internaţionale de a stopa infracţionalitatea transnaţională şi terorismul; diminuează comerţul, creşterea economică şi dezvoltarea umană; şi, mai presus de toate, neagă cetăţenilor dreptul de a le fi soluţionate în mod imparţial litigiile cu vecinii sau cu autorităţile. În acest din urmă caz, sistemele judiciare corupte fisurează şi divizează comunităţile, menţinând viu un sentiment al lezării creat prin tratament nedrept şi mijlociri. Sistemele judiciare bazate pe mită subminează încrederea în cei aflaţi la conducerea ţării facilitând corupţia în toate sectoarele de guvernământ, începând chiar de la cei aflaţi la cârmă. Dedându-se la asemenea fapte, aceştia trimit un mesaj foarte limpede către oameni: în această ţară corupţia este tolerată.

 

Definiţia corupţiei judiciare

TI defineşte corupţia ca fiind „abuzul de puterea cu care cineva a fost investit, în scopul unui câştig privat”. Aceasta înseamnă atât un beneficiu financiar sau material, cât şi unul nematerial, cum ar fi promovarea ambiţiilor politice ori profesionale. Noţiunea de corupţie judiciară cuprinde şi influenţarea nepotrivită a imparţialităţii procesului judiciar, exercitată de orice actor al sistemului de instanţe.

De exemplu, un judecător poate admite sau poate exclude anumite probe cu scopul de a justifica achitarea unui inculpat vinovat aflat pe o înaltă poziţie politică sau socială. Judecătorii sau personalul tribunalului pot manipula datele din instanţă ca să favorizeze vreuna dintre părţi. În ţări în care dezbaterile orale nu sunt transcrise cuvânt cu cuvânt, judecătorii pot face consemnări inexacte ale procedurilor desfăşurate sau pot distorsiona declaraţiile martorilor înainte de a da verdictul care a fost cumpărat de către una din părţile aflate în cauză. Pentru un anumit preţ, personalul auxiliar al instanţei poate dă facă „pierdut” un anumit dosar.

Şi alte părţi ale sistemului judiciar pot influenţa corupţia judiciară. Cazurile penale pot fi corupte înainte ca ele să ajungă în instanţe dacă poliţia măsluieşte dovezile care vin în sprijinul unei acuzaţii cu privire la o infracţiune sau dacă procurorii nu reuşesc să aplice criterii uniforme dovezilor procurate de poliţie. În ţări unde procuratura are monopolul dreptului de a aduce un caz în faţa instanţei, un procuror corupt poate bloca efectiv orice cale de reparare legală.

Corupţia judiciară cuprinde şi abuzarea de puţinele fonduri publice pe care cele mai multe guverne le alocă justiţiei, care rar reprezintă o prioritate în termeni politici. De exemplu, judecătorii îşi pot angaja membri ai propriei familii pe posturile personalului din instanţe şi pot manipula contractele de construcţie şi de înzestrare cu echipament a tribunalelor. Corupţia judiciară se întinde de la activităţile de dinaintea procesului, la procedurile din timpul procesului şi până la executarea hotărârilor de către executorii judecătoreşti.

Procedurile desfăşurate în căile de atac, care aparent sunt o modalitate de îndreptare a unor hotărâri greşite, dau şi ele alte ocazii de manifestare a corupţiei judiciare. Atunci când forţele politice dominante controlează numirea judecătorilor de la instanţele superioare, conceptul de apel către o autoritate mai puţin părtinitoare poate fi o simplă iluzie. Chiar şi atunci când numirile sunt corecte, procesele din căile de atac nu sunt efective dacă admisibilitatea lor nu se face în mod transparent sau dacă încărcătura cu dosare determină ani buni petrecuţi în aşteptarea dezbaterilor. Apelurile tind să favorizeze partea cu buzunarul cel mai bine căptuşit, ceea ce înseamnă că partea cu resurse limitate dar având o plângere întemeiată poate să nu reuşească să îşi continue cazul dincolo de prima instanţă.

 

Scopul corupţiei judiciare

Se face o distincţie importantă între sistemele judiciare relativ fără corupţie şi acelea care suferă de manipulare sistemică. Indicatorii corupţiei judiciare sunt în legătură cu mijloacele de măsurare a corupţiei largi: sistemele judiciare care suferă de corupţie sistemică se întâlnesc în general în societăţi în care corupţia este răspândită în marea parte a sectorului public. Există şi o legătură între nivelul corupţiei judiciare şi nivelul creşterii economice: investitorii se aşteaptă ca contractele să fie onorate, iar disputele rezolvate cinstit, aceste lucruri fiind vitale pentru ei şi sprijinind în acelaşi timp dezvoltarea şi creşterea sănătoasă a nivelului afacerilor. Un sistem judiciar independent şi imparţial are consecinţe importante pentru pieţele comerciale, de investiţii şi financiare, după cum ne arată experienţa multor ţări, cum ar fi China sau Nigeria.

Comportamentul corupt în sectorul judiciar poate avea diferite scopuri. Unele tipuri de corupţie distorsionează procesul judiciar, generând o soluţie nedreaptă. Dar mai sunt şi mulţi alţi oameni care dau mită pentru a duce ori a grăbi procesul înspre ceea ce ar putea fi un rezultat drept. La urma urmei, oricare variantă este inacceptabilă deoarece, în fiecare din aceste cazuri, victima corupţiei este justiţiabilul. Oricum, în cele mai rele medii juridice se tolerează ambele activităţi, ba chiar sunt încurajate de către cei care lucrează pe lângă instanţă. Barometrul corupţiei globale pe anul 2006 al asociaţiei TI a chestionat 59 661 de oameni din 62 de ţări şi a relevat că într-o treime din aceste ţări mai mult de 10 la sută dintre respondenţii care avuseseră de-a face cu sistemul judiciar au susţinut că ei sau un membru al familiei lor plătise mită ca să obţină un rezultat „corect” într-un caz judiciar.

 

Tipurile corupţiei judiciare

Există două tipuri de corupţie care afectează cel mai mult sistemele judiciare: amestecul politic în procesele judiciare prin ramura executivă sau prin cea legislativă a guvernării şi, respectiv, mita.

A. Amestecul politic în procesele judiciare

În această lucrare s-a ajuns la concluzia descurajatoare că, în ciuda celor câteva decenii de eforturi de reformă şi în ciuda instrumentelor internaţionale ce apără independenţa judiciară, judecătorii şi personalul instanţelor din toată lumea continuă să se confrunte mai degrabă cu presiunea de a da hotărâri în favoarea unor puternice entităţi politice sau economice, decât să acţioneze legal. Este evident că în unele ţări există un derapaj de la standardele internaţionale. Puterea politică şi-a mărit influenţa asupra sistemului judiciar, aşa cum se întâmplă de pildă în Rusia şi în Argentina.

Un sistem judiciar influenţabil le asigură celor de la putere protecţie „legală” în faţa acţiunilor dubioase sau ilegale cum ar fi delapidarea, nepotismul, privatizările făcute după prietenii sau deciziile politice care altfel ar putea întâmpina rezistenţă în legislativ sau din partea mass-mediei. În noiembrie 2006, de exemplu, un judecător argentinian numit de fostul preşedinte Carlos Menem a hotărât că cheltuielile de campanie în exces făcute de partidul aflat la putere nu au încălcat legea finanţării de campanii din 2002 pentru că partidele nu răspund de finanţări de care „nu aveau cunoştinţă”.

Amestecul politic se face prin ameninţare, intimidare sau prin simpla mituire a judecătorilor, dar şi prin manipularea numirilor judiciare, a salariilor şi a condiţiilor de lucru. În Algeria judecătorii despre care se crede că sunt „prea” independenţi sunt penalizaţi şi transferaţi în locaţii mai îndepărtate. În Kenya s-au făcut presiuni asupra judecătorilor să îşi dea demisia fără a-i informa asupra acuzaţiilor care li se aduceau într-o campanie anticorupţie văzută pe scară largă ca fiind avantajoasă din punct de vedere politic. Judecătorii percepuţi drept problematici de cei puternici pot fi mutaţi de pe poziţiile importante pe care le ocupă sau li se pot lua cauzele mai sensibile pentru a fi distribuite unor judecători mai influenţabili. Aceasta a fost o tactică folosită în Peru de către fostul preşedinte Alberto Fujimori, tactică utilizată şi în Sri Lanka.

Cheia pentru a preveni acest fel de corupţie sunt mecanismele constituţionale şi legale care îi ocrotesc pe judecători să nu fie brusc destituiţi sau să nu fie transferaţi fără a beneficia de o anchetă imparţială. Aceste măsuri de ocrotire sunt primul pas pentru ca instanţele, judecătorii şi hotărârile lor să nu depindă de influenţe din afară.

Dar situaţia poate fi la fel de problematică şi dacă judecătorii se adăpostesc în spatele unor prevederi demodate privind imunitatea, al unor reglementări draconice cu privire la sfidarea instanţei ori al noţiunii de colegialitate, ca de pildă în Turcia, Pakistan sau Nepal. Trebuie menţinut cu grijă un echilibru între independenţă şi răspundere, şi este nevoie de mult mai multă transparenţă decât sunt dispuse să introducă cele mai multe guverne sau sisteme judiciare.

Independenţa judiciară se bazează pe încrederea publică. Percepţia de integritate a unei instituţii are o deosebită importanţă deoarece sporeşte încrederea în acea instituţie. Până nu demult, şeful sistemului judiciar britanic era în acelaşi timp purtător de cuvânt al camerei superioare a Parlamentului din Regatul Unit al Marii Britanii şi membru al executivului, lucru care ridica o problemă de conflict de interese. În Statele Unite, alegerile judiciare sunt umbrite de unele îngrijorări cum că donaţiile pentru campaniile de alegere a judecătorilor vor influenţa inevitabil luarea deciziilor judiciare.

