09 Valoarea 6 COMPETENŢA ŞI STRĂDUINŢA

Principiul:

 

Competenţa şi străduinţa sunt premise ale exercitării corecte a atribuţiilor judiciare.

 

Comentariu

 

Competenţa

192.      Competenţa în îndeplinirea atribuţiilor judecătoreşti necesită cunoştinţe juridice, deprinderi practice, aprofundare şi pregătire. Competenţa profesională a judecătorului ar trebui să se reflecte în modul de îndeplinire a atribuţiilor sale. Competenţa judecătorească poate fi diminuată şi compromisă atunci când starea mentală sau fizică a unui judecător este alterată din cauza drogurilor, alcoolului sau altor asemenea. Într-un număr mai mic de cazuri, incompetenţa poate fi generată de lipsa de experienţă, probleme de personalitate şi temperament, sau de numirea ca judecător a unei persoane care nu este aptă să o exercite şi demonstrează această inaptitudine prin modul în care îşi îndeplineşte funcţia. În unele cazuri, poate fi vorba despre incapacitate sau dizabilitate pentru care singura soluţie, deşi una extremă, poate fi eliberarea în mod legal din funcţie.

 

 

Străduinţa (diligenţa)

 

193.      Examinarea în mod calm, luarea deciziilor în mod imparţial şi îndeplinirea atribuţiilor cu celeritate sunt toate aspecte ale străduinţei judecătoreşti. Străduinţa mai cuprinde şi eforturile de a aplica legea în mod imparţial şi dezinteresat şi prevenirea abuzului de drept. Capacitatea de a da dovadă de străduinţă în îndeplinirea atribuţiilor judecătoreşti poate depinde de volumul de lucru, de existenţa resurselor necesare, inclusiv personalul auxiliar şi asistenţa tehnică, şi timpul de care este nevoie pentru studiere, deliberare, redactare şi alte activităţi judecătoreşti, pe lângă acea de a apărea în sala de judecată.

 

 

Necesitatea odihnei, relaxării şi vieţii de familie

194.      Trebuie recunoscută importanţa responsabilităţii judecătorului faţă de propria familie. Judecătorul ar trebui să aibă suficient timp pentru a putea să îşi păstreze bunăstarea fizică şi psihică şi ar trebui să aibă ocazii rezonabile de a-şi perfecţiona deprinderile şi cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea în mod efectiv a atribuţiilor sale profesionale. Stresul îndeplinirii funcţiei judecătoreşti este din ce în ce mai des recunoscut. Dacă este cazul, ar trebui să se acorde facilităţi de consiliere şi terapie pentru judecătorii care suferă de stres. În trecut, judecătorii şi ceilalţi profesionişti ai dreptului tindeau să dispreţuiască sau să respingă aceste aspecte. Însă recent, studiile empirice şi cazurile notorii de judecători care au clacat au adus aceste chestiuni în atenţia tuturor.[1]

 

Aplicare:

 

6.1     Atribuţiile judiciare ale unui judecător au precădere faţă de orice alte activităţi.

Comentariu

Prima obligaţie a judecătorului este cea faţă de instanţă

195.      Obligaţia primară a judecătorului este aceea de a-şi îndeplini funcţia în mod adecvat, funcţie ale cărei principale elemente implică administrarea probelor şi stabilirea faptelor ce necesită interpretarea şi aplicarea legii. Dacă guvernul îi solicită să îndeplinească o sarcină care îl îndepărtează de activitatea obişnuită a instanţei, judecătorul ar trebui să nu accepte această însărcinare fără a se consulta cu preşedintele instanţei şi cu alţi colegi pentru a se asigura că acceptarea acestei sarcini extracuriculare nu va afecta necorespunzător funcţionarea eficientă a instanţei şi nu va creşte încărcătura celorlalţi membri ai acesteia. Judecătorul ar trebui să reziste oricărei tentaţii de a-şi dedica prea multă atenţie unor activităţi extrajudiciare dacă acestea i-ar reduce capacitatea de a-şi îndeplini funcţia judiciară. În mod evident, există riscul semnificativ ca judecătorul să acorde prea multă atenţie acestui gen de activităţi, dacă ele sunt remunerate. În asemenea cazuri, observatorii rezonabili ar putea bănui că judecătorul a acceptat îndatoririle extracuriculare cu scopul de a-şi suplimenta venitul oficial. Justiţia este o instituţie care deserveşte comunitatea. Ea nu este un segment oarecare din economia de piaţă.

