]
Interviu acordat Juridice.ro: „Studenții care vor să ajungă în această lume a elitelor trebuie să creadă în puterea lor, să învețe extrem de mult și să renunțe la orice tentații”.
Alina Matei: Mulțumesc, domnule judecător, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru colegii care citesc JURIDICE.ro. Înainte de a intra în subiecte, ieri a fost Sf. Andrei. Ați fost la vreo petrecere?
Cristi Danileț: Eu sunt cel onorat de invitația făcută de Juridice.ro. Da, m-am întâlnit la Sovata cu câțiva colegi magistrați, intrați în profesie în ultimii doi ani, cărora le-am fost formator în domeniul etică și deontologie. Sunt judecători și procurori tineri cu care am discutat, ca de obicei, despre reforma justiției, despre starea actuală a lucrurilor dar, mai mult, despre ce este de făcut. Și, după discuție, a urmat o vizită la salina Praid (recomand „Adventure park”) și apoi nelipsitul karaoke J
Alina Matei: Potrivit Legii (nr. 10/31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 95/1 august 1990), astăzi, 1 Decembrie, se sărbătorește Ziua Națională a României. 1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2014. Reformă în justiție și atunci, dar și acum. De exemplu, după 1918, au fost adoptate numeroase legi de modificare a Codului de procedură civilă de la 1865 pentru înlăturarea dreptului burghez, și abia de curând avem un nou Cod de procedură civilă. Până când va mai fi reformată Justiția?
Cristi Danileț: Justiția, ca și societatea, este în continuă evoluție. Aceasta nu se termină niciodată. Modificările legislative sunt însă mai numeroase, pe când cele care țin de arhitectura judiciară sunt oarecum pe sfârșite. În ultimii 10 ani sistemul de instanțe și parchete a fost reașezat: s-a creat CSM ca instituție independentă, s-a autonomizat Inspecția Judiciară, s-a consacrat legislativ independența procurorilor, s-au introdus concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere, s-au promovarea în funcții de execuție, s-a transparentizat foarte mult actul de justiție. Cariera magistraților e acum caracterizată de meritocrație și separare de clasa politică. De acum încolo eforturile vor fi îndreptate spre îmbunătățirea pregătirii profesionale și creșterea integrității judiciare.
Alina Matei: Atunci rolul activ nu era cunoscut judecătorilor, astăzi e greu de închipuit un proces fără ochiul atent al judecătorului dat de rolul activ. Cum resimt judecătorii acest rol? Ca o formă de presiune sau un firesc al procedurii civile? Rolul activ trebuie manifestat în fiecare dosar și nu când și când...
Cristi Danileț: Lipsa de cultură juridică a populației, pregătirea deficitară a multora din auxiliarii justiției, neaplicarea medierii fac ca rolul principal într-un proces judiciar (văzut din păcate ca singurul mijloc de rezolvare a litigiilor dintre oameni) să revină judecătorului. Acesta este și va fi încă multă vreme principalul actor într-un sistem menit să ocrotească drepturile omului, să combată abuzurile statului și să restabilească ordinea de drept. Din fericire, avem oameni foarte bine pregătiți, care își îndeplinesc excelent acest rol, după cum avem din păcate și judecători care nu realizează ce au de făcut și cât de important este să adopte o soluție fermă și rapidă. Nu știu cum reușesc să treacă de sistemul extrem de dur de intrare în profesie și de ce la evaluare nu sunt atenționați – sunt aspecte asupra cărora trebuie să mai lucrăm.
Alina Matei: De mai bine de patru ani este reglementat volumul optim de muncă al judecătorilor, nu și al procurorilor. Un articol pertinent a fost scris de Cosmin Costas pe JURIDICE.ro și care are peste 3500 de citiri, intitulat Observații critice referitoare la programul nelegal, neconstituțional și neconvențional privind volumul optim de activitate al instanțelor. Există materii speciale (precum dreptul muncii) în care termenele de judecătă trebuie să fie foarte scurte, însă realitatea ne arată că niciodată nu se respectă aceste termene. Deci, avem lege care prevede aceste termene, ceea ce împiedică aplicarea lui este fie sistemul ECRIS, fie aglomerarea mare a instanțelor, fie Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la volumul de muncă în instanțe. Și cum rămâne cu rolul de garant al independenței justiției pe care il are CSM, când el vine, prin acest program, și face ca legea să nu fie aplicată decât după ce se calculează punctajul privind volumul de muncă?
