Interviu Academia Europa FB: „Violențele din școală”

Pe data de 10 noiembrie 2022 am fost invitatul lui Marcel Bartic, realizatoriul emisiunii „Academia Europa FM”. Am discutat despre violența din școlile românești.Realizator: Vă salut, dragi prieteni bine v-am regăsit pe frecvenţele Europa FM dacă e joi aşa cum v-am obişnuit, discutăm despre ce se mai întâmplă prin şcolile din România. Numai lucruri bune şi frumoase, se pare. Uite, spre exemplu, mai zilele trecute un elev de liceu în vârstă de 16 ani din Timişoara a venit la şcoală cu armă cu bile de tip airsoft. Şi a găsit el. Aşa că ar fi interesant să exerseze la ţintă pe unul dintre colegii lui. După ce au aflat, poliţiştii l-au premiat un dosar penal. Pare că armele astea de tip airsoft sunt sau încep să fie la modă prin şcoli. Pentru că mai avem un caz de data asta în într-un gimnaziu, într-o şcoală din Ploieşti, unde mai avem un copil care a făcut acelaşi lucru, a venit cu armă de felul ăsta la şcoală. Chipurile, nu ştiu probabil să se antreneze. Urmează să aflăm acuma. Sigur nu e nimic de de glumit cu lucrurile astea, pentru că sunt cele mai recente episoade ale unei liste foarte lungi de violenţe, agresiuni, distrugeri care au loc în instituţiile de învăţământ. Potrivit unui raport recent dat publicităţii de Ministerul Educaţiei, doar în anul 2021-2022 au fost înregistrate aproape 10.000 de astfel de cazuri. 10.000 cu 2.000 mai multe decât în anul şcolar precedent. Mă întreb acuma sunt aceste comportamente? Expresia unui fenomen scăpat de sub control este, nu ştiu ceva recent, poate generat de situaţia pandemică sau sau sunt lucruri de fapt care au existat în şcolile noastre dintotdeauna şi abia acum începem noi să realizăm cât de mult rău le fac copiilor noştri. Nu ştiu, încercăm să răspundem în această seară la la întrebările astea alături de invitatul nostru, domnul Cristi Dănileţ, fondator al Asociaţiei Vedem Jos şi promotor al educaţiei juridice în şcoli. Vă salut Bună seara domnule Dănileţ, bună seara mulţumesc pentru invitaţie, salutări tuturor reamintesc ascultătorilor noştri că pot interveni cu observaţii şi comentarii la numărul de telefon 0372069599 sau, aşa cum v-am obişnuit pe pagina noastră de Facebook. Domnule Dănileţ, vreau să vă propun să dăm startul discuţiei în a. În această seară ştiţi ce aş vrea să încercăm să desluşim care credeţi că sunt cauzele care contribuie la creşterea numărului de agresiuni în şcoli? Sunt un fenomen recent sau unul pe care, aşa cum spuneam mai devreme, îl avem dintotdeauna în unităţile de învăţământ? Cristi Danileţ: S-a accentuat fenomenul de violenţă şcolară în ultimii ani pe fondul scăderii unei autorităţi, a profesorilor şi a lipsei de preocupare a părinţilor faţă de ceea ce se întâmplă în şcolile din România. În acelaşi timp, copiii au început să intre în posesia unor obiecte pe care le au cu ei la şcoală, cum ar fi cuţite, licee, spray-uri paralizante sau, mai nou, arme de tip air-soft cu care defilează prin şcoală şi uneori îşi fac dreptate singur, pe fondul unei extinderea bullying-ului, înţeles ca fenomen mai degrabă psihologic, adică un fenomen prin care este ruşinat cineva, este batjocorit cineva şi pentru că şcoala nu a avut, nu a putut să rezolve la timp util bullying-ul. Iată, aşadar, asistăm astăzi la o intensificare a acţiunilor agresive din şcoli şi este ceea ce numim violenţă şcolară. Am atins deja cote alarmante situaţia de săptămâna trecută când un copil a rănit grav cu un cuţit un alt minor, un coleg de-al său. Este poate cel mai serios, cel mai grav şi de speriat, caz cu care ne confruntăm în justiţie în ultimii ani. Realizator: Domnule Dănileţ, înţeleg din ceea ce îmi spuneţi dumneavoastră că, de fapt, s-ar putea ca problemele să fie mult mai grave, pentru că în în condiţiile în care spuneţi că autoritatea profesorului, a şcolii nu există practic în rândul acestor elevi, vorbim, totuşi despre nişte copii care se află în incinta unei instituţii de învăţământ, dar cei mai mulţi dintre ei minori, pe care părinţii aduc la şcoală să-i lase în grija şi în siguranţa faptului că nu păţesc nimic că îi iau teferi de acolo. Înseamnă că