Corupţia judiciară şi politică se întăresc una pe alta. Acolo unde este corupţie în sistemul de justiţie, e puţin probabil să se aplice sancţiuni oamenilor care se folosesc de mită şi de ameninţări pentru subordonarea politicienilor. Acest fenomen are ramificaţii adânci iar candidaţii cinstiţi şi liberi de obligaţii fiind împiedicaţi să intre sau să reuşească în politică ori în serviciul public.

B. Mita

Mita poate apărea oriunde în sistemul judiciar: oficiali ai curţii pot stoarce bani pentru munca pe care ar trebui oricum să o facă; avocaţii pot pune „taxe” în plus pentru a grăbi sau a întârzia rezolvarea unor cazuri, sau pentru a îndruma clienţii către judecătorii cunoscuţi cum că iau mită ca să dea hotărâri favorabile. La rândul lor, judecătorii pot accepta mita pentru a întârzia sau pentru a rezolva mai repede unele cazuri, pentru a accepta sau pentru a respinge apelurile, pentru a influenţa alţi judecători ori pur şi simplu pentru a lua o anumită hotărâre într-un caz. Studiile din această lucrare arată cu lux de amănunte cum tărăgănările unor cazuri îi obligă pe oameni să plătească mită pentru a le grăbi, fapte ce se petrec în India sau Bangladesh.

Atunci când victimele sau părţile şi-au format deja o părere proastă despre cinstea judecătorilor şi despre desfăşurarea proceselor, ei vor înclina şi mai mult să recurgă la mituirea personalului instanţei, a avocaţilor şi a judecătorilor pentru a-şi atinge scopurile.

E important de reţinut că în ţările aflate în curs de dezvoltare sistemele judiciare de tip formal se ocupă doar cu o parte a litigiilor, în timp ce sistemele legale tradiţionale care sunt conduse de stat răspund, conform estimărilor, de 90 % din cazurile ne-juridice din multe părţi ale globului. Multe cercetări asupra sistemelor cutumiare subliniază importanţa lor, căci constituie singura alternativă la procesele statale greoaie, costisitoare şi dominate de excrocherie, dar ele conţin şi elemente de corupţie şi alte forme de părtinire[2]. De pildă, în Bangladesh taxele se iau de la reclamanţi prin „agenţi” care pretind că pot să influenţeze hotărârile unui complet shalish alcătuit din personalităţi locale, chemat să rezolve dispute din comunitate şi să impună sancţiuni asupra lor. Mai mult decât atât, e puţin probabil ca femeile să aibă acelaşi acces la justiţie într-un context obişnuit, care le micşorează drepturile omeneşti şi pe cele economice.

Cum să abordăm corupţia judiciară

Studiul nostru asupra unui număr de 32 de ţări ilustrează numeroasele forme pe care le ia corupţia judiciară şi faptul că aceasta este influenţată de mulţi factori, fie ei legali, sociali, culturali, economici ori politici.

În spatele acestor lucruri în aparenţă complexe se află lucruri obişnuite, ce arată drumul către reformă. Dintre problemele identificate în studiile referitoare la fiecare ţară, cele mai des întâlnite sunt:

1. Numirile judiciare. Dacă judecătorii nu pot fi numiţi pe merit, acest lucru poate duce la alegerea unor judecători influenţabili, coruptibili.

2. Termenii şi condiţiile. Salariile mici şi condiţiile de muncă nesigure, inclusiv procedurile incorecte pentru promovare şi transfer, cât şi lipsa unei pregătiri continue a judecătorilor îi fac pe aceştia, ca şi pe ceilalţi angajaţi ai instanţei, mai vulnerabili la mită.

3. Răspunderea şi disciplina. Procesele necinstite sau ineficiente pentru disciplinarea şi înlăturarea judecătorilor corupţi pot duce adesea la înlăturarea judecătorilor independenţi din motive avantajoase politic.

4. Transparenţa. Procedurile judiciare opace împiedică mass-media şi societatea civilă să monitorizeze activitatea instanţei şi să dea în vileag corupţia judiciară.

 

În mod izbitor, în ultimele două decenii aceste puncte au lipsit constant din multe programe de reformă judiciară, ce au avut tendinţa de a se concentra mai degrabă pe administrarea instanţelor şi pe construirea capacităţii acestora, ignorând problemele legate de independenţa şi răspunderea judiciară. S-au cheltuit mulţi bani cu instruirea judecătorilor fără a le spune acestora ceea ce se aşteaptă de la ei şi fără a-i stimula să se poarte ca nişte oameni integri. S-au cheltuit bani şi cu informatizarea tribunalelor sau, într-un alt fel, încercându-se să se reducă volumul de lucru al tribunalelor şi să se modernizeze managementul cazurilor care, dacă nu este însoţit de o răspundere crescută, riscă să sporească corupţia unor tribunale deja corupte, făcând-o şi mai coruptă. În Europa Centrală şi de Est nu s-a ţinut seama pe deplin de contextul societăţii, îndeosebi în ţări unde reţelele informale permit oamenilor să ocolească procedurile judiciare formale, acest lucru făcând ca unele schimbări foarte sofisticate la instituţii formale să nu valoreze de fapt nimic.

Recomandări

Următoarele recomandări reflectă cele mai bune practici în prevenirea corupţiei în sistemele judiciare şi redau pe scurt concluziile trase din analiza făcută de-a lungul acestui volum. Ele se referă la cele patru probleme cheie identificate mai sus: numirile judiciare, termenii şi condiţiile, răspunderea şi disciplina, şi transparenţa[3].

Numirile judiciare

1. Organ independent de numiri judiciare. O procedură obiectivă şi transparentă de numire a judecătorilor asigură faptul că vor fi selectaţi doar candidaţii de cea mai înaltă calitate şi că aceştia nu se vor simţi îndatoraţi unui anumit om politic ori judecător de rang superior care i-a numit. În inima acestei proceduri trebuie să fie un organ care face numirile şi care acţionează independent de puterea executivă şi de cea legislativă, ai cărui membri au fost numiţi printr-o procedoră obiectivă şi transparentă. Reprezentanţii din ramurile executivă şi legislativă nu ar trebui să alcătuiască majoritatea în organul de numiri.

2. Numiri judiciare bazate pe merit. Criteriile de numire ar trebui să fie clare şi să li se facă destulă publicitate, astfel încât candidaţii, cei care îi aleg şi alţi oameni să înţeleagă limpede în ce constă selecţia; candidaţilor ar trebui să li se ceară să facă dovada unei competenţe şi integrităţi deosebite.

3. Participarea societăţii civile. Grupurile societăţii civile, inclusiv asociaţiile profesionale preocupate de activităţile judiciare, ar trebui consultate în legătură cu meritele candidaţilor.

 

Termeni şi condiţii

4. Salarii judiciare. Salariile trebuie să fie pe măsura poziţiei, experienţei, performanţei şi dezvoltării profesionale a judecătorilor pe întreaga durată a mandatului lor; când aceştia ies la pensie, ar trebui să li se asigure pensii corecte.

5. Protecţie judiciară. Legile ar trebui să garanteze salariile judecătorilor şi condiţiile de lucru, astfel încât acestea să nu poată fi manipulate de către executiv şi de către legislativ pentru a-i pedepsi pe judecătorii independenţi şi/sau a-i răsplăti pe aceia care dau hotărâri în favoarea puterii.

6. Transferuri judiciare. Criteriile obiective care determină numirea judecătorilor într-o anumită instanţă asigură faptul că judecătorii independenţi sau necorupţi nu sunt pedepsiţi şi trimişi în jurisdicţii îndepărtate. Judecătorii nu ar trebui numiţi într-o instanţă dintr-o zonă unde aceştia au legături strânse sau obligaţii faţă de politicienii locali.

7. Alocarea cazurilor şi managementul judiciar. Cazurile trebuie alocate unui judecător pe baza unor criterii clare şi obiective; ele trebuie administrate de judecători şi evaluate regulat, ca măsură de protecţie pentru ca aceste cazuri să nu fie distribuite judecătorilor care ţin partea puterii sau care fac afaceri.

8. Accesul la informaţii şi instruirea. Judecătorii trebuie să aibă acces uşor la legislaţie, la jurisprudenţă şi regulamentele instanţei, să primească de la început o instruire, înainte sau îndată după numire, precum şi formare continuă de-a lungul întregii cariere. Acest lucru include instruirea în domeniul analizei judiciare, motivarea hotărârilor, scrierea deciziilor şi managementul cazului, precum şi instruire etică şi anti-corupţie.

9. Siguranţa mandatului. Siguranţa mandatului judecătorilor ar trebui garantată cam pentru 10 ani şi să nu fie subiect de reînnoire, deoarece judecătorii tind să îşi potrivească după necesităţi judecăţile şi conduita înspre sfârşitul mandatului în aşteptarea reînnoirii acestuia.

 

Răspunderea şi disciplina

10. Imunitatea. Imunitatea limitată pentru acţiuni referitoare la îndatoririle judiciare le îngăduie judecătorilor să ia hotărâri fără să se teamă de acţiuni civile; imunitatea nu se aplică în cazuri de corupţie sau de alte infracţiuni.

11. Procedurile disciplinare. Existenţa unor reguli disciplinare garantează faptul că sistemul judiciar îşi îndeplineşte cu aceeaşi rigoare de la început cercetările asupra tuturor acuzaţiilor. Un organ independent trebuie să cerceteze plângerile împotriva judecătorilor şi să îşi motiveze hotărârile luate.