 

6.2   Judecătorul îşi va dedica activitatea sa profesională îndeplinirii atribuţiilor judiciare, care includ nu numai exercitarea funcţiei judiciare, a responsabilităţilor faţă de instanţă şi luarea hotărârilor, ci şi îndeplinirea altor sarcini relevante pentru activitatea judiciară şi pentru funcţionarea instanţei.

 

 

Comentariu

 

Este necesară competenţa profesională în administrarea judiciară

 

196.      Într-o oarecare măsură, fiecare judecător trebuie să îndeplinească şi atribuţii de management, nu doar să soluţioneze cauze. Judecătorul răspunde de administrarea eficientă a justiţiei în cadrul instanţei sale. Aceasta presupune managementul de caz (inclusiv rezolvarea cu celeritate a unor chestiuni din dosare), ţinerea evidenţelor, gestionarea fondurilor, şi supravegherea personalului instanţei. Dacă judecătorul nu dă dovadă de străduinţă în ceea ce priveşte monitorizarea şi rezolvarea cauzelor, ineficienţa rezultată va creşte costurile şi va submina administrarea justiţiei. În consecinţă, judecătorul ar trebui să se menţină la un anumit nivel de competenţă profesională în ceea ce priveşte administrarea judiciară şi să faciliteze îndeplinirea atribuţiilor administrative de către funcţionarii instanţei[2].

 

 

Dispariţia evidenţelor instanţei

197.      Judecătorul trebuie să ia toate măsurile rezonabile şi necesare spre a preveni dispariţia sau sustragerea evidenţelor instanţei. Printre asemenea măsuri se pot număra informatizarea acestor evidenţe. Judecătorul ar mai trebui să instituie şi proceduri de cercetare a pierderii sau dispariţiei dosarelor instanţei. Dacă se suspectează fapte ilicite, judecătorul ar trebui să se asigure că pierderea dosarelor este cercetată în mod independent, deoarece aceste cazuri trebuie întotdeauna considerate drept o neglijenţă gravă din partea instanţei respective. În cazul dosarelor pierdute, judecătorul ar trebui să iniţieze, în măsura posibilului, acţiuni de reconstituire a dosarelor şi să ia măsuri pentru evitarea unor asemenea pierderi.

 

 

Plăţile neoficiale

198.      Dat fiind că în multe sisteme judiciare au existat cazuri în care s-au solicitat plăţi neoficiale, în mod particular şi ostentativ de către personalul instanţei, pentru scopuri ca scoaterea dosarelor din arhive, emiterea citaţiilor, înmânarea citaţiilor, emiterea de copii ale probelor din dosar, obţinerea cauţiunii, furnizarea unei copii certificate a hotărârii instanţei, accelerarea soluţionării cauzelor, întârzierea soluţionării cauzelor, fixarea unor termene convenabile şi redescoperirea dosarelor pierdute, judecătorul ar trebui să aibă în vedere:

 

(a)        Afişarea de anunţuri la sediul instanţei şi în alte locaţii în care acestea ar putea fi văzute de către personalele interesate, prin care să se interzică orice plăţi de acest gen şi să se prevadă proceduri confidenţiale pentru depunerea de plângeri privind asemenea practici;

 

(b)        Numirea unor funcţionari de supraveghere şi a unor comitete de justiţiabili, care să funcţioneze în paralel cu sisteme de inspecţie adecvate, pentru combaterea plăţilor informale;

(c)        Informatizarea evidenţelor instanţei, inclusiv a programării audierilor;

(d)        Introducerea unor termene fixe pentru etapele judiciare ce trebuie parcurse în pregătirea unei cauze pentru a fi în stadiu de judecare; şi

(e)        Răspunsul prompt şi efectiv al curţii la plângerile făcute de către public.

