08 AVANTAJELE MEDIERII

Succesul unei noi instituţii juridice trebuie să se vadă în mărirea eficienţei sistemului juridic în ansamblu. Iar aceasta se reflectă în micşorarea nevoilor de resurse umane şi financiare, scăderea intervalului de timp alocat litigiilor şi de ce nu, reducerea energiei şi nervilor consumaţi în mod obişnuit pentru soluţionarea dosarelor în sistemul actual de stat.

 

4.8.1. Avantajele medierii pentru magistraţi

În fiecare an, în instanţele româneşti se soluţionează aproximativ 2 milioane de cauze. Astfel, în anul 2008, cele 179 judecătorii au înregistrat un volum total de 1.221.007 cauze (cuprinzând dosarele rulate, adică stocul existent la 31 decembrie 2007 la care se adaugă dosarele nou intrate); la nivelul celor 41 tribunale şi celor 4 instanţe specializate a fost înregistrat un număr de 616.547 cauze; volumul de activitate al celor 15 curţi de apel civile a fost de 165.191 cauze, cuprinzând fonduri, apeluri şi recursuri.

 

În ansamblul cauzelor deduse judecăţii în anul 2008, 274.019 dosare au fost înregistrate în materie penală şi 1.728.726 dosare în materie civilă în sens larg, incluzându-se practic toate materiile care nu sunt de sorginte penală: cauze comerciale, cauze de drept administrativ, cauze de drept funciar, cauze de dreptul familiei etc. Cum medierea se poate aplica în orice cauză ce ţine de materia civilă şi doar parţial în materie penală, teoretic aproximativ 80% din cauzele aflate pe rolul instanţelor ar putea fi soluţionate prin mediere.

 

Numărul judecătorilor din România este teoretic de 4500. De aici rezultă că, în medie, fiecare soluţionează aproximativ 445 de dosare. E un număr care în Europa se încadrează în limite acceptabile. Problema este că în realitate numărul judecătorilor este mai mic. Aceasta pentru că un număr de 500 posturi sunt vacante din cauza pensionărilor în masă generate de instabilitatea statutului magistraţilor faţă de politica guvernanţilor de afectare a salariilor sau pensiilor magistraţilor. De asemenea, multe posturi sunt vacante din cauza unor detaşări inacceptabile aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii în tot felul de instituţii care nu ţin de sectorul de justiţie. Dacă mai adăugăm şi judecătorii aflaţi în concedii de maternitate sau de paternitate, se explică de ce numărul mediu de dosare soluţionate în cursul anului 2008 este următorul: 632 cauze pe judecător la Judecătorii, 800 de cauze pe judecător la Tribunale şi 595 cauze pe judecător la Curţile de Apel. Sunt instanţe unde s-au soluţionat chiar şi peste 1000 cauze pe judecător în anul 2008.[1]

 

Recunoscută sau nu oficial, supraîncărcarea este o problemă a sistemului judiciar din România ce durează de ani de zile. Nimeni nu ştie care e numărul optim al judecătorilor dintr-o instanţă, după cum nimeni nu ştie care e numărul optim de dosare pe care un judecător le poate soluţiona anual sau într-o şedinţă de judecată în condiţii de înalt profesionalism. Aceste aspecte, la care adăugăm legislaţia inadecvată din România care permite multiple amânări ale soluţionării dosarelor şi imposibilitatea administrării probelor de pe o zi pe alta, fac ca în unele instanţe judecătorii să aibă de soluţionat într-o şedinţă de judecată un număr mare de dosare (de la 50 la 300), ceea ce împiedică o examinare riguroasă a lor şi favorizează producerea greşelilor profesionale.

 

Găsirea unor soluţii manageriale de micşorare a numărului de dosare (de exemplu, prin fixarea unei limite maxime a numărului de dosare pentru primul termen), dar mai ales al unor soluţii legislative (de exemplu, dezincriminarea unor infracţiuni, stabilirea unor condiţii de admisibilitate a acţiunii într-o fază preliminară) sunt necesare. În acest context, medierea pare o soluţie care să împiedice părţile în a se adresa instanţei pentru orice problemă litigioasă.