trebuie să lucrăm cumva şi cu cadrele didactice, cu conducerile şcolilor. Pentru că mi se pare greu de crezut că un copil poate se poate plimba cu un cuţit pe holurile şcolii. Unde ar trebui să existe un profesor de serviciu, unde ar trebui să existe? Habar n-am. Nu ştiu. Camere de supraveghere, elemente minimale de siguranţă. Nu? Deci poate ar trebui să ne îndreptăm atenţia cumva şi în şi în zona asta de infrastructura unităţilor de învăţământ. Cristi Danileţ: După părerea mea, primii vinovaţi sunt profesorii. Fără niciun fel de reţinere o spun. De ce? Pentru că profesorii nu cunosc reglementările şcolare, profesorii nu cunosc legislaţia cu privire la protejarea şi promovarea drepturilor copilului. Profesorii nu cunosc prevederile din codul penal care îi interesează. Ar trebui să intereseze profesorii sunt uneori temător, le este frică, teamă de a-şi impune autoritatea. Le este uneori frică de părinţii răzbunători sau de depunerea unor reclamaţii la Inspectorate. Din păcate, pentru unele unităţi şcolare pot să spun că şcoala a devenit un loc de supravieţuire. Noi trimitem copiii la şcoală pentru educaţie, nicidecum pentru altercaţie. Am avut în ultimii ani în justiţia română inclusiv profesori care au agresat fizic sau sexual copiii în şcoli am avut copii care au bătut alţi copii sau care au agresat la rândul lor profesori. Lucrurile astea nu sunt deloc de trecut cu vederea. Realizator: Şi nu se întâmplă nimic, domnule Dănileţ, pentru că pentru mine, cel puţin, este frustrant să văd că în în în ciuda faptului că aceste cazuri devin publice şi află toată lumea de ele, nu se întâmplă nimic nici în cazul violenţelor între copii. Până la urmă se lasă aşa cu o chestie ai, domne, las să mai facem un consiliu profesoral, îi dăm un avertisment. Uite cum a fost cazul copilului care a venit cu copilul din Ploieşti cu armă de air soft. Şcoala anunţat abia după vreo lună adică nici n-a considerat că e ceva grav, lasă că e să mai joacă şi copiii ăştia acum altminteri este o mentalitate pe care de ce să n-o spune-o au şi mulţi părinţi. Da, de ce vă supăraţi, domnule atâta e doar o joacă între copii. Nu. Pare că nu e o joacă şi sunt lucruri care pot duce la la situaţii foarte grave. Cristi Danileţ: Să vă spun o chestiune care pe mine mă exasperează. În anul 2004 s-a aprobat o lege foarte importantă cu privire la drepturile copiilor în România, unde la articolul 96 se spune în mod expres că profesorii au obligaţia să anunţe de îndată DGASPC-ul dacă un copil este violentat într-o şcoală, nu există nicio sesizare din partea directorilor sau a profesorilor cu privire la violenţele în şcoli. Există codul penal de atâţia ani care obligă de îndată un adult care vede că un minor este agresat fizic sau sexual în şcoli să anunţe de îndată procurorul. Astfel de sesizări nu vin. Prin urmare, este firesc, între ghilimele, ca unii copii să încerce să-şi facă dreptate singuri pentru că bullying-ul este extrem de extins şi atunci, pentru că nimeni nu apără victimele, unele încearcă să supravieţuiască, după cum spuneam mai devreme. Realizator: Da, să ştiţi că întrebam acum, ascultându-vă mai devreme, dacă nu cumva poate pentru mulţi profesori că nu, n-or fi toţi sunt şi cunosc şcoli, şcoli şi colegi de-ai mei în care lucrurile astea sunt luate foarte în serios. Dar mă gândesc dacă nu cumva în mintea multor profesori, dintre cei de care spuneaţi mai devreme că se tem să facă ceva, nu cumva o fi mai mult doar în mintea lor, pentru că au la îndemână, cum bine spuneaţi mai devreme, o legislaţie care e foarte clară, nişte instrumente destul de bune la îndemână. Şi atunci când observă astfel de lucruri, bine trebuie să-ţi şi doreşti să observi lucrurile astea, că dacă mergi pe mentalitatea doar că şcoala şi profesorii trebuie să ofere cunoştinţe şi la ora 12 am plecat acasă, văd de treabă sigur, n-ai să vezi că copilul din faţa ta este lovit, sau e amărât, sau e într-o stare depresivă. E mai greu să să remarci lucrurile astea. Aş fi vrut să...Aş fi vrut să vă întreb dumneavoastră desfăşuraţi o impresionat activitatea de promovare a educaţiei juridice în şcoli şi nu vă ascund că am participat