Două sărbători internaţionale aproape că au rămas fără ecou în România. Acoperiţi de evenimentele politice vizând viitorul U.E. şi al euro (cărora unii analişti nu-i dădeau mai mult de 10 zile de supravieţuire acum două săptămâni – de unde se vede treaba că nu numai la noi sunt guru-analişti înşelători), am neglijat semnificaţia zilelor de 9 şi 10 dec.
]Pe 9 decembrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională Împotriva Corupţiei. A fost instituită de ONU, începând cu 2003, pentru a marca semnarea Convenţiei ONU împotriva Corupţiei (Convenţia de la Merinda), pe care a semnat-o şi apoi ratificat-o şi România. A fost semnalul dat la nivel mondial cum că a devenit corupţia un fenomen global şi extrem de îngrijorător. Convenţia stabileşte necesitatea intensificării prevenţiei în materie de corupţie, a independenţei organelor care luptă împotriva corupţiei, recomandă redactarea şi implementarea codurilor de conduită pentru agenţii publici, obligă la asigurarea accesului populaţiei la informaţiile publice, implicarea publicului în lupta anticorupţie, prevede incriminarea infracţiunilor de corupţie atât pentru mediul public (inclusiv sectorul judiciar) cât şi pentru cel privat inclusiv în ce priveşte răspunderea persoanelor juridice. Convenţia atrage atenţia că trebuie limitate imunităţile care împiedică înfăptuirea justiţiei, că cei condamnaţi trebuie decăzuţi din anumite drepturi, că bunurile folosite sau produse de infracţiuni trebuie confiscate, că martorii trebuie protejaţi, că avertizorii de integritate nu trebuie sancţionaţi, că secretul bancar nu poate limita investigaţiile penale, şi încurajează folosirea tehnicilor speciale de investigaţie (livrări supravegheate, supraveghere electronică, infiltrare).
Campania anticorupţie este coordonată de UNODC, iar anul acesta poartă numele ACT. Ea priveşte inclusiv justiţia. La rândul meu, sunt convins că numai o justiţie curată poate să îşi îndeplinească dificila sarcină de a contribui la micşorarea (nu îndrăznesc să vizez la eradicarea) corupţiei din România. De aceea, profit de subliniez încă o dată pasul mare pe care justiţia noastră l-a făcut acum două săptămâni, când a fost aprobată Strategia de întărire a integrităţii din justiţie şi Planul de acţiuni aferent. E un semnal că justiţia însăşi îşi asumă vulnerabilităţile şi e gata să lupte din interior împotriva colegilor incorecţi, neoneşti.
]Pe 10 decembrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Ea aminteşte de anul 1048 când la Paris ONU a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, tradusă în 382 de limbi şi dialecte. Este unul dintre cele mai importante documente elaborate de ONU şi este cel mai puternic instrument din lume în domeniul enunţării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind primul document internaţional care le reglementează amănunţit. Din motive care îmi scapă, noi suntem mai familiarizaţi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sistemul de protecţie instituit prin Curtea de la Strasbourg, decât cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele două Pacte ale Drepturilor Omului din 1966 care fac aplicabilă Declaraţia (Pactul cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, şi Pactul cu privire la drepturile civile şi politice), precum şi cu protecţia în sistem ONU a drepturilor consfinţite de acestea (Consiliul Drepturilor Omului instituit în 2006 care a luat locul fostei Comisii pentru Drepturile Omului, care are sediul la Geneva, Elveţia şi e responsabil atât de promovarea drepturilor omului cât şi de constatarea încălcărilor cu privire la acestea; Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului - care e oficialul ONU în acest domeniu şi monitorizează activităţile şi instituţiile pentru drepturile omului, cu sediu tot la Geneva).
Art. 10 din Declaraţie are legătură directă cu justiţia:
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.
Iar art. 14 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice reia:
Toti oamenii sunt egali în fata tribunalelor si a curtilor de justitie. Orice persoana are dreptul ca litigiul în care se afla sa fie examinat în mod echitabil si public de catre un tribunal competent, independent si impartial, stabilit prin lege, care sa decida fie asupra temeiniciei oricarei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil.
Închei spunând următoarele: independenţa justiţiei nu este un privilegiu al judecătorului, ci un drept al justiţiabilului. Judecătorul însuşi, pe lângă soluţionarea cauzelor cu care este sesizat, mai are îndatorirea de a apărarea drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi de a promova statul de drept.