Cristi Danileț: Aș vrea să se înțeleagă foarte clar: acest program nu face decât să stabilească încărcătura optimă cu dosare pentru un judecător în cursul unui an, și nu să stabilească termenele de judecată. Am fost unul dintre susținătorii independenței judecătorilor în chestiunile administrative: judecătorul cauzei desemnat prin repartizare aleatorie este singura autoritate care trebuie să stabilească calendarul și termenele de soluționare a unei cauze. Recunosc însă că mulți dintre colegi nu au această capacitate care ține de case management. Poate pentru că nu se predă suficient la INM, poate că în multe instanțe managementul de curte lasă de dorit, poate pentru că lipsește o anumită înțelegere a mizei procesului pentru părți. Mi se pare extrem de grav ca judecător să nu realizezi că soluționarea unei ordonanțe președințiale în termen de 5 luni o face inutilă, că un prim termen fixat la peste 9 luni de la înregistrarea cauzei în materie de litigii de muncă este inacceptabil sau că este o greșeală neaplicarea dispozițiilor ce consacră o procedură rapidă, chiar de o zi-doup, pentru consfințirea acordului de mediere. Aceste lucruri se datorează, din păcate, nu atât încărcăturii cu dosare a unor instanțe (aspect perfect adevărat în multe din instanțele reședință de județ, nu și în multe alte instanțe din țară), ci faptului că unii judecători nu se pun în pielea justițiabilului de bună-credință, nu realizează cât de important este pentru acesta să aibă o soluție cât mai apropiată ca și timp de momentul săvârșirii faptei care a determinat procesul.
Alina Matei: Auzim frecvent ce multe dosare judecă judecătorii și că ședințele sunt aglomerate. Însă judecătorii, cu excepția celor de la Secțiile penale, nu intră în ședință în fiecare zi. Ci o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, cu excepția celor care intră și în completele de A/R. E ca și cum un licean sau un student la drept s-ar duce la liceu/facultate o dată pe săptămână și s-ar văita ce mult cursuri și seminarii sunt... De ce să nu intre judecătorii în fiecare zi sau de mai multe ori pe săptămână în ședință de judecată, cu mai puține dosare? Nici chirurgii nu operează toți pacienții o dată pe săptămână, iar în restul zilelor studiază dosarele medicale ale pacienților...
Cristi Danileț: Ce îmi spuneți este „folclor”. Am citit recentul raport al CEPEJ privind starea justiției în Europa și am văzut că numărul de cauze ce revine magistraților români spre soluționare într-un an se încadrează în media europeană. Și am mai observat că durata de soluționare a lor este situată tot în acea medie europeană. Pe de altă parte, este adevărat că în România în ultimii 7 ani numărul de cauze s-a dublat, pe când numărul magistraților a crescut doar cu câteva zeci de posturi. Practicile din instanțe, generate de lipsa unui număr suficient de săli și de anumite reglementări (îmi aduc aminte că la sfârșitul anilor `90 o lege permitea acordarea unui spor salarial judecătorului care soluționează cel puțin jumătate din cauzele care le are într-o ședință și care trebuiau să fie de minim 25) a făcut să pară o normalitate ca judecătorul de la Judecătorie să intre în sala de judecată o singură dată pe săptămână. Trebuie însă ținut seama că un judecător are nevoie una-două zile pentru a citi acele dosare înaintea ședinței, apoi vine ziua de ședință, apoi încă o zi pentru pronunțări, și încă două zile pentru motivarea soluțiilor. Dacă mai punem că unii judecători au și sarcini administrative pe sectoarele unei instanțe, atunci vom observa că cele 5 zile lucrătoare sunt utilizate la maximum și, uneori, chiar insuficiente. Acesta este motivul pentru care în unele instanțe se intră în sala de judecată o dată la două săptămâni: judecătorii preferă să soluționeze mai multe cauze într-o zi, dar să aibă mai mult timp pentru studierea lor și motivarea soluțiilor. Și încă ceva: judecătorii de la instanțele superioare, unde se soluționează atât cauze în primă instanță cât și căile de atac, au săptămâni când intră în sala de judecată și de două sau trei ori.