6.3     Judecătorul va lua măsurile rezonabile ce se impun pentru a-şi menţine şi îmbunătăţi cunoştinţele, aptitudinile şi calităţile personale necesare îndeplinirii adecvate a atribuţiilor judiciare, folosind în acest scop programele de pregătire şi orice alte facilităţi disponibile, sub control judiciar, judecătorilor.

 

Comentariu

 

 

Fiecare judecător ar trebui să urmeze forme de pregătire profesională

 

199.      Independenţa justiţiei conferă drepturi judecătorului, însă îi impune şi obligaţii de natură etică, care include îndeplinirea activităţii judecătoreşti cu profesionalism şi străduinţă. Aceasta implică ca judecătorul să aibă abilităţi profesionale substanţiale şi ca aceste abilităţi să fie dobândite, menţinute şi sporite în mod regulat prin pregătire profesională continuă pe care judecătorul este obligat, şi în acelaşi timp are dreptul, să o efectueze. Este recomandat în mod deosebit, dacă nu chiar esenţial, ca la prima numire a judecătorului acesta să primească pregătire detaliată, aprofundată şi diversificată care să corespundă experienţei sale profesionale, pentru ca acesta să poată să îşi îndeplinească funcţia în mod satisfăcător. Cunoştinţele necesare pot viza nu numai aspecte de drept material şi procedural, ci şi impactul avut de către drept şi de către instanţe în viaţa reală.

 

200.      Încrederea pe care cetăţenii o acordă sistemului judiciar va fi consolidată dacă cunoştinţele judecătorului sunt profunde şi merg dincolo de domeniul tehnic al dreptului, până în domenii de importanţă socială majoră, şi dacă judecătorul are abilităţi personale şi un nivel de înţelegere (în cadrul şi în afara curţii) care îi permite să gestioneze cauzele şi să trateze pe toţi cei implicaţi în mod corespunzător şi cu sensibilitate. Pregătirea profesională este, pe scurt, esenţială pentru îndeplinirea atribuţiilor judiciare cu obiectivitate, imparţialitate şi competenţă şi pentru a-i proteja pe judecători de influenţe nepotrivite. Astfel, judecătorul de astăzi primeşte de regulă pregătire la numirea sa în funcţie în domenii precum sensibilitatea la probleme legate de gen, rasă, culturi indigene, diversitate religioasă, orientare sexuală, infectare cu HIV/SIDA, handicap etc. În trecut, se presupunea deseori că judecătorul dobândeşte aceste cunoştinţe în cadrul activităţii sale zilnice ca practician al dreptului. Oricum, experienţa ne-a arătat valoarea acestei pregătiri – mai ales pentru că ea permite membrilor acestor grupuri şi minorităţilor să vorbească direct cu judecătorii, aceştia beneficiind astfel de discuţii şi materiale ce îi ajută să soluţioneze asemenea chestiuni când apar ulterior în activitatea lor judecătorească.

 

201.      Deşi un judecător care este recrutat la începutul carierei sale profesionale are nevoie de pregătire profesională, de regulă universitară, acelaşi lucru este valabil şi pentru judecătorul selectat din rândul celor mai buni şi mai experimentaţi practicieni ai dreptului. „Un jurist bun poate ajunge un judecător prost, iar un jurist indiferent poate ajunge un judecător bun. Calitatea activităţii de judecată şi a comportamentului în instanţă pot fi mult mai importante decât cunoştinţele din domeniul dreptului.” [3]

 

 

