Factorul „voință” implicat în reforma justiției

07.07.2005

Reforma inseamna schimbare. Dar pentru ca aceasta sa fie o schimbare in bine, trei aspecte ale factorului “vointa” trebuie sa fie convergente. Prin scurta analiza ce urmeaza incerc sa identific si sa stabilesc rolul acestora.

1. Factorul politic

O reforma consistenta incepe, evident, prin modificari legislative. In Romania, legile sunt elaborate de puterea legislativa (Parlamentul). Sunt situatii in care delegarea legislativa este data in favoarea executivului (Guvernul).

Reforma nu a inceput cu actuala putere, instaurata in iarna lui 2004. Nici cu anterioara. Ci dupa evenimentele din ‘89. Atunci se abroga pedeapsa capitala, se reintroduce calea de atac a apelului, se fac modificari ale pricipalelor coduri, apar legile magistratilor, avocatilor, notarilor publici, consilierilor juridici, executorilor judecatoresti, medierea etc.

 

Vointa politica este esentiala deci. Cat de multa independenta este dispusa clasa politica sa lase magistratilor? Stim cu totii declaratia din 1995 a presedintelui Romaniei de la Satu Mare, adresele care veneau de la Ministerul Justitiei si chiar mai recent atentionarea de catre presedintelui Romaniei a procurorului general al Parchetului ICCJ in cazul Tiriac.

 

Puterea politica se caracterizeaza, incepand cu noul ministru al justitiei din martie 2004, printr-o mult mai mare deschidere la nevoile reale ale magistraturii. Pentru prima data au loc consultari efective cu magistratii in activitatea de elaborare a proiectelor de lege care ii intereseaza in mod direct. Iar dupa schimbarea guvernarii din dec. 2004, acest lucru este si mai evident: pentru prima data ministrul justitiei coboara printre magistrati (judecatori, procurori, CSM, AMR), merge in teritoriu si le explica intentiile sale, ii primeste in audiente si le admite amendamentele. Putem trage concluzia ca cel putin o parte a politicului vrea repede independenta efectiva a puterii judecatoresti si autoguvernarea magistraturii.

2. Vointa “justitiarilor”

Vointa magistratilor este la fel de esentiala. Magistratii insisi trebuie sa isi doreasca reforma, ceea ce presupune insa ca ei sa cunoasca si sa recunoasca carentele sistemului. Aceasta este mai greu, in conditiile in care sistemul juridic a functionat ani zeci de ani dupa reguli specifice sistemului totalitar si practici desuete.

 

Eu sustin cu tarie ca un puternic sentiment de frica si lasitate domina multi magistrati. Majoritatea nu indraznesc sa se opuna influentelor si presiunilor, ceea ce face ca sistemul juridic sa se caracterizeze prin lipsa INTEGRITATII. De altfel, lipsa unor criterii pentru a contura un profil al magistratului a permis patrunderea si mentinerea in sistem a unor persoane care nu au nimic de-a face cu calitatile impuse de un astfel de statut. Ani de-a randul s-a creat impresia ca cel care are sprijin politic sau care are memorie mai buna este un mai bun magistrat.

 

Este nevoie de independenta. Dar aceasta, fara responsabilitate, e o mare eroare. Tocmai de aceea exista caile de atac, institutia disciplinara a CSM si s-a prevazut in Constitutia revizuita posibilitatea raspunderii materiale a magistratilor. Pe multi magistrati aceasta ultima idee sperie. Dar cine e corect nu are de ce.

3. Vointa societatii

Paradoxal, societatea e cea care pare a nu-si dori magistrati independenti. Altfel nu imi explic de ce, nemultumiti de hotararile magistratilor, acestia se adreseaza Presedintiei, premierului, Ministerului Justitiei, comisiilor de abuzuri ale Parlamentului, CSM, presei. Neincrederea in sistemul judiciar ii determina pe oameni sa caute o “justitia paralela”, dar nici unul dintre organele enumerate mai sus nu au vreo abilitate in acest sens. Si ani de-a randul ne-am luptat ca acestea sa nu mai intervina in actul de justitie.