Însă să știți că noile coduri îngreunează situația de care vorbeam mai sus. Astfel, în materie civilă activitatea de regularizare a cererilor de chemare în judecată fac ca judecătorul să aibă activități administrativ-judiciare în fiecare zi. Iar în materie penală activitatea judecătorului de drepturi și libertăți este practic imposibil de previzionat, aceștia trebuind a rezolva solicitările de încuviințare a măsurilor ori de câte ori sunt sesizați, aceasta pe lângă activitatea obișnuită de judecători de instanță
Alina Matei: Asta înseamnă că judecătorii din țară nu au aceeași încărcătură cu dosare? Și cu toate acestea sunt salarizați la fel?
Întocmai. În România există instanțe mici, unde în doua-trei zile se termină toată activitatea pe o săptămână. De exemplu, există instanțe mici unde 3-5 judecători au o încărcătură care într-o instanță mare revine unui singur judecător. Această împărțire inechitabilă a volumului de muncă este un handicap pe care instituțiile responsabile (MJ, CSM, Parlament) nu l-au putut depăși de ani de zile.
Alina Matei: Cum definiți curajul? Sunt magistrații curajoși? Care sunt mai curajoși: judecătorii sau procurorii?
Cristi Danileț: Există multe calități care se cer unui magistrat. În cadrul cursurilor de etică și deontologie pe care le țin, eu le vorbesc celor intrați în profesie de valori etice precum onoare, respect politețe, calm, fermitate, diligență, transparență, dar și înțelepciune, loialitate, umanitate, seriozitate. Curajul, asumarea sau, dacă vreți, responsabilizarea (a nu se confunda cu răspunderea!) sunt calități care se cer unui magistrat modern, care trebuie să fie om de caracter înainte de toate. Am întâlnit magistrați extrem de curajoși, atât din rândul procurorilor, cât și din rândul judecătorilor, după cum am întâlnit și magistrați temători pentru consecințele hotărârilor lor ori rușinați de calitatea pe care o îndeplinesc și pe care nu vor să o dezvăluie public atunci când sunt întrebați cu ce se ocupă. Nu pot să înțeleg o astfel de atitudine: a fi magistrat înseamnă a exercita o profesie nobilă, extrem de respectată și cu o foarte mare importanță socială. Dacă nu îți asumi ce ești și ce faci, părerea mea e că nu ai ce căuta în această profesie. Probabil ești mai potrivit ca funcționar într-o instituție publică, acționând într-un sistem ierarhic 8 ore pe zi. Dar nu ca magistrat, profesie care reclamă vocație, înnăscută sau dobândită.
Alina Matei: De ce nu se întâmplă mai des fapte, aparent normale, dar care încă łipsesc. precum inițiativa recentă a Tribunalului Dâmbovița de înființare a unui birou pentru plata taxelor judiciare de timbru chiar în incinta instanței sau portalul de informare creat de Curtea de Apel Cluj Napoca în care părțile și avocații pot intra pe baza de parolă, având acces la informații din dosar, separat de ECRIS, accesat de milioane de utilizatori? Vă întreb și din perspectiva de ultimă funcție de conducere deținută înainte de a fi ales membru CSM, vicepreședinte al Judecătoriei Oradea.
Cristi Danileț: Sistemul de justiție este alcătuit din oameni și este extrem de birocratizat. Unii președinți au înțeles că rolul lor este să fie buni strategi și să aibă viziune, iar câțiva au reușit să propună și să desfășoare proiecte locale extrem de eficiente. De exemplu, Timișoara a avut un sistem propriu de împărțire aleatorie a dosarelor cu mult înainte de cel adoptat la nivel național, Craiova a dezvoltat proiecte de pregătire pentru magistrați cu privire la limbile străine, Aradul a încheiat primele protocoale de colaborare cu mediatorii, Clujul este primul județ care asigură accesul la dosarul în format electronic. De ani de zile există în multe instanțe oficii unde se plătesc taxe de timbru și sper ca toate sediile să ofere această facilitate. Cât am fost vicepreședinte la Judecătoria Oradea am organizat întâlniri cu poliția, executorii și experții ca să găsim formule de colaborare pentru a grăbi timpul de soluționare a dosarelor și am inițiat primele seminarii de pregătire comună judecători-avocați-mediatori cu privire la mediere, respectiv judecători-procurori-avocați cu privire la modificările aduse prin legea micii reforme. Ulterior, am avut inițiativa ca seminariile de pregătire pe noile coduri să fie transmise online, idee preluată de INM. „Omul sfințește locul” e un dicton care se aplică și la noi, deci. Multe idei interesante se află în proiectele de management pe care candidații la funcțiile de conducere din instanțe și parchete le întocmesc. Din păcate, puțini le și publică, astfel încât sunt colegi ai noilor șefi care nu cunosc intențiile acestora. Și mai puțini reușesc să le pună în practică, lipsind un sistem de evaluare a performanței conducerii, ceea ce permite unor șefi ineficienți sau cu grave carențe manageriale să candideze sau chiar să fie renumiți în funcție.
