]Într-o ţară în care parlamentarii se consideră deasupra legii şi nu vor să se lase cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi pentru faptele lor penale, există încă oameni care cred într-o Justiţie independentă şi se luptă să impună dictatura legii, în locul a ceea ce am putea numi „dictatura bunului-plac”. Printre aceşti oameni se numără şi judecătorul Cristi Danileţ, candidat la funcţia de vicepreşedinte al CSM, care ne-a acordat interviul de mai jos.
Până în 2004 mai curând intra cămila în urechile acului decât un corupt mare la închisoare. Acum, chiar un fost premier a ajuns după gratii. Cum de a fost posibilă această schimbare?
Au fost ceva reforme, alea pe care unii refuză acum să le vadă. Pe scurt: în 2004 s-au finalizat negocierile cu privire la aderarea României la UE şi europenii ne-au impus să reformăm justiţia: era nevoie de independenţa ei cu scopul de a o face funcţională şi mai ales pentru a combate corupţia. Occidentalii ţin mult la rule of law (statul de drept): ei analizează existenţa unei democraţii în primul rând prin acest principiu: ai stat de drept, adică separaţia puterilor, adică independenţa justiţiei?! Sau se calcă toţi pe pantofi să oprească sau să dea drumul la dosare, cum se făcea înainte de reformă?! Politicul a fost de acord cu independenţa justiţiei – altfel nu eram primiţi în UE; magistraţii au fost bucuroşi să o primească – aşa sunt asiguraţi că nu li se întâmplă nimic dacă se ating de cine nu trebuie. Iar rezultatele se văd: cine greşeşte e tras la răspundere. Indiferent de CV…
Sunt astăzi judecătorii şi procurorii mai puţin coruptibili decât erau înainte sau că li s-a cam arătat pisica şi se tem – vezi cazurile, tot mai numeroase, de magistraţi ajunşi după gratii după săvârşirea de fapte penale?
Practica intervenţiilor, rugăminţilor şi a „dreptului” dat a dăinuit mulţi ani în justiţia română. Oamenii ajungeau în sistem cu repartiţii, nu cu concursuri; urcau în funcţii nu prin examene, ci prin acord politic; ajungeai inclusiv la Curtea Supremă dacă te lua şi te punea acolo ministrul justiţiei; şefii la instanţe şi parchete erau puşi prin intermediul aceluiaşi ministru; nu exista împărţire aleatorie a dosarelor, ci decidea şeful; judecătorul putea fi înlocuit oricând în cursul judecăţii; hotărârile judecătoreşti nu erau publicate nicăieri. În felul acesta se formau diverse filiere, de la oamenii care ocupau funcţii la nivel local, până la puternici oameni politici. Cariera magistraţilor era dependentă de politic, să ne înţelegem. După reformă, au dispărut firele oficiale de control politic, au rămas – poate – doar cele informale. Iar noi, ăştia de ne dăm reformişti, nu avem nicio toleranţă la cei care abdică de la demnitatea de magistrat pentru ceva galbeni. Anual, cam cinci judecători şi procurori ajung după gratii pentru corupţie şi încă pe-atâţia sunt sancţionaţi disciplinar pentru diverse abateri de la obligaţiile de serviciu.
Noua majoritate parlamentară pare să fi făcut un „zid” în jurulacelor membri ai săi acuzaţi de săvârşirea de fapte penale. Credeţi că va mai ajunge vreun parlamentar să răspundă în faţa legii, în următorii ani?
Toţi au făcut-o: şi parlamentarii din 2008, şi cei din 2010, şi cei din 2012 au profitat de imunitatea parlamentară, transformând-o în impunitate când au văzut că justiţia nu are milă şi magistraţii nu pot fi controlaţi. Nu vor să răspundă ca orice cetăţean, probabil se consideră deasupra legii doar pentru că ei o fac. Complet greşit: parlamentarii trebuie să aibă demnitatea de a se recunoaşte în slujba societăţii şi să fie primii care să respecte legea. Constituţia spune că toţi suntem egali în faţa legii. Inclusiv eu, ca magistrat, dacă încalc legea, suport consecinţele. Şi nu cred că se ştie: dacă un magistrat e condamnat penal pentru că a comis o infracţiune fără intenţie şi fără legătură cu serviciul (de exemplu, un accident de circulaţie soldat cu victime), el e dat afară din magistratură. În schimb, dacă un parlamentar e condamnat pentru o infracţiune comisă cu intenţie şi în legătură cu funcţia sa, o poate ocupa liniştit în continuare. Păi mai e asta egalitate între puteri, cum ar trebui?!