12. Procedură de revocare transparentă şi cinstită. La revocarea din funcţie a unui judecător se aplică standarde stricte şi exacte. Mecanismele de înlăturare a judecătorilor trebuie să fie clare, transparente şi cinstite, iar hotărârile trebuie motivate. Dacă se constată vreun act de corupţie, judecătorul este răspunzător în faţa procurorului.

13. Proces corect şi cale de atac. Judecătorul are dreptul la o audiere corectă, dreptul de a fi reprezentat legal şi dreptul la apel în orice chestiune disciplinară.

14. Codul de conduită. Un cod de conduită judiciară ghidează şi dă măsura conduitei judiciare; acesta ar trebui dezvoltat şi implementat de către corpul judiciar. Încălcările trebuie cercetate şi sancţionate de către un organ judiciar.

15. Avertizorii de integritate. Este vital să existe o procedură de a face plângeri confidenţiale şi riguroase din punct de vedere formal astfel încât avocaţii, justiţiabilii, procurorii, poliţia, mass-media şi societatea civilă să poată raporta încălcările care s-ar fi putut comite sau care au avut loc efectiv, cu privire la codul de conduită sau corupţia judecătorilor, a administratorilor instanţei sau a avocaţilor.

16. Asociaţie puternică şi independentă a judecătorilor. O asociaţie independentă a judecătorilor ar trebui să îşi reprezinte membrii în toate relaţiile lor cu statul şi cu funcţionarii acestuia. Ar trebui să fie un organism ales; să fie accesibil tuturor judecătorilor; să îi sprijine pe judecătorii individuali în chestiuni etice; şi să constituie un punct solid de referinţă pentru judecătorii care se tem că ar fi putut fi compromişi.

 

Transparenţa

17. Organizarea transparentă. Sistemul judiciar trebuie să publice rapoarte anuale despre activităţile şi cheltuielile sale şi să furnizeze publicului informaţii de încredere despre conducerea şi organizarea sa.

18. Munca transparentă. Publicul are nevoie de acces la informaţiile de încredere legate de legi, de schimbări propuse în legislaţie, de regulamentele instanţei, de hotărâri, de locurile vacante din sistemul judiciar, de criteriile de recrutare, de procedurile de selecţie judiciară şi de motivele pentru care au fost făcute numirile judiciare.

19. Urmărirea penală transparentă. Autoritatea care efectuează urmărirea penală trebuie să conducă procedurile judiciare în mod public (cu excepţii limitate, de exemplu cele privitoare la copii), să publice motivele care au stat la baza deciziilor; şi să dea indicaţii accesibile publicului pentru cei pe care îi îndrumă şi pe care îi asistă în luarea hotărârilor în timpul urmăririi penale.

20. Declaraţiile de avere. Judecătorii ar trebui să îşi declare periodic averea, mai ales acolo unde şi altor persoane publice li se cere acest lucru.

21. Declaraţiile referitoare la conflictele de interese. Judecătorii trebuie să declare conflictele de interese de îndată ce acestea apar şi să se abţină ei înşişi atunci când sunt (sau ar putea apărea ca fiind) părtinitori sau ar avea prejudecăţi cu privire la una din părţile dintr-un proces, atunci când au mai fost avocaţi sau martori materiali în trecut în acelaşi caz, sau dacă au vreun interes economic legat de rezultatul procesului.

22. Drepturile la un proces corect, cărora li s-a făcut o largă publicitate. Mecanismele instituţionale judiciare formale trebuie să se asigure că părţile aflate la tribunal sunt consiliate legal cu privire la natura, întinderea şi scopul drepturilor lor şi a procedurilor înainte, în timpul şi după terminarea procedurilor curţii.

23. Libertatea de expresie. Ziariştilor trebuie să li se permită a face relatări corecte asupra procedurilor legale şi să poată raporta dacă bănuiesc pe cineva sau dacă există cu adevărat corupţie sau părtinire. Ar trebui revăzute legile care incriminează defăimarea sau dau judecătorilor dreptul discreţionar de a acorda compensaţii pentru daune în cazurile de calomnie împiedică mass-media să cerceteze şi să facă cunoscute faptele suspectate de a fi infracţiuni.

24. Calitatea comentariilor. Ziariştii şi editorii ar trebui să fie mai bine instruiţi despre cum să redea ceea ce se întâmplă în tribunale şi despre cum să prezinte chestiunile legale publicului, pe înţelesul acestuia. Cadrele universitare ar trebui încurajate să comenteze judecăţile curţii în publicaţii de specialitate juridică, dacă nu chiar în mass-media.

25. Angajarea, cercetarea, monitorizarea şi raportul societăţii civile. Organizaţiile societăţii civile pot contribui la înţelegerea problemelor legate de corupţia judiciară monitorizând apariţia acesteia, precum şi indicatorii potenţiali ai corupţiei, cum ar fi întârzierile şi calitatea hotărârilor.

26. Integritatea şi transparenţa donatorilor. Programele de reformă judiciară ar trebui să ridice problema corupţiei judiciare. Donatorii ar trebui să cunoască diagnosticele, să poată evalua procesele şi eficienţa curţilor şi să se angajeze deschis, în parteneriate cu alte ţări.

 

Aceste recomandări completează un număr de standarde internaţionale referitoare la integritatea şi independenţa judiciară, cât şi diferitele modele de monitorizare şi de raportare dezvoltate de ONG-uri şi de entităţi guvernamentale. Ele pun în lumină un gol din cadrul legal internaţional cu privire la mecanismele de răspundere judiciară. Asociaţia TI atrage în mod deosebit atenţia asupra Principiilor de conduită judiciară de la Bangalore, un cod pentru judecători care a fost adoptat de un număr de sisteme judiciare naţionale şi a fost sprijinit de către Consiliul Economic şi Social al ONU în 2006. Într-o oarecare măsură, Principiile de la Bangalore reuşesc să umple acest gol, dar rămân totuşi opţionale. Pe lângă acestea, ar mai trebui revăzute şi Principiile de bază ale ONU referitoare la independenţa justiţiei în lumina îngrijorării larg răspândite, apărute în ultimul deceniu, cu privire la nevoia de răspundere judiciară mai mare.

Nu există niciun pachet magic de structuri şi de practici care să reducă corupţia în orice situaţie. Rapoartele făcute pe ţări din partea a doua a acestei lucrări scot în evidenţă marea varietate de recomandări pentru reforma judiciară, care sunt în funcţie de context, neputându-se aşadar aplica la modul general. Diferite situaţii pot cere măsuri care nu ar fi de ajutor altundeva. Cu toate acestea, recomandările servesc drept ghid pentru eforturile de reformă în promovarea independenţei şi responsabilităţii judiciare, şi încurajează aplicarea mai eficientă, şi corectă a legilor. După cum o demonstrează această lucrare, reforma holistică, cu multe feţe, a sistemului judiciar este un pas esenţial înainte înspre înălţarea justiţiei şi curmarea corupţiei care degradează sistemele legale şi ruinează vieţi în toată lumea.

 

 

 

 

 

 

ANEXA II

Punct de vedere al Comisarului pentru Drepturile Omului  

asupra corupţiei din justiţie[4] 

Traducere: Cristi Danileţ

“Corupţia distruge sistemul de justiţie şi prejudiciază în special interesele populaţiei sărace”

[24/06/08] În câteva ţări europene este larg răspândită părerea că sistemul judiciar este corupt şi că instanţele judecătoreşti favorizează oamenii care au bani şi contacte. Chiar dacă această percepţie poate fi câteodată exagerată, ea trebuie luată în serios. Niciun sistem de justiţie nu este efectiv dacă nu e de încredere pentru populaţie. Şi, mai rău, sunt indicii care demonstrează că suspiciunile oamenilor în unele cazuri sunt justificate.

 

În timpul vizitei mele în unele state membre ale Consiliului Europei, am auzit adesea de  plângeri despre corupţia care afectează componentele principale ale sistemului de justiţie: instanţele de judecată, poliţia şi penitenciarele.


Astfel de susţineri pot fi parte a unei propagande politice şi în multe cazuri dificil de verificat. Totuşi, mi-a devenit clar că corupţia din sistemul de justiţie este o problemă serioasă în multe state europene – nu doar ca percepţie, dar şi ca realitate concretă.


De aceea, în rapoartele din vizitele recente am ridicat această problemă şi am recomandat acţiuni ferme. Unul din exemple este raportul privind Albania (1) – unde guvernul a avut ca prioritate aceasta problemă – dar tot a trebuit să concluzionez că „trebuie luate mai multe măsuri efective şi eficiente privind corupţia din justiţie cu scopul de a restaura încrederea publică şi a permite procese echitabile şi conforme legii”.


De asemenea, raportul privind Azerbaijan (2) recunoaşte că au fost luate un număr de măsuri legale şi de altă natură pentru a pune capăt practicilor corupte. Oricum, anumite aspecte ale administrării justiţiei încă par să fie sub influenţa intereselor pecuniare. Am concluzionat că problemele corupţiei şi dependenţei de executiv încă afectează justiţia din Azerbaijan, la fel ca în multe ţări din fostul sistem sovietic aflate în tranziţie”.


Corupţia în sistemul de justiţie merge deseori mână în mână cu interferenţele politice. Miniştrii şi alţi lideri politici nu respectă întotdeauna independenţa puterii judiciare şi dau semnale ascunse procurorilor şi judecătorilor asupra soluţiilor pe care aşteaptă să le dea. Efectul distructiv al unor asemenea practici este şi mai accentuat în ţările unde sunt puternice legături între liderii politici şi marii afacerişti. Aici tendinţa de acumulare afectează şi justiţia.


