07 Valoarea 4 ETICHETA*

Principiul:

 Bunele maniere şi respectarea lor în mod vizibil sunt esenţiale în îndeplinirea tuturor activităţilor desfăşurate de către judecător.

 

Comentariu

 

Cum va fi acest lucru perceput de către public?

111.      Bunele maniere şi aparenţa acesteia, atât în chestiunile profesionale cât şi în viaţa personală, sunt elemente esenţiale ale vieţii judecătorului. Ceea ce contează mai mult nu este ceea ce face sau nu face judecătorul, ci ce cred ceilalţi că a făcut sau ar putea face acesta. De exemplu, un judecător care vorbeşte timp îndelungat în privat cu o parte la un proces aflat în curs de desfăşurare va părea că îi acordă acesteia un avantaj, chiar dacă de fapt conversaţia nu are nicio legătură cu procesul. Deoarece publicul se aşteaptă la standarde înalte de conduită de la judecător, acesta trebuie ca, oricând nu ştie dacă este potrivit să participe la un eveniment sau să primească un dar, oricât de mic, să se întrebe: „Cum va fi acest lucru perceput de către public?”

  _________________________

* Notă traducător: „Eticheta” este termenul în care am tradus cuvântul „propriety” (lb.engleză), respectiv „convenances” (lb.franceză). Totuşi, pentru o mai bună înţelegere a sensului în care acest cuvânt este folosit în varianta originală a documentului, în text am preferat „bunele maniere”, sintagmă care ar putea fi înţeleasă şi ca „bună conduită”, ori „comportament adecvat”.

Aplicare:

4.1     Judecătorul va evita încălcarea regulilor de bună cuviinţă sau aparenţa lipsei acesteia în toate activităţile sale de judecător.

 

Comentariu

 

Testul pentru determinarea atitudinii incorecte

112.      Pentru determinarea atitudinii incorecte, trebuie pusă întrebarea dacă o anumită conduită compromite capacitatea judecătorului de a-şi îndeplini responsabilităţile judiciare cu integritate, imparţialitate, independenţă şi competenţă, sau dacă acea conduită este de natură să creeze, în mintea unui observator rezonabil, percepţia că este afectată capacitatea judecătorului de a-şi îndeplini responsabilităţile judecătoreşti în acest modul. De exemplu, tratând pe un funcţionar al statului altfel decât pe oricare alt membru al publicului prin faptul că i-a oferit un loc preferenţial în sală, judecătorul creează aparenţa că funcţionarul are acces special la instanţă şi la procesele decizionale ce au loc acolo. Pe de altă parte, copiii şcolari întreprind deseori vizite la instanţe şi li se oferă locuri speciale în sală, uneori chiar la tribună. Copiii nu se află într-o poziţie de putere şi deci nu se creează aparenţa unei influenţe incorecte, mai ales atunci când se explică faptul că ei sunt prezenţi în scopuri educative.

 

 

Contactele inadecvate

 

113.      Judecătorul trebuie să fie sensibil şi să evite contactele care pot da naştere la speculaţii privind existenţa unei relaţii speciale cu cineva pe care judecătorul ar putea fi tentat să îl avantajeze cumva. De exemplu, judecătorul trebuie de obicei să evite să fie transportat de către poliţişti sau avocaţi, iar dacă foloseşte mijloacele de transport în comun, trebuie să evite să se aşeze lângă o parte la proces sau lângă un martor.


4.2.    Aflându-se permanent în vizorul public, judecătorul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii personale care ar părea o povară cetăţeanului de rând. În particular, judecătorul trebuie să aibă o conduită care să fie conformă cu demnitatea funcţiei de magistrat.

 

 

Comentariu

 

 

Judecătorul trebuie să accepte anumite restricţii în activităţile sale

114.      Judecătorul trebuie să se aştepte să fie obiectul atenţiei constante şi comentariilor publicului, şi trebuie deci să accepte restricţii asupra activităţilor sale care ar părea o povară pentru cetăţeanul obişnuit. Judecătorul trebuie să accepte aceste restricţii în mod liber şi de bunăvoie, chiar şi atunci când aceste activităţi nu ar fi dezaprobate când ar fi desfăşurate de alţi membri ai comunităţii sau ai altor profesii. Iar aceasta este aplicabil atât în ceea ce priveşte conduita profesională, cât şi în ceea ce priveşte conduita personală a judecătorului. Legalitatea conduitei judecătorului, chiar dacă este relevantă, nu este singurul element care stabileşte gradul de corectitudine a acesteia.

 

Cerinţa de a duce o viaţă exemplară

 

115.      Judecătorul trebuie să ducă o viaţă exemplară şi în afara instanţei, cât şi în interiorul acesteia. Judecătorul trebuie să se poarte în public cu sensibilitatea şi autocontrolul cerute funcţiei judiciare, deoarece manifestarea unui temperament nechibzuit afectează negativ procedurile judiciare şi nu corespunde demnităţii funcţiei judiciare.

 

Vizitarea locurilor publice, cum ar fi barurile

 

116.      În ziua de azi, în majoritatea ţărilor, judecătorului nu îi este interzis să viziteze cârciumi, baruri, sau alte localuri similare, însă aceasta trebuie făcută cu discreţie. Judecătorul trebuie să se gândească la modul în care aceste vizite ar putea fi percepute de către un observator rezonabil din cadrul comunităţii sale, în lumina, de exemplu, a reputaţiei localului vizitat, a persoanelor care îl frecventează, şi a eventualităţii ca localul să nu funcţioneze în conformitate cu legea.

 

 

Jocurile de noroc

 

117.      Judecătorului nu îi este interzis să joace ocazional jocuri de noroc, ca divertisment, însă aceasta trebuie făcută cu discreţie, având în vedere percepţia observatorului rezonabil din cadrul comunităţii. Una este ca judecătorul să meargă ocazional la cursele de cai, sau la un cazinou în timpul unei vacanţe în străinătate, sau să joace cărţi cu prietenii şi rudele. Alta este ca judecătorul să fie văzut prea des în faţa ghişeului de pariuri pentru cursele de cai, sau dacă devine un jucător împătimit ori un parior profesionist.

 

 

Frecventarea cluburilor

 

118.      Judecătorul trebuie să aibă grijă atunci când merge la cluburi sau alte locuri sociale. De exemplu, ar trebui să aibă grijă atunci când merge în localuri conduse sau deţinute de către membri ai poliţiei, ai agenţiilor anticorupţie şi ai departamentelor vamal şi de accize ai căror membri pot apărea în mod frecvent în instanţă. Deşi nu există nicio obiecţie faţă de acceptarea de către judecător a unei invitaţii ocazionale de a lua masa la cantina poliţiei, nu este de dorit ca judecătorul să frecventeze sau să devină membru al unor asemenea cluburi sau să fie clientul lor obişnuit. În majoritatea societăţilor este normal ca judecătorii să participe la manifestări organizate de către practicienii dreptului şi să aibă contacte sociale cu avocaţi.

 

 

4.3.    Judecătorul, în relaţiile sale personale cu alţi profesionişti ai dreptului care îşi desfăşoară activitatea în mod regulat în instanţa sa, va evita situaţiile care ar putea da naştere, în mod rezonabil, suspiciunilor de sau care ar putea crea aparenţa de favorizare sau părtinire.

 

 

Comentariu

 

Contactele sociale cu practicienii dreptului

119.      Contactele sociale dintre diverşi membri ai puterii judecătoreşti şi membri ai profesiilor juridice fac parte dintr-o veche tradiţie şi sunt acceptabile. Deoarece judecătorii nu trăiesc în turnuri de fildeş ci în lumea reală, nu se poate aştepta de la ei să taie toate legăturile cu profesiile juridice atunci când sunt numiţi ca judecători. Nici nu ar fi complet benefic pentru procesul judiciar ca judecătorii să se izoleze de restul societăţii, inclusiv de prieteni de şcoală, foşti asociaţi sau colegi în domeniul dreptului. Într-adevăr, participarea de către judecător la evenimente sociale împreună cu avocaţii prezintă unele avantaje. Schimburile informale mijlocite de asemenea evenimente pot ajuta la reducerea tensiunii dintre judecători şi avocaţi şi pot diminua izolarea de foştii colegi, cu care se confruntă judecătorul după numirea sa. Totuşi, judecătorul trebuie să acţioneze pe baza bunului simţ şi să dea dovadă de atenţie.

 

 

Relaţiile de ordin social cu anumiţi jurişti

120.      Dacă are relaţii de ordin social cu un jurist care apare în mod frecvent în faţa sa în instanţă, judecătorul se expune la un pericol şi e nevoie de un proces de echilibrare. Pe de o parte, judecătorul nu ar trebui descurajat să aibă relaţii sociale sau extrajudiciare. Pe de altă parte, există o problemă evidentă a aparenţei de subiectivism şi favoritism atunci când un prieten sau asociat apare în faţa judecătorului în instanţă. Judecătorul este cel căruia îi aparţine decizia finală cu privire la întrebarea dacă relaţia sa cu un avocat este excesiv de apropriată sau personală, sau dacă s-a creat această aparenţă. Judecătorul este cel care trage linia de demarcaţie. Testul ce trebuie aplicat pentru a găsi echilibrul este reprezentat de răspunsul la întrebarea dacă relaţia de ordin social interferează cu îndeplinirea responsabilităţilor judiciare, şi dacă un observator neutru, complet informat despre natura relaţiei de ordin social, ar putea să aibă în mod rezonabil îndoieli referitor la modul în care va fi înfăptuită justiţia. Judecătorul trebuie să mai ţină cont şi de pericolul crescut de a afla fără intenţie informaţii extrajudiciare privind o cauză pe care o judecă sau în care ar putea fi implicat ulterior. Ar fi deci mai înţelept ca judecătorul să evite să aibă contacte repetate cu un jurist care apare în instanţă într-un caz particular, dacă aceasta ar putea da naştere la percepţia rezonabilă că judecătorul şi juristul au o relaţie personală apropiată.

