UPDATE, 21 martie 2016: ICCJ a decis definitiv că interceptările făcute de SRI rămân valabile AGERPRES.
A fost publicată decizia nr. 51/2016 privind neconstituţionalitatea articolului de lege cuprins în Codul de procedură penală referitor la abilitatea unor servicii specializate ale statului de a face efectua supraveghere tehnică (interceptări, filaje, acces în sisteme informatice etc) şi OUG 6/2016 privind măsurile de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.
Înainte de a înainta în demers, doresc să reamintesc trei chestiuni:
- CCR nu stabileşte legalitatea interceptărilor în dosare concrete, ci a stabilit că textul în baza căruia s-au efectuat interceptări până acum ridică probleme de constituţionalitate şi trebuie corectat de acum încolo;
- nulitatea unui act de procedură înseamnă încălcarea legii la data efectuării sale, aşadar cauza nulităţii trebuie să fie contemporană cu data efecturării actului. Orice modificare ulterioară a legii cu privire la competenţa de efectuare a acelui act nu îi afectează legalitatea, aşa cum spune clar art. 4 din Legea 255/2013;
- în materie de procedură penală nu există principiul aplicării legii mai favorabile.
Analizând ipotezele posibile şi opiniile apărute în spaţiul public în legătură cu anumite prevederi neclare din decizia CCR (avocaţi, Mateuţ, Morar, Slăvoiu), cred că pot identifica următoarele soluţii cu privire la cauzele penale existente raportate la momentul publicării deciziei:
1. Când cauza este soluţionată definitiv, aceasta nu mai poate fi redeschisă pe unicul motiv că interceptările au fost făcute de serviciile de informaţii şi nu de organele judiciare. Apreciez că dacă s-ar crea o lege care să prevadă în mod special această posibilitate, aceasta ar fi neconstituţională, căci pentru respectarea independenţei justiţiei şi a securităţii raporturilor juridice este deja stabilit la nivel de principiu că nicio lege nu poate răsturna cu efect retroactiv o hotărâre judecătorească;
2. Când dosarul se constituie după apariţia deciziei, este mai mult decât evident că supravegherea tehnică se va efectua de noul organism desemnat prin OUG 6/2016;
3. Când cauza este în cursul urmăririi penale la data apariţiei deciziei, deosebim:
- dacă interceptările s-au efectuat deja, ele rămân câştigate cauzei, căci decizia CCR produce efecte pentru viitor, iar judecătorii ordinari nu au niciun temei în lege să excludă probele administrate legal. Mai mult, pct. 52 din decizia CCR menţionează de o aplicare a sa la dosarele aflate "pe rolul instanţelor de judecată", nu al organelor de urmărire penală;
- dacă interceptările sunt în curs de desfăşurare, ele trebuie oprite, astfel că tot ceea ce a fost efectuat rămâne valabil, urmând ca o nouă interceptare să fie autorizată numai potrivit noii reglementări.
4. Când cauza a fost trimisă la instanţă şi a trecut de camera preliminară la data apariţiei deciziei CCR, cameră în care s-a stabilit în mod definitiv că probele sunt legal obţinute, acest lucru este deja stabilit cu putere de lucru judecat şi discuţia pe legalitatea interceptărilor nu mai poate fi reluată;
5. Când cauza încă este în camera preliminară, judecătorul e obligat să analizeze legalitatea probelor şi aici se poate pune în discuţie ce se întâmplă cu interceptările făcute de serviciile de informaţii. Argumentul este simplu: interceptările făcute în mod legal la data operării lor sunt perfect legale dacă s-au respectat dispoziţiile aplicabile la data efectuării lor.Astfel, textul de lege care permitea serviciilor să facă aceste interceptări autorizate de magistrat se bucură de prezumţia de constituţionalitate, cum însăşi CCR spune şi numai în acest fel se asigură securitatea raporturilor juridice.
Cred că se mai pot aduce două argumente: (1) decizia CCR se aplică numai pentru viitor şi, oricum, pct. 52 se referă la cauzele aflate "pe rolul instanţelor"; or, camera preliminară este o fază distinctă de cea a judecăţii, cauza nefiind încă "pe rol"; (2) ar fi profund inechitabil ca interceptările efectuate în dosare aflate în faza de urmărire penală sau cele trecute de camera preliminară la data apariţiei deciziei să rămână valabile, în timp ce interceptările aflate în dosarul ajuns la instanţă să fie excluse pe motiv de..."timing" diferit.
Mai mult, trecând peste toate aceste argumente şi punându-se probleme legalităţii actelor de procedură prin care s-au obţinut probele, fiind vorba de o nulitate relativă (întrucât acest aspect nu se încadrează în cazurile de la art. 281 Cpp), nu îmi imaginez cum cineva ar putea dovedi vreo vătămare reieşind din faptul că interceptarea autorizată de un magistrat a fost efectuată de un ofiţer de servicii secrete şi nu de un ofiţer de poliţie, mai ales după ce interceptarea a fost redată în scris şi confirmată de procuror. Tot ca un alt argument, arăt că dacă aceste probe ar fi excluse pe motiv de nulitate a actelor care au dus la obţinerea lor, s-ar crea o inechitate în raport cu inculpaţii deja judecaţi: căci aceştia au recunoscut fapta dovedită şi cu interceptări şi/sau procesul s-a derulat mai rapid şi au fost condamnaţi inclusiv ţinându-se seama de interceptările efectuate de serviciile secrete, însă procesul lor nu mai poate fi redeschis, deşi interceptări obţinute de aceleaşi organe ar trebui acum excluse pentru inculpaţii aflaţi în cameră preliminară.
6. Când totuşi devine incident pct. 52 din decizia CCR? Ţinând cont de ipotezele de mai sus, explicaţia mea este că acea "aplicare în mod corespunzător a deciziei în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată" se poate face numai pentru situaţiile în care avem dosare ajunge la judecător vizând plângeri împotriva soluţiilor de clasare şi la instanţele de judecată care decid retrimiterea cauzei la procuror.
În concluzie, măsurile de supraveghere tehnică efectuate de organele competente în baza unei legi declarate neconstituţionale rămân valabile. Schimbarea de competenţă a acestor organe produce efecte numai pentru viitor.