şi eu la câteva dintre atelierele dumneavoastră, împreună cu câţiva elevi de-ai mei. Foarte utile. Le-am transmis, de altminteri, suportul de curs. O, unul dintre suporturile de curs pe care le-aţi elaborat cu colegii dumneavoastră. Da, eram curios să vă întreb cum, nu ştiu cum reacţionează copiii, ce vă spun, ce vă întreabă? Că n-am nicio îndoială la activităţi de felul ăsta au gros de curiozităţi. Cristi Danileţ: Astăzi am avut 3 lecţie, 2 fizice şi una online cu copiii. Ştiţi care e întrebarea care ni se pune cel mai des: cum mă pot apăra singur când sunt atacat? Şi 2 dacă am voie să vin cu spray paralizant, să pot spray-ul paralizant. Nu există şcoală în care să nu primesc această întrebare. Acum. Sigur că eu, copiilor, le spun care sunt reglementările legale, că nu avem voie să avem arme albe la noi, că nu avem voie cu droguri şi aşa mai departe. Însă curiozităţile copiilor în domeniul legal sunt foarte multe şi, din păcate, nu are cine să le răspundă. De aceea, împreună cu mai mulţi tineri magistraţi şi avocaţi, precum şi cu unii profesori şi cu unii elevi, am fondat această organizaţie 'Vedem just' cu care mergem prin şcoli, prin licee vorbim cu copiii, nu atât despre drepturi, cât mai ales de responsabilităţi. Mai mult, am editat şi evităm în fiecare an actualizăm în fiecare an manualul, Elevul şi legea, pe care orice doritor îl poate descărca gratuit de pe site-ul educaţiejuridică.ro sau să-şi descarce gratuit, în mobil, aplicaţia inventată de noi - Legendar. Lege primită drept cadou - Legendar. În care puteţi să fiţi informaţi cu privire la reguli care se aplică acasă, pe stradă, în online, la şcoală. Care sunt autorităţile la care puteţi reclama. Care este termenul în care vă puteţi adresa unor autorităţi. Noi facem tot ce putem, din punctul nostru de vedere, să prevenim, dar trebuie să înţelegem că o comunitate trebuie să reacţioneze atunci când vede o victimă aflată într-o agresiune din partea cuiva. Noi trebuie să fim solidari cu victimele, nu cu infractorii. De aceea, cei care cunosc, cei care ştiu că sunt minori abuzaţi, agresaţi în orice fel, trebuie să anunţe de îndată autorităţile. Sigur, cetăţenii obişnuiţi au această posibilitate această recomandare, dar profesorii au această obligaţie. La fel doctorii la care ajung minorii agresaţi, la fel judecătorii la care ajung minorii agresaţi. Noi avem obligaţia, ceilalţi au doar posibilitatea. Realizator: Da. Domnule Dănileţ, să ştiţi că profit de ceea ce spuneaţi mai devreme şi sigur simt că mă îndepărtez puţin de tema pe care v-am propus-o. Da, nu, nu mă pot abţine. Foarte recent, zilele trecute un adolescent în vârstă de 13 ani s-a sinucis. Iniţial, s-a spus sau, mă rog, cel puţin aşa s-a vehiculat prin presă că ar fi fost vorba de o decepţie în dragoste, o o chestiune sentimentală care l-a împins să facă acest pas. Pare că, totuşi, sunt voci care susţin că, de fapt, motivele ar fi cu totul altele şi care ar ţine cumva de de bătăile pe care le îndura acasă, de rele tratamente. Repet, sunt doar deocamdată, sunt sunt câteva voci, câteva mărturii în acest sens. Rămâne să vedem în continuare. Poate chiar autorităţile vor desluşi mai multe în acest sens. Dar nu pot să nu mă întreb cum să nu vezi un copil într-o stare atât de depresivă, într-o sta la un pas de sinucidere şi să nu facă nimeni nimic? Citeam undeva că acel copil era deseori dat afară din casă, stătea pe bancă până noaptea târziu la şcoală. Probabil că a venit într-o stare emoţională evidentă şi nimeni nu a intervenit în nici un fel. Mi se pare strigător la cer. Nu ştiu, vă întreb cum, cine, în ce fel ar fi putut interveni, ar fi putut reacţiona? Pentru că, iată, nu ştiu, poate sunt unii oameni care chiar nu ştiu ce să facă sau unii pe care nu-i interesează. Cristi Danileţ: Este revoltător să avem, cum spuneam mai devreme, un membru al comunităţii şi toţi ceilalţi să asiste cu pasivitate la răul care i se întâmplă. Atunci când copilul s-a prezentat pentru prima dată la şcoală cu urme, cu vânătăi pe el, sau povestim cu colegi, or, cu profesorii, cu dirigintele, ce i se întâmplă acasă. Imediat, cel care ştie, adultul care a