 

Increderea este cruciala pentru realizarea scopului justitiei, iar lipsa acesteia duce, invitabil, la falimentul justitiei. Ani de-a randul dupa Revolutia din 1989 opinia publica a fost intoxicata cu solutii incitante, cazuri picante si atacuri marsave la adresa imaginii justitiei; in realitate, numarul celor care au pierdut procese este mult mai mic decat cei care nu au incredere in justitie.

 

Populatia, societatea in ansamblul ei, trebuie sa isi asume costurile implicate de (re)formarea justitiei: este nevoie de imense cheltuieli pentru sedii, dotari, salarii. Comparatia cu orice alte categorii sociale este inoportuna. Magistratii trebuie sa devina o clasa maxim ocrotita, tocmai pentru a le asigura toate conditiile pentru a-si face cu maxim profesionalism datoria.

 

*


Din aceste aspecte rezulta ca unul din principalele aspecte ale justitiei este independenta ei. Dar aceasta este doar o chestiune pricipiala, caci legea care o consacra nu e suficienta. Ce trebuie intr-adevar este VERTICALITATEA celor care lucreaza in justitie ? iar aceasta nu poate fi reglementat juridic: ori te nasti cu ea, ori o dobandesti pe parcurs. Iar verticalitatea se apropie de notiunea de fermitate, nicicum de tupeu, orgoliu.

 

Interesant, aproape nimeni nu vorbeste de IMPARTIALITATE, adica de neutralitatea juridica. De fapt, aceasta este valoarea suprema si scopul justitiei: judecata dreapta. Independenta apare drept o garantie pentru a se asigura impartialitatea, un mijloc pentru aceasta din urma.

 

Multi dintre magistrati nu realizeaza inca rolul lor extaordinar pe care il au in societate, tocmai pentru ca se cred deasupra ei. Sunt dumnezei care nu pot fi criticati, evaluati, imbunatatiti. O diploma si cateva concursuri i-a facut sa trateze cu indiferenta justitiabilul care vine in fata lor. De fapt, magistratul este un furnizor de servicii: drept, abil, ferm, intelept. Iar astfel de servicii trebuie sa fie de calitate.

 

Si asta se intampla pentru ca magistratii nu au o cultura a responsabilitatii pe care o implica munca lor. Se pare ca a fi judecator inseamna pentru cei mai multi a da o hotarare, nu importa cata diligenta ai aratat, iar cine nu e multumit nu are decat sa o atace. Aici facem o mare greseala, caci ne ascundem in spatele unei false independente. Caci independenta fara responsabilitate duce la arbitrariu si chiar la abuzuri. Noi nu judecam dosare, ci oameni! Iar omul vine la instanta cu gandul de a-si gasi dreptatea, nu de a o cauta. Caci aici este locul unde se afla dreptatea. Prin urmare, omul asteapta chiar de la primul judecator maximum de competenta si atentie. Pentru om, calea de atac trebuie sa fie ceva exceptional. Daca am fi cu adevarat profesionisti, am reusi sa ii convingem de justetea hotararilor noastre pe care astfel nu le-ar mai ataca.

 

Din pacate, legatura dintre magistrati si societate este apoape inexistenta: aparitiile publice sunt extrem de rare, judecatorii inca se ascund prin birouri cand aud de presa.

 

In opinia mea, intr-o societatea cu reduse cunostinte juridice, regulile de organizare si functionare a justitiei ar trebui explicate chiar de catre magistrati. Vesnicului conflict dintre presa si justitie ar trebui sa i se puna capat – la urma urmei, avem acelasi scop comun, limitarea abuzului celorlalte doua puteri .

 

Justitia trebuie sa fie independenta, dar si responsabila. Magistratii trebuie sa fie competenti si integri. Actul de justitie trebuie efectuat in mod transparent si eficient. Si nu e suficient ca aceste lucruri sa se intample din punctul nostru de vedere, ci ele trebuie si sa percepute de cetateni, destinatarii actului de justitie.