Apropo de curaj. Eu cred că e timpul ca cei care stau pe margine și își critică colegii sau șefii, postură extrem de comodă de altfel, să iasă în față și să își asume actul decizional. În justiție a trecut vremea sindicalismului – e timpul pentru valorizarea oamenilor capabili.
Alina Matei: Institutul Național al Magistraturii pregătește astăzi judecători și procurori pentru judecătorii, respectiv pentru parchetele de pe lângă judecătorii. Programa nu apare pe site, este o pagina albă... Fără dreptul muncii sau drept fiscal, de exemplu. Cum de e posibil așa ceva? Știu, magistrații benenficiază de pregătire continuă prin același Institut. Dar auditorii sunt pregătiți doar pentru materiile specifice competenței judecătorului de judecătorie și procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie...
Cristi Danileț: Eu nu cred că INM trebuie să fie o post-universitară. Dacă la Facultatea de Drept studenții învăță legea (dreptul), la INM auditorii de justiție trebuie să învețe cum se înfăptuiește justiția. Până la urmă, o licență în studii juridice înseamnă că titularul are deja cunoștințele necesare pentru a profesa – și în facultate se învață tot felul de ramuri de drept, care nu mai trebuie a fi reluate în INM. Ci la INM trebuie deprinse abilitățile necesare pentru aplicarea cunoștințelor respective în cazuri concrete și, mai mult, trebuie învățate regulile de relaționare cu oamenii din sistem (colegi, șefi), cu cei din afara sistemului (autorități, presă), dar mai ales cu justițiabilul. Și dacă e ceva ce pot imputa unor colegi este această lipsa acestei abilități de a comunica.
După modelul politicienilor, unii magistrați ceva mai vocali (folosid forumuri interne de comunicare sau apelând la presa dubioasă) găsesc că este grozav să îți ataci public colegii sau reprezentanții, dar nu au idee că asta înseamnă subminare din interior a sistemului și contribuie la neîncrederea nu doar a justițiabililor în sistemul de justiție, ci chiar al unor magistrați în acest sistem. La fel, după modelul părerologilor prezenți seară de seară la televizor, unii magistrați aleg să adopte un limbaj inacceptabil pentru niște intelectuali. Și tot după modelul unor lucrători în mass-media (mă feresc să le spun jurnaliști), unii magistrați au ales să treacă în partea „întunecată” a puterii și să folosească informațiile obținute în exercitarea profesiei în alte scopuri. Ce e și mai rău, este că există magistrați care nu știu să reziste șantajului de presă sau care contribuie ei înșiși la șantajarea altor magistrați – sunt binecunoscute cazurile unor magistrați care au dat presei fotografii de la petreceri private ale unor colegi sau care dezvăluie pe forumurile ziarelor online informații de viață privată a unor colegi.
Alina Matei: Dacă există magistrați curajoși, de ce sunt atât de puțin vizibili? Sunteți cel mai cunoscut judecător din România. Nu cunosc pe altcineva care să se apropie câtuși de puțin de popularitatea dumneavoastră. Scrieți, aveți blog, cont pe FB, fotografii postate, dați interviuri, mergeți la televiziuni, sunteți extrem de activ. Ei se uită cu toții la dumneavoastră. Vă citesc, dar doar atât. Eventual comentează în birou, la cafea. De unde această reținere? De la INM?