Corupţia ameninţă drepturile omului şi în special drepturilor celor săraci. Poliţiştii sunt prost plătiţi în câteva ţări şi unii dintre ei încearcă să adauge ceva în plus la venitul lor cerând mită; rezultatul este că oamenii fără bani sunt trataţi rău. Am întâlnit deţinuţi care nu beneficiau de vizite din partea familiei din cauză că rudele lor nu îşi permiteau să dea şpagă pentru a intra pentru vizită în închisoare.


De asemenea, sunt din păcate cazuri când angajaţi ai instanţelor judecătoreşti au fost unşi cu sume de bani sau prin alte favoruri mai puţin vizibile, cum ar fi promisiuni legate de carieră. Aceasta este una dintre explicaţiile pentru procesele excesiv de lungi în unele cazuri şi pentru proceduri foarte scurte în altele.

 

Judecătorii trebuie să fie bine plătiţi pentru a minimiza tentaţiile pentru asemenea practici corupte. Oricum, un salariu mai mare este doar unul dintre aspectele care trebuie avute în vedere şi nu este întotdeauna efectiv (câteodată, cerinţa de mită tinde să crească odată cu venitul).


Este nevoie de un program de înaltă prioritate şi comprehensiv care să elimine corupţia de la toate nivelele şi în toate instituţiile publice. Mai este nevoie de o reacţie clară asupra practicilor corupte din mediul privat, căci efectele acestora tind să se extindă în sfera publică.


Baza de plecare trebuie să fie o legislaţie concisă care să incrimineze actele de corupţie. Oricum, asemenea legi nu pot trata toate problemele concrete din acest domeniu. Este extrem de dificil de a defini dimensiunea penală a unor practici corupte, precum nepotismul sau favoritismul politic. În acelaşi context, trebuie tratată şi chestiunea „conflictelor de interese”. Cu alte cuvinte, sunt necesare standarde mai concentrate şi mecanisme efective de follow up.


Un zid de protecţie dintre partidele politice şi judiciar sunt procedurile clare de recrutare, de promovare şi cu privire la condiţiile de exercitare a mandatului judecătorilor şi procurorilor. Aşa cum este menţionat în raportul privind Ukraina (3) procedura de numire a judecătorilor trebuie să fie transparentă, dreaptă şi bazată pe merite. Cerinţele privind integritatea judecătorilor trebuie să fie parte din instruirea lor, definite clar şi chiar de la începutul procesului de recrutare.


Codurile de conduită ar trebui să servească ca instrumente utile pentru a întări integritatea şi responsabilitatea puterii judiciare. Standardele ar trebui să reglementeze comportamentul legat de exercitarea funcţiei, dar şi de activităţile exterioare, precum şi remuneraţia. Trebuie stabilite mecanisme disciplinare independente pentru a rezolva plângerile împotriva angajaţilor instanţei. Acestea ar trebui să privească primirea şi investigarea plângerilor, protejarea petenţilor contra represaliilor şi să permită sancţiuni efective.


Experienţa spune că în asemenea proceduri nu trebuie să fie implicat politicul, ci ele trebuie mai degrabă să fie atributul unui corp special şi independent care să aparţină chiar sistemului judiciar – cu aceeaşi cerinţă ca nicio influenţă nepotrivită să nu fie permisă, nici măcar din partea colegilor. Alegaţiile privind corupţia trebuie, desigur, investigate în cadrul unor proceduri care să fie într-un mod scrupulos echitabile.


Recomandări relevante au fost prezentate de Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), un organism iniţiat de către Consiliul Europei pentru a lupta împotriva mitei, abuzului de funcţie publică şi practicilor corupte din mediul de afaceri. De asemenea, GRECO a dezvoltat un sistem de supraveghere a măsurilor anticorupţie adoptate de statele membre; rapoartele sale au încurajat reforme importante la nivel naţional (4).


Cadrul legal pentru măsurile împotriva corupţiei sunt stabilite de importante convenţii internaţionale care trebuie să servească drept sursă de inspiraţie pentru acţiunile naţionale. Consiliul Europei a adoptat Convenţia Penală asupra Corupţiei şi Convenţia Civilă asupra Corupţiei care au intrat în vigoare în 2002, respectiv în 2003 (5). Mai există Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei care a intrat în vigoare în 2005.


Un aspect tratat in aceste convenţii este nevoia de a proteja acei indivizi care denunţă intern sau în exterior, dar cu bună-credinţă, fapte de corupţie. Prea des agenţii de integritate (whistleblowers) au fost victimele răzbunării – concedieri sau chiar mai rău - cu scopul de a-i reduce la tăcere pe cei care au motive să formulez plângere pentru acte de corupţie. Chiar dacă sunt instituite asemenea forme de protecţie, rămâne problema împiedicării unor forme subtile de represalii, de exemplu refuzul promovării sau izolarea.


Multe scandaluri de corupţie au izbucnit în media, iar libertatea de expresie este într-adevăr cheia în această luptă. Acesta e singurul motiv pentru care este esenţial de a promova libertatea şi diversitatea mediei şi protejarea independenţei faţă de politic a serviciilor publice de media. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că presa este mijlocul prin care politicienii şi opinia publică poate verifica dacă judecătorii îşi îndeplinesc importantele lor responsabilităţi într-o manieră care să fie conformă cu încrederea acordată lor (6).


De asemenea, este important ca legislaţia privind Libertatea de Informare să promoveze transparenţa guvernamentală. În principiu, publicul ar trebui să aibă acces la toate informaţiile care provin de la autorităţi şi care îi privesc. Desigur, este necesară şi confidenţialitatea, de exemplu pentru a proteja viaţa privată şi datele cu caracter personal, dar aceasta trebuie să fie excepţională şi justificată. Deşi au fost făcute progrese asupra acestui aspect în Europa, transparenţa este încă departe de regula generală.


Autorităţile administrative nu trebuie să fie transparente doar în mod pasiv, ci ele au şi obligaţia de a se asigura că publicul are acces efectiv la informaţie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că publicul trebuie să obţină informaţii despre funcţionarea sistemului judiciar, care constituie o instituţie esenţială pentru orice societate democratică. „Instanţele judecătoreşti, la fel ca orice alte instituţii publice nu sunt imune la criticism şi scrutin” (7).


În raportul asupra Ukrainei am accentuat importanţa asupra acestei transparenţe: „Cu excepţia hotărârilor instanţelor supreme, deciziile judiciare sunt publicate doar într-un mic procent. Înregistrările exacte şi de încredere ale dezbaterilor sunt o excepţie”.


Parlamentarii pot juca un rol particular important în lupta împotriva practicilor corupte. Ei înşişi ar putea oferi un bun exemplu etic şi să declare în mod public veniturile lor şi averea la fel ca şi activităţile relevante, legăturile şi interesele. În plus, ei ar putea acţiona ca şi câini de pază asupra riscurilor corupţiei din administraţie şi să pună întrebări care altora li s-ar răspunde greu. Eu pot să se asigure că există şi funcţionează o legislaţie şi proceduri de supraveghere adecvate.


Unele din organizaţiile neguvernamentale deja joacă un rol important în lupta împotriva corupţiei. La nivel internaţional, asociaţia Transparency International (TI) cu sediul central la Berlin şi-a adus contribuţii majore şi de asemenea a încurajat Banca Mondială să trateze problema cu cea mai mare seriozitate. TI are acum filiale naţionale în câteva ţări şi de asemenea sunt alte grupuri constituite la nivel naţional care expun practicile corupte şi caută reforme împotriva corupţiei.


Avocatul Poporului şi alte structuri naţionale independente pentru protecţia drepturilor omului sunt active în unele ţări şi lucrează împotriva influenţelor nepotrivite şi altor practici corupte. Exemple sunt Avocatul Public din Georgia şi Armenia care au arătat cum populaţia săracă şi nevoiaşă este vătămată de asemenea tendinţe.


Săracii trebuie ajutaţi prin servicii de ajutor public judiciar şi nu prin presiuni de a plăti mită. Ei trebuie să aibă dovada că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Eu au nevoie de un sistem de justiţie care să fie drept şi imparţial.


Este dreptul lor.


Thomas Hammarberg

 

 

 

Note:

 

1. Raport al Comisarului pentru Drepturile Omului în vizita sa din Albania, 27 Octombrie - 2 Noiembrie 2007, CommDH(2008)8.

2. Raport al Comisarului pentru Drepturile Omului în vizita sa din Azerbaijan, 3-7 Septembrie 2007, CommDH(2008)2.

3. Raport al Comisarului pentru Drepturile Omului în vizita sa din Ukraina, 10-17 Decembrie 2006, CommDH(2007)15.

4. În mai 1998, Comitetul Miniştrilor a aprobat înfiinţarea „Grupului de State împotriva Corupţiei – GRECO” şi în 1 mai 1999 GRECO a fost fondat de 17 state membre. Acum sunt 46 membri.

5. Protocolul adiţional la Convenţia Penală asupra Corupţiei, care a intrat în vigoare în 2005 a completat prevederile Convenţiei cu scopul de a proteja autorităţile judiciare împotriva corupţiei.

6. Prager and Oberschlick, 26 April 1995, para. 34.

7. Skalka v. Poland, 27 Mai 2003, para. 34.

 

Links:

The Group of States against Corruption (GRECO) -     www.coe.int/greco;

Transparency International -     www.transparency.org.

