Lipsa pp, tardivitate

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ NAPOCA

DOSAR NR. 3316/2003

SENTINŢA PENALĂ NR. 621/2003

Sedinţa publică din 20 mai 2003

Instanţa este compusă din :

PRESEDINTE : CRISTI V. DANILEŢ

GREFIER    :  ADRIANA GHERMAN

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca este reprezentat prin

PROCUROR: AURELIA MOTOARCA

Pe rol este judecarea  cauzei penale privind pe inculpatul BLC trimis în judecată prin plângerea prealabilă a părţii vătămate MI pentru  săvârşirea infracţiunii  de lovire sau alte violenţe prev.de art.180 al.1 C.p.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă partea vătămată,  inculpatul asistat de av.Dragoste Maria.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,    partea vătămată arată că îşi menţine plângerea aşa cum a fost formulată.

Instanţa deliberând, din oficiu pune în discuţia părţilor excepţia tardivităţii plângerii prealabile.

Reprezentanta Parchetului consideră că plângerea nu este tardivă, având în vedere că în plângerea formulată la data de 10 iunie 2002, partea vătămată face referire la infracţiunile de violare de domiciliu şi lovire, chiar dacă partea vătămată nu se exprimă în mod precis că solicită trimiterea în judecată pentru lovire şi violare de domiciliu.

Apărătorul inculpatului arată că în dosarul cauzei, la fila 3 este declaraţia părţii vătămate, formulată de un avocat, în care solicită tragerea la răspundere a inculpatului pentru săvârşirea infr.de violare de domiciliu, iar în declaraţia scrisă de mână, la fila 7, partea vătămată arată că „...nu doresc să mă adresez cu plângere penală pentru loviturile primite”, iar în declaraţia dată în 31.02.2003, ultima declaraţie, să arate că susţine plângerea pentru lovire, dar deja este tardivă. Având în vedere că nu există plângere prealabilă formulată în termenul legal de 60 de zile, solicită încetarea  procesului penal în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap.la art.f  C.p.p.

Partea vătămată solicită tragerea la răspundere a inculpatului pentru  săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi lovire. Prezentându-i-se declaraţia de la fila 6, arată că nu el a scris-o, dar semnătura îi aparţine.

Rămânând în pronunţare pe excepţie,

 

I  N  S  T  A  N  Ţ  A:

 

Constată că, prin plângerea prealabilă depusă la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca şi înregistrată sub nr.1818/P/10.06.2002, MI a solicitat în mod expres cercetarea lui BC pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 C.pen. – comisă în timpul nopţii – arătând că în data de 1 iunie 2002, în jurul orelor 2.30 noaptea, acesta a bătut la uşa sa şi, după ce i-a deschis-o, făptuitorul l-a lovit cu pumnul, după care a pătruns în apartament unde a continuat să-l lovească cu picioarele (f.3).

Prin ordonanţa nr.1818/P/4.03.2003, parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 C.pen. şi, întrucât partea vătămată a declarat la data de 21.02.2003 procurorului că solicită tragerea la răspundere penală şi pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 al.1 C.pen., a dispus în baza art.285 C.p.p. trimiterea plângerii la instanţă pentru cercetări (f.1-2).

Analizând actele din cursul urmăririi penale, instanţa constată că în cuprinsul declaraţiei date în faţa procurorului, partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a învinuitului BC pentru infracţiunii de lovire (f.22-23). Aceasta are semnificaţia unei plângeri prealabile dar, întrucât a fost formulată tardiv - cu depăşirea termenului de 2 luni prevăzut de art. 284 C.p.p. de la comiterea faptei când victima a şi cunoscut identitatea făptuitorului, se va dispune încetarea procesului penal conform art.11 pct. 2 lit. b rap.la art.10 lit. f şi art.185 C.p.pen.

Astfel, plângerea prealabilă necesară în cazul infracţiunii de lovire este directă, trebuind adresată instanţei în baza art. 279 al. 2 lit. a C.p.pen. În speţă, ea a fost depusă la organele de urmărire penală, după care a fost îndreptată instanţei prin remediul prevăzut de art.285 C.p.pen..

In privinţa naturii sale juridice, plângerea prealabilă directă este act de inculpare (de punere în mişcare a acţiunii penale), de trimitere în judecată şi de sesizare a instanţei. Aceste aspecte fac ca plângerea prealabilă directă să aibă aceeaşi natură juridică cu rechizitoriul procurorului emis în cazul unui învinuit şi de aceea, pentru a produce consecinţele prevăzute de lege, este necesar ca acuzatorul – în speţă partea vătămată – să-şi manifeste expres voinţa ca făptuitorul să fie tras la răspundere penală pentru o anumită infracţiune şi acesta să fie trimis în judecată, întocmai cum procurorul îşi manifestă prin dispozitivul rechizitoriului actul imperativ de voinţă pentru tragerea la răspundere penală a celui cercetat. În cazul de faţă, o astfel de voinţă a fost exprimată de către partea vătămată de abia în faţa procurorului, după 8 luni de la comiterea faptei.

