]Acest mit aparține exclusiv celor din afara sistemului, justițiabili sau nu. El atestă convingerea oamenilor că magistrații pot adopta orice fel de comportament, pot face ceea ce vor în dosare, pot da orice soluții vor și nimeni nu îi trage la răspundere. Ei bine, nu este deloc așa: există un sistem de răspundere foarte bine pus la punct, care întrece în rigoare și în rezultate multe alte sisteme publice din România.
- Răspundere penală. Începând din anul 2005 până azi au fost condamnați penal pentru corupție un număr de 28 de procurori și 25 de judecători. Condamnările au fost pronunțate de completele de judecată din cadrul secțiilor penale ale curților de apel sau ICCJ. În mod automat, dacă nu au demisionat mai înainte, CSM a dispus excluderea din magistratură la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
- Răspunderea disciplinară. În perioada 2005-2014 CSM a sancționat un număr de 98 de judecători și 42 de procurori. Precizez că un magistrat sancționat disciplinar nu poate participa la concursul pentru promovarea în funcție de execuție sau la cel pentru numirea în funcție de conducere timp de trei ani și niciodată nu va putea fi promovat judecător la instanța supremă.
- Răspunderea deontologică. CSM a constatat încălcarea obligației de a respecta Codul deontologic pentru 4 procurori și 8 judecători din 2005 până acum. Hotărârea CSM a fost avută în vedere de comisia de evaluare de la instanța/parchetul unde activa fiecare din acești magistrați.
- Răspunderea administrativă. Magistrații sunt evaluaţi o dată la 3 ani, de către o comisie alcătuită din șeful instanței/parchetului și alți doi colegi aleși de către colectiv. La ultima evaluare, 1% din numărul total al magistraților (care este de 7.400) nu au obținut calificativul "foarte bine". Cei care obțin un alt calificativ decât "foarte bine", timp de trei ani nu pot fi promovați în funcție de execuție sau numiți în funcție de conducere și timp de nouă ani nu pot ajunge judecători la instanța supremă.
- Răspunderea civilă. Începând cu anul 2006 avem 566 de situații în care Statul a fost obligat de instanțe naționale să plătească despăgubiri pentru erori judiciare, dar niciuna în care Statul să recupereze sumele de bani respective de la vreun magistrat sau alt funcționar ori persoană care ar fi cauzat acea eroare. Aceasta pentru că nu a fost stabilită forma de vinovăție a relei-credințe sau gravei neglijențe a celui care a promovat situația generatoare de daune.
Există, deci, cinci forme de răspundere a magistraților. Ele arată că magistrații răspund cu libertatea, profesional sau material pentru fapte ori acte ce au legătură sau nu cu funcția lor. Mai mult, în urma consultării unor statistici oficiale am arătat că sute de magistrați au fost trași la răspundere în ultimii zece ani pentru încălcări ale legii, codului sau regulamentelor noastre. Aceste sancțiuni au fost aplicate de structuri numite "comisii de evaluare", "secții de disciplină" sau "complete de judecată" care sunt alcătuite în exclusivitate din magistrați.
Așadar, am demonstrat că magistrații au tras la răspundere alți magistrați și asta nu în puține cazuri. Prin urmare, cel de-al treilea mit conform căruia "Corb la corb nu-și scoate ochii" este demontat.
ARHIVĂ DEMITIZARE:
URMATOR :