Conţinutul curiculei de pregătire judecătorească

202.      Exercitarea funcţiei de judecător este o activitate nouă atât pentru tânărul recrut cât şi pentru juristul experimentat, şi implică o abordare într-o manieră deosebită a multor domenii, mai ales în ceea ce priveşte etica profesională a judecătorilor, procedurile în cadrul instanţei, şi relaţiile cu toate persoanele implicate în procesele din instanţă. În funcţie de nivelurile de experienţă profesională a noilor recruţi, pregătirea ar trebui să constea nu numai în instruirea asupra tehnicilor necesare pentru soluţionarea cauzelor de către judecători, ci ar trebui să ia în considerare şi nevoia unei conştientizări a aspectelor sociale şi a unei înţelegeri a diverselor subiecte ce reflectă complexitatea vieţii în societate. Pe de altă parte, este important să se ia în considerare caracteristicile speciale ale metodelor de recrutare, pentru a direcţiona şi adapta programele de pregătire profesională în mod corespunzător. Un jurist cu experienţă trebuie să primească pregătire numai în domeniile necesare noii profesii. Acesta are probabil cunoştinţe complete privind procedura în instanţă, legislaţia referitoare la dovezi, reglementările interne şi ceea ce se aşteaptă de la un judecător. Totuşi, este posibil ca el/ea să nu fi întâlnit niciodată o persoană infectată cu HIV/SIDA sau să nu se fi gândit niciodată la nevoile speciale juridice şi de altă natură ale unei asemenea persoane. În acest sens, continuarea educaţiei juridice poate fi o revelaţie. Deşi este relativ o noutate în multe jurisdicţii din sistemul de common law, experienţa ne învaţă că, dacă este controlată chiar de către sistemul de justiţie, această pregătire poate reprezenta un beneficiu real pentru noii judecători şi poate pune bazele unei vieţi pline de succese ca judecător.

 

 

Pregătirea profesională continuă pentru toate nivelurile sistemului judecătoresc

 

203.      Pe lângă cunoştinţele de bază pe care judecătorul trebuie să le dobândească la începutul carierei sale, el îşi asumă obligaţia, la numirea sa în funcţie, să studieze şi să se perfecţioneze în mod continuu. Această pregătire continuă este indispensabilă date fiind schimbările constante din domeniul legislativ şi tehnologic şi posibilitatea ca în multe ţări judecătorul să primească noi atribuţii atunci când este numit într-un post nou. Programele de pregătire continuă ar trebui aşadar să ofere posibilitatea pregătirii pentru cazul în care are loc o schimbare de carieră, cum ar fi trecerea de la instanţele sau cauzele penale la cele civile, specializarea (de ex. într-o instanţă pentru minori şi familie) sau numirea ca preşedinte al unei secţii sau al unei instanţe. Este de dorit ca pregătirea continuă să cuprindă toate nivelurile sistemului judecătoresc. Oricând este posibil, diversele niveluri ar trebui reprezentate toate în cadrul aceloraşi sesiuni de pregătire, făcând astfel posibil un schimb de opinii, contribuind şi la combaterea tendinţelor ierarhice excesive, la informarea tuturor nivelurilor sistemului asupra problemelor şi preocupărilor existente la celelalte niveluri, şi la promovarea unei abordări caracterizate printr-o legătură interioară mai strânsă şi o mai mare consecvenţă a activităţii în interiorul corpului de judecători.

 

 

Puterea judecătorească răspunde de pregătirea judiciară

 

204.      În vreme ce Statul are obligaţia de a asigura resursele necesare şi de a suporta cheltuielile, cu sprijinul comunităţii internaţionale dacă este necesar, sistemul judecătoresc ar trebui să joace un rol principal în, sau să răspundă de, organizarea şi supravegherea pregătirii profesionale a judecătorilor. În fiecare ţară, aceste responsabilităţi ar trebui încredinţate nu numai Ministerului justiţiei sau altei autorităţi care răspunde în faţa legislativului sau a executivului, ci şi puterii judecătoreşti în sine, sau altui organ independent cum ar fi o comisie a serviciului judiciar. Asociaţiile judecătorilor pot şi ele juca un rol important în încurajarea şi facilitarea pregătirii profesionale continue a judecătorilor. Dată fiind complexitatea societăţii moderne, nu se poate presupune că experienţa dobândită aproape zilnic în instanţă îl pregăteşte pe judecător să rezolve în mod optim toate problemele care apar. Schimbările tehnologice din sistemele informatice au reprezentat provocări chiar şi pentru judecătorii cu foarte multă experienţă, aceştia necesitând reinstruire şi sprijin, pe care ei ar trebui să fie încurajaţi să le recunoască şi să le accepte.