 

 

Relaţiile de ordin social cu un jurist care îi este vecin

121.      Dacă vecinul judecătorului este jurist şi apare în mod regulat în instanţa la care lucrează judecătorul, acesta nu trebuie să se abţină de la orice contact social cu juristul, cu excepţia poate a cazului în care juristul apare în instanţă într-o cauză în curs. În funcţie de împrejurări, este acceptabil un anumit grad de apropiere socială, cu condiţia ca judecătorul să nu creeze situaţii frecvente de recuzare sau aparenţa rezonabilă conform căreia imparţialitatea sa ar putea fi compromisă.

 

 

Participarea la întâlnirile ocazionale ale juriştilor

122.      Nu ar putea exista o obiecţie rezonabilă împotriva participării de către un judecător la o petrecere mare dată, de exemplu, de către avocaţi care au fost promovaţi recent într-un post de conducere, pentru a sărbători realizările profesionale. La o asemenea manifestare, deşi este posibil să fie prezenţi avocaţi care apar în instanţă în faţa judecătorului, contactul social direct cu aceştia poate fi evitat uşor, câtă vreme cauza este pe rol. Dacă are loc contactul cu aceştia, ar trebui să se evite discutarea cauzei şi, în funcţie de împrejurări, ar putea fi necesar ca celelalte părţi din proces să fie informate referitor la acesta cu prima ocazie. Trebuie pusă mai cu seamă întrebarea dacă această activitate socială va crea sau va contribui la crearea percepţiei că juristul ar avea o relaţie deosebită cu judecătorul, iar această relaţie deosebită ar implica o dispoziţie deosebită din partea judecătorului de a accepta şi de a se baza pe susţinerile juristului respectiv.

 

 

Ospitalitatea socială obişnuită

123.      Judecătorului îi este permis de obicei să accepte invitaţii la adunări sociale ale avocaţilor şi a altor jurişti. Socializarea cu avocaţii în asemenea împrejurări trebuie încurajată datorită avantajelor ce derivă din discuţii informale ce au loc la evenimente sociale.  Totuşi, judecătorul nu poate primi un cadou de la un jurist care ar putea apărea în faţa sa în instanţă, şi nu poate participa la o manifestare socială organizată de către o firmă de avocatură, în cadrul căreia gradul de ospitalitate excede ceea ce ar fi obişnuit şi modest. Criteriul ce trebuie folosit este cum îi va părea această manifestare unui observator rezonabil care s-ar putea să nu fie la fel de tolerant la regulile profesiei juridice aşa cum sunt membrii acesteia.

 

 

Oaspete al unei firme de avocatură

 

124.      Dacă un judecător acceptă participarea la o petrecere oferită de către o firmă de avocatură depinde de cine oferă petrecerea şi cine poate participa, precum şi de natura petrecerii. Pentru a decide dacă va participa, judecătorul trebuie să se bazeze pe cunoştinţele sale referitoare la obiceiurile locale şi la evenimentele din trecut. În funcţie de împrejurări, ar putea fi necesar ca judecătorul să solicite gazdei să precizeze cine mai este invitat şi cât de extinsă va fi ospitalitatea. Ar trebui să se acorde o atenţie specială situaţiei în care o anumită firmă poate fi văzută ca făcându-şi reclamă faţă de clienţi sau potenţiali clienţi. Mai există şi o diferenţă evidentă între manifestările de divertisment organizate de către asociaţiile profesionale (în cadrul cărora judecătorii pot fi invitaţi să se adreseze participanţilor în legătură cu chestiuni de interes general) şi cele organizate de către anumite firme de avocatură. Judecătorul trebuie să se asigure că prezenţa sa la o petrecere oferită de către o firmă de avocatură nu îi va afecta aparenţa de imparţialitate.

 

 

Vizitele la fostul cabinet, la fosta firmă sau la fostul birou

 

125.      Trebuie acordată atenţie atunci când se determină frecvenţa potrivită a vizitelor sociale făcute de judecător la cabinetul sau firma de avocatură la care a lucrat anterior. De exemplu, ar fi de obicei adecvat ca judecătorul să viziteze fostul cabinet sau firmă de avocatură pentru a participa la un eveniment, cum ar fi o petrecere anuală sau o petrecere aniversară, sau una de sărbătorire a numirii unui membru al cabinetului într-o funcţie de conducere sau numirea acestuia ca judecător. Totuşi, în funcţie de împrejurări, vizitele prea frecvente făcute de către judecător la fostul cabinet pentru a se întâlni cu foşti colegi s-ar putea să nu fie potrivite. În mod similar, un judecător care a lucrat anterior ca procuror ar trebui să evite să fie prea apropiat de foştii colegi procurori şi de ofiţerii de poliţie cu care a lucrat. Ar fi neînţelept chiar numai să se creeze o aparenţa de prietenie (patronaj).

 

 

Relaţiile sociale cu părţile litigante

 

126.      Judecătorul ar trebui să aibă grijă să evite relaţii excesiv de apropriate cu părţi – cum ar fi funcţionari guvernamentali, oficialii municipalităţii, procurorii, poliţiştii şi avocaţii publici – care apar deseori în faţa judecătorului, dacă asemenea relaţii ar putea crea în mod rezonabil impresia de parţialitate sau ar putea genera necesitatea excluderii pe viitor a judecătorului. Când ia o decizie, judecătorul trebuie să ia în considerare frecvenţa cu care oficialul sau juristul apare în instanţă în faţa sa, natura şi gradul interacţiunii sociale a judecătorului cu acea persoană, cultura comunităţii juridice în care lucrează judecătorul, şi sensibilitatea şi miza procesului în curs sau previzibil.

 

 

Apartenenţa la societăţi secrete

 

127.      Nu este recomandat ca judecătorul să fie membru al unei societăţi secrete în cadrul căreia sunt membri şi jurişti care apar în instanţă în faţa sa, deoarece se poate trage concluzia că judecătorul va acorda favoruri acestora, în virtutea codului frăţiei.

4.4     Judecătorul nu va participa la soluţionarea unei cauze în care un membru al familiei sale reprezintă o parte la proces sau are vreo legătură oarecare cu procesul.

 

 

Comentariu

 

 

Când este obligatorie recuzarea

128.      De obicei, judecătorul trebuie să se abţină de la judecată în cazul în care un membru al familiei sale (inclusiv logodnicul sau logodnica) a participat sau a apărut în instanţă ca avocat al apărării.

 

 

Dacă un membru al familiei este afiliat unei firme de avocatură

129.      În mod normal, membrii unei firme de avocatură împart profiturile sau cheltuielile într-un anumit fel şi sunt motivaţi să dobândească clienţi, ceea ce se realizează parţial prin victoria lor în cadrul proceselor. Totuşi, nu este neapărat necesar ca judecătorul să fie recuzat pe motiv că un jurist din cadrul unui anumit proces este afiliat la o firmă de avocatură la care este afiliat şi un membru al familiei judecătorului. În anumite împrejurări, faptul că imparţialitatea judecătorului poate fi în mod rezonabil pusă la îndoială sau faptul că ruda respectivă este cunoscută de către judecător ca având un interes în firma de avocatură, interes care ar putea fi afectat substanţial prin soluţia pronunţată în cauză, va necesita recuzarea judecătorului. În plus, în fiecare cauză în parte, judecătorul trebuie să ia în considerare următorii factori, fără ca enumerarea să fie limitativă:

 

(a)   cum va apărea în ochii publicului larg nerecuzarea;

 

(b)   cum va apărea nerecuzarea în ochii celorlalţi jurişti, în cei ai judecătorilor şi în cei ai membrilor publicului;

 

(c)   greutatea administrativă pe care recuzarea ar reprezenta-o pentru instanţe; şi

 

(d)   amploarea interesului financiar, profesional, sau de altă natură pe care îl are ruda în legătură cu cauza respectivă.

 

 

Dacă un membru al familiei este angajat într-un departament juridic guvernamental

130.      Deşi juriştii statului sunt salariaţi şi nu au niciun interes economic sau vreun profit în ceea ce priveşte soluţiile din cauzele penale sau civile, trebuie luată în considerare dorinţa de a avea succes pe plan profesional. Aşadar, chiar dacă un membru al familiei este angajat la un parchet sau birou de avocaţi publici unde nu are nicio funcţie de control sau vreo poziţie administrativă, ar trebui ca judecătorul să acţioneze cu atenţie, şi să ia în considerare posibilitatea abţinerii de la judecată în toate cazurile care au de-a face cu parchetul sau biroul unde lucrează ruda, din două motive. În primul rând, deoarece membrii acelui birou ar putea să facă schimb de informaţii în ceea ce priveşte cauzele de pe rol, existând astfel riscul ca ruda judecătorului să fie implicată sau să influenţeze, fără intenţie, alte cauze care vin din acel birou, chiar şi fără a avea o funcţie de control direct. În al doilea rând, imparţialitatea judecătorului ar putea fi pusă în mod rezonabil sub semnul întrebării. Testul ce trebuie aplicat este următorul: ar avea un observator rezonabil o îndoială semnificativă cu privire la existenţa unui subiectivism conştient sau inconştient a judecătorului în raport cu succesul profesional al biroului în cadrul căruia lucrează membrul familiei sale?