aflat, profesorul, directorul, dirigintele, trebuia să anunţe DGASPC-ul. Iar pentru că bătăile au fost fizice din partea tatălui, cel puţin aşa spun martorii, atunci trebuia anunţat Parchetul. Dacă s-ar fi anunţat la timp Parchetul şi DGASPC-ul, copilul şi fraţii săi ar fi fost protejaţi. Astfel, astăzi copilul ar fi fost în viaţă, iar vinovatul, dacă este tatăl copilului, ar fi fost după gratii. Aşa toată lumea a înţeles că trebuie să tacă, pentru că tatăl ocupă o anumită poziţie în societate. Pentru că nu e aşa, se întâmplă în alte familii, nu în familia noastră. Noi nu ne băgăm în familia noastră. Iată, toţi suntem vinovaţi. Prieteni, rude, cunoscuţi, profesori, toţi suntem cu vinovaţi. Din păcate, prea târziu am intrat în posesia acestor informaţii, spun noi, cei de la Organizaţia 'Vedem Just' au ajuns la noi nişte mărturii ale prietenilor acestui copil, ne-au spus ce s-a întâmplat cu el chiar în ziua în care s-a sinucis, motiv pentru care am adunat toate aceste dovezi şi astăzi am pus la dispoziţia Parchetului pentru a face investigaţii cu privire la infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii şi pentru infracţiunea de violenţă în familie, mai ales că sunt şi alţi membri care se pare că au fost agresaţi în familia respectivă. Aşa ceva este inadmisibil. Nici un tată, nici o mamă nu are dreptul să-şi bată copilul, chiar dacă este al său. Legea există din 2004 şi îmi pare rău că nu este cunoscută, mai ales de cei care promovează valori legale sau morale. Realizator: Dar mai mult decât atât, nu doar promo-promovează, da eludează cu bună ştiinţă anumite aspecte, pentru că, iată, susţinătorii familiei tradiţionale, da o sintagmă cu care ne-am obişnuit de câţiva ani încoace, susţin ideea asta că statul n-are voie să se bage în treaba familiei, că familia îşi gestionează singură, îşi creşte singură copii, potrivit convingerilor şi nu ştiu, filozofiei şi ideilor proprii. Da, iată că statul are dreptul să facă lucrul ăsta atunci când drepturile copilului sunt sunt încălcate. Un copil nu este proprietate absolută a părinţilor! Da, pe principiu că eu te-am făcut eu te mor absolut deloc. Are aceleaşi drepturi şi drepturile copilului primează în faţa celor celor părinteşti. Da, foarte trist cazul ăsta cu cu adolescentul şi aştept. Aştept cu cu sufletul la gură să să văd aşa, nu ştiu rezultatul unor anchete, pentru că este nedrept, nedrept ca un copil să fie practic abandonat în faţa unei suferinţe pe care n-a putut-o împărtăşi nimănui. Domnule Dănilă, ştiţi la ce mă gândeam? Într-o şcoală este obligatoriu să avem un consilier, un psiholog, nu psihologul ăsta n-ar trebui cumva să monitorizeze, să stea cu ochii pe copii, să mai ia interviuri, să habar n-am. Nu ştiu să facă ceva în sensul ăsta în care măcar să depisteze astfel de cazuri. De ce nu avem o o instituţie a consilierului şcolar, a psihologului? Ceva mai să funcţioneze un pic mai bine. Cristi Danileţ: Eu v-aş răspunde cu o întrebare da, o lăsăm aşa la nivel de retorică. A auzit cineva în România de Avocatul Copilului? Ştiţi că există o instituţie, Avocatul Copilu este adjunctul Avocatului Poporului! Îl ştie cineva cine este acest individ, acest personaj? L-am auzit vreodată dând vreo declaraţie, intervenind la vreo instituţie a statului unde lucrurile nu merg bine, unde copiii sunt abuzaţi, agresaţi, violentaţi? Niciodată! Iar eu sunt om a legii de 24 de ani nu am auzit de Avocatul Copilului. Ei. Acum mă întorc la întrebarea dumneavoastră cu şcoala în şcoli ar trebui să avem psihologi şi consilieri. Într-adevăr, legal, pe hârtie există, în fapt, nu există aşa ceva. Avem probleme cu unele victime supuse violenţei şcolare sau bullying-ului, iar părinţii plătesc din greu bani pentru terapie psihologică în afara şcolii. Şi ştiţi care sunt ultimii trataţi de fapt? Care nu sunt trataţi, tocmai agresorii, adică părinţii ajung să îşi trateze copiii care sunt victime. Agresorii nu plătesc nimic. Mai mult, Ministerul Educaţiei a eliminat, începând din această toamnă posibilitatea de a exmatricula elevii mari. Până acum puteau fi exmatriculaţi elevii de-a XI-a şi a XII-a care fac greşeli uriaşe, încalcă în mod