 

Autoritatea responsabilă de pregătirea profesională trebuie să fie alta decât cea disciplinară sau de numire a judecătorilor

 

205.      Pentru a asigura o bună delimitare a rolurilor, autoritatea care este responsabilă de  pregătirea profesională nu poate fi în acelaşi timp cea care disciplinează, numeşte sau promovează judecătorii. Sub autoritatea puterii judecătoreşti sau a altui organ independent, pregătirea ar trebui încredinţată unei instituţii speciale autonome care să aibă propriul buget, şi care să poată astfel, cu consultarea judecătorilor, să conceapă şi să pună în practică programele de pregătire profesională. Este important ca pregătirea profesională să fie desfăşurată de către judecători şi experţi în fiecare disciplină studiată. Formatorii ar trebui să fie aleşi din rândul celor mai buni practicieni din domeniul respectiv, şi să fie selectaţi cu grijă de către organul care răspunde de pregătirea profesională, ţinând cont de cunoştinţele pe care aceştia le posedă în ceea ce priveşte materia predată şi de deprinderile lor didactice.

6.4     Judecătorul se va informa asupra evoluţiilor importante ale dreptului internaţional, inclusiv cu privire la convenţiile internaţionale şi la alte instrumente ce reglementează norme în materia drepturilor omului.

 

 

Comentariu

 

 

Relevanţa reglementărilor internaţionale privind drepturile omului

 

206.      În contextul internaţionalizării crescânde a societăţilor şi al incidenţei crescânde a dreptului internaţional în relaţiile dintre indivizi şi Stat, este necesar ca atribuţiile judecătorului să fie exercitate, nu numai potrivit dreptului naţional, ci şi, în măsura permisă de dreptul naţional, în conformitate cu principiile de drept internaţional recunoscute în societăţile moderne democratice. Sub rezerva eventualelor prevederi ale dreptului naţional, oricare ar fi natura îndatoririlor sale, judecătorul nu poate ignora sau pretinde să ignore dreptul internaţional, inclusiv reglementările internaţionale privind drepturilor omului, aşa cum reiese din uzanţele internaţionale, din tratatele internaţionale aplicabile ori din convenţiile regionale cu privire la drepturile omului, după caz. În vederea promovării acestui aspect esenţial al obligaţiilor judecătorului, studierea prevederilor internaţionale legate de drepturile omului ar trebui să fie inclusă în programele de pregătire profesională iniţială şi continuă oferite noilor judecători, cu referire mai ales la punerea în practică a acestor prevederi în activitatea obişnuită a judecătorului, în limitele permise de dreptul naţional.

 

 

6.5     Judecătorul îşi va îndeplini toate atribuţiile judiciare, inclusiv emiterea hotărârilor atunci când a fost dispusă amânarea pronunţării lor, într-o manieră eficientă, corectă şi cât mai promptă.

 

 

Comentariu

 

 

Obligaţia de a soluţiona cauzele cu celeritate

 

207.      Atunci când soluţionează cauzele în mod eficient, corect şi prompt, judecătorul trebuie să demonstreze atenţia cuvenită pentru drepturile părţilor de a fi audiate şi de a li se rezolva orice chestiune fără costuri sau întârzieri nejustificate. Judecătorul ar trebui să monitorizeze şi să supravegheze cauzele pentru a reduce sau elimina practicile de tergiversare, întârzierile evitabile şi costurile inutile. Judecătorul ar trebui să încurajeze şi să caute să faciliteze soluţionarea amiabilă, însă părţile trebuie să nu se simtă forţate să renunţe la dreptul lor de a le fi soluţionat litigiul de către instanţă. Obligaţia de a desfăşura toate procedurile în mod echitabil şi cu răbdare nu este incompatibilă cu obligaţia de celeritate în activitatea instanţei. Judecătorul poate fi eficient şi practic, dar în acelaşi timp răbdător şi precaut.

