Hotărâri cu opinie separată

21.04.2009

De multe ori auzim public de opinii separate ale unor judecatori atunci cand judeca in complete alcatuite, de regula, din 3 persoane. Personal, nu am facut niciodata opinie separata la hotararile date in completul de recurs cu colegii mei.

Opinia separata mi se pare o ilegitimitate. Pentru ca ea se poate face atat pentru starea de fapt, cat si pe legea aplicabila intr-o anumita speta, ceea ce nu este prea comun in alte state.

 

Paradoxul este ca, in acelasi timp, se emit pareri diferite de judecatori cu aceeasi pregatire, experienta, profesionalism decid in aceeasi speta aflata in acelasi grad de jurisdictie. Si nu vorbesc aici de cazul in care un judecator e de parere ca inculpatul trebuie sa primeasca 5 ani inchisoare, si altul cum ca 2 ani ar fi suficienti. Ci vorbesc de cazul in care un judecator spune ca inculpatul e vinovat de savarsirea unei infractiuni, iar colegul sau de complet spune ca nu e vinovat, ori cand un judecator spune ca inculpatul trebuie arestat fiindca prezinta pericol concret pentru ordinea publica, iar ceilalti doi cum ca lasat in libertate, nu s-ar pune in pericol aceasta ordine publica. Legea ofera o solutie acestei dileme: se hotaraste cu majoritate de voturi – adica solutia completului este cea a doi judecatori , cu dreptul celui ramas in minoritate de a face si a motiva opinia separate.

 

1. In situatia cand judecatorii din acelasi complet ajung la concluzii opuse in acelasi dosar, se incalca logica aristotelica, care ne invata ca un lucru nu poate fi in acelasi timp si adevarat, si fals (principiul noncontradictiei). Daca judecatorii stabilesc stari de fapt diferite pe baza aceluiasi material probator insemna ca nu au citit tot dosarul sau ca nu stiu sa interpreteaze probele. Daca judecatorii stabilesc stari de drept diferite, inseamna ca nu cunosc suficient de bine legea sau practica judiciara consacrata.

 

2.  O problema majora se ridica in situatia cand dosarul parcurge toate caile de atac, iar judecatorii  de la instante de grade diferite au adoptat solutii diverse (exceptam situatia cand in caile de atac s-au constatat ilegalitati de procedura sau au fost adminsitrate probe noi ). De exemplu, judecatorul de la prima instanta a decis ca inculpatul este nevinovat; cei doi judecatorii din apel sunt de aceeasi parere; iar in recurs se voteaza cu 2 la 1 ca inculpatul este vinovat, prin urmare in final omul va fi condamnat. Per ansamblu, inseamna ca a fost un `scor` de 2 (pt condamnare) la 4 (pt achitare). Cum judecatorii trebuie sa fie la fel de profesionisti indiferent de gradul instantei la care isi desfasoara activitatea (faptul ca cei de la instanta superioara au dreptul de a infirma solutiile judecatorilor de la instantele inferioare se explica nu prin pregatirea diferita, ci doar prin faptul ca nr. judecatorilor din apel este superior celui din prima instanta, iar nr judecatorilor din recurs este superior celor din apel) este inexplicabila perceperea, constatarea si evaluarea diferita a realitatii de fapt sau de drept.

 

3. se incalca secretul deliberarii: prin motivarea opiniei separate, se dezvaluie identitatea celor care au adoptat o anumita solutie, lucru interzis de legea statutului magistratilor.

 

Revin cu explicatia pt faptul ca eu nu am facut niciodata opinie separata. In cursul deliberarilor, de multe ori se intampla sa am initial opinia minoritara, dar pe parcursul discutiilor reusesc sa ii conving pe colegi ca ne uitam mai atent la starea de fapt sau sa interpretam legea intr-un alt mod raportat la speta concreta. In final, toti trei cadem de acord asupra aceleiasi solutii. De altfel, in general mi se pare impropriu ca asupra aceleiasi stari de fapt reiesita din probele administrate din acelasi dosar sa exista retineri diferite de catre judecatori. Si, mai mult, mi se pare inacceptabil ca aceeasi lege unica sa fie interpretata diferit de cei care sunt destinati sa o aplice.

 

Pentru interpretari diferite ale unor complete din cadrul aceleiasi instante pentru cauze similare a se vedea CEDO, Beian vs Romania; iar pentru interpretari diferite ale unor complete de la aceeiasi instanta in aceeasi cauza ce a format obiectul a doua dosare diferite, a se vedea CEDO, Santos Pinto vs Portugalia, 2008.