Inerția magistraților

04.11.2006

Avem o boală menţinută în sistemul juridic: ignoranţa. Foarte mulţi magistraţi sunt obişnuiţi cu o tăcere provenită dintr-o teamă menţinută de zeci de ani.

În România, procurorul este, potrivit Constituţiei, sub control ierarhic, imparţial şi sub autoritatea ministrului justiţiei; după lege, procurorii sunt independenţi, dar parchetele sunt subordonate unităţilor superioare. Nu am auzit nici un procuror care să provoace o dezbatere publică privind statutul procurorului în România, carenţele legislative şi viitorul acestor magistraţi.În România încă există instanţe şi parchete militare. Recent am fost condamnaţi la Strasbourg pentru existenţa acestor tip de instituţii. Problema nu e nouă, dar dezbaterile publice în acest domeniu lipsesc.

 

Judecătorii au o atitudine re-activă: strâng semnături, fac comunicate imediat ce sunt acuzaţi de comportament nelegal sau le sunt afectate drepturile salariale. E bine că au curajul să o facă, căci mă gândesc cu groază la anii dinainte de 2004, când tremuram când auzeam sintagma “Ministerul Justiţiei” sau “ministru”. Dar, în virtutea rolului de arbitru social pe care ar trebui să îl aibă judecătorul într-o societate democratică, ar fi de dorit ca astfel de reacţii să existe la orice încălcări ale drepturilor omului care se petrec la noi în ţară. Şi – slavă Domnului! – se petrec destule: apar înscrisuri în presă din dosare când acestea sunt încă în fază de anchetă, se fac reţineri în direct la tv, se înjură magistraţii de către avocaţi, se comentează actele procesuale desfăşurate de către presă etc. Asemenea acţiuni nu afectează doar imaginea justiţiei sau, mai rău, imparţialitatea acesteia, ci, de multe ori, prezumţia de nevinovăţie. Şi magistraţii în primul rând ar trebui să se opună unor astfel de tratamente. Opinia publică are dreptul să fie informată, e adevărat. Dar între a informa publicul şi a-l manipula, e o mare diferenţă.

 

Zilele astea aproape că se inoculează ideea că nu avem nevoie de magistraţi. Personal, cred că publicul nici măcar nu ştie ce fac magistraţii. Aceasta pentru că lipsa de cultură juridică e o mare problemă. Iar întoarcerea la vremurile tribale când dreptatea se făcea după dictonul “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” sunt demult apuse. Sper.