 

 

Relaţia amoroasă cu un jurist

131.      Dacă un judecător are o relaţie amoroasă cu un alt practician al dreptului, judecătorul ar trebui de obicei să se abţină de la a participa la soluţionarea cauzelor în care este implicat acel jurist, cu excepţia cazului în care apariţia în instanţă a practicianului respectiv este una pur formală. Oricum, de regulă nu este nevoie ca judecătorul să se abţină de la judecată în cauzele în care sunt implicaţi alţi membri ai firmei sau biroului la care lucrează juristul respectiv.

 

 

Instanţele în cadrul cărora se află numai un judecător şi un jurist

132.      Sunt jurisdicţii în care funcţionează numai un judecător şi un jurist ca procuror sau apărător. Dacă juristul respectiv este fiul sau fiica sau o rudă apropiată a judecătorului, recuzarea obligatorie ar avea ca rezultat excluderea judecătorului în toate cauzele penale. Acest lucru ar crea dificultăţi, nu numai pentru ceilalţi judecători din regiune (care ar trebui să ţină locul judecătorului exclus), ci şi pentru inculpaţi. De asemenea, ar deveni dificilă garantarea celerităţii procesului, la care au dreptul inculpaţii, dacă trebuie căutat un înlocuitor pentru judecătorul respectiv în toate asemenea cauze penale. Deşi excluderea nu poate fi o cerinţă absolută în asemenea împrejurări, pe cât posibil situaţiile de acest gen ar trebui evitate.

 


4.5 Judecătorul nu va permite folosirea locuinţei sale de jurişti/avocaţi pentru a primi clienţi sau pe alţi practicieni ai dreptului.

Comentariu

 

 

Folosirea reşedinţei sau a telefonului judecătorului

133.      Nu este potrivit ca judecătorul să permită unui jurist să-i folosească reşedinţa pentru a se întâlni cu clienţi sau alţi jurişti în chestiuni care au legătură cu activitatea acelui jurist. Dacă soţul judecătorului sau un alt membru al familiei este jurist, judecătorul trebuie să nu aibă aceeaşi linie de telefon de acasă pe care o foloseşte şi acea persoană în scopuri profesionale, deoarece acest lucru ar duce la percepţia conform căreia judecătorul practică şi altă profesie juridică, şi ar putea duce la comunicări ex parte neintenţionate sau ar putea crea aparenţa sau suspiciuni că se produc asemenea comunicări.

 

4.6     Ca orice alt cetăţean, judecătorul are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea convingerilor, libertatea de asociere şi de adunare, dar îşi va exercita aceste drepturi având o conduită conformă cu demnitatea funcţiei judiciare, ca şi cu imparţialitatea şi independenţa corpului judiciar.

 

 

Comentariu

 

 

Judecătorii se bucură de aceleaşi drepturi ca ceilalţi cetăţeni

134.      Când este numit în funcţie, judecătorul nu trebuie să renunţe la dreptul la libertatea de exprimare, de asociere şi de adunare de care se bucură alţi membri ai comunităţii, să abandoneze orice convingeri politice pe care le-a avut sau să înceteze să aibă orice interes în chestiuni politice. Totuşi, sunt necesare anumite restricţii menite să păstreze încrederea publicului în imparţialitatea şi independenţa justiţiei. Pentru a defini gradul adecvat de implicare a puterii judecătoreşti în dezbaterile publice, există două consideraţii fundamentale. Prima este dacă implicarea judecătorului ar putea submina în mod rezonabil încrederea în imparţialitatea sa. Cea de-a doua este dacă această implicare l-ar putea expune pe judecător în mod nenecesar la atacuri de ordin politic sau dacă nu este conformă cu demnitatea funcţiei judecătoreşti. În fiecare din acest caz, judecătorul ar trebui să evite să fie implicat.

 

Activităţi incompatibile

135.      Îndatoririle judecătorului sunt incompatibile cu anumite funcţii politice, cum ar fi cea de membru al parlamentului sau al consiliului local.

 

 

Judecătorul trebuie să nu se implice în controversele publice

136.      Judecătorul ar trebui să nu se implice în mod nepotrivit în controversele publice. Motivul este evident. Însăşi esenţa funcţiei judecătoreşti constă în capacitatea de a aborda diversele probleme care fac obiectul conflictelor, într-o manieră obiectivă şi judiciară. Este la fel de important ca judecătorul să fie văzut în public ca având atitudinea detaşată, obiectivă, fără prejudecăţi, imparţială, deschisă şi echilibrată care este caracteristică judecătorilor. Dacă judecătorul intră în scena politică şi participă la dezbaterile publice - prin exprimarea de opinii asupra unor subiecte controversate, prin implicarea în dispute cu personalităţi ale comunităţii, sau prin criticarea în public a guvernului - el nu va fi văzut ca având o atitudine judiciară atunci când prezidează în instanţă. De asemenea, judecătorul nu va fi văzut ca imparţial când soluţionează conflicte care fie au de-a face cu subiectele despre care şi-a exprimat opinia în public; fie, ceea ce este mai important, implică personalităţile sau departamentele guvernamentale pe care judecătorul le-a criticat anterior în public, în calitate de părţi litigante, sau chiar de martori.

 

 

Criticarea judecătorului de către alte persoane

 

137.      Membrii publicului, ai puterii legislative şi executive pot comenta în public asupra a ceea ce ei consideră că sunt limitări, greşeli sau erori ale unui judecător şi ale hotărârilor pronunţate de acesta. De obicei, judecătorul respectiv, datorită convenţiei de tăcere politică, nu răspunde acestor comentarii. Deşi dreptul de a-l critica pe judecător se supune regulilor legate de sfidarea curţii, aceste reguli sunt tot mai rar invocate în prezent decât erau în trecut, pentru a reprima sau pedepsi criticile exprimate la adresa puterii judecătoreşti sau la adresa unui anumit judecător. Cel mai bine şi mai înţelept este să se ignore orice atac scandalos, mai degrabă decât a se exacerba publicitatea prin iniţierea procedurii de sancţionare pentru sfidarea curţii. După cum s-a observat, „justiţia nu este o virtute aflată în sihăstrie: trebuie să se permită examinarea sa de către oamenii obişnuiţi, şi comentariile respectuoase, chiar dacă sunt făţişe, ale acestora.[1]

 

Judecătorul se poate exprima în public asupra chestiunilor care afectează Justiţia

138.      Există un număr restrâns de împrejurări în care judecătorul se poate exprima în public în legătură cu o chestiune controversată din punct de vedere politic, şi anume atunci când această chestiune afectează direct funcţionarea instanţelor, independenţa puterii judecătoreşti (aici sunt cuprinse şi salariile şi beneficiile judiciare), aspectele fundamentale ale administrării justiţiei sau integritatea personală a judecătorului. Totuşi, chiar şi în aceste privinţe, judecătorul ar trebui să acţioneze cu multă reţinere. Deşi judecătorul poate face afirmaţii publice la adresa guvernului în aceste privinţe, el nu trebuie să pară că face „lobby” către guvernanţi sau că arată cum s-ar pronunţa într-o anumită situaţie dacă aceasta ar fi dedusă judecăţii. Mai mult, judecătorul trebuie să ţină cont de faptul că comentariile sale publice vor fi considerate ca reflectând opinia puterii judecătoreşti; uneori poate fi dificil pentru un judecător să exprime o opinie care să fie luată drept una pur personală şi nu drept aceea a corpului de judecători în general.

 

 

Judecătorul poate participa la discuţiile despre drept

 

139.      Judecătorul poate participa la discuţiile asupra chestiunilor de drept, în scopuri educative sau pentru a arăta neajunsuri cuprinse în anumite legi. În anumite împrejurări deosebite, comentariile judecătorului asupra unui proiect legislativ pot fi utile şi potrivite, cu condiţia ca acesta să evite să facă interpretări informale sau să exprime opinii controversate în ceea ce priveşte constituţionalitatea. În mod normal, comentariile judecătoreşti asupra propunerilor legislative sau asupra altor chestiuni ce ţin de politica guvernamentală ar trebui să se refere la implicaţii practice sau la deficienţe de redactare, şi ar trebui să evite chestiunile controversate din punct de vedere politic. În general, acest gen de comentariu judecătoresc ar trebui făcut în cadrul unui efort colectiv sau instituţionalizat al justiţiei şi nu ca demers personal al judecătorului.