Cristi Danileț: Eu sunt în spațiul public din anul 2000. Eram judecător stagiar la Vatra-Dornei și am avut o rubrică permanentă într-un ziar local unde explicam publicului modul de derulare a unui proces. După ce am ajuns la Cluj-Napoca, în anul 2003 am dat primele interviuri în presa centrală arătând că nu există reforma justiției atât timp cât ministrul își menține puterile de decizie asupra carierei magistraților (la vremea aceea ministrul numea șefii de parchete, ministrul propunea CSM numirea președinților de instanțe, ministrul conducea CSM care era un fel de departament ad-hoc în cadrul MJ, ministrul controla viața privată a magistraților prin SIPA, ministerul organiza examenul de capacitate sau concursul de promovare în funcție de execuție, ministrul putea trimite oricând Inspecția Judiciară pentru verificarea unei instanțe sau a unui magistrat). În 2004 am participat la prima emisiune TV la București despre modul de funcționare a justiției. Apoi, ajungând consilier al ministrului justiției, am participat timp de doi ani de zile la întâlniri, interviuri și dezbateri pe tema viitorului justiției. În 2007 mi-am deschis blogul care are peste 2 milioane de citiri și din 2011 am cont de Facebook, dar le folosesc din plin pe amândouă pentru a comunica cu publicul și a-l educa cu privire la drepturile și obligațiile sale, la modul de desfășurare a unui proces sau la modul de interpretare a unei legi, ori vorbesc tinerilor studenți despre frumusețea vieții de magistrat. Cred că am contribuit și eu puțin la formarea unei percepții corecte despre justiție și sunt mândru de asta. Eu mi-am înțeles rolul, acela de a fi un formator de opinie și un agent al schimbării. Sunt cel mai cunoscut pentru că sunt cel mai vechi și cel mai vizibil în acest domeniu.
Dar sunt și alți colegi de ai mei, mai tineri, care vin din spate și asta mă bucură. Este adevărat, nu pot cere tuturor să petreacă nopți în proiecte, să scrie articole de opinie pentru public sau să desfășoare activități de educație juridică. Astea implică un anumit altruism dar mai ales cer mult timp, iar eu am optat să sacrific mult din timpul necesar familiei, odihnei sau sportului. E o chestiune de opțiune personală, până la urmă. Însă eu vreau să las un semn în urma mea.
Alina Matei: Sunteți un fel de misionar..
Cristi Danileț: Anul acesta împlinesc 39 ani de viață. Iar pe 1 decembrie împlinesc 16 ani de când am fost numit ca judecător. Pot spune că da, mi-am descoperit chemarea – misiunea, dacă vreți. Ca prin întreaga mea activitatea – fie cea judiciară din instanță, fie cea administrativă din cadrul CSM, fie cea din viața privată – să vorbesc oamenilor despre lege și principiile justiției. Am pretenția că știu cum funcționează sistemul, am dobândit viziunea holistică în acest sens și am ajuns să îl înțeleg și să îl iubesc, cu bunele și cu relele lui. Această activitate face să mă realizez ca profesionist și să mă împlinească ca om.
Alina Matei: Așa se explic acțiunile dvs desfășurate în școli și licee, în facultăți sau la întâlnirile cu societatea civilă. Ce sunt întâlnirile la „un suc” pe care le tot anunțați pe Facebook?
Dragostea față de lege și respectul față de autoritate trebuie dobândite de mici. Caracterul unui om se formează la vârsta de 3-6 ani, însă atunci noi învățăm poezii despre „cățeluș cu părul creț care fură”, ca mai apoi să învățăm că „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”. După care ni se pare normal să dai șpagă pentru a lua un examen la bacalaureat (apropo, acum 3 luni s-a pronunțat o decizie definitivă în cazul „Mită la Bac 2008” unde 142 de persoane au fost condamnate pentru dare și luare de mită, din care 46 de profesori, și nimeni nu a fost siderat!), să strângi bani de „protocol” pentru profesorii care te examinează la facultate, să încerci să intri prin fraudă la INM (și nu vreau să încă să vorbesc public despre admiterea din acest an).
În școală nu se învață despre Constituție și legi, despre justiție și drepturi. Am început un proiect pilot, împreună cu asociația „Viața fără violență” – prin care timp de o săptămână o echipă alcătuită dintr-un judecător, un procuror, un avocat, un polițist și un psiholog stau de vorbă la o clasă de copii cu elevii, profesorii și părinții. M-am implicat de la început în acest proiect pe care îl doresc extins la toată țară și care să se finalizeze cu includerea materiei „Educație juridică” în școli. De altfel, de la începutul acestui an, în baza unui Protocol încheiat între Ministerul Educației și MJ, CSM, PICCJ, magistrați din toată țara merg voluntar în școli și licee sau permit vizite ale elevilor în instanțe și parchete.