 

 

Obligaţia de a fi punctual

208.      Desfăşurarea cu promptitudine a activităţilor instanţei necesită ca judecătorul să fie punctual în activităţile instanţei şi să fie operativ în soluţionarea sesizările atribuite, şi să insiste ca funcţionarii instanţei, părţile la proces şi avocaţii acestora să coopereze cu judecătorul în realizarea acestui obiectiv. Lipsa unui program al activităţii de judecată sau nerespectarea acestuia contribuie la apariţia întârzierilor şi creează o impresie negativă asupra instanţei. Aşadar, în sistemele de drept în care orarul de activitate al instanţei este afişat şi planificat, judecătorii ar trebui să se conformeze acestei punctualităţi, asigurând în acelaşi timp şi celeritatea în activitatea instanţei.

 

 

Obligaţia de a redacta fără întârzieri deciziile pentru care s-a dispus amânarea pronunţării

209.      Judecătorul ar trebui să îşi redacteze deciziile amânate, ţinând cont de urgenţa chestiunii respective şi de alte împrejurări speciale, cât mai rapid posibil, în funcţie şi de durata sau complexitatea cauzei şi de volumul de lucru în ansamblu. În particular, motivarea deciziei ar trebui publicată de către judecător fără întârzieri nejustificate.

 

 

Importanţa transparenţei

 

210.      Judecătorul ar trebui să instituie mecanisme transparente care să permită juriştilor şi părţilor la proces să ia la cunoştinţă despre stadiul procedurilor. Instanţele însele ar trebui să introducă reguli cunoscute în mod public prin care avocaţii sau părţile la proces care se reprezintă singure să poată să întrebe despre motivele întârzierilor emiterii unor decizii, motive care li se par nejustificate. Aceste reguli ar trebui să prevadă şi posibilitatea depunerii de plângeri la o autoritate competentă din cadrul instanţei, pentru cazurile în care o întârziere este nejustificată sau prejudiciază grav pe una dintre părţile la proces.

 

6.6     Judecătorul va menţine ordinea şi conformitatea în toate procedurile ce au loc în faţa instanţei şi va fi răbdător, demn şi politicos în relaţiile cu părţile, cu juraţii, martorii, avocaţii, dar şi cu toate persoanele cu care vine în contact în cadrul activităţilor sale oficiale. Judecătorul va pretinde o conduită similară din partea reprezentanţilor legali, a personalului instanţei, cât şi a altor persoane aflate sub influenţa, autoritatea sau controlul său.

 

 

Comentariu

 

 

Rolul judecătorului

 

211.      Rolul judecătorului a fost prezentat pe scurt de către un judecător senior în modul următor:[4]

 

Rolul judecătorului . . . este de a analiza probele, de a pune el însuşi întrebări martorilor numai dacă este absolut necesar pentru clarificarea vreunui punct trecut cu vederea sau rămas neclar, de a se asigura că avocaţii se comportă în mod adecvat şi respectă regulile prevăzute de lege, de a exclude orice lucru irelevant şi de a descuraja repetiţiile; de a se asigura prin intervenţii înţelepte că urmăreşte pledoaria avocaţilor şi că o poate evalua; iar în final de a se decide unde se află adevărul. Dacă depăşeşte acest rol, el renunţă la mantia de judecător şi îmbracă roba de avocat; iar această schimbare nu îi vine bine. . . Acestea sunt standardele noastre.