grosolan regulamentul, chiar sunt violenţi. Începând din această toamnă aceşti elevi nu pot fi excluşi din şcoală. Prin urmare, toată lumea trebuie să-i tolereze pe agresori. Nimeni nu le face nimic. De aceea eu cred cu fermitatea care mă caracterizează, că ceea ce avem de făcut este să cunoaştem dispoziţiile legale, să le aplicăm fără nici un fel de milă. Nu trimitem copiii la şcoală ca şi cum i-am trimite în război şi ne rugăm să supravieţuiască. Nu noi trimitem într-un loc unde ei trebuie educaţi, formaţi, unde caracterele lor trebuie să fie de oameni, formate ca oameni puternici, ca oameni curajoşi, nu să fie umiliţi, înjosiţi, bătuţi sau, mai nou chiar omorâţi, în şcolile din România. Realizator: 0 3 7 2 0 6 9 5 9 9 numărul de telefon la care vă aşteptăm cu observaţii, comentarii sau eventuală întrebări. Apropo de reacţia autorităţilor, am mai am o nelămurire şi aici, dar imediat, în câteva secunde. Domnule Dănileţ, relativ recent, la o şcoală din judeţul Ilfov, poliţiştii au efectuat o vizită prin care au făcut unele verificări în rândul copiilor. Pare că acţiunea respectivă a fost coordonată, mă rog, în colaborare cu conducerea şcolii şi în urma unor sesizări cum că în şcoala respectivă ar exista, nu ştiu o, potenţialul pericol ca unii elevi să vină cu obiecte periculoase la şcoală. Cunoaşteţi cu siguranţă cazul? Da, a ieşit un pic de tamtam acolo. Într-adevăr, cumva au fost discutate şi comportamentele poliţiştilor, felul în care au relaţionat cu copiii. Cum comentaţi toată situaţia asta? Eu vă spun din experienţa mea de profesor am colaborat de foarte multe ori cu poliţistul pe care l-am avut ca invitat în în şcoală au vorbit cu copiii pe diverse teme şi mi se pare o colaborare absolut e foarte bună, eficientă, obligatorii aş spune. Ce n-a mers bine în situaţia de faţă. Ce i-a revoltat pe părinţi? Cristi Danileţ: Exact bine aţi spus, i-a revoltat pe părinţi! Sunt câteva grupuri, forumuri de discuţii pe internet, unde şi eu sunt membru, care reuneşte mii sau zeci mii de părinţi şi atunci când cineva face o postare, face o afirmaţie în legătură cu un posibil abuz în şcoală, o grămadă de părinţi sunt revoltaţi, fără să cunoască nici legislaţia, nici situaţia de fapt. Ce s-a întâmplat în acel caz? A fost un control preventiv desfăşurat de către organele de poliţie, care au voie să fac aşa, este în fişa lor a postului. Iată, după 2 sau 3 zile am avut atentatul acela, tentativa de omor de care v-am vorbit. Poliţiştii au intrat în clasă şi au supus controlului elevii - repet, au voie, după lege, să facă acest control. Pe părinţi i-a revoltate însă că, vezi chipurile, elevii au fost percheziţionaţi! Nu, percheziţia este cu totul altceva. Aia o ordonă un judecător sau un procuror când se începe un dosar penal. Aşadar, când avem indiciile unor infracţiuni; ceea ce au făcut poliţişti au fost doar să prevină copiii să nu aibă asupra lor brichete, droguri sau arme. Sigur, ca urmare a sesizării unor părinţi s-a trimis această sesizare la procuror pentru a se cerceta dacă au avut loc sau nu abuzuri din partea poliţiştilor. Dar cât timp poliţiştii nu au înjurat şi nu au lovit pe nimeni, lor nu li se poate imputa nimic. Şi haideţi să nu mai fim atât de naivi să credem că poliţiştii, ştiindu-se filmaţi prin acele camere din şcoală, ştiindu-se însoţiţi de conducerea şcolii şi cu atâţi martori, atât de mulţi martori împrejur cu ceilalţi elevi, să nu fim atât de naivi să credem că poliţiştii ăia au comis abuzuri care pot fi atât de uşor de dovedit. Eu sunt bucuros că în organele legii sunt printre copii. Ştiţi bine, acum trei sau patru ani a fost inventată o direcţie specială, 'Siguranţa şcolară'. Din păcate, nu sunt suficienţi poliţişti pentru a fi la fiecare sau în apropierea fiecărei unităţi şcolare. Ştiţi, probabil, sunt şcoli care nu au încă paznici şi orice străin poate să intre acolo. Deci, m-aş bucura să cred, să ştiu că sunt oameni ai legii în preajma copiilor. Realizator: Suntem în dialog şi cu unul dintre ascultătorii noştri. Bună seara! Vă ascultăm, sunteţi în direct la Europa FM! Ascultător: Bună seara! Tare mă bucur că îl aveţi invitat pe domnul