Apoi, împreună cu Poliția capitalei am redactat manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” destinat copiilor de 12-14 ani, prin care le explicăm pe înțelesul lor dispozițiile din noile coduri penale. 1000 de exemplare le-am tipărit pe cheltuiala proprie și le-am împărțit la copiii cu care mă întâlnesc atunci când sunt chemat de directorii care mă contactează pe facebook, dar în România avem cam 2 milioane de copii la școală și în licee…Săptămânile trecute am fost pe la mai multe instituții și am luat legătura cu mai multe ONG-uri și case de avocatură pentru a sprijini acest proiect, de multiplicare a acestei broșuri ca ea să ajungă la cât mai mulți copii. Deja au răspuns pozitiv Ministerul Justiției (care a tipărit 5000 exemplare), NNKDP, BCR, ING și Banca Transilvania care au făcut donații în contul asociației. Îmi imaginez că va veni o vreme când copiii, odată cu primirea cărții de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, vor primi și o astfel de cărticică care le va spune ce au voie și ce nu au voie sa facă și cum pot fi protejați când cad victima unor fapte ilicite. Această inițiativă a mea a fost premiată acum două săptămâni la „Gala oameni pentru oameni” în cadrul secțiunii „cel mai implicat angajat într-un proiect comunitar”.
Dar am întâlniri și cu studenții. În ultimii doi ani am răspuns invitațiilor făcute de Facultățile de Drept din Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Craiova, Sibiu, Timișoara. Am vorbit tinerilor despre democrație și extraordinarul rol al justiției în menținerea ei, despre valori precum liberalismul, independența justiției, demnitatea. I-am încurajat să intre în justiție sau în politică, să viseze și să realizeze o România așa cum și-o doresc: în care oamenii să respecte oamenii, în care legea să devină o valoare civică și în care justiția să fie un aspect esențial.
Și da, mai am alte întâlniri. Atunci când mă aflu într-o localitate fie în delegație, fie în trecere și am timp liber seara, anunț pe facebook că sunt disponibil pentru o „întâlnire la un suc” la o cofetărie sau la o terasă. Am ajuns astfel că cunosc la față mulți prieteni din mediul virtual (am 5000 de prieteni și peste 9000 de urmăritori), care sunt tineri sau adulți însă, de regulă, fără pregătire juridică. În acele 2-3 ore discut despre reforma justiției, despre modificările structurale de esență din ultimii 10 ani, despre efortul și curajul multor magistrați de a instrumenta cazuri cu oameni foarte puternici ai zilei, despre dreptul la demnitate și la o presă sănătoasă. Mulți dintre ei au ajuns, după o astfel de discuție, să perceapă pozitiv funcția justiției în societate.
Eu mă gândesc la viitor. Și cred că tinerii pot vedea o speranță reală în România, unde lucrurile încep să meargă cum trebuie datorită unor magistrați care își îndeplinesc cu onoare și fără părtinire atribuțiile ce le revin. Iar adulții trebui să înțeleagă că justiția este un mecanism nu represiv, ci care le ocrotește drepturile.
Alina Matei: Implicarea dumneavoastră s-a făcut simțită și în mediul preuniversitar și universitar. Ce materie v-a plăcut mai mult în facultate? Și care a fost profesorul favorit?
Cristi Danileț: Trei persoane mi-au influențat decisiv cariera: una a fost tatăl meu, care s-a stins anul trecut, de la care am învățat intransigența și verticalitatea. A doua a fost maestrul meu de arte marțiale (pe care le practic de la 14 ani), sensei Florentin Loghin, de la care am deprins aplecarea spre filozofie, capacitatea de auto-cunoaștere și curajul asumării felului propriu de a fi. A treia a fost domnul Tudorel Toader, un profesor în adevăratul sens al cuvântului, care în facultate mi-a îndrumat pașii în mod decisiv către materia penală.