 

 

Obligaţia de a păstra ordinea şi conformitate în instanţă

 

212.      „Ordinea” se referă la nivelul de regularitate şi politeţe necesar pentru a garanta faptul că activitatea instanţei va fi dusă la bun sfârşit în conformitate cu normele procedurale. „Conformitate” se referă la atmosfera de atenţie şi străduinţă onestă care dă de înţeles, atât participanţilor la proces cât şi publicului, că problema dezbătută în instanţă este luată în considerare în mod serios şi corect. Fiecare judecător poate avea idei şi standarde proprii referitor la conformitatea unor anumit comportament, limbaj şi ţinută ale avocaţilor şi ale părţilor la proces. Ceea ce un judecător poate percepe ca fiind o derogare evidentă de la buna cuviinţă, un alt judecător poate considera drept excentricitate nevinovată, remarcă irelevantă sau comportament perfect normal. De asemenea, unele proceduri necesită mai multă formalitate decât altele. Aşadar, în orice moment, în sălile de judecată de pe tot teritoriul unei ţări vor exista în mod inevitabil o gamă largă de versiuni pentru „ordine” şi „conformitate”. Nu este de dorit, şi în orice caz nu ar fi posibil, să se sugereze un standard uniform pentru ceea ce constituie „ordine” şi „conformitate”. În schimb, ceea ce este cu adevărat necesar este ca judecătorul să ia toate măsurile posibile pentru a asigura şi păstra nivelul de ordine şi conformitate în instanţă ce este necesar pentru îndeplinirea activităţii instanţei într-o manieră regulamentară şi evident corectă, dând totodată avocaţilor, părţilor la proces şi publicului asigurări că această regularitate şi corectitudine sunt respectate.

 

 

Conduita faţă de părţile la proces

 

213.      Comportamentul judecătorului este crucial pentru păstrarea imparţialităţii sale, deoarece acest comportament este ceea ce văd ceilalţi. Comportamentul impropriu poate submina procesul judiciar prin faptul că dă o impresie de părtinire sau indiferenţă. Comportarea lipsită de respect faţă de o parte la proces încalcă dreptul acesteia de a fi audiată, şi compromite demnitatea şi conformitatea şedinţei de judecată. Lipsa de politeţe afectează şi gradul de satisfacţie al părţii la proces în ceea ce priveşte modul în care a este instrumentată cauza. Ea creează o impresie negativă asupra instanţelor în general.

 

Conduita faţă de jurişti

 

214. Judecătorul trebuie să îşi canalizeze furia în mod adecvat. Indiferent de natura provocării, răspunsul judecătoresc trebuie să fie unul judicios. Chiar dacă este provocat prin  conduita obraznică a unui jurist, judecătorul trebuie să ia măsurile adecvate spre a controla şedinţa fără a se răzbuna. Dacă se justifică administrarea unei mustrări, uneori este mai bine ca aceasta să se facă separat de soluţionarea cauzei. Nu este adecvat ca judecătorul să îl întrerupă în mod repetat pe avocat fără justificare, sau să îl insulte, sau să îl ridiculizeze pe acesta cu privire la conduita sau argumentele sale. Pe de altă parte, nici judecătorul nu este obligat să asculte fără întrerupere când se critică modul de desfăşurare a procesului sau dacă argumentele sunt lipsite în mod vădit de substanţă, sau când se adresează insulte direct judecătorului, altor avocaţi, părţilor sau martorilor din proces.

 

 

Răbdarea, demnitatea şi politeţea sunt atribute esenţiale

 

215.      Atât în şedinţele publice cât şi în cele nepublice, judecătorul trebuie să acţioneze întotdeauna politicos şi să respecte demnitatea tuturor celor implicaţi în cauză. De asemenea, judecătorul ar trebui să ceară aceeaşi politeţe din partea celor care se prezintă în faţa sa, şi din partea personalului instanţei şi a celorlalte persoane supuse autorităţii sale sau aflate la dispoziţia sa. Judecătorul ar trebui să se situeze deasupra animozităţilor personale, şi trebuie să nu aibă preferaţi în rândul avocaţilor ce apar în instanţă. Mustrările nejustificate ale avocatului, remarcile jignitoare la adresa părţilor sau a martorilor, glumele crude, sarcasmul, şi comportamentul netemperat al judecătorului subminează atât ordinea, cât şi conformitatea în instanţă. Atunci când judecătorul intervine, trebuie să se asigure că imparţialitatea şi percepţia imparţialităţii sale nu sunt afectate negativ prin maniera în care intervine.