 

 

Când judecătorul poate simţi că este datoria sa morală să se exprime

140.      Se pot ivi cazuri când un judecător - ca fiinţă umană înzestrată cu conştiinţă, morală, sentimente şi valori - consideră că are datoria morală de a se exprima în public. De exemplu, în exercitarea libertăţii de exprimare, judecătorul poate să participe la o adunare, să ridice un afiş sau să semneze o petiţie care exprimă opoziţia faţă de război, sprijinul pentru efortul de conservare a energiei sau de finanţare a unei agenţii de combatere a sărăciei. Acestea reprezintă expresii ale preocupării pentru comunitatea locală şi cea globală. Dacă vreuna dintre aceste chestiuni apare în instanţă în faţa judecătorului iar imparţialitatea acestuia ar putea fi pusă în mod rezonabil sub semnul întrebării, judecătorul trebuie să se abţină în a judeca orice proces în care participarea sa anterioară la manifestările susmenţionate pune sub semnul îndoielii imparţialitatea judecătorului şi integritatea judecătorească.

4.7     Judecătorul se va informa asupra intereselor sale financiare personale şi fiduciare şi va face eforturile corespunzătoare pentru a se informa cu privire la interesele financiare ale membrilor familiei sale.

 

 

Comentariu

 

 

Obligaţia de a fi la curent cu interesele financiare

 

141.      Dacă, în urma deciziei sale care ar fi pronunţată într-un proces în instanţă, este evidentă probabilitatea ca un judecător, sau un membru al familiei acestuia, sau o altă persoană cu care judecătorul se află într-o relaţie de încredere (fiduciară), să aibă un beneficiu financiar, judecătorul nu are altă alternativă decât să se abţină. Aşadar, este necesar ca judecătorul să fie întotdeauna conştient de interesele sale financiare personale şi fiduciare, precum şi de interesele familiei sale. „Fiduciar” cuprinde şi relaţiile date de calitatea de executor, administrator, tutore şi curator.

 

 

Interesul financiar

142.      „Interes financiar” înseamnă deţinerea unui interes legal sau legitim, oricât de mic, sau deţinerea calităţii de director, consilier, sau alt participant activ în afacerile unei instituţii sau organizaţii. Următoarele sunt excepţii:

 

(i)             Posesiunile dintr-un fond mutual sau comun de investiţii care deţine titluri de valoare nu constituie „interes financiar” în titlurile de valoare deţinute de către organizaţia respectivă;

 

(ii)            Funcţia deţinută într-o organizaţie educaţională, religioasă, caritabilă, într-o frăţie, sau o organizaţie civică nu constituie „interes financiar” în titlurile de valoare deţinute de către organizaţia respectivă;

 

(iii)           Interesul patrimonial al titularului unei poliţe la o companie de asigurări mutuale, sau al deponentului la casă de economii, sau un alt interes patrimonial similar, constituie „interes financiar” în organizaţia respectivă numai dacă rezultatul vreunui proces ar putea afecta substanţial valoarea acelui interes;

 

(iv)          Deţinerea de titluri de stat constituie „interes financiar” în instituţia emiţătoare numai dacă rezultatul vreunui proces ar putea afecta substanţial valoarea titlurilor respective.

 


4.8 Judecătorul nu va permite ca relaţiile sale de familie, sociale sau alte asemenea să influenţeze în mod neadecvat conduita şi deciziile sale ca judecător.

 

 

Comentariu

 

 

Obligaţia de a evita influenţele improprii

 

143.      Familia, prietenii şi colegii sociali, civici şi profesionali ai judecătorului, cu care acesta intră în contact în mod regulat, cu care comunică în chestiuni de interes comun şi cu care are o relaţie bazată pe încredere reciprocă, sunt în măsură să influenţeze în mod nepotrivit, sau să dea impresia că influenţează, pe judecător în îndeplinirea de către acesta a atribuţiilor sale judiciare. Ei pot încerca să îl influenţeze în folosul propriu sau în forma traficului de influenţă în favoarea părţilor la proces şi a avocaţilor.  Judecătorul trebuie să aibă o grijă deosebită să se asigure că judecata şi conduita sa judiciară nu sunt nici măcar în mod subconştient influenţate de către aceste relaţii.

 

 

Obligaţia de a evita urmărirea propriului interes

 

144.      Judecătorul comite abuz de putere dacă profită de funcţia sa judiciară pentru a avea un câştig personal sau pentru a se răzbuna. Judecătorul trebuie să evite orice activitate care sugerează că deciziile sale sunt afectate de către propriul interes sau de către favoritism, dat fiind că abuzul de putere diminuează în mod grav încrederea publicului în puterea judecătorească.

 

4.9     Judecătorul nu va utiliza şi nici nu va permite utilizarea prestigiului funcţiei sale pentru a rezolva interesele sale private, interesele personale ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, şi nici nu va lăsa impresia sau nu va permite altora să lase impresia că ar exista persoane într-o poziţie specială, capabile să îl influenţeze într-un mod necorespunzător în îndeplinirea atribuţiilor sale.

 

Comentariu

 

 

Obligaţia de a face diferenţa dintre utilizarea corespunzătoare şi cea necorespunzătoare a funcţiei

145.      În general, judecătorul este văzut de către public ca fiind o persoană foarte deosebită, şi este tratat în instanţă, şi probabil şi în afara acesteia, cu un oarecare grad de servilism şi măgulire. De aceea, judecătorul trebuie să facă diferenţa dintre modurile adecvate şi cele neadecvate de a uza de prestigiul funcţiei sale. Este neadecvat ca judecătorul să se folosească sau să încerce să se folosească de poziţia sa pentru a obţine un avantaj personal sau un tratament preferenţial de orice fel. De exemplu, judecătorul nu trebuie să profite de resursele judiciare pentru a câştiga un avantaj în afacerile personale. De asemenea, el nu ar trebui să se folosească de funcţia pe care o deţine într-o încercare, sau în ceea ce ar putea în mod rezonabil să fie perceput ca o încercare, de a scăpa de dificultăţi legale sau birocratice. Dacă este oprit în trafic pentru comiterea unei abateri, judecătorul nu ar trebui să îl informeze de funcţia sa pe organul de aplicare a legii. Judecătorul care telefonează unui procuror pentru a întreba „dacă se poate face ceva” în legătură cu o amendă primită de către un grefier pentru o contravenţie comisă în trafic, creează aparenţa de necorectitudine chiar dacă nu încearcă să se folosească de funcţia sa pentru a influenţa soluţia pronunţată în cauză.

 

 

Nu este necesar ca judecătorul să îşi ascundă funcţia

146.      Nu este necesar ca judecătorul să ascundă faptul că deţine această funcţie, însă el trebuie să fie atent pentru a nu da impresia că se foloseşte de statutul de judecător pentru a obţine vreo formă de tratament preferenţial. De exemplu, dacă copilul unui judecător ar fi arestat, judecătorul ar avea aceleaşi emoţii profund umane pe care le-ar avea orice alt părinte, şi are dreptul, în calitate de părinte, să răspundă dacă simte că i s-a făcut o nedreptate copilului său. Însă dacă judecătorul, fie direct, fie prin intermediari, contactează organele de aplicare a legii, le informează despre funcţia sa, şi le cere sancţionarea disciplinară a ofiţerului care a făcut arestarea, linia dintre părinte şi judecător nu mai este clară. Deşi judecătorul, ca orice părinte, are dreptul să îşi ajute fiul sau fiica, şi să iniţieze o acţiune în justiţie pentru a proteja interesele copilului, judecătorul nu are dreptul să îndeplinească vreun act care nu ar putea fi îndeplinit de către un părinte care nu este judecător. Folosirea funcţiei judiciare în încercarea de a influenţa alţi funcţionari publici în îndeplinirea atribuţiilor lor legale înseamnă o depăşire a liniei dată de protecţia şi intervenţia părintească, şi un abuz al prestigiului conferit de funcţia judiciară.

 

 

Folosirea consumabilelor cu însemne judecătoreşti

147.      Consumabilele ce poartă însemnele judecătoreşti nu trebuie folosite într-un mod ce constituie abuz al prestigiului funcţiei. În general, aceste consumabile sunt destinate cazurilor în care judecătorul doreşte să scrie în calitate sa oficială. Trebuie să se procedeze cu atenţie dacă se folosesc consumabile cu însemnele judecătoreşti atunci când se scrie în calitate de persoană particulară. De exemplu, în funcţie de împrejurări, ar fi acceptabil să se trimită un bilet de mulţumire după participarea la o manifestare socială folosindu-se acest tip de consumabile. Dar nu ar fi potrivită folosirea acestor consumabile judiciare atunci când se poate percepe în mod rezonabil că judecătorul încearcă să atragă atenţia asupra funcţiei sale cu scopul de a influenţa pe destinatarul scrisorii, de exemplu, atunci când scrie pentru a se plânge referitor la o un conflict legat de o poliţă de asigurare.

