Parlamentul – instanță extraordinară

18.06.2008

Fata de ce a aparut pe HotNews si Mediafax in legatura cu aprobarea de catre Parlament a procedurii de incepere a urmaririi penale cu privire la parlamentari, cred ca politicul face o mare gafa institutionala, asumandu-si un rol pe care nu il are – el stabileste vicii de procedura (in dosare aflate in faza actelor premergatoare nici nu se poate vorbi de astfel de vicii), lipsa de probe (la fel, de probe nu se poate vorbi decat dupa inceperea urmaririi penale), caracterul penal sau nu al faptei.

 

Credeam ca in Romania justitia se face de catre instantele de judecata, cum o spune art. 126 alin 1 din Constitutie. Numai ele pot spune daca o persoana a comis sau nu o infractiune. Parlamentul vrea sa ne demonstreze ca poate face acelasi lucru, ignorand scopul pentru care constituie un filtru, acela ca parlamentarii sa nu fie urmariti penal doar pentru opinii politice.

 

Faptele din dosarele aflate acum la Parlament nu pot fi judecate de catre Parlament, nici cu privire la consistenta lor (trebuie analzare doar existenta simplelor indicii necesare pentru a se incepe urmarirea penala), nici cu privire la caracterul lor penal.

Parlamentul devine o piedica a infaptuirii justitiei de catre organele constitutionale, ignorand angajamentele internationale pe care ni le-am asumat ratificand Conventia de la Merida si Conventia CoE privind coruptia. Mai mult, devine o instanta extraordinara, din moment ce face justitie separat de sistemul juridic obisnuit, lucru interzis de art. 126 alin 5 din Constitutie.

 

Am selectat mai jos standardele internationale in materie. Daca parlamentarii nu le cunosc, e grav. Daca le cunosc si le ignora, e mult mai grav:

Principiile directoare de lupta impotriva coruptiei si de aparare a integritatii personalului din justitie si sigurantei (1999) ale Forumului Global de Lupta Impotriva Coruptiei si Apararea Integritatii:

Principiul nr 6: sa ofere investigatorilor si procurorilor puteri suficiente si adecvate si resurse pentru descoperirea si urmarirea infractiunilor de coruptie.

 

Rezolutia 1214 (2000) privind Rolul parlamentelor in lupta contra coruptiei a Adunarii Parlamentare a CoE:

Parlamentarii trebuie sa sa protejeze independenta justitiei.

 

Cele 20 de Principii Directoare pentru Lupta impotriva Coruptiei (1997) adoptate de CoE prin Rezolutia (97) 24:

Principiul nr. 3: persoanele care au sarcina de a preveni coruptia, de a ancheta, urmari penal si sanctiona infractiunile de coruptie sa beneficieze de independenta si autonomia necesare in exercitarea atributiilor lor, ca ele sa fie libere de orice influenta incompatibila cu statutul lor si sa dispuna de mijloace corespunzatoare pentru obtinerea probelor; asigurarea protectiei persoanelor care ajuta autoritatile in lupta contra coruptiei si protejarea secretului investigatiilor.

 

Recomandarea nr 19 din 2000 privind rolul procurorului in sistemul judiciar penal, adoptata de Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei:

16. Procurorul trebuie, in orice situatie, sã fie in mãsurã sã desfãsoare, fãrã niciun impediment, urmãrirea penalã a functionarilor guvernamentali pentru infractiunile comise de cãtre acestia, in special faptele de coruptie, de abuz de putere, incalcari grave ale drepturilor omului si alte infractiuni recunoscute de dreptul international`.

Iar in expunerea de motive, Comitetul Ministrilor dezvolta: `Desi aplicabila in general, prezenta recomandare vizeaza in mod special acele sisteme in care procurorul este subordonat executivului, situatie care nu trebuie sa-l impiedice a urmari functionari publici – si, prin extindere, reprezentantii alesi sau politicienii – care comit infractiuni, in special fapte de coruptie. `Impediment` reprezinta nu doar un obstructionare a urmaririi, dar ea mai inseamna si orice represalii al caror obiect l-ar putea face procurorii.`

 

Concluziile celei de-a cincea Conferinte Europene a serviciilor specializate in combaterea coruptiei (2000, Istanbul) cu tema: `Anchetarea, urmarirea si sanctionarea in cazurile de coruptie:

Procurorul trebuie sa fie independent, iar politia judiciara trebuie sa actioneze independent; imunitatea politicienilor trebuie sa fie doar pentru actele legate de exrcitarea functiilor lor; obligatia procurorilor de a informa autoritati administrative inainte de a cerceta sau urmari un oficial public este un obstacol la functionarea adecvata a sistemului judiciar.

Comunicarea finala (2003) 317 a Comisiei Europene catre Consiliul European, Parlamentul European si Comitetul Economic si Social asupra politicii UE impotriva coruptiei

Printre principiile unei strategii anticoruptie comprehensive se numara: asumarea politica la nivel inalt, implementarea de fiecare stat membru a instrumentelor internationale anticoruptie, dezvoltarea instrumentelor de investigare si alocarea personalului specializat in lupta contra coruptiei.

 

UPDATE: Iata aici raportul comsiei juridice in cazul deputatului AN si MM, si reactiile TI-Ro si UNJR. E clar, justitia trebuie sa intre in vacanta permanenta, caci s-au gasit inlocuitori.