În cursul dezbaterilor judiciare pe excepţia tardivităţii, procurorul de şedinţă de şedinţă a susţinut că plângerea prealabilă nu este tardivă, ci că ar fi fost formulată chiar prin plângerea iniţială, din 10.06.2002, în care partea vătămată face referire la infracţiunile de violare de domiciliu şi lovire, deşi acesta nu se exprimă precis că solicită trimiterea în judecată pentru ambele infracţiuni.

Această susţinere nu poate fi primită.  Astfel,  analizând  această plângere iniţială, din 10.06.2002, instanţa constată că :

a)      În primul rând, ea a fost formulată de către avocatul părţii vătămate, avocat care a şi semnat-o, singur. Or, plângerea prealabilă are un caracter personal, putând fi formulată prin avocat doar dacă a fost împuternicit în mod special în acest sens. În cauză însă nu există vreo procură judiciară sau o delegaţie pe numele avocatului din care să reiasă dreptul său conferit de cel îndrituit, persoana vătămată, de a redacta (implicit şi semna) şi - eventual - de a introduce la organele judiciare plângerea prealabilă.

b)     În al doilea rând, este adevarat că în această plângere iniţială sunt descrise atât fapta inculpatului de a pătrunde în apartamentul victimei, cât şi fapta de lovire comisă de acesta. Insă cel vătămat îşi exprimă expres voinţa ca B. să fie tras la răspundere penală doar pentru prima faptă, cu privire la care avocatul şi propune încadrarea juridică, aceea prevăzută de art.192 al.2 C.pen. În acest sens, în plângere se arată că ea este formulată pentru săvârşirea acestei infracţiuni şi sunt chiar subliniate expresiile „inculpatul a intrat peste mine în apartament” şi „pe timp de noapte a pătruns fără drept în apartamentul subsemnatului”.

Faţă de modul de concepere a plângerii, instanţa constată că fapta de lovire este menţionată doar în cadrul descrierii succesiunii evenimentelor. Sub acest aspect, nu poate fi invocat faptul că dispoziţiile art. 317 şi 283 C.p.pen. nu prevăd necesitatea încadrării juridice, respectiv a exprimării voinţei persoanei vătămate de condamnare a inculpatului, cât timp însăşi noţiunea de plângere (prealabilă) implică adresarea unei petiţii care cuprinde cererea victimei ca statul - prin organele judiciare - să intervină pentru tragerea la răspundere a celui vinovat, or în cauză nu există o atare cerere.

Mai mult, dacă victima urmărea să se plângă şi pentru infracţiunea de lovire, ar fi obţinut un certificat medico-legal din moment ce a susţinut că a fost lovit cu pumnul şi cu picioarele, leziunile în urma unor astfel de lovituri neputând fi tocmai uşoare. Tot în această idee, se constată că în procesul-verbal şi declaraţia din 12.08.2002 (f. 5, 6),  reiese că victimei i s-a adus la cunoştinţă faptul că pentru infracţiunea de lovire competentă este instanţa de judecată şi că poate să-l acţioneze direct la aceasta. Şi tot astfel, în declaraţia dată în faţa poliţistului pe data de 05.09.2002 ( f. 71), victima însăşi a scris şi semnat o declaraţie în care arată expres că „nu doresc să mă adresez cu plângere penală pentru leziunile primite”- or, din această formulare, coroborată cu cea din plângerea iniţială, rezultă în mod univoc că MI nu înţelesese iniţial să formuleze plângere pentru infracţiunea de lovire. Şi nici nu se poate susţine că aceste declaraţii ar fi lipsite de efecte juridice pe motiv că ar fi fost date în faţa unor organe necompetente, din moment ce aceste organe erau judiciare şi acţionau în cadrul unui proces declanşat, actele fiind astfel acte autentice în sensul art. 1171 C.civ., iar organele judiciare îndeplinindu-şi astfel obligaţia prev. de art. 4 şi 76 Cpp.

De aceea, se va înceta acest proces penal. Acţiunea civilă a părţii vătămate va fi lăsată nesoluţionată, în baza art. 346 ult. al. Cpp, ea putând fi valorificată doar în faţa unei instanţe civile.

Aflat în culpă procesuală, partea vătămată va suporta cheltuielile judiciare avansate de către stat. Temeiul juridic al acestei obligaţii este art.192 pct. 2 lit. c Cpp, care se aplică pe calea suplimentului analogic, neexistând un temei juridic expres decât pentru situaţia retragerii plângerii prealabile. Or, şi în cazul de faţă, culpa declanşării nelegale a prezentului proces penal, şi deci a încetării sale, îi aparţine exclusiv părţii vătămate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H  O  T  A   R  A  S   T   E  :

 

În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.f C.p.pen., încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate MI împotriva inculpatului BLC pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev.de art.180 al.1 C.pen., pentru tardivitatea plângerii prealabile.

Conform art. 346 ult. alin. din C.p.pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată de partea vătămată.

Obligă partea vătămată la plata către stat a sumei de 100.000 lei cheltuieli judiciare, iar către inculpat a sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judedcată.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 mai 2003.

 

 

 

 

 

 

PREŞEDINTE,                                           GREFIER,

CRISTI DANILEŢ                                   ADRIANA GHERMAN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red. C.D./A.G.

30.05.2003, 4 expl.