 

 

 

Scrisori de recomandare

148.      Nu există obiecţii referitor la emiterea de către judecător a unor scrisori de recomandare, însă trebuie procedat cu grijă în cazul unei persoane care doreşte o asemenea referinţă nu pentru că judecătorul o cunoaşte bine, ci pentru că ea doreşte numai să profite de statutul acestuia. În legătură cu scrisorile de recomandare, de obicei este recomandat să se folosească hârtia cu însemnele judecătoreşti numai când judecătorul l-a cunoscut personal pe beneficiarul recomandării în cursul activităţii judecătoreşti. Se poate ţine seama de următoarele îndrumări:

 

  1. Judecătorul nu ar trebui să scrie recomandări în legătură cu o persoană pe care nu o cunoaşte.

 

  1. Judecătorul poate scrie scrisori de recomandare dacă acestea ar fi scrise în desfăşurarea obişnuită a activităţii (de ex. un angajat al instanţei solicită referinţe privind activitatea sa la instanţă). Scrisoarea ar trebui să cuprindă o declaraţie referitoare la sursa şi întinderea cunoştinţelor judecătorului despre beneficiar, şi ar trebui adresată şi expediată direct persoanei sau organizaţiei pentru care a fost scrisă. În cazul unui angajat personal al judecătorului, cum ar fi un grefier care îşi caută un alt loc de muncă, se pot da referinţe generale şi adresate „Către cei interesaţi”.

 

  1. Judecătorul poate da referinţe pentru cineva pe care îl cunoaşte personal însă nu profesional, cum ar fi o rudă sau un prieten apropiat, dacă aceste referinţe îi sunt cerute în mod normal în baza relaţiei personale.

 

 

Depunerea mărturiei despre caracterul cuiva

149.      Declaraţia unui judecător referitoare la caracterul unei părţi sau martor implică prestigiul funcţiei judiciare în procesul în cadrul căruia acesta o depune, şi poate fi înţeleasă ca fiind o atestare oficială. Mai mult, atunci când judecătorul depune mărturie, un avocat care apare în mod regulat în faţa judecătorului în instanţă ar fi pus într-o situaţie stânjenitoare dacă ar trebui să îi adreseze întrebări judecătorului. Aşadar, de obicei, judecătorul nu ar trebui să se ofere voluntar să depună mărturie în instanţă referitor la caracterul unei părţi sau martor. Dacă se solicită acest lucru, el ar trebui să fie de acord numai când un refuz ar fi în mod evident inechitabil faţă de persoana care l-a solicitat; de exemplu, când este vorba de un alt funcţionar al instanţei îndrituit să obţină probe cu privire la caracterul său din partea colegilor. Totuşi, acest lucru nu îl scuteşte pe judecător să depună mărturie atunci când este citat obligatoriu pentru aceasta.

 

150.      Dacă, de bunăvoie, se scrie sau se telefonează membrilor baroului în legătură cu o procedură disciplinară desfăşurată împotriva unui avocat, acest lucru înseamnă de fapt că se depune mărturie despre caracterul avocatului respectiv, punându-se astfel prestigiul funcţiei judiciare în sprijinul intereselor private ale avocatului. În mod similar, dacă se contactează de bunăvoie un comitet în numele unui candidat la funcţia de judecător, fără ca acest lucru să fi fost solicitat în mod oficial de către comitetul respectiv, înseamnă că s-a depus mărturie referitor la caracterul candidatului respectiv, punându-se prestigiul funcţiei judiciare în folosul intereselor particulare ale altuia.

 

 

Contribuţiile la publicaţii

151.      Atunci când judecătorul scrie sau contribuie la o publicaţie, în legătură sau fără legătură cu dreptul, apar  aspecte speciale. Judecătorul nu trebuie să permită vreunei persoane asociate cu publicaţia să profite de funcţia sa. În contractele pentru publicarea lucrărilor unui judecător, acesta ar trebui să păstreze suficient control asupra modului în care se va face publicitatea, pentru a evita exploatarea funcţiei sale.

 

 

Apariţiile la posturi comerciale de radio sau televiziune

 

152.      Apariţia unui judecător la un post de radio sau televiziune comercial ar putea fi percepută ca slujind interesele financiare ale organizaţiei care deţine postul respectiv sau ale sponsorilor acestuia. Aşadar, ar trebui procedat cu grijă. Pe de altă parte, mulţi cetăţeni obţin informaţii despre evenimente, probleme de ordin social şi despre drept prin intermediul acestor posturi. Deci, în funcţie de aranjamente, participarea la un program ce are legătură cu dreptul ar putea fi adecvată. Pentru a stabili dacă judecătorul ar trebui sau nu să participe la asemenea programe, trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori: frecvenţa apariţiilor, audienţa, subiectul, şi dacă programul este comercial sau nu. De exemplu, în funcţie de împrejurări, ar putea fi potrivită purtarea unei discuţii privind rolul în stat al puterii judecătoreşti sau implicarea instanţelor în educaţia comunitară.

 

 

Foştii judecători

 

153.      În funcţie de convenţiile locale, un fost judecător poate folosi titlul său anterior de „judecător” sau referirea la „justiţie” atunci când îşi face publicitate pentru servicii de mediere sau arbitraj, deoarece această informaţie indică experienţa legală a fostului judecător. Totuşi, este de dorit ca titlul să fie însoţit de cuvântul „pensionat” sau „fost” pentru a se preciza că el nu mai este judecător în funcţie. Foştii judecători nu ar trebui să folosească titulatura de „Onorabilul” sau prescurtarea acesteia atunci când îşi fac publicitate pentru aceste servicii.

4.10   Judecătorul nu va folosi şi nici nu va dezvălui informaţii confidenţiale obţinute de el în această calitate în scopuri care nu au legătură cu îndatoririle sale profesionale.

 

 

Comentariu

 

 

Informaţiile confidenţiale nu pot fi folosite pentru câştig personal şi nu pot fi comunicate altor persoane

154.      În exercitarea atribuţiilor sale profesionale, judecătorul poate dobândi informaţii de natură comercială sau de altă natură care nu sunt disponibile publicului. Judecătorul nu trebuie să le dezvăluie sau să le folosească pentru a obţine un câştig personal sau pentru orice alt scop ce nu are legătură cu atribuţiile judiciare.

 

Esenţa interdicţiei

 

155.      Această interdicţie se referă în principal la folosirea improprie a probelor nedezvăluite public;  de exemplu, probele care se supun regimului de confidenţialitate pe scară largă în cadrul litigiilor comerciale.

4.11        În îndeplinirea adecvată a atribuţiilor sale, judecătorul poate:

4.11.1     să scrie, să ţină conferinţe, să predea şi să participe la activităţi legate de drept, de organizarea sistemului juridic, de administrarea justiţiei sau de alte chestiuni conexe;

Comentariu

Participarea la educarea comunităţii

156.      Judecătorul are ocazia unică de a contribui la îmbunătăţirea legii, a sistemului de drept, şi a administrării justiţiei, atât în cadrul jurisdicţiei sale, cât şi în afara acesteia. Aceste contribuţii pot lua forma discursurilor, scrierilor, activităţilor didactice sau a participării la alte activităţi extrajudiciare. Cu condiţia ca acest lucru să nu îl distragă de la îndeplinirea atribuţiilor judiciare, şi în măsura timpului disponibil, judecătorul trebuie încurajat să se implice în astfel de activităţi.

 

 

Participarea la învăţământul juridic

157.      Judecătorul poate contribui la educarea juridică şi profesională prin ţinerea de cursuri, prin participarea la conferinţe şi seminarii, prin conducerea sesiunilor de simulare a şedinţelor de judecată de către studenţi şi prin acţionarea ca examinator. De asemenea, el mai poate contribui la literatura juridică în calitate de autor sau editor. Asemenea activităţi profesionale desfăşurate de către judecători sunt de interes public şi trebuie încurajate. Totuşi, dacă este necesar, judecătorul ar trebui să precizeze clar că comentariile pe care le face în cadrul activităţilor de învăţământ nu sunt menite să constituie opinii consultative sau să declare aderenţa la o anumită poziţie juridică în cadrul unui proces în instanţă, mai ales pentru că judecătorii nu pot oferi expertize sau consiliere pe probleme de drept în afara unei proceduri desfăşurate în instanţă conform legii. Până la momentul în care au fost administrate probele, au fost ascultate argumentele şi, dacă este cazul, s-au încheiat cercetările, judecătorul nu poate cântări în mod imparţial probele şi susţinerile şi nu îşi poate forma o opinie judiciară definitivă. Înainte de a accepta orice remuneraţie, judecătorul trebuie să se asigure că nivelul remuneraţiei nu îl depăşeşte pe cel care l-ar primi alt profesor care nu este judecător şi care are atribuţii didactice comparabile, şi că acest nivel este compatibil cu toate obligaţiile constituţionale sau legale care guvernează primirea de remuneraţii suplimentare.


4.11.2   să apară la o audiere publică în faţa unei autorităţi care are competenţe în materia dreptului, a organizării sistemului juridic, a administrării justiţiei sau în alte materii conexe;

 

 

Comentariu

 

 

Prezenţa în faţa unei autorităţi publice în calitate de judecător

158.      Judecătorul poate să apară şi să depună mărturie în faţa unei autorităţi publice în măsura în care este conform părerii generale că experienţa judiciară a acestuia îl pune în măsură să furnizeze informaţii utile în domeniul respectiv.

 

 

Prezenţa în faţa unei autorităţi publice în calitate de cetăţean particular

 

159.      Judecătorul se poate prezenta în calitate de persoană particulară pentru a depune mărturie sau pentru a depune o cerere la autorităţile guvernamentale, în chestiuni care pot avea un efect deosebit asupra acestuia ca persoană particulară, cum ar fi propunerile pentru planurile de urbanism care vor afecta proprietăţile funciare ale judecătorului, sau propunerile legate de disponibilitatea serviciilor locale de sănătate. Judecătorul trebuie totuşi să procedeze cu grijă pentru a nu folosi prestigiul funcţiei judecătoreşti pentru a promova cauze generale în anchetele publice referitor la care judecătorul nu are o competenţă judiciară deosebită.