În acest context, există şanse ca raportul MCV care va fi datpublicităţii la sfârşitul acestei luni să fie favorabil României sauiarăşi ne-am lins pe bot de Spaţiul Schengen, din cauza parlamentarilor care se cred deasupra legii?
Aţi văzut cele „11 legi ale lui Barroso” de astă-vară. Aproape nimic nu s-a îndeplinit. Iar responsabilitatea era a politicului – Parlament şi Guvern. Credeţi că e posibil să avem un raport MCV favorabil când judecătorii CCR au fost tocaţi de televiziunile şi ziarele de partid, când procurorii care au anchetat fraudele de la referendum făcându-şi datoria au fost batjocoriţi de politicieni, când judecătorilor de la instanţa supremă li s-au adus tot felul de acuze pentru că au aplicat legea unor cetăţeni care şi-au însuşit din banii mei, ai dvs., ai altora?! Nu… cred că vom mai sta pe tuşă încă o tură. Oricum, ne-am obişnuit să fim la frontiera Europei. Acum suntem chiar la coada ei.
Victor Ponta a promis admiratorilor lui Adrian Năstase că îl va scoate din închisoare pe acesta. În ce calitate o poate face: ca premier, ca procuror sau ca învăţăcel?
Păi, numai dacă organizezi o evadare poţi scoate pe cineva din închisoare altfel decât legal… În rest, preşedintele poate acorda o graţiere, dar infracţiunile de corupţie, prin tradiţie, nu intră în atenţia sa; Parlamentul poate da o lege pentru graţiere, dar ar scăpa cam mulţi din închisoare şi nu ar fi tocmai bine; sau rămâne ca judecătorul să stabilească dacă un anumit condamnat poate ieşi din închisoare înainte de termen ori va sta acolo până la executarea în totalitate a pedepsei.
Şi rămânând la Năstase: vom trăi ziua în care orice deţinut vaputea să-şi dea cu părerea pe blog, spre a influenţa opinia publică? Mă gândesc că, dacă Râmaru ar fi avut şi el blog, poate impresiona lumea şi scăpa de execuţie, cine ştie?
Nu vreau să mă refer la un caz anume. Dar să ne înţelegem: deţinuţii din închisorile noastre nu au acces direct la anumite mijloace de comunicare în afară cum ar fi telefoane mobile sau computere cu acces la internet. Ei pot trimite însă scrisori, bileţele în afară, prin intermediul celor care îi vizitează. Cu siguranţă însă, comportamentul din penitenciar al unui deţinut şi – iată – din afară este un criteriu care va sta la baza analizării condiţiilor necesare pentru liberarea înainte de termen. Or, deţinutul trebuie să dea „dovezi temeinice de îndreptare”. Judecătorul va stabili dacă, de exemplu, poţi nega în mod public condamnarea, poţi ataca public magistraţii, poţi ironiza membrii CSM în mod public, în timp ce eşti deţinut, şi apoi să susţii că „te-ai îndreptat”.
Am remarcat că tot mai mulţi magistraţi, printre care şi dvs., aleg să-şi exprime opiniile pe reţelele de socializare. De ce procedaţi astfel, e dorinţă de transparenţă sau politică de marketing?
Păi, atâţia ne-au şifonat imaginea, încât am zis să facem şi noi ceva să o mai îmbunătăţim. Cum la televiziuni nu prea avem acces, căci nu spunem ce vor moderatorii, ne-am făcut bloguri, conturi de Facebook etc. Unii povestesc de vacanţe, joacă tot felul de jocuri online, postează fotografii (asta apropo de îmbunătăţit imaginea) – suntem oameni, şi eu cred că e bine să se vadă asta, căci prea mult am fost izolaţi; alţii comunică între ei sau cu publicul larg despre justiţie, despre principii – aici suntem unii de-a dreptul militanţi pentru independenţa justiţiei, că de gura noastră au încetat mulţi să mai vorbească de rău justiţia. Nu comentăm public cazuri şi nu susţinem partide sau oameni politici. În rest, cam facem de toate.