 

 

 

 

 

 

 

"Also available at the Commissioner's website at www.commissioner.coe.int"

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANEXA III

Hotărâri penale definitive de condamnare pentru corupţie în sistemul juridic[5] 

 

În anul 2005

Prin sentinţa penală nr.49 din 20 ianuarie 2005, rămasă definitivă prin neapelare, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, i-a condamnat pe inculpaţii V.I. şi V.R, la 5 ani închisoare şi, respectiv, la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă.

Inculpaţii V.I. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti) şi V.R. (agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului General de Poliţie), în perioada iulie – august 2002, au pretins, în mod repetat, şi au primit de la G.I. sume de bani, totalizând 31.000 USD, lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistraţilor, spre a dispune punerea în libertate a inculpatului G.R. Inculpata V.I., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată (contract de asistenţă juridică şi chitanţe), prin atestarea în conţinutul lor a unor date nereale şi prin contrafacerea semnăturii lui G.I., în vederea producerii de consecinţe juridice.

Inculpata V.I, în luna martie 2002, a pretins şi primit suma de 6.000 USD de la R.P., lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistratului care instrumenta dosarul penal privind pe D.M, în scopul punerii în libertate a acestuia. 

*

Prin sentinţa penală nr.559 din 14 iulie 2004 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia nr.2437 din 12 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost condamnaţi inculpaţii I.R, L.F. (la câte 4 ani închisoare) şi N.Gh. (la 3 ani şi 6 luni închisoare), reţinându-se că aceştia au pretins şi primit de la P.V. (administratorul firmei S.C. „I.C.” şi al Agenţiei de Turism S.C. „P” S.R.L.), vauchere de rezervare pentru trei sejururi, la 6 persoane, în staţiuni la Marea Adriatică şi Muntenegru, pe perioada august – septembrie 2003, în valoare de aproximativ 1500 euro, în scopul de a nu-i aplica amenzi contravenţionale cuprinse între 1-5 miliarde lei.

Inculpatul L.S, împreună cu alţi 9 inculpaţi, au fost condamnaţi, prin sentinţa penală nr.758/2003 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia nr.1114 din 5 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedepse cuprinse între 3 ani şi 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.(1) C.pen. raportat la art.17 lit.b) din Legea nr.78/2000, art.254 alin.(2) raportat la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., art.26 raportat la art.208 alin.(1), art.209 alin.(1) lit.a), g) şi i) C.pen., cu aplicarea art.41 alin.(2) şi art.13 C.pen., art.208 alin.(1) raportat la art.209 alin.(1) lit.a), g) şi i) C.pen., cu aplicarea art.41 alin.(2) şi art.13 C.pen.

În anul 1997, inculpaţii L.S., R.Gh şi C.T, în calitate de poliţişti, au pretins de la inculpatul C.D. diferite sume de bani, pentru a nu întocmi acte de constatare şi urmărire penală faţă de autorii sustragerii de piele de la S.C. „C” S.A. Cluj-Napoca, asigurând protecţia zonei şi a transporturilor şi beneficiind, ulterior comiterii furturilor, de diferite sume de bani.

 

*

În anul 2006  

Prin sentinţa penală nr.69/2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în dosarul nr.4001/2004 (rămasă definitivă prin decizia penală nr.1669 din 15 martie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), inculpata L.C.E. a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul L.A. a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi inculpatul T.P.M a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.257 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, art.264 C.pen, art.289 C.pen. raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen. şi art.25 raportat la art.290 raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000. 

S-a reţinut că inculpata LCE, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, la data de 27 mai 2003, a pretins suma de 20.000 USD (din care a primit suma de 11.000 USD) de la cetăţeanul iranian MA (arestat preventiv şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri) şi de la soţia sa, afirmând că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie şi a unor judecători (de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunţuri fictive privind alţi traficanţi de droguri etc.) şi reţinerii în sarcina celui judecat a art.16 din Legea nr.143/2000, în temeiul căruia să beneficieze de o reducere a pedepsei aplicate. Aceeaşi inculpată, la data de 3 iunie 2003, cu intenţie, a determinat-o pe MM să întocmească un denunţ fals (referitor la alte persoane care traficau droguri), iar la data de 29 octombrie 2003, cu intenţie, l-a determinat pe martorul EC să menţioneze o dată fictivă pe denunţul întocmit în numele lui MA şi a instigat-o pe MM să contrafacă semnătura lui MA din acest denunţ. Urmare instigării, a fost emisă adresa nr.5110/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a fost depusă în dosarul nr.159/2003 al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre a-l ajuta pe denunţătorul MA să zădărnicească judecata. Inculpata LCE, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în luna septembrie 2003, a pretins suma de 10.000 USD (din care a primit suma de 7.500 USD) de la cetăţeanul turc AS (arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri), afirmând că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru a-l pune în libertate.

Inculpatul LA, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu prilejul întocmirii declaraţiei de martor a lui MA din 10 noiembrie 2003 şi a comunicării nr.5110/P/2003, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu referire la calitatea de denunţător a lui MA, în scopul de a ascunde infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de către inculpata LCA. Acelaşi inculpat, cu prilejul întocmirii declaraţiei de martor şi a comunicării, a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului, modalitate prin care l-a ajutat pe denunţătorul MA.

Inculpatul TPM, în calitate de ofiţer de poliţie la Biroul de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog al Poliţiei sectorului 3 Bucureşti, cu ocazia întocmirii procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 28 octombrie 2003, a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului, cu privire la faptul că MA ar fi făcut un denunţ împotriva cetăţeanului turc YMN (care s-ar ocupa cu traficul de droguri), ajutându-l, astfel, pe inculpatul MA să zădărnicească judecata.

*

Prin sentinţa penală nr.7/2005 (pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.2430/2004), rămasă definitivă în baza deciziei nr.94 din 10 ianuarie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpata VM a fost condamnată la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.257 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen.

Inculpata VM a pretins şi primit, în mod repetat, suma de 468.000.000 lei (ROL) de la TGh, lăsând să se creadă că are influenţă (directă şi prin avocat) asupra unor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi asupra procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru admiterea recursului şi reducerea pedepsei inculpatului TD (care fusese condamnat la 20 ani închisoare), precum şi pentru promovarea recursului în anulare.

*

Prin sentinţa penală nr.429/2004 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă conform deciziei nr.630 din 1 februarie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpaţii JM şi GV au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare, IS şi MFD, la câte 2 ani închisoare (cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei), iar CLC şi BIM, la câte 3 ani închisoare (cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.254 alin.(1) C.pen., cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., art.288 alin.(2) C.pen. raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., art.289 alin.(2) C.pen. raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., art.26 raportat la art.254 alin.(1) C.pen., cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 şi cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., art.288 alin.(2) C.pen. raportat la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen. şi art.26 raportat la art.289 alin.(2) C.pen. şi art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen.

În luna februarie 2002, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpata JM, în calitate de secretar al Facultăţii de Drept X, şi inculpatul GV, în calitate de jurist al fundaţiei, au acceptat promisiunea inculpaţilor IS şi MF de a primi de la aceştia câte 3.500 USD, prin intermediul inculpaţilor CC şi BI, pentru a le întocmi şi elibera documente şcolare false, care să ateste că aceştia ar fi absolvit cursurile facultăţii de drept. Documentele şcolare false au fost folosite de inculpaţii IS şi MF pentru înscrierea şi susţinerea examenului de licenţă la Facultatea de Drept din Craiova.

*

Prin sentinţa penală nr.37 din 15 martie 2006 (pronunţată în dosarul nr.3629/2005 al Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti), rămasă definitivă conform deciziei nr.5366 din 19 septembrie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul PA a fost condamnat la 4 ani închisoare (cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.254 alin.(2) C.pen., raportat la art.5 alin.(1) şi art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen.

În calitate de comisar şef al Secţiei 17 Poliţie Bucureşti, inculpatul PA, în cursul anului 2005, a pretins şi primit de la FV sumele de 100.000 ROL (august 2005) şi 3.000.000 ROL (octombrie 2005), pentru a soluţiona favorabil un dosar  penal, pe care îl avea în lucru.

*

Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa penală nr.49/2005, rămasă definitivă în baza deciziei nr.1230 din 24 februarie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, l-a condamnat pe inculpatul SD la 3 ani închisoare, pentru comiterea unui număr de 10 infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art.254 alin.(2) C.pen. raportat la art.7 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen.

Inculpatul SD, în calitate de subcomisar de poliţie cu atribuţii de control, în perioada iunie 2003 - ianuarie 2005, a pretins suma de 74.000.000 lei (ROL) de la mai multe persoane (administratorii unor societăţi comerciale), pentru a nu le întocmi procese-verbale de constatare a neregulilor depistate, precum şi pentru a nu efectua verificări la societăţile administrate.

*

Prin sentinţa penală nr.38/2005 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă conform deciziei nr.442 din 24 ianuarie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpaţilor CM şi DMS la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.254 alin.(1) şi (2) C.pen. raportat la art.6 şi art.7 pct.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen.

Inculpaţii CM (subcomisar) şi DMS (subinspector), în calitate de funcţionari publici cu atribuţii de control, în perioada 2 - 11 martie 2004, au pretins, în mai multe rânduri, suma de 3.000 euro (pe care, ulterior, în urma unor „negocieri”, a coborât-o la suma de 700 euro) şi au primit sumele de 700 euro şi 2.500.000 ROL (ultima sumă reprezentând contravaloarea unor consumaţii în localuri publice), pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu cu prilejul unui control efectuat la S.C. „X” S.R.L. şi consemnat în procesul-verbal din data de 2 martie 2004.