Danileţ. M-aş bucura şi mai tare dacă dânsul ar accepta cât mai multe programe de finanţare din fonduri europene, pentru a fi cât mai prezenţi cu proiectul acesta în şcoli şi pentru a determina pe dascăli, pe conducerile acestor şcoli. Realizator: Să ştiţi că vă aud un pic am rău. Reiau un pic întrebarea şi mă bucur totuşi că suntem în dialog. M-aş bucura să-mi spuneţi... daţi-mi daţi-mi, vă rog, o idee, o soluţie, cum putem contribui la scăderea numărului de violenţe în şcoli, dar, iată şi în afara şcolii, pentru că în definitiv, copiii sunt ţinta abuzurilor, din nefericire, inclusiv în familie sau în spaţiul public. Ascultător: Păi, părerea mea este că ar trebui mult mai mulţi psihologi şi de ce spun? Dar psihologi dedicaţi în fiecare şcoală, fiindcă un psiholog, dacă e pasionat de muncă, el poate, inclusiv studiind, observându-i pe copii în pauze, dar mai ales vorbind /../ Realizator: Cred că nu mai suntem în contact cu ascultătorul nostru. Revin la la discuţia cu domnul Danileţ şi încercam să desluşim cumva cam care ar trebui să fie relaţia dintre autorităţi şi şcoală. Este adevărat, aţi punctat foarte bine, un pic mai devreme. De cele mai multe ori, şcolii îi este teamă să ia anumite măsuri tocmai gândindu-se că vezi, te dă în judecată cu tare, îţi face nu ştiu cine reclamaţie. Şi noi avem o problemă în şcoli cu chestia asta. Frica asta viscerală faţă de reclamaţii şi inspecţii şi tot felul de lucruri de fel. Cristi Danileţ: Şi elevilor le este teamă, pentru că dacă se duce un elev să reclame că se întâmplă ceva, este luat în derâdere şi i se spune 'pârâcios' şi atunci este cumva izolat. El este de fapt atunci supus bullying-ului. La fel profesori. Decât să ia măsuri care deranjează chipurile părinţii şi apoi să se trezească cu o reclamaţie la inspectorat, mai bine să nu facă nimic. Dar nu e în regulă! Asta ne arată că respectivii profesori şi respectivii elevi nu îşi cunosc drepturile şi faptul că ei sunt apăraţi. Nu poţi să eviţi să sancţionezi un elev de teamă că se va supăra părintele. Avem regulamente şcolare, avem atât regulamentul intern al şcolii cât şi cel general, avem legea educaţiei, statutul elevului, o legislaţie foarte avansată, care din păcate, nu se aplică în şcolile noastre. Şi vă dau un exemplu banal. Ştiţi când începe bullying-ul într-o clasă? Când cineva spune o prostioară, întreabă o prostioară sau răspunde puţin mai mai curios, ca să zicem aşa, şi toţi ceilalţi din jur râdem. Aşa începe bullying-ul! Dar în momentul când un copil este lovit, în momentul în care este îmbrâncit, i se pune piedică, se loveşte cu capul de bancă, asta nu mai este bullying, asta este deja violenţă şcolară. Iar dacă aducem la şcoală arme albe, începând cu brichetele şi terminând cu mai nou cuţitele sau armele de tip air-soft, în momentul acela se comite infracţiunile. Lucrurile sunt mult mai grave. Dar în şcolile din România ce facem? Acceptăm copiii să vină cu ţigări, mai nou cu droguri şi cu brichete. Sunt elevi care la în clasa a XII-a, deja au făcut 18 ani, părăsesc când vor ei incinta şcolii. Unii dintre ei fumează chiar pe trotuar, împreună cu profesorii. Despre ce reguli vorbim? Ne este ruşine aproape să spunem că în şcolile din România trebuie să se respecte regulile de teamă să nu se supere cineva. Hei, dacă ne-am cunoaşte mai bine drepturile, noi ca profesori sau noi ca adulţi şi procedurile de aplicat, nu ne-ar mai fi frică să respectăm noi înşine şi să cerem respectarea regulilor. Realizator: Suntem în direct cu un alt ascultător de-al nostru. Bună seara! Vă ascultăm! Ascultător: Radu Tiberiu mă numesc; lucrez chiar la birou 'Siguranţă şcolară' şi voiam să ridic o mică problemă în care domnul Danileţ a spus că există aceste regulamente. Astăzi am fost la o şcoală din mediul rural. Realizator: Domnule Tiberiu, dacă puteţi da poate aparatul de radio un pic mai încet ca să vă auzim mai bine! E un ecou foarte puternic acolo. Dacă se poate chiar un pic mai bine. Ascultător: Revenind la regulamentele despre care vorbea domnul Cristi Danileţ /../ mediul rural, la clasa a V-a/../ iar în discuţiile purtate de colectivul clasei, efectiv unul dintre aceşti