4.11.3     să fie membru al unui organ oficial sau al unei comisii, comitet ori organ consultativ guvernamental, dacă aceasta nu compromite imaginea de imparţialitate şi neutralitate politică a judecătorului;

 

Comentariu

 

 

Calitatea de membru al unei comisii de anchetă

 

160.      Datorită reputaţiei de care se bucură corpul de judecători în cadrul comunităţii şi a greutăţii pe care o au faptele stabilite pe cale judecătorească, judecătorii sunt deseori solicitaţi să desfăşoare anchete şi să întocmească rapoarte asupra unor chestiuni care fie sunt de importanţă publică, fie sunt doar considerate astfel, dar care nu intră în sfera atribuţiilor justiţiei. Ca să de curs unei asemenea solicitări,  judecătorul trebuie să examineze cu grijă implicaţiile pe care le-ar avea acceptarea solicitării în ceea ce priveşte independenţa judecătorească. Există exemple de judecători care s-au amestecat în controverse publice şi au fost criticaţi şi puşi în situaţii jenante în urma publicării de rapoarte ale comisiilor de anchetă din care au făcut parte. Ar trebui să se ia în considerare termenii de referinţă şi alte condiţii, cum ar fi timpul şi resursele, pentru a se stabili dacă sunt compatibile cu funcţia judecătorească. De multe ori judecătorul nu este obligat să participe la comisia de anchetă, cu excepţia poate a cazului în care este vorba despre o chestiune de importanţă naţională apărută într-un moment presant; atunci această sarcină este îndeplinită ca un act de favoare. În unele ţări, din motive constituţionale, judecătorilor le este interzis să desfăşoare anchete pentru executiv[2] şi, chiar dacă le este permis, sunt descurajaţi să o facă, în funcţie de subiect şi de procedurile de numire a judecătorului respectiv.

 

161.      Este adevărat că pot fi prezentate argumente convingătoare în sprijinul opiniei conform căreia interesul public sau naţional reclamă o anchetă completă, clară şi profundă asupra unei chestiuni de importanţă vitală pentru public şi că această sarcină este cel mai bine îndeplinită de către un judecător care a dobândit timp de mulţi ani, ca judecător şi ca practician în domeniul juridic, experienţa necesară pentru a analiza probele şi a evalua credibilitatea martorilor. Totuşi, este necesar să ţinem cont de următoarele:

 

(a)      Funcţia legitimă a judecătorului este de a judeca. Este o funcţie pe care puţini oameni din cadrul comunităţii sunt apţi să o îndeplinească, iar numărul persoanelor calificate şi disponibile pentru a îndeplini această funcţie în orice moment, în afară de cei care sunt deja în funcţie, este în mod necesar foarte mic. Există, pe de altă parte, suficiente persoane ale cu abilităţi şi experienţă care sunt competente să îndeplinească în mod superior rolul de membri în comisii, fără a mai fi nevoie să se apeleze la judecători pentru aceasta; [3] şi

 

(b)      Funcţia de membru într-o comisie de anchetă aparţine de obicei sferei executive şi nu celei judecătoreşti. Este o funcţie ce necesită cercetarea şi stabilirea informaţiilor pentru a se determina măsurile corespunzătoare ce trebuie luate. Printre aceste măsuri se poate număra şi o acţiune în justiţie, civilă ori penală, iniţiată împotriva persoanelor ale căror fapte au fost cercetate de către comisie. În mod alternativ, cercetarea ar putea să se refere la o propunere controversată, cum ar fi construirea unui aeroport sau a unei autostrăzi, anchetarea prăbuşirii unui avion, reforma unui anumit aspect de drept sau de politică publică, necesităţile juridice ale anumitor grupuri speciale ş.a.m.d. La fel ca toate celelalte măsuri ale executivului, procedura şi constatările comisiei de anchetă pot face, şi deseori chiar fac, obiectul controverselor publice.

 

162.      În anul 1998, Consiliul Judiciar Canadian şi-a declarat poziţia în ceea ce priveşte numirea unor judecători federali în cadrul unor comisii de anchetă.[4] Procedura aprobată cuprindea următoarele etape:

 

(a)    Fiecare cerere referitoare la participarea unui judecător într-o comisie de anchetă ar trebui depusă mai întâi la preşedintele instanţei;

 

(b)   Cererea ar trebui să fie însoţită de termenii de referinţă propuşi pentru anchetă şi de o indicarea termenului-limită, dacă există unul, care va fi impus lucrărilor comisiei;

 

(c)    Preşedintele instanţei, după consultarea cu judecătorul în cauză, ar trebui să stabilească dacă absenţa acestuia ar dăuna semnificativ activităţii instanţei;

 

(d)   Preşedintele instanţei şi judecătorul în cauză ar trebui să se întrebe dacă acceptarea numirii în cadrul comisiei de anchetă ar putea dăuna activităţii viitoare a judecătorului în instanţă. În această privinţă, ei ar putea lua în considerare următoarele întrebări:

 

i.            Obiectul anchetei necesită în mod esenţial consiliere în domeniul politicilor publice sau implică chestiuni de natură în esenţă părtinitoare?

 

ii.            Ancheta implică în mod esenţial cercetarea actelor îndeplinite chiar de către autorităţile ce au numit comisia de anchetă?

 

iii.            Ancheta se referă în esenţă la împrejurarea dacă anumite persoane au comis o faptă penală sau un delict civil?

 

iv.            Cine selectează membrii comisiei şi personalul acesteia?

 

v.            Judecătorul propus are anumite cunoştinţe sau o experienţă care este necesară anchetei respective? Sau ar fi la fel de potrivit şi un judecător pensionat sau un judecător supleant?

 

vi.            Dacă ancheta necesită participarea unui membru în comisie care să aibă pregătire juridică, ar trebui instanţa să se simtă obligată să furnizeze un judecător sau ar putea fi la fel de adecvat şi un avocat cu vechime?

 

Consiliul Judiciar Canadian a decis că, în afara unor împrejurări extraordinare, niciun judecător numit la nivel federal nu ar trebui să accepte să participe la o comisie de anchetă până ce nu a avut ocazia, împreună cu preşedintele instanţei, să analizeze toate aspectele de mai sus şi sunt satisfăcuţi că participarea respectivă nu va dăuna în mod semnificativ nici activităţii instanţei şi nici viitoarei activităţi a judecătorului în instanţă.

 

163.      De obicei, judecătorul ar trebui să procedeze cu grijă atunci când acceptă numirea într-un comitet sau într-o comisie guvernamentală, sau într-o altă funcţie ce are de-a face cu aspecte faptice sau de politici în alte chestiuni decât îmbunătăţirea legislaţiei, a sistemului juridic, sau a administrării justiţiei, cu excepţia cazului în care însăşi legea cere numirea unui judecător. În orice caz, judecătorul ar trebui să nu accepte numirea dacă îndatoririle sale guvernamentale ar afecta îndeplinirea atribuţiilor judecătoreşti sau ar tinde să afecteze negativ încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea, sau independenţa puterii judecătoreşti. De altfel, dacă judecătorul se distanţează de îndatoririle sale obişnuite pe perioade foarte lungi, acesta ar putea realiza că întoarcerea la viaţa obişnuită şi la modul de a vedea lucrurile caracteristic activităţii judecătoreşti, nu este deloc uşoară.

 

 

Implicarea în activităţi guvernamentale

 

164.      Pe parcursul exercitării atribuţiilor sale, judecătorul ar trebui să nu fie implicat în acelaşi timp în activităţi ce ţin de executiv sau legislativ. Totuşi, dacă sistemul permite acest lucru, judecătorul poate, după ce părăseşte atribuţiile sale în sistemul judecătoresc, să exercite atribuţii în cadrul unui departament administrativ al unui minister (de exemplu, un departament de legislaţie civilă sau penală din cadrul Ministerului Justiţiei). Problema devine mai delicată dacă judecătorul devine membru al personalului cabinetului personal al unui ministru. Deşi acest lucru nu ar fi niciodată privit ca o numire potrivită pentru un judecător într-o ţară cu sistem common law, situaţia este alta în unele sisteme de drept civil. În asemenea împrejurări, înainte ca judecătorul să se angajeze la cabinetul personal al unui ministru într-o ţară cu sistem de drept civil, trebuie obţinut avizul organului care răspunde de numirea judecătorilor şi avizul colegilor judecători, pentru a se putea stabili regulile de conduită aplicabile în fiecare caz. Înainte de a se întoarce în sistemul judecătoresc, judecătorul ar trebui să renunţe la orice implicare în atribuţii ce ţin de executiv sau legislativ.

 

 

Reprezentarea Statului

 

165.      Judecătorul îşi poate reprezenta ţara, statul, sau localitatea în cadrul ceremoniilor sau în legătură cu activităţi naţionale, regionale, istorice, educaţionale sau culturale.


 

4.11.4     să desfăşoare orice alte activităţi care nu aduc atingere demnităţii funcţiei judiciare şi nu îl împiedică să îşi îndeplinească atribuţiile sale ca judecător.