*

Prin sentinţa penală nr.24 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă conform deciziei nr.1246 din 27 februarie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul SV a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei), pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.257 alin.(1) C.pen. raportat la art.5 alin.(1) din Legea nr. 78/2000, art.215 alin.(1) C.pen. şi art.290 C.pen.

În calitate de comisar la Garda Financiară, inculpatul SV a pretins şi primit, în interes personal şi pentru a exercita influenţă asupra unui magistrat şi a unui alt comisar din cadrul Gărzii Financiare, suma de 99 milioane lei (ROL) de la CM (administrator la S.C. „F” S.R.L.), pentru a-l ajuta să câştige un proces aflat pe rolul instanţei, precum şi pentru a-l determina pe un alt comisar să nu mai efectueze controale la societatea pe care o administra cumpărătorul de influenţă.

*

Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr.833/2004, rămasă definitivă în baza deciziei nr.5737 din 5 octombrie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, l-a condamnat pe inculpatul SOC la 2 ani şi 6 luni închisoare (cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei), pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.257 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000.

În cursul lunii iulie 2003, inculpatul SOC (inspector principal la Poliţia de Frontieră Iaşi) a solicitat şi primit de la CG suma de 3.000 euro, promiţând că va interveni pe lângă persoane din cadrul Academiei de Poliţie din Bucureşti, în vederea obţinerii unei medii de licenţă mai mare de 8,50.

*

Prin sentinţa penală nr.296 din 10 octombrie 2005, rămasă definitivă în baza deciziei nr.49/A/2006 a Curţii de Apel Oradea,  inculpatul MC a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art.257 C.pen. raportat la art.1 lit. g) şi art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.19 din Legea nr.503/2002.

În sarcina condamnatului s-a reţinut că, în perioada 2001-2002, a pretins şi primit sumele de 1 miliard lei (ROL) şi 25.000 DM de la partea vătămată CVR, pretinzând că are influenţă asupra unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o soluţie favorabilă într-un dosar penal, în care partea vătămată avea calitatea de inculpat.

 

*

În anul 2007

Prin sentinţa penală nr.126 din 29.03.2007 a Tribunalului Arad (modificată prin decizia penală nr.138 din 4 iulie 2007, Curtea de Apel Timişoara şi definitivă prin decizia penală nr. 5850 din 5.12.2007 a ICCJ) l-a condamnat pe inculpatul TSD la 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în baza art.257 Cod penal raportat la art.5 din Legea 78/2000.

S-a reţinut că inculpatul, în calitate de avocat, la data de 11.10.2000 a primit suma de 10.000 DM de la concubina condamnatului VM în schimbul promisiunii că prin relaţiile şi cunoştinţele pe care le are la Ministerul Justiţiei poate rezolva graţierea individuală a concubinului.

*

Prin sentinţa penală nr. 483 din 21.04.2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală (modificată de Curtea de Apel Braşov, unde a fost strămutată judecarea cauzei, prin decizia penală nr.335 din 28 noiembrie 2006 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3035 din 06.06.2007 a ICCJ) a dispus condamnarea inculpatului SN la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de trafic de influenţă prevăzut de art.257 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu suspendarea condiţionată a executării[6].

S-a reţinut că inculpatul SN, fost judecător la Tribunalul G de unde se pensionase în 2003, la data de 13 decembrie 2004, a acceptat promisiunea şi a primit de la denunţătoarea PMS suma de 10.000 euro pentru a interveni asupra membrilor completului de judecată din cadrul Tribunalului G. în vederea pronunţării unei hotărâri favorabile FP, a cărei reprezentantă legală era denunţătoarea, într-un dosar civil având ca obiect constatarea nulităţii unui titlu de proprietate.

*

Prin sentinţa penală nr. 85 din 29.05.2006 a Tribunalului Buzău (modificată prin decizia penală nr. 369 din 18.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti şi rămasă definitivă prin decizia nr. 1911 din 5.04.2007 a secţiei penale a ICCJ) s-a reţinut că în data de 23 octombrie 2004 în baza înţelegerii prealabile dintre aceştia inculpatul BN i-a promis procurorului denunţător CD suma de 10.000 Euro, un vagon de grâu şi folosinţa unui apartament de vacanţă din Sinaia pentru a adopta o soluţie favorabilă coinculpatului DD în dosarul nr.50/P/2004 al Biroului Anticorupţie Slobozia, faptă penală ce realizează elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art.255 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 comisă în calitate de autor şi respectiv complice de inculpaţii sus-menţionaţi.  

Inculpaţii au fost condamnaţi fiecare la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani[7].

*

Prin sentinţa penală nr. 34 din 7 sept 2006 a Curţii de Apel Bacău (rămasă definitivă prin decizia nr. 1420 din 14 mart. 2007 a secţiei penale a ICCJ) a fost condamnat inculpatul SM pentru săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art.257 al.l Cod penal, cu referire la art.6, 7 al.3 din Legea nr.78/2000, republicată, cu aplicarea art.74 al.2 Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, la pedeapsa rezultantă de 1 an 10 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată pe durata de 3 ani 10 luni.

Instanţa a reţinut că inculpatul SM, în calitate de judecător la Judecătoria TM, i-a promis denunţătorului Ka că va interveni la colegii săi şi că va obţine cercetarea denunţătorului în stare de libertate, respectiv va obţine o soluţie favorabilă în dosarele penale în care denunţătorul era cercetat penal şi judecat, în perioada 1998-2002, acceptând în schimb diferite foloase materiale şi servicii (achitarea c/val convorbirilor telefonice ale telefonului mobil proprietatea inculpatului, dar înregistrat şi plătit periodic pe gestiunea SC SRL TM, societate administrată de denunţător, 3 tablouri, plata de denunţător a consumaţiilor pe care le făcea inculpatul cu diverşi prieteni la restaurante, asigurarea menajului la imobilul inculpatului, prin intermediul soţiei denunţătorului, plata de denunţător în numele inculpatului de taxe şi impozite). Acelaşi inculpat SM, în calitate de judecător la Tribunalul M, a primit şi a acceptat de la denunţătorul RŞ să-i achite diferite consumaţii în localuri publice, în mai multe rânduri, pentru a interveni la colegii săi judecători, promiţându-i că va fi rezolvat în mod favorabil litigiul civil de evacuare, în contradictoriu cu S.C. Acelaşi inculpat, în iarna-primăvara anului 2001, a pretins prin intermediul numitului OAR, suma de 1000 DM de la denunţătorul G, primind doar suma de 500 DM, promiţând că va interveni pe lângă colegii săi magistraţi, în scopul obţinerii unei hotărâri favorabile în dosarul civil nr.2793/2001, aflat pe rolul Tribunalului M, în apel, având ca obiect evacuarea numitei MZ. În fine inculpatul SM a primit de la denunţătorul SJ, la data de 11.07.1997, prin intermediul lui Ka, suma de 250 DM, promiţând că va interveni la executorul judecătoresc OT, pentru punerea în executare a hotărârii de evacuare a numiţilor[8].

*

Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 161 din 11 octombrie 2006 (rămasă definitivă prin decizia nr. 1465 din 16 martie 2007 a Secţiei penale a ICCJ), i-a condamnat pe inculpaţii P.F., P.V., B.R. şi N.R. la pedepse de 7 ani închisoare, 6 ani închisoare, 5 ani închisoare şi, respectiv, 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că inculpatul P. F., în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov (fiind şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, pe fondul efectuării unor verificări în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a pretins, în patru rânduri, prin intermediul inculpaţilor B.R. şi P.V., sume cuprinse între 6.000 USD şi 60.000 USD şi a primit, în trei rânduri, cu complicitatea celor doi inculpaţi, precum şi a inculpatei N.R., suma totală de 18.000 USD şi 1.500 lei, de la mai mulţi comercianţi de cetăţenie chineză care deţineau depozite închiriate de la S.C. „Orient Internaţional Group” S.R.L., în scopul de a nu  aplica sancţiuni contravenţionale societăţilor comerciale controlate.

În aceeaşi perioadă, împreună cu inculpaţii B.R. şi P.V., a iniţiat constituirea unei asocieri, în scopul săvârşirii unor infracţiuni, pe care a utilizat-o pentru comiterea unor fapte de luare de mită.

*

Prin sentinţa penală nr. 164 din 24 octombrie 2006, Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti a hotărât condamnarea inculpaţilor M.F. şi Ş.D.S. la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Inculpaţii M.F. şi Ş.D.S. (comisar de poliţie şi, respectiv, de subcomisar de poliţie, la Serviciul de combatere a spălării banilor al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române), la data de 30 martie 2006, pe fondul exercitării în calitate de ofiţeri de poliţie judiciară a atribuţiilor de serviciu privind efectuarea unor verificări la S.C. „L” S.A. şi S.C. „A” S.R.L., în baza rezoluţiei de delegare emise de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au pretins şi au primit de la denunţătorul P. P. (asociat la societăţile comerciale mai sus-menţionate), câte 10.000 euro, în schimbul neefectuării unor acte de cercetare penală.

Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 228 din 16 ianuarie 2007 a admis recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a majorat pedepsele la câte 4 ani închisoare.

*

Prin sentinţa penală nr. 60 din 19 decembrie 2006, Curtea de Apel Braşov a dispus achitarea inculpatului M.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen.