Alina Matei: Și pentru că am amintit de perioada studenției, Ioana Livescu, studentă în anul III la Facultatea de Drept a Universității din București și care face un stagiu de intership la Societatea de Științe Juridice, are pentru dumneavoastră două întrebări pe care le redau în întregime și la care vă rog să răspundeți:
- Aveți un articol în care descrieți o zi din viața dumneavoastră, zi care se încheie cu o întâlnire cu studenți și absolvenți ai Facultății de Drept interesați fie de admiterea în magistratură sau « dileme » ale noilor coduri. Și dumneavostră ați parcurs acest drum, ați avut probabil același vis, iar acum ați ajuns până aici. Cum îi incurajați pe studenți să depășească orice obstacol și să evolueze pe plan profesional în acest domeniu?
Din păcate eu nu am avut întâlniri cu magistrați sau personalități în timpul studenției care să îmi povestească despre ce ne așteaptă după ce terminăm facultatea. Dar erau anii 1994-1998. Acum lucrurile stau altfel. Există modele care pot fi urmate, magistrați care și-au pus decisiv amprenta în lumea juridică. Oameni verticali, onești și extrem de competenți. Studenții care vor să ajungă în această lume a elitelor trebuie să creadă în puterea lor, să învețe extrem de mult și să renunțe la orice tentații. E o luptă cu ei înșiși, mai înainte de a fi o luptă într-un concurs cu alți doritori de a ocupa acel post mult visat. Îi asigur însă că după ce intră în sistemul de justiție, viața lor se va schimba radical, în bine. Și între noi fie vorba, vor putea recupera ce au pierdut – ieșirile cu colegii, petrecerile, prieteniile legate sunt deosebite. Magistrații sunt oameni normali, până la urmă: poate deosebiți, dar în nici un caz diferiți de alți oameni.
- Tot în privința studenților interesați de acest domeniu juridic, încă din facultate trebuie să efectueze practică juridică de specialitate. Fiecare student poate opta fie pentru avocatură, magistratură, jurnalism juridic, notariat și nu numai, dar fără să cunoască cu adevarat în ce constă fiecare dintre acestea. Ne puteți explica în numele tuturor studenților care își doresc să practice într-unul dintre domeniile pe care Facultatea de Drept le deschide, de ce este importantă o activitate de diseminare corectă a informațiilor despre profesiile care actionează în domeniul justiției, înainte de a face o astfel de alegere?
Cristi Danileț: Eu încă sunt uimit că la facultate nimeni nu te învață din prima zi după admitere ce pot deveni când vei absolvi cursurile ei. În toamnă am avut o postare pe blog prin care arătam că există nu mai puțin de 45 de profesii care pot fi îmbrățișate de licențiații în studii juridice, în justiție, administrație sau politică. Asta arată multe despre modul în care încă se derulează studiile la facultate: studenții sunt puși să memoreze manuale și coduri, mai puțin li se explică în ce scop trebuie să o facă sau cum vor folosi uriașa cantitate de informații acumulată. Din păcate, latura practică lipsește din facultăți (multe fiind doar rodul unor afaceri, chiar de familie, care nu fac decât să vândă iluzii) și aproape din toate lipsește educarea laturii umane. Astfel, materii esențiale precum logica juridică, psihologia judiciară, etica juridică, sociologia juridică nu sunt sau nu mai sunt studiate. E mare păcat, căci abilitățile non-juridice sunt la fel de importante pentru un practician al dreptului ca și cunoștințele juridice.
Alina Matei: A trecut mai mult de jumătate din durata mandatului de membru CSM. Sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat? Ce veți face după expirarea mandatului?
Cristi Danileț: Foarte multe din cele propuse în proiectul de candidatură au fost deja realizate. Mi-am făcut un bilanț în acest zile și am fost încântat să constat acest lucru. Voi face în continuare ceea ce știu mai bine: să particip la adoptarea unor hotărâri ale CSM favorabile sistemului judiciar, să particip la ședințele de disciplină pentru soluționarea acuzelor de abatere de la lege a unor magistrați și să susțin în spațiul public principiile pe care se întemeiază justiția – cei trei „i”: independența, imparțialitatea, integritatea. După ce voi termina mandatul, mă voi întoarce judecător la Cluj-Napoca. Voi face ceea ce sunt îndrituit să fac: să înfăptuiesc justiția în cauzele generate de problemele cu care se confruntă zilnic oamenii, cu speranța nu doar de a le rezolva lor acele probleme, ci și de a contribui cât de cât la îndreptarea/vindecarea societății. În paralel, sper să contribui în continuare la educarea noilor generații de magistrați.