Comentariu

 

 

Participarea la activităţi extrajudiciare

166.      Judecătorul poate desfăşura activităţi extrajudiciare care sunt adecvate, pentru a nu se izola de comunitatea din care face parte. Judecătorul poate aşadar să scrie, să ţină prelegeri, să predea şi să se adreseze în mod public referitor la subiecte ce nu au legătură cu dreptul, şi poate să desfăşoare activităţi artistice, sportive şi alte activităţi sociale şi recreative, dacă ele nu dăunează demnităţii funcţiei de judecător şi nu interferează cu îndeplinirea atribuţiilor judecătoreşti. Într-adevăr, activitatea desfăşurată într-un alt domeniu îi dă judecătorului ocazia să îşi lărgească perspectivele şi să conştientizeze problemele societăţii, ceea ce vine în completarea cunoştinţelor dobândite în exercitarea atribuţiilor juridice. Totuşi, trebuie găsit un echilibru adecvat între gradul de implicare al judecătorului în societate şi necesitatea ca acesta să fie, şi să apară ca fiind, independent şi imparţial în îndeplinirea atribuţiilor sale. Într-o ultimă analiză, trebuie să se pună mereu întrebarea dacă, în respectivul context social şi în ochii unui observator rezonabil, judecătorul a desfăşurat o activitate care ar putea în mod obiectiv să îi compromită independenţa sau imparţialitatea sau ar putea să pară că i-o compromite.

 

 

Membru al unei organizaţii non-profit

 

167.      Judecătorul poate participa la diverse organizaţii comunitare non-profit, ca membru al organizaţiei şi al conducerii acesteia. Exemplele includ organizaţii caritabile, consilii universitare şi şcolare, organe religioase-laice, consilii de conducere a spitalelor, cluburi sociale, organizaţii sportive, şi organizaţii ce promovează interese culturale sau artistice. Totuşi, în ceea ce priveşte această participare, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

 

(a)   Ar fi nepotrivit ca un judecător să participe la o organizaţie dacă aceasta are scopuri politice sau dacă activităţile acesteia sunt de natură să-l expune pe judecător controverselor publice, sau dacă este probabil că organizaţia să fie implicată în litigii în mod regulat sau frecvent;

 

(b)   Judecătorul ar trebui să se asigure că această participare nu îi consumă prea mult timp;

 

(c)   Judecătorul ar trebui să nu aibă calitatea de consilier juridic. Acest lucru nu îl împiedică totuşi să îşi exprime o opinie, în calitate de simplu membru al organului respectiv, asupra unei chestiuni care ar putea avea implicaţii juridice; însă ar trebui să se specifice clar că această opinie trebuie să nu fie considerată drept consiliere juridică. Orice sfat juridic necesar organului ar trebui furnizată de către un consilier profesionist;

 

(d)   Judecătorul ar trebui să aibă grijă atunci când este implicat, sau când numele îi este folosit, în orice activităţi de strângere de fonduri; şi

 

(e)   Judecătorul ar trebui să nu solicite înscrierea ca membru la organizaţia respectivă, dacă această solicitare ar putea fi în mod rezonabil percepută ca fiind coercitivă sau dacă este esenţială pentru strângerea de fonduri.

 

168.      Judecătorul nu ar trebui să fie membru al vreunei organizaţii care practică discriminarea pe bază de rasă, sex, religie, origine naţională, sau alt motiv contrar drepturilor fundamentale ale omului, deoarece o asemenea apartenenţă ar putea crea percepţia că judecătorul este împiedicat să fie imparţial. Stabilirea împrejurării dacă practicile unei anumite organizaţii sunt discriminatorii în mod inacceptabil este deseori o problemă complexă. În general, se consideră că o organizaţie discriminează în mod inacceptabil dacă interzice în mod arbitrar anumitor persoane să devină membri, pe motivul apartenenţei acestora la o anumită rasă, religie, gen, origine naţională, etnie sau orientare sexuală. Totuşi, judecătorul poate fi membru al unei organizaţii dedicate păstrării unor valori religioase, etnice sau culturale legitime, de interes comun pentru membrii săi. În mod similar, judecătorul ar trebui să nu organizeze întâlniri la un club despre care ştie că practică discriminarea; şi nici nu poate frecventa în mod regulat un asemenea club.

 

 

Activităţile financiare

169.      Judecătorul are aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean în ceea ce priveşte afacerile sale financiare private, cu excepţia celor care cad sub incidenţa limitelor impuse pentru garantarea îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor judecătoreşti. Judecătorul poate face şi administra investiţii, inclusiv în bunuri imobile, şi poate desfăşura alte activităţi remunerate, însă ar trebui să nu deţină postul de funcţionar, director, asociat activ, manager, consilier, sau angajat al oricărei firme care nu este deţinută şi controlată îndeaproape de către membri ai familiei sale. Participarea îndeaproape a judecătorului la o afacere de familie, deşi este în general acceptabilă, ar trebui evitată dacă necesită prea mult timp, sau dacă implică abuzul de prestigiul judecătoresc, sau dacă este probabil că firma respectivă va apărea în instanţă. Totuşi, este inadecvat ca judecătorul să facă parte din consiliul director al unei societăţi comerciale, adică al unei societăţi aducătoare de profit. Acest lucru este valabil atât pentru companiile publice cât şi pentru cele private, indiferent dacă funcţia de director este executivă sau nu, şi indiferent dacă este remunerată sau nu.

 

 

Calitatea de membru al unei asociaţii de locatari

 

170.      Dacă judecătorul deţine sau ocupă un spaţiu într-o clădire care are o asociaţie de proprietari sau locatari, el poate face parte din comitetul de conducere, însă nu ar trebui să ofere sfaturi juridice. Acest lucru nu îl împiedică totuşi să îşi exprime o opinie, în calitate de simplu membru al organului respectiv, asupra unei chestiuni care ar putea avea implicaţii juridice; însă ar trebui să se specifice clar că această opinie trebuie să nu fie considerată drept consiliere juridică. Orice sfat juridic necesară organului ar trebui furnizată de către un consilier profesionist. Dacă se pare că o chestiune apărută este sau poate deveni controversată, ar fi de regulă nimerit ca judecătorul să nu îşi exprime nicio opinie. Asemenea opinii vor fi cu siguranţă răspândite, iar atât judecătorul, cât şi instanţa la care acesta lucrează, ar putea fi puşi în situaţii stânjenitoare.

 

 

Calitatea de fiduciar

 

171.      În funcţie de împrejurări, judecătorul poate acţiona în calitate de executor, administrator, custode, tutore sau altfel de fiduciar al bunurilor, finanţelor sau persoanei unui membru al familiei sau al unui prieten apropiat, dacă acest rol nu afectează buna îndeplinire a atribuţiilor judecătoreşti şi cu condiţia ca judecătorul să fie remunerat. Atunci când acţionează ca fiduciar, judecătorul se supune aceloraşi restricţii asupra activităţilor financiare care îi sunt aplicabile în calitate de persoană particulară.

 


4.12   Judecătorului îi este interzis să practice o altă profesie juridică cât timp deţine funcţia judecătorească.

 

 Comentariu

 

Sensul expresiei „să practice dreptul”

 

172.      Practicarea dreptului include şi activitatea desfăşurată în afara oricărei instanţe şi fără nicio legătură imediată cu procesele din instanţă. Ea cuprinde intermedierea vânzărilor, acordarea de consiliere juridică cu privire la o mare varietate de subiecte, pregătirea şi aplicarea instrumentelor juridice referitoare la un domeniu economic extins, relaţiile fiduciare şi alte afaceri. Dacă unui judecător i se acordă o pauză de activitate (an sabatic) timp în care  acesta este ca angajat cu normă întreagă în funcţia de consilier special într-o ramură a guvernului, cu atribuţii în probleme referitoare la instanţe şi la administrarea justiţiei, aceasta poate constitui o activitate de „practicarea dreptului”. Opiniile privind sfera de aplicare a acestei interdicţii variază în funcţie de diversele tradiţii locale. În unele ţări cu sistem de drept civil, judecătorilor, fie ei şi de la instanţa supremă, li se permite să lucreze ca arbitri sau mediatori. Uneori, înainte de pensionare, judecătorului dintr-o ţară cu sistem common law i se permite să desfăşoare muncă remunerată în calitate de arbitru internaţional într-un organ înfiinţat de către un alt stat.

 

 Calitatea de arbitru sau de mediator

 

173.      De obicei, cel puţin în sistemul de common law, judecătorul ar trebui să nu lucreze ca arbitru sau ca mediator sau să îndeplinească alte funcţii judiciare în calitate particulară decât dacă este abilitat expres prin lege. În mod obişnuit, se consideră că integritatea puterii judecătoreşti ar avea de suferit dacă un judecător are un folos financiar de pe urma funcţiei sale judiciare prin prestarea de servicii private de soluţionare alternativă a litigiilor, contra cost, ca activitate extrajudiciară. Chiar şi atunci când serviciile respective sunt prestate gratuit, ele pot influenţa negativ îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor judecătoreşti.

 

 

Consilierea juridică a membrilor propriei familii

174.      Judecătorul ar trebui să nu ofere sfaturi juridice. Totuşi, dacă este vorba despre rude apropiate sau prieteni apropiaţi, judecătorul poate oferi sfaturi personale în mod prietenesc, informal, fără remuneraţie, însă trebuie să specifice clar că nu trebuie să se considere că a oferit consiliere juridică şi că, dacă este necesar, ar trebui să se apeleze pentru aceasta la un profesionist.