copii s-a ridicat în picioare, vorbind neîntrebat, fără să asculte nici o sugestie, nicio îndrumare să se liniştească, să stea în bancă şi toate cele, iar cadrele didactice exact de genul ăsta de comportament se plângeau din cauza faptului că efectiv de când s-a schimbat această lege cu toate cele nu mai au nimic altceva ce să le facă, nu au nicio măsură pe care să o poată aplica împotriva acestor copii cu un astfel de comportament. Singura chestie: să le scadă mediat la purtare care se face numai în urma întrunirii consiliului profesoral care este obligatoriu. Nu se preface nimeni că face câte ceva şi efectiv sunt obligaţi să facă chestia asta şi nu au nicio altă măsură, decât să le scadă imediat la purtare. Şi în clasa respectivă un copil care, vă spun era în clasa a cincea, deci nu era să zici că era la liceu sau era în altă clasă sau era mai mare. Deci dacă el în clasa a V-a a avut eu şi e un curajul să sfideze efectiv un poliţist în felul ăsta, iar eu m-am simţit oarecum, recunosc, blocat pentru că nici m-am ştiut cum să reacţionez, mă uitam la ceilalţi copii care se uitau la mine că trebuia să impun o oarecare autoritate şi poate ceilalţi care erau victimele lui vedeau în mine o salvare, iar eu în acelaşi timp trebuie să mă gândesc şi la elevul ăsta în cauză care se comporta cum se comporta şi efectiv nu aveam ce s-ai spun. Ţinând cont de faptul că are sub 14 ani, eu nu am nicio măsură ce pot să iau împotriva lui, deci nu pot să-i dau nici o amendă, nu pot să-i fac absolut nimic, toată lumea este obligată să stea şi să suporte astfel de comportamente. Realizator: Vă mulţumesc mult! Foarte, foarte interesant cazul pe care ni l-aţi semnalat! Cristi Danileţ: E trist ce ce spune colegul poliţist, dar profund real. Din cauza educaţiei aş spune, a lipsei de educaţie pe care foarte mulţi părinţi nu pot acorda - lipsa educaţie, aşadar, cu privire la copii - se ajunge la situaţii de acestea extreme, când profesorii nu mai au ce să le facă, iar dacă acel copil, la a V-a deja creează probleme, păi, când ajunge la vârsta adolescenţei, va trebui profesorul să asculte de el. Nu am o soluţie, să ştiţi, nu există o soluţie magică. Părinţii sunt atât de indiferenţi cu privire la educaţia pe care să o acorde, atât de puţin timp alocă, atât de dezinteresaţi sunt de legislaţie şi atât de mult scad înşişi autoritatea oamenilor legii şi a profesorilor, încât copiii de astăzi, o mică parte din copiii de astăzi, vor ajunge clienţii noştri de mâine - ăsta este trista realitate pe care eu nu mă feresc să să o spun. Realizator: Nu căutăm neapărat vinovaţi sau dar stăteam şi mă gândeam la un moment dat. E foarte importantă intervenţia părinţilor, sprijinul lor, implicarea lor. Pe de altă parte, domnule Danileţ, învăţământul este un serviciu public plătit din taxele şi impozitele noastre. Presupunând că eu, părinte, nu ştiu, habar n-am, n-am nici educaţia necesară. Sunt cioban din Munţii Ceahlăului. Am un copil, nu ştiu cum să îl cresc. Ok, statul poate să zică: domnule, eşti părinte şi nu ştii să-l creşti, este responsabilitatea ta, spală-te pe cap cu el! Nu cred că lucrurile stau aşa. Ştiţi de ce? Pentru că acel copil va fi, exact cum spuneaţi mai devreme, un adult în câţiva ani aşa şi va fi problema noastră. Pe cale de consecinţă, sigur că avem obligaţia să intervenim cumva... şi sigur revenim la instituţia şcolii pe care trebuie să o întărim. E foarte adevărat. Şcoala poate conştientizează de ceva timp că problemele astea sunt foarte grave şi cumva va trebui să insistăm mai mult şi pe partea de educaţie, de prevenţie. Nu întâmplător vorbeam despre rolul psihologului mai devreme. Eu mi-aş dori, vă spun cu toată onestitatea, ca colegii mei, ca profesorii să renunţă la mentalitatea aia că şcoala livrează doar informaţii şi cunoştinţe. Nu, nu, nu! Este fundamental că aceşti copii care sunt în grija noastră 6-7 ore pe zi să deprindă şi alte abilităţi. Cum, iată, sunt astea de-a învăţa să convieţuieşti într-un grup, până la urmă. Mai avem pe fier unul dintre ascultători. Bună seara! Ascultător: Îmi cer scuze. Eram maşina /../ observaţie domnului Danileţ de mai devreme. Problema