În fapt, inculpatul M.V., ce îndeplinea funcţia de judecător şi şef al Secţiei penale a Tribunalului B., în scopul de pronunţa o soluţie favorabilă în cauza privind pe P.V. (cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), a pretins în iulie 1998 şi a primit, de la soţia acestuia, în trei tranşe, suma totală de 150.000 DM, prin intermediul numitului M.C., pentru a dispune punerea în libertate a lui P. V. şi, ulterior, în apelul acestuia, pentru a-i suspenda executarea pedepsei[9].

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 5134 din 31 octombrie 2007 a admis recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dispus condamnarea inculpatului M.V. la 4 ani închisoare[10].

*

Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 473 din 31 octombrie 2006, i-a condamnat pe inculpaţii A.M. (la 5 ani închisoare, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.) şi A.A.S. (la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 C. pen., în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000).

S-a reţinut că inculpaţii A.M. şi A.A.S., în cursul lunii ianuarie 2006, au acceptat promisiunea de a li se oferi bani (pentru ei şi pentru alte persoane) din partea lui G.N., pentru a interveni pe lângă diferiţi magistraţi, spre a nu fi condamnat denunţătorul, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti. Aceştia au fost surprinşi în flagrant, în ziua de 2 februarie 2006, în timp ce primeau suma de 15.000 euro.

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia penală nr. 370 din 28 decembrie 2006, a admis recursurile inculpaţilor A.M. şi A.A.S., a redus pedepsele aplicate inculpaţilor A.M. (de la 5 ani la 4 ani închisoare) şi A.A.S. (de la 3 ani la 2 ani închisoare) şi a hotărât executarea acestora sub supraveghere. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia 2343 din 2 mai 2007, a respins recursurile inculpaţilor.

*

Inculpatul Ţ.V.C. a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 575 din 17 octombrie 2006, la 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare. Prin decizia penală nr. 25/A/2007 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, au fost admise apelurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al inculpatului şi, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului la câte 2 ani închisoare, urmând să execute această pedeapsă rezultantă. În recursul inculpatului, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3615 din 5 iulie 2007, a desfiinţat hotărârile pronunţate, a descontopit pedeapsa rezultantă în cele două pedepse componente şi a hotărât achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, şi a menţinut condamnarea acestuia la 2 ani închisoare (cu executare în regim privativ de libertate), pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

S-a reţinut că, în cursul lunii decembrie 2004, inculpatul Ţ.V.C. a pretins suma de 50.000 euro denunţătorului C.G. (fiindu-i remisă suma de 40.000 euro), lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor procurori şi funcţionari ai Gărzii Financiare şi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, pentru a-i determina să finalizeze, în mod favorabil denunţătorului, cercetarea penală şi cea de natură fiscală.

*

Prin decizia penală nr. 90 din 14 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul penal nr. 1525/44/2006 (rămasă definitivă prin decizia nr. 1812 din 2 aprilie 2007 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), inculpaţii A.D. şi P.I. au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpaţii A.D. şi P.I., în perioada august 2003 - aprilie 2004, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în calitate de ofiţeri de poliţie în cadrul Biroului de investigaţii criminale al Poliţiei Municipiului Brăila, au pretins suma de 3.000 lei şi au primit suma de 1.986 lei de la denunţătorul P.I., în scopul de a soluţiona în mod favorabil o cauză penală (în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu ale inculpaţilor), în care era cercetat penal fiul denunţătorului.

*

Prin sentinţa penală nr. 88 din 4 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 7470/200 (definitivă prin decizia penală nr. 3487 din 27 iunie 2007 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), inculpatul C.C.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. 1 C. pen. raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut că inculpatul C.C.C., judecător la Judecătoria PN, în ziua de 15 octombrie 2004, a pretins suma de 700 euro de la denunţătorul B.C.V., pentru a pronunţa o soluţie favorabilă în cauza penală pe care o judeca, primind de la acesta, la data de 18 octombrie 2004, suma de 500 euro (când a fost surprins în flagrant).

 

*

În anul 2008

Prin sentinţa penală nr.972 din 29 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.75 din 11 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, inculpatul E.L. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.25 raportat la art.257 C.pen., cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.37 lit.b) C.pen., la care s-a adăugat un spor de 3 ani (reţinându-se că fapta e concurentă cu faptele pentru care aceluiaşi inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani si 6 luni închisoare), urmând ca în final să execute 12 ani închisoare.

S-a reţinut în sarcina acestuia că, în cursul anului 2001, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Jilava, inculpatul E.L. i-a pretins martorului B.D. suma de 40.000 de dolari, din care a primit 10.000 de dolari, si a instigat-o pe avocata T.R. (trimisă în judecată într-o altă cauză) să-i ceară diferite sume de bani acestui martor, precum si altor persoane, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, spre a pronunţa soluţii favorabile unor condamnaţi.

*

Prin sentinţa penală nr.52 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2391 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, inculpata B.A. a fost condamnată la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, în baza art.254 alin.(1) si (2) C.pen. raportat la art.7 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen., iar inculpatul B.S. a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în baza art.26 raportat la art.254 alin.(1) si (2) C.pen. cu referire la art.7 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) C.pen.

Instanţa a reţinut că, în perioada iulie 2003 – aprilie 2006, inculpata B.A., în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătorie, a primit de la 8 persoane, prin  intermediul inculpatului B.S., suma de 3.900 euro şi 350 lire sterline, pentru a dispune soluţii de netrimitere în judecată a unor persoane.

*

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin sentinţa penală nr.11 din 7 februarie 2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3008 din 26 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, a condamnat-o pe inculpata L.C.E. la 2 ani închisoare, în baza art.257 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, si reţinându-se că fapta e concurentă cu faptele pentru care aceleiaşi inculpate i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare, a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani si 6 luni închisoare.

S-a reţinut în fapt că, inculpata L.C.E, în calitate de avocat, în perioada mai – iulie 2001, a pretins si a primit suma de 12.000 dolari, de la un număr de 3 persoane, lăsând să se creadă că poate interveni pe lângă magistraţi ai Judecătoriei, în vederea punerii în libertate a unui inculpat arestat.

*

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, prin sentinţa penală nr.195 din 8 octombrie 2007 (definitivă prin decizia penală nr. 102 din 15.01.2008 a ICCJ) a condamnat-o pe inculpata DA, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, la 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art.257 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.19 din OUG nr.43/2002.

S-a reţinut că în perioada aprilie 2006 – mai 2007, în calitate de apărător al denunţătorului EH M F A C, a pretins şi primit de la acesta în mod repetat, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului nr.147/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, în care martorul denunţător era inculpat, 97.800 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra ofiţerilor de poliţie judiciară şi a procurorului de caz, promiţându-i că va obţine punerea sa în libertate, iar ulterior, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi în final obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile în cauză.

*

Prin sentinţa penală nr.200 din 1.10.2007 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin decizia penală nr. 390 din 31.01.2008 a ICCJ), inculpata BR a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, pentru comiterea a 4 infracţiuni de luare de mită în forma prevăzută de art.254 alin.1, 2 Cod penal raportat la art.6 şi 7 alin.1 din Legea nr.78/2000, modificată şi completată (părţi vătămate I. C. L., P.M., T. P., Ţ. Gh., B. V.); o infracţiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 Cod penal, raportat la art.6 şi 7 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000 de la partea vătămată L. I.; o infracţiune de fals intelectual prevăzută de art.289 Cod penal, raportat la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, parte vătămată T. P.; şi o infracţiune de uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal, raportat la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, modificată şi completată.

S-a reţinut că inculpata B.R., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria PT a pretins şi primit, în mod repetat, de la diferite persoane faţă de care se efectuau cercetări pentru comiterea de infracţiuni, sume de bani (500 euro, împrumut de bani), servicii (renovarea de denunţător a imobilului proprietatea sa), bunuri (whisky, cafea, şampanie, ciocolată, alte produse alimentare) pentru a adopta soluţii favorabile acestora. În alte situaţii, aceeaşi inculpată, ulterior adoptării unei soluţii, a primit de la persoana faţă de care a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale diferite bunuri, în acest mod persoana vizată de o astfel de soluţie exprimându-şi recunoştinţa. Într-o situaţie, inculpata a acceptat înlocuirea unei fişe de cazier cu una falsă, cu scopul de a da aparenţă de legalitate soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a persoanei cercetate.

În activitatea infracţională inculpata a acţionat atât singură cât şi în participaţie penală cu inculpatul B. B. I. soţul său, care avea calitatea de poliţist în cadrul Biroului de Poliţie PT, condamnat şi el prin aceeaşi hotărâre la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executarea ei sub supraveghere.

*

Prin sentinţa penală nr. 377 din 16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Suceava (modificată prin decizia nr. 62 din 30 mai 2007 Curtea de Apel Suceava – Secţia Penală  şi definitivă prin decizia penală nr. 500 din 11.02.2008 a ICCJ), inculpatele SML şi CIA au fost condamnate la pedeapsa de câte 1 an 10 luni închisoare pentru comiterea de către prima inculpată a două infracţiuni de trafic de influenţă, iar de către a doua inculpată a unei singure asemenea infracţiuni, prevăzută de art.257 Cod penal rap. la art.1 lit.a şi art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.d Cod penal.

S-a reţinut că inculpata SML, în calitate de avocat la Baroul B, a pretins şi primit de la numitul FV la data de 30.10.2003 suma de 1.000 euro, pretinzând că are influenţă asupra unui magistrat de la Curtea de Apel B şi astfel va obţine o hotărâre judecătorească favorabilă acestuia, iar ulterior, înaintea termenului de judecată din 05.02.2004 l-a pus în legătură cu avocata CIA, spunându-i că trebuie să-i dea acesteia bani pentru a se interveni la un alt magistrat de la Tribunalul B, în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile (fiind ulterior răsplătită de învinuita CIA cu suma de 200 euro). La rândul său, inculpata CIA, în calitate de avocat la Baroul B, la termenele de judecată din 05.02.2004 şi 19.02.2004 a pretins şi primit câte 1500 euro, în total suma de 3.000 euro, de la numitul FV, lăsându-l să înţeleagă că va interveni la un judecător de la Tribunalul Bacău şi va obţine astfel o hotărâre judecătorească favorabilă[11].