 

Aşadar, pentru cauzele soluţionate prin mediere mai înainte de sesizarea instanţei, în timp se va obţine o scădere a numărului dosarelor aflate pe rolul instanţelor. Pentru cauzele soluţionate prin mediere în timpul proceselor, judecătorii nu vor mai trebui să îşi motiveze în mod detaliat soluţiile, limitându-se la a lua act de acordul părţilor; evident, în acest caz exercitarea căilor de atac nu şi-ar mai găsi rostul, ceea ce va duce şi la scăderea numărului de dosare aflate pe rolul instanţelor de control judiciar. În toate situaţiile, judecătorii vor câştiga timp pentru a studia mai mult şi mai bine celelalte dosare şi legislaţia aplicabilă lor. Ceea ce va duce, inevitabil, la o scădere a timpului şi la o creştere a calităţii actului de justiţie în dosarele în care este necesară cu adevărat intervenţia unui magistrat pentru lămurirea situaţiei de fapt şi de drept în cadrul unui litigiu.

 

Pentru sistem, aceasta va presupune reducerea de către stat a unor cheltuieli sau, poate, alocarea lor mai judicioasă pentru dosarele rămase pe rol. Pentru societate în ansamblu, medierea ar putea în timp duce la creşterea gradului de tolerare a comportamentelor neconvenabile şi la un alt nivel de soluţionare a litigiilor.

 

4.8.2. Avantajele medierii pentru părţi

Realitatea este că în România justiţiabilii fac plângeri şi cereri pentru orice. Gradul de toleranţă la acţiunile uşor vătămătoare ale altora împotriva noastră este unul redus, accesul la justiţie este relativ uşor, iar existenţa instanţelor în fiecare localitate importantă din România explică numărul mare al dosarelor. Ceea ce părţile nu întrevăd atunci când promovează acţiunea sunt şansele de a câştiga procesul, timpul cât va dura acesta şi cheltuielile finale ale demersului judiciar.

 

În privinţa primului aspect, justiţia română suferă de problema lipsei de jurisprudenţă unitară. Datorită legislaţiei deficitare dar şi a unei exacerbări a rolului judecătorului în interpretarea legii, nu puţine sunt situaţiile în care acţiuni similare  sunt soluţionate în mod diferit de judecători din instanţe din judeţe diferite sau uneori chiar din aceeaşi instanţă. Oricum, prin intermediul medierii niciuna dintre părţi nu este stigmatizată ca perdant.

 

Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor, datele statistice oficiale arată că pentru fiecare etapă de judecată media este de 6 luni. Realitatea este însă că sunt cauze ce tratează subiecte importante pentru părţi, cum ar fi cauzele funciare, de dreptul muncii sau de familie care durează inadecvat de mult. Astfel, de exemplu, întotdeauna va fi prea îndelungat termenul de un an pentru ca un părinte să obţină o hotărâre judecătorească definitivă care să stabilească un program de legături personale cu copilul său încredinţat celuilalt părinte spre creştere şi educare. Evident, medierea ar determina accelerarea soluţionării litigiului.

 

În fine, legea prevede o anumită taxă de timbru pentru a introduce o acţiune în justiţie. La aceasta se adaugă taxele pentru copierea actelor din dosar, taxele pentru promovarea căilor de atac, onorariile destinate avocaţilor pentru fiecare cale promovată. În condiţiile în care sunt posibile un număr de mai multe rejudecări în cazul comiterii de către judecător a unor greşeli ce impun reluarea ciclului procesual, cheltuielile totale nu pot fi anticipate. Dacă mai adăugăm şi pierderile suferite de părţi ca urmare a trecerii timpului rezultate din nefolosirea obiectului judecăţii, vedem că cifra poate fi mai ridicată.

 

Faţă de aceste aspecte este preferabilă, cu siguranţă, apelarea la mediator care ar presupune cheltuieli financiare reduse dar, mai ales, reducerea timpului de soluţionare a diferendelor şi obţinerea unui rezultat mulţumitor pentru toate părţile implicate.



[1] Date preluate din Raportul privind starea justiţiei pe anul 2008, întocmit de către Consiliul Superior al Magistraturii şi disponibil pe www.csm1909.ro.