Alina Matei: Aveți două fete. Să vă trăiască! Nu ce le-ați învățat dumneavoastră pe ele, ci ce v-au învățat ele pe dumneavoastră vă rog să ne povestiți? O să treacă Moș Nicolae pe la ele?
Cristi Danileț: Am două fete: una de 16 ani care e deja hotărâtă să devină judecător, cealaltă de 13 ani care vrea să îmbrățișeze o carieră tot în sistemul de justiție. Eu mă bucur foarte mult că într-un fel doresc să mă urmeze. Și dacă până în urmă cu câțiva ani nu aș fi sfătuit pe nimeni să intre în justiție din cauza conservatorismului și mediocrității, văzând îmbunătățirile din ultimii ani azi am speranțe reale. Și, mai mult, cred că tinerii de azi sunt soluția de mâine și trebuie să învățăm multe de la ei. Două sunt aspectele pe care le-am realizat cu ajutorul fetelor mele: primul este nevoia tinerii generației de a avea valori care să fie ancorele lor în viitor (e timpul să terminăm cu non-valorile promovate public despre infractori deveniți autori de cărți și pițipoance care își expun toate aspectele de viață privată, convins fiind că românii își doresc și altceva decât victimizarea celor care le fură banii sau decât cancan-uri) și modul în care tânăra generație folosește tehnologia, care e un aspect foarte important de luat în calcul și la care cei de seama mea sau mai în vârstă trebuie să se adapteze pentru a reduce clivajul dintre generații.
De Moș Nicolae nu voi fi însă cu ele, însă papuceii vor fi făcuți, cu siguranță. Sunt invitat să particip la o reuniune a Rețelei judecătorilor anticorupție din Europa Centrală și de Est (suntem doi judecători din România care facem parte din această structură, iar eu sunt membru în conducerea sa). De altfel, în ultimii ani am fost invitat în multe țări pentru a împărtășit din experiența mea – și menționez câteva din proiectele din acest an: în Ucraina am prezentat evoluțiile reformei justiției și rolul jucat de CSM în independența justiției, în Albania am prezentat rezultatele reformei în ceea ce privește corupția judiciară, în Republica Moldova am participat la evaluarea legislativă și funcțională a CSM-ului lor, la întocmirea unui studiu despre unificarea practicii judiciare și a întocmirii unui îndrumar privind drepturile omului în perioada reținerii.
Alina Matei: Dacă tot ați pomenit de corupție, vă întreb spre final: De ce coruptia nu ocoleste puterea judecatoareasca? La ce magistrati se afla azi in arest am spune ca magistratii sunt si ei oamenii. Ei insa ar trebui sa fie alt soi de oameni.
Corupția magistraților este inacceptabilă. Dar vinovați pentru aceasta sunt și cei care dau mită (și, atenție mare, că în ultimii ani a crescut numărul celor care sunt condamnați pentru dare de mită), și cei care fac trafic de influență (de regulă grefieri, polițiști și avocați). Din fericire, avem mecanismul de combatere a acestor acte infracționale – serviciile de informații și DNA își fac din plin datoria. Nu am nici cea mai mică compasiune pentru un magistrat corupt: abaterea de la integritate pentru a folosi funcția în interes privat relevă o slăbiciune a sistemul de recrutare sau o insuficientă cultură organizațională. Indiferent de explicație, acești indivizi trebuie rapid excluși din sistem și sancționați ferm, exemplar. Pentru că ei îi fac de râs pe miile de magistrați cinstiți din acest sistem și subminează toate eforturile acestora de a profesa la un nivel înalt de calitate.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru toți magistrații din România, dar și pentru magistrații din Republica Moldova.
Cristi Danileț: Vă urez să vă găsiți calea în viață! Justiția nu e un scop, ci un mijloc pentru evoluția noastră ca oameni. Îndeplinindu-ne funcția de magistrat la cele mai înalte cote, putem să ne împlinim din toate punctele de vedere. Urez tuturor putere de muncă, voința de a învinge dificultățile și sănătate multă!
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.
Cristi Danileț: Eu mulțumesc echipei redacționale Juridice.ro pentru oportunitatea de a comunica cu cititorii săi și constantul sprijin pentru diseminarea informațiilor corecte. La mulți ani!