*

Prin sentinţa penală nr. 563 din 29.06.2007 a Judecătoriei Slatina (definitivă prin decizia penală nr. 420 din 5.06.2008 a Curţii de Apel Craiova) inculpatul JSA a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 11 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut că inculpatul a fost numit de judecătorul sindic ca lichidator judiciar pentru a procedeze la vânzarea în bloc a bunurilor aparţinând S.C. A C S.A. Corabia, în vederea recuperării sumelor de bani datorate creditorilor. După desfăşurarea procedurii de licitaţie, a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare incluzând în activul societăţii şi o suprafaţă de teren ce nu aparţinea acesteia.

*

Prin sentinţa penală nr. 522 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj, modificată în apel şi apoi în recurs prin decizia penală nr. 723/2008 a ICCJ, s-a dispus în baza art. 257 C.pen. combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatei T.M. la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Instanţa de fond a constatat că inculpata T.M., avocat în Baroul Y, a pretins şi primit suma de 100.000.000 lei vechi de la martora F.M., pentru a interveni pe lângă decanul Baroului Y în vederea facilitării admiterii martorei ca şi avocat în cadrul acestui barou. Din regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi a examenului de obţinere a titlului profesional de avocat definitiv emis de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, rezultă că decanul Baroului este preşedintele comisiei de examen organizat în sensul menţionat mai sus, având numeroase atribuţii în legătură cu examenul desfăşurat pentru primirea în profesia de avocat.

*

Prin sentinţa penală nr. 61 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj, modificată prin  decizia penală nr. 123/2007 a Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală, inculpatul B.N. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin.1 C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de dare de mită faptă constând în aceea că, la data de 8 ianuarie 2006 a oferit suma de 1.000.000 lei ROL agentului de poliţie S.M. pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar penal şi pentru anularea unui proces verbal de contravenţie. În fapt, inculpatul fusese surprins de agentul de poliţie, în ziua anterioară, consumând băuturi alcoolice într-un bar de pe raza localităţii F., în condiţiile în care era de serviciu la Cariera A– Secţia rotoare, din cadrul Complexului Energetic. Totodată, datorită atitudinii recalcitrante manifestate cu acest prilej, inculpatul a fost sancţionat contravenţional în baza Legii nr. 61/1991[12]. 

 



[1] Global Corruption Report 2007, Executive summary: key judicial corruption problems. Raportul este disponibil, atât in extenso cât şi în rezumat, la www.transparency.org/publications/gcr/gcr_2007.

[2] Reţeaua OECD/DAC (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică/Comitetul de Asistenţă a Dezvoltării)  pentru cooperare în domeniul conflictelor, al păcii şi al dezvoltării, pentru sprijinirea funcţionării justiţiei şi a securităţii în statele fragile, august 2006, 4.

 

[3] Aceste recomandări se inspiră dintr-o listă mai cuprinzătoare, „Lista de control a asociaţiei TI pentru menţinerea integrităţii şi prevenirea corupţiei în sistemele judiciare”, listă schiţată de Kyela Leakey cu ajutorul datelor primite de la un anumit număr de judecători înalţi în grad şi de la alţi experţi din toată lumea. Aceasta sunt disponibile la TI.

[4]Corruption distorts the system of justice and damages poor people in particular” din 24 iunie 2008. Acest punct de vedere a fost reluat recent de către comisar, în prezentarea „Corruption is a major human rights problem” ținută în fața conferinței GRECO din 5 octombrie 2009. Iniţiativa instituirii acestei instituţii s-a născut la cel de-al doilea Summit al Şefilor de State şi Guverne din cadrul Consiliului Europei, desfăşurat la Strasbourg în 10-11 octombrie 1997.  În 7 mai 1999, Comitetul Miniştrilor a adoptat Rezoluţia (99) 50 prin care înfiinţează biroul Comisarului şi stabileşte atribuţiile sale. Pentru a acţiona în domeniul promovării şi protejării drepturilor omului, Comisarul emite efectuează vizite, emite rapoarte, face intervenţii, comunică puncte de vedere. Actualul comisar este Thomas Hammarberg, începând cu 1 aprilie 2006. Site-ul instituţiei este www.commissioner.coe.int.

 

[5] Pentru întocmirea acestei anexe au fost avute în vedere menţiunile din Rapoartele privind activitatea desfăşurată de DNA în 2005-2008 disponibile pe site-ul DNA, la www.pna.ro/bilant.jsp, respectiv hotărârile judecătoreşti definitive de condamnare în cauze de corupţie postate pe acelaşi site la www.pna.ro/hotarari.jsp.

[6] Cu privire la modalitatea de executare, curtea de apel a dispus suspendarea condiţionată sub supraveghere a condamnatului. În recurs, ICCJ a modificat această modalitate motivând astfel: „în vederea asigurării scopului pedepsei, nu se impune executarea efectivă a acesteia, dar că, având în vedere împrejurarea că inculpatul are 70 ani, este pensionar, are o conduită civică normală, supravegherea acestuia pe durata termenului de încercate nu se mai impune, iar instituirea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor condamnatului nu mai este oportună”.

[7] Cu privire la poziţia funcţionarului mituit, ICCJ a reţinut: „Dacă se are în vedere că procurorul PNA Slobozia nu a cerut mită pentru a beneficia de ea ci pentru a verifica comportarea inculpaţilor este evident că fapta comisă de aceştia prezintă toate trăsăturile subiective şi obiective a infracţiunii de dare de mită. Este adevărat că mita nu a fost dată spontan, că iniţiativa nu a aparţinut mituitorilor, dar această situaţie nu este specifică „provocării”, şi nu poate fi asimilată nici unei constrângeri întrucât nu a exclus libera determinare a voinţei inculpaţilor care au promis banii şi celelalte foloase pentru a găsi ieşirea dintr-o situaţie neconvenabilă pentru coinculpatul DD”.

[8] Iată cum justifică instanţa cuantumul redus la pedepsei aplicate: „Inculpatul SM este tânăr, în prezent fiind avocat în cadrul Baroului de Avocaţi M. Are un grad de instruire intelectuală ridicat, provine dintr-o familie serioasă, întrucât tatăl inculpatului a fost magistrat, în prezent decedat, iar mama a fost directoare, în prezent pensionară. Inculpatul SM este suferind, fiind bolnav de afecţiuni cardiace. Ţinând seama de condiţiile şi împrejurările în care au fost comise faptele reţinute în sarcina inculpatului, de scopul pedepsei arătat în art.52 Cod penal, instanţa apreciază că prin aplicarea unor pedepse sub minimum prevăzut de lege, prin acordarea de circumstanţe atenuante, se poate realiza atât prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni în viitor, cât şi reeducarea inculpatului”.

 

[9] Procesul a început în anul 1998 şi s-a finalizat în anul 2007.

[10] Cu privire la individualizarea pedepsei, ICCJ a reţinut: „În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 cod penal, respectiv limitele de pedeapsă stabilite de lege (de la 3 la 12 ani), gradul de pericol social ridicat al faptei constând în afectarea credibilităţii în actul de justiţie şi ştirbirea prestigiului acesteia, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, astfel cum au fost descrise mai sus şi, nu în ultimul rând, persoana inculpatului, în vârstă de 53 de ani, fost magistrat - judecător care şi-a dat demisia urmare acuzaţiilor penale de favorizare a infractorului, ce fac obiectul unui alt dosar penal, necunoscut cu antecedente penale. În raport de aceste criterii, Înalta Curte va stabili o pedeapsă cu închisoarea orientată nu cu mult peste minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie, apreciind că aceasta este singura modalitate în măsură să asigure scopul cerut de art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale”.

[11] Tribunalul fixase pedeapsa de câte 1 an 6 luni închisoare, motivând: „La individualizarea judiciară a pedepselor s-a ţinut seama de natura şi gradul de pericol social al faptelor, consecinţele produse, constând în afectarea relaţiilor sociale referitoare la activitatea instanţelor de judecată, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că judecătorii pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de persoane care au influenţă reală sau presupusă asupra lor, de împrejurările şi modalitatea concretă de săvârşire, cuantumul sumei primite de la denunţători, dar şi de persoana inculpatelor, fără antecedente penale, care au avut comportări anterioare corespunzătoare, dar care nu au recunoscut săvârşirea faptelor”. În apel, Curtea a majorat pedepsele la 1 an 10 luni închisoare: „Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că se impune majorarea lor, dat fiind gravitatea faptelor comise, sporită de efectul produs şi de rezonanţa lor socială, dar a apreciat că pot fi menţinute circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, motivat de faptul că, inculpatele sunt elemente tinere, cu certe posibilităţi de reeducare şi cu un comportament exemplar anterior săvârşirii faptelor. Au avut realizări deosebite profesional, prezintă familii închegate, iar condamnarea lor la pedeapsa închisorii, prin ea însăşi, constituie un avertisment suficient de puternic pentru respectarea, pe viitor, a ordinii de drept”.

[12] „Mapă de hotărâri - infracţiuni privind corupţia şi criminalitatea economico-financiară”, publicat pe 13 martie 2009, la www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_03_2009__21723_ro.pdf.