Şedinţa de vineri a CSM s-a lăsat cu scântei şi cea mai nervoasă a fost doamna Pivniceru. De ce-aţi enervat femeia?
Haideţi să trecem la următoarea întrebare…
Asociaţia Magistraţilor din România nu s-a declarat de acord cu alegerea doamnei Oana Schmidt-Hăineală în funcţia de preşedinte al CSM, pentru că Domnia Sa este procuror. De ce trebuie totuşi să fie un judecător preşedinte, ăştia-s mai magistraţi decât procurorii sau cum?
Staţi puţin. Adică te numeşti asociaţia „magistraţilor” şi nu eşti de acord ca în consiliul „magistraţilor” să fie ales un procuror care, prin lege, este „magistrat”? Ceva îmi scapă… Eu cred că numai după ce AMR îi exclude pe procurori din asociaţie ar avea dreptul moral să spună ceva. În rest, procurorii sunt, din 2005 încoace, independenţi şi aşa vor rămâne. Dacă ei vor fi controlaţi/subordonaţi politic, se duce naibii toată independenţa justiţiei clădită din 2004 încoace şi vom vorbi iar numai despre dosarele cu furturi de maşini. O justiţie independentă şi eficientă înseamnă independenţa judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor – adică a principalilor actori din proces.
Care-i logica pentru care unii membri ai CSM trag chiulul, trag de timp în şedinţe, doar-doar să nu se facă cvorum?
Ne-om fi molipsit de la Parlament, nu ştiu. Când nu îţi convine ceva pleci şi blochezi lucrările forului. E o tactică faină, dar pică aşa, cam prost în afară. Nu se întâmplă deseori, dar am văzut că o fac tocmai cei care până nu demult făceau observaţii altora că nu vin la şedinţe pentru a nu se face cvorum. Eu sper să ne maturizăm – hmmm, pare ciudat să spun tocmai eu asta, sunt cel mai tânăr dintre ei.
Traian Băsescu a spus că nu va renunţa la ideea justiţiei de dragul păcii politice şi că mai curând intră iarăşi în război cu USL decât să accepte o justiţie neindependentă. Ar putea fi acesta motivul mult aşteptat de USL pentru declanşarea unei noi suspendări?
Vă răspund ca cetăţean: iar să cheltuim bani aiurea? Revin: independenţa justiţiei trebuie să fie o axiomă pentru populaţie, pentru politicieni, pentru magistraţi. Nu e de negociat. Ea este un dat şi atât. Altfel, magistraţii se vor teme pentru scaunul lor tot timpul, cetăţenii nu vor fi niciodată ocrotiţi în faţa autorităţilor care vor abuza de puterile lor, iar infractorii cu bani sau cu poziţie socială niciodată nu vor răspunde pentru încălcările comise.
După un şef al statului jucător am putea avea un şef al statuluidegeaba?
Se spune printre noi că de aia lucrezi la stat, ca să… stai. În ultimii ani însă, nu prea am avut timp de stat, că am tot avut de alergat: după americani să vină încoace cu investiţii, după europeni să ne primească în Europa, după români să eliminăm steguleţele galbene şi roşii de pe obligaţiile nerealizate, după magistraţi să îşi facă treaba ca lumea, după infractori când magistraţii şi-au făcut treaba. Noi încă nu ne-am învăţat să stăm şi să contemplăm ce avem. Ne găsim noi ceva de făcut chiar şi când nu avem.
Cum credeţi că va fi Justiţia română peste un an: complet oarbă, puţin chioară sau cu o vedere de vultur când e vorba de marii corupţi care trebuie făcuţi scăpaţi?
Am fost orbi înainte de 2004, ne-a ajuns. Acum nu mai avem probleme. Nimeni dintre cei care au comis sau vor comite infracţiuni nu va scăpa! Justiţia a ajuns la stadiul că ar aplica legea, dacă e cazul, inclusiv vreunui extraterestru aciuat în România, dacă acesta ar încălca-o…
Sursa: AcademiaCatavencu