pleacă de la părinţi. Cât ne place sau nu ne place! Părinţi sunt părinţi! Acele legi despre care vorbea domnul Danileţ /../ de 10 ani, cred. Cred că la Articolul 5 din Legea 272 responsabilitatea pentru creşterea părintilor şi automată se întâmplă şcoală aparţine în primul rând părinţilor, în subsidiar, să spunem, colectivităţii locale, ca să intervină complementar poliţia şi ceilalţi. Iar ceea ce se întâmplă Direcţia de Protecţie a Copilului /../ în Senat, câteva comisii de anchetă, este înfiorător! Acel părinte care cunoaşte legea, cui se adresează? Şcolii.? Niciun director de şcoală nu se va implica din varii motive. Nu le mai reiau. Realizator: Iertaţi-mă, ba chiar aş vrea să ştiu un motiv pentru care directorii nu se implică! Ascultător: Sunt trei motive: cei care sunt mai în vârstă şi cunosc un singur director de şcoală care a avut curaj să semnaleze un abuz sexual asupra două copile, pe care ulterior Direcţia de Protecţie a Copilului a încercat să-l acopere cât au putut. Noroc a intrat poliţia şi pachetul pe fir. Cei vârstă, care au experienţă, aceia mai au puţin curaj şi conştiinţă, cum îmi spun eu ca mine, din generaţia creionului chimic. Asta ar fi primul motiv; cel de-al doilea, pe care l-aţi spus şi dumneavoastră, se tem de părinţi în diverse funcţii publice. Au, în fine, mai multă sau mai puţină potenţă financiară şi cea de-a treia - poate la fel de gravă ca celelalte două - lipsa de cunoştinţe. Deci, îmi este greu s-o spun.. Îmi iubesc profesorii pe care i-am avut şi n-o să uit toată viaţa, dar am văzut câteva cazuri. Realizator: Vă mulţumesc tare mult! Într-adevăr, astea sunt lucruri pe care va trebui să le învăţăm de la zero, noi, profesorii, pentru că altminteri, iată, uite ce se întâmplă cu copiii pe care îi avem în grijă. Domnule Danileţ, mai avem aproximativ două minute la dispoziţie şi m-aş bucura, nu ştiu, vă simt nevoia să încheiem aşa, într-o notă optimistă, un minut chiar şi v-aş ruga să ne spuneţi planurile de viitor legate de promovarea educaţiei juridice în şcoli. Spuneţi-ne, vă rog, că veţi ajunge la cât mai mulţi dintre dintre elevii noştri. Cristi Danileţ: Cei care doresc ne pot contacta pe Facebook. Simplu căutaţi numele meu Cristi Danileţ sau al asociaţiei şi noi venim fizic sau online. Asta în primul rând. În al doilea rând, să ştiţi că anual, în ultimii trei, ani am instruit profesori în România care să predea educaţie juridică la şcoli şi m-aş bucura să fie tot mai mulţi colegi de-ai dumneavoastră profesori care să vină în programele noastre gratuite, să-i instruim cu privire la dispoziţiile legale, să le dăm aşadar acele instrumente cu care să opereze la clase. În al treilea rând, să ştiţi că Parlamentul României a aprobat anul trecut să se introducă educaţia juridică ca materie în toate şcolile din România, clasele I-VIII; din păcate, Ministerul Educaţiei n-a avut acest timp. Eu îi spun în felul următor: viitorul îl putem concepe împreună părinţi, profesori şi şi copii. Nu este nimeni izolat şi nu poartă nimeni o răspundere individuală. Aici toţi suntem responsabili şi de modul în care ne educăm astăzi copiii depinde modul în care va arăta societatea mâine. Realizator: Exact acest mesaj a venit, iată, foarte, foarte recent astăzi şi din partea Ministerului Educaţiei, în forma unui comunicat intitulat 'Nu sunteţi singuri. Împreună oprim violenţa din şcoli' - o reacţie din partea oficialilor din Ministerul Educaţiei, prin care demarează o campanie prin care încearcă diminuarea acestui fenomen. Îl salut şi îl apreciez, chiar mă bucur că, iată, Ministerul Educaţiei reacţionează la semnalele pe care profesori, părinţi, societate civilă le transmit şi iniţiază măsuri de felul ăsta. Domnule Danileţ, sunt recunoscător pentru prezenţa în emisiune în această seară! Dragi prieteni, e greu de încheiat o astfel de discuţie. Împreună avem obligaţia de a face ceva ca aceste cazuri să nu se mai întâmple în şcoli, în spaţiu public sau în familii, pentru că copiii de astăzi sunt adulţii de mâine şi viitorul pe care ni-l dorim cu toţii. Vă mulţumesc mult pentru răbdarea cu care ne-aţi urmărit. Ne auzim joia viitoare. O seară milioane!