 

 

Apărarea propriilor interese

 

175.      Judecătorul are dreptul de a acţiona în apărarea propriilor drepturi şi interese, inclusiv prin iniţierea de litigii în instanţă. Totuşi, el ar trebui să fie circumspect în ceea ce priveşte implicarea sa în litigii personale. În calitate de parte la proces, judecătorul riscă să pară că profită de funcţia sa. De asemenea, credibilitatea sa riscă să fie afectată negativ de constatările făcute de către colegii săi judecători.

4.13   Judecătorul poate înfiinţa sau poate adera la asociaţii ale magistraţilor sau participa la alte organizaţii care reprezintă interesele judecătorilor.

 

 

Comentariu

 

 

Calitatea de membru într-un sindicat

 

176.      În exercitarea libertăţii de asociere, judecătorul poate să adere la un sindicat sau la o asociaţie profesională înfiinţată cu scopul promovării şi apărării condiţiilor de muncă şi salariile judecătorilor sau, împreună cu alţi judecători, poate înfiinţa un sindicat sau o asociaţie de această natură. Totuşi, se pot aplica restricţii asupra dreptului de a face grevă, dat fiind caracterul public şi constituţional al activităţii judecătorilor.

 

4.14   Judecătorul şi membrii familiei sale nu trebuie să pretindă sau să accepte cadouri, moşteniri, împrumuturi sau favoruri în legătură cu acţiunile făcute, pe care le va face sau pe care judecătorul a omis să le facă în îndeplinirea atribuţiilor judiciare.

 

4.15   Judecătorul nu va permite, cu bună ştiinţă, personalului instanţei sale de judecată sau altor persoane aflate sub influenţa, autoritatea sau la dispoziţia sa, să pretindă sau să accepte cadouri, moşteniri, împrumuturi sau favoruri pentru acţiuni sau inacţiuni legate de activitatea sau atribuţiile sale.

 

 

Comentariu

 

 

Obligaţia de a informa pe membrii familiei şi personalul instanţei despre constrângerile etice

 

177.  Un cadou, o moştenire, un împrumut sau o favoare făcută unui membru al familiei judecătorului sau altor persoane care locuiesc în gospodăria judecătorului ar putea fi, sau ar putea părea a fi, menită să îl influenţeze pe judecător. Aşadar, judecătorul trebuie să îi informeze pe membrii familiei despre constrângerile relevante de ordin etic care îi sunt aplicabile în această privinţă şi să îi descurajeze pe aceştia să le încalce. Totuşi, nu se poate aştepta de la judecător în mod rezonabil să ştie, şi cu atât mai puţin să controleze, toate activităţile financiare sau economice ale tuturor membrilor familiei sale care locuiesc în gospodăria sa.

 

178.      Aceleaşi argumente se aplică şi în ceea ce priveşte personalul instanţei şi pe alte persoane care se află sub influenţa, autoritatea sau la dispoziţia judecătorului.

 

 

Ce poate fi acceptabil

179.      Această interdicţie nu include:

 

(a)           Ospitalitatea socială care este obişnuită în comunitatea judecătorului, dacă deserveşte un scop ce nu are caracter economic, şi este limitată la asigurarea unor articole modeste, cum ar fi mâncarea şi răcoritoarele;

 

(b)           Obiecte de mică valoare intrinsecă destinate numai prezentării, cum ar fi plachete, certificate, trofee şi felicitări;

 

(c)           Împrumuturile de la bănci şi de la alte instituţii financiare făcute în condiţii normale, bazate pe cerinţele obişnuite, fără a se lua în considerare statutul de judecător;

 

(d)           Oportunităţile şi beneficiile, inclusiv ratele avantajoase şi reducerile comerciale, care sunt disponibile în baza altor factori decât statutul de judecător;

 

(e)           Recompensele şi premiile acordate concurenţilor în cadrul tragerilor la sorţi, a concursurilor sau a altor manifestări deschise publicului, şi care sunt acordate în baza altor factori decât statutul de judecător;

 

(f)            Bursele acordate în aceleaşi condiţii şi pe baza aceloraşi criterii aplicabile oricăror solicitanţi care nu sunt judecători;

 

(g)           Decontarea sau renunţarea la perceperea cheltuielilor de călătorie, inclusiv cele de transport, cazare şi masă pentru judecător şi o rudă, legate de participarea judecătorului la o manifestare sau activitate dedicată perfecţionării legislaţiei, a sistemului juridic sau a administrării justiţiei.

 

(h)           Remuneraţia, la nivel rezonabil, pentru activităţile extrajudiciare legitime şi permise.

 

 

Ospitalitatea socială

 

180.      Delimitarea dintre „ospitalitatea socială obişnuită” şi încercarea improprie de a câştiga favorurile judecătorului, este uneori dificilă. Contextul este important, neexistând de obicei un factor care să poată sluji singur la a stabili dacă judecătorul poate sau nu să participe la manifestarea respectivă. Una dintre întrebările care trebuie puse este dacă acceptarea acestei ospitalităţi ar afecta în mod negativ independenţa sau integritatea judecătorului, obligaţia acestuia de a respecta legea, imparţialitatea sau demnitatea ori îndeplinirea la timp a obligaţiilor judecătoreşti, sau dacă poate părea că le încalcă. Alte întrebări care ar trebui luate în considerare sunt: Persoana care face invitaţia este un vechi prieten sau o cunoştinţă recentă? Persoana respectivă are o reputaţie nefavorabilă în cadrul comunităţii? Evenimentul are un număr mare de participanţi sau este unul intim? Este un eveniment spontan sau aranjat dinainte? Printre participanţi se află vreo persoană implicată într-o cauză aflată pe rolul judecătorului respectiv? Judecătorul va primi un beneficiu ce nu este oferit altora şi astfel va da naştere în mod rezonabil la suspiciuni sau critici?


 

4.16   În măsura permisă de lege şi de reglementările privind informarea publicului, judecătorul poate primi în unele circumstanţe un dar simbolic, un premiu sau un folos, cu condiţia ca acestea să nu fie percepute în mod rezonabil ca fiind o tentativă de a-l influenţa pe judecător în îndeplinirea atribuţiilor sale judecătoreşti, sau să dea naştere în alt mod unor suspiciuni de parţialitate.

 

 

Comentariu

 

 

Darurile de valoare excesivă nu pot fi acceptate

 

181.      Un dar oferit unui judecător, sau unui membru al familiei acestuia care locuieşte în gospodăria acestuia, şi a cărui valoare este excesivă, pune sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorului şi integritatea funcţiei judecătoreşti, şi poate necesita excluderea judecătorului în cazuri în care altminteri aceasta nu ar fi necesară. Aşadar, asemenea daruri nu ar trebui acceptate. Judecătorul poate să refuze în mod politicos un asemenea dar sau oferirea unui dar. Uneori asemenea daruri sunt oferite spontan fără a se lua în considerare regulile şi convenţiile care sunt obligatorii pentru judecători. Oferirea unui abonament la un club de sănătate după ce judecătorul a îndeplinit o ceremonie de căsătorie sau una legată de cetăţenie, dacă acest funcţie este prevăzută de lege, poate fi bine intenţionată, însă judecătorul ar trebui să refuze oferta explicând că acceptarea ar putea apărea ca fiind primirea unui onorariu sau a unei recompense pentru îndeplinirea unei atribuţii publice. Pe de altă parte, probabil că oferirea unei sticle de whisky sau a câtorva compact-discuri cu muzica preferată a judecătorului nu va constitui o abatere.

 

 

Acceptarea onorariilor rezonabile

 

182.      Judecătorului nu îi este interzis să accepte onorarii sau retribuţii pentru prelegeri, cu condiţia ca nivelul acestora să fie rezonabil şi proporţional cu sarcina îndeplinită. Judecătorul ar trebui totuşi să se asigure că astfel nu se creează conflicte. Trebuie să nu pară că judecătorul se foloseşte de funcţia sa în avantajul propriu, nici că îşi petrece o perioadă semnificativă de timp departe de obligaţiile din instanţă pentru a-şi respecta angajamentele plătite de a ţine prelegeri sau de a scrie. În plus, sursa plăţii trebuie să nu ridice nicio suspiciune de influenţă necorespunzătoare asupra capacităţii sau dispoziţiei judecătorului de a fi imparţial în chestiunile ce îi sunt prezentate spre soluţionare în calitate de judecător.

 



[1] Ambard v. Attorney General for Trinidad and Tobago, Privy Council on appeal from the Court of Appeal of Trinidad and Tobago [1936]AC 322 at 335, per Lord Atkin.

[2] Wilson v Minister for Aboriginal Affairs, High Court of Australia, (1997) 189 CLR 1.

[3] Sir Murray McInerney, “The Appointment of Judges to Commissions of Inquiry and Other Extra-Judicial Activities”, (1978) The Australian Law Journal, vol. 52, pp. 540-553.

[4] Position of the Canadian Judicial Council on the Appointment of Federally-Appointed Judges to Commissions of Inquiry, aprobată la întâlnirea din martie 1998, www.cjc-ccm.gc.ca