6.7     Judecătorul nu va adopta un comportament incompatibil cu îndeplinirea diligentă a atribuţiilor sale juridice.

 

 

Comentariu

 

Distribuirea justă şi echitabilă a lucrărilor în cadrul instanţei

 

216.      Judecătorul care răspunde de repartizarea cauzelor ar trebui să nu fie influenţat de către dorinţele vreunei părţi la proces şi nici ale unei persoane interesate de soluţia ce va fi pronunţată în cauză. Repartizarea se poate face, de exemplu, prin tragere la sorţi sau printr-un sistem de distribuire aleatorie a cauzelor în ordine alfabetică sau în alt sistem similar. În mod alternativ, preşedintele care distribuie lucrările judecătoreşti ar trebui să facă acest lucru după consultarea cu colegii şi să îndeplinească această sarcină cu integritate şi echitate. Dacă este necesar, se pot face înţelegeri pentru a se recunoaşte nevoile şi situaţiile deosebite ale anumitor judecători, însă, în măsura posibilului, repartizarea şi distribuirea lucrărilor către fiecare membru al instanţei ar trebui să fie echitabilă atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ şi ar trebui să fie cunoscută de toţi judecătorii.

 

 

Retragerea unei cauze de la un judecător

 

217.      O cauză ar trebui să nu fie retrasă de la un anumit judecător decât din motive justificate, cum ar fi o boală gravă sau un conflict de interese. Aceste motive şi procedura de retragere a cauzei ar trebui prevăzute de lege sau de regulamentul instanţei, şi nu pot fi influenţate de niciun interes al executivului sau al oricărei alte puteri externe, fiind menite numai să asigure îndeplinirea funcţiei judecătoreşti în conformitate cu legea şi cu reglementările internaţionale privind drepturile omului.

 

 

Conduita neprofesionistă a altui judecător sau jurist

 

218.      Judecătorul ar trebui să ia măsurile adecvate atunci când află despre existenţa unor dovezi temeinice ce indică posibilitatea ca un alt judecător sau jurist să fi comis o faptă lipsită de profesionalism. Măsurile adecvate pot consta în comunicarea directă cu judecătorul sau juristul în cauză, alte măsuri directe, dacă acestea sunt disponibile, şi denunţarea încălcării către autorităţile competente.

 

 

Abuzarea de personalul instanţei

 

219.      Folosirea personalului sau a facilităţilor instanţei în scopuri nepotrivite este un abuz de autoritate judiciară ce îi pune pe angajaţi într-o situaţie extrem de dificilă. Personalului instanţei ar trebui să nu i se ceară să îndeplinească servicii nepotrivite şi excesiv de personale pentru judecător, în afară de chestiunile minore care sunt conforme cu practicile încetăţenite.



[1] M.D. Kirby, “Judicial Stress: An Update”, (1997) 71 Australian Law Journal 774, at 791.

[2] Vezi “Principles of Conduct for Court Personnel”, Report of the Fourth Meeting of the Judicial Integrity Group, 27-28 octombrie 2005, Viena, Austria, Anexa A, la www.unodc.org/pdf/corruption/publication_jig4.pdf.

[3] Sir Robert Megarry VC, „The Anatomy of Judicial Appointment: Change But Not Decay”, The Leon Ladner Lecture for 1984, 19:1 University of British Columbia Law Review, p.113 la 114.

[4] Jones v. National Coal Board, Court of Appeal of England and Wales [1957] 2 QB p.55 la p.64, per Lord Denning.