Interviu apărut în Revista22, sub titlul "Cei care atacă justiţia o fac din raţiui personale, sunt disperaţi", anul XXVI (1392) din 22-28 nov.2016.
După șase ani de Consiliu Superior al Magistraturii, unul dintre cei mai implicați magistrați, judecătorul CRISTI DANILEŢ, reconstituie parcursul accidentat al unei instituții la fondarea căreia a participat. Fiindcă a ales să se adreseze societății, a riscat să fie suspendat, să fie denigrat în mass-media, să fie privit pieziș de unii colegi. Dar a meritat, conchide acum, la finalul mandatului.
M-am uitat la programele cu care au intrat în competiție câțiva dintre viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și am văzut că mai mulți au pus un accent special pe mărirea salariilor. Să înțeleg că CSM va deveni un fel de sindicat?
Eu nu m-am uitat în programul nimănui, le urez mult succes celor selectați. Cred însă că, odată intrați în CSM, vor înțelege cu adevărat rolul CSM. Va fi complicat, mai ales dacă vii de pe poziții oarecum sindicaliste. Nu este în competența magistraților, a CSM nici să majoreze scheme de personal, nici să micșoreze numărul de dosare, nici să mărească salariile. E mult mai complicat de atât. Practic, ei trebuie să țină o balanță între justiție, pe de o parte, cetățean și celelalte puteri, pe de alta. E o instituție tampon între social, politic și judiciar. Aveam și eu în proiectul inițial o componentă, să spunem, sindicalistă, dar nu era una dominantă. Pentru mine independența justiției, separația puterilor în stat și creșterea imaginii justiției, încrederea în justiție au fost foarte importante. Cred că noi trebuie să ne impunem ca autoritate și ca serviciu public, nicidecum ca un loc de muncă bine plătit și stabil.
Cum poți consolida încrederea în justiție când de la vârful politicului atacurile sunt permanente? Cred că ați simțit asta. Adică, vine șeful Senatului, vine fostul președinte, căruia credem că i se datorează în parte independența justiției, vin oameni politici grei care atacă aproape zilnic instituții ale justiției. Mai sunt și asociațiile de magistrați care atacă dinăuntru. Cum mai poate fi apărată încrederea?
Oamenii care ne atacă sunt în primul rând aleși de către cetățeni și atunci au nevoie să fie realeși în diverse funcții politice și utilizează mijloace populiste, iar justiția este un subiect de campanie, trebuie să recunoaștem. În al doilea rând, majoritatea celor care ne atacă nu o fac pe chestiuni principiale, ci din rațiuni personale. Ei sunt implicați în dosare penale și atunci practic sunt disperați. Ei își imaginează că, slăbind încrederea omului în justiție, vor scăpa de dosare sau vor putea justifica o eventuală soluție nefavorabilă. Asociațiile profesionale, cum e AMR, au fost create ca forme de protejare a intereselor profesiei. Legea interzice să avem sindicate, prin urmare, s-au găsit aceste forme de organizare, asociații, cărora li s-a spus că sunt profesionale. Ele sunt niște ONG-uri, dar în fapt activitatea lor e specifică unui sindicat. Nu vreau să critic, probabil că este nevoie și de acest lucru. Ce este inacceptabil pentru o asociație a magistraților este să nu discute despre pregătirea profesională a magistraților, ci să afirme o poziție radicală, tot timpul în opoziție cu CSM, unde majoritatea membrilor sunt magistrați aleși de către colegii din țară, în opoziție cu parlamentul, chiar cu guvernul. Am văzut asociații profesionale care își dau cu părerea dacă un om este bun să devină ministru sau nu, sau îi cer demisia. Acesta este un act politic clar, ceea ce e inacceptabil. Deci asociațiile nu-și înțeleg rolul, devenind o grupare de activiști civici. Atacul la justiție, sincer să vă spun, este o prostie. Dacă ei îşi imaginează că astăzi magistrații mai pot fi influențați, se înșală amarnic.
Eu nu sunt așa de sigură. Eu cred că unii magistrați pot fi timorați.
Sigur că eu, ca magistrat, prefer să nu intru în gura presei, să nu fiu eu atacat. N-a fost plăcut să fiu fotografiat pe stradă cu fiica mea și făcut pedofil. M-am adresat justiției și am câștigat. Sunt mulți magistrați imuni la astfel de atacuri - și vorbesc de magistați penaliști pe care îi cunosc de ani buni -, care aproape iau în derâdere astfel de atacuri în mass-media sau din partea unor politicieni. Dar și acești politicieni, ca să ne întoarcem la ei, de fapt nu își înțeleg propriul rol. Când vezi un fost președinte de țară sau un șef al Senatului sau un șef de partid că atacă justiția, poți intui un singur lucru: că acești oameni își închipuie că justiția trebuie controlată, pentru că așa a fost altădată...
Până când credeți că a durat acest control?
Controlul politic a fost absolut asupra justiției până la reforma din 2004. În 2004 am avut o reformă puternică, cu trei legi noi, apoi un ministru independent, ceea ce a produs o ruptură de control politic asupra justiției, inclusiv al CSM, care a ieșit de sub autoritatea Ministerului Justiției. De atunci a urmat o perioadă de independență puternică a justiției. Chiar la un moment dat s-a scăpat din frâu această independență, care a căzut în cealaltă latură, a arbitrarului, a abuzului și au fost lucruri sancționate chiar de către Curtea Constituțională. Reforma din 2004 este foarte importantă și într-adevăr este vorba de o voință politică, începută sub ministrul Diaconescu și desăvârșită sub ministrul Macovei. A fost foarte important. Atunci s-au promovat foarte mulți tineri în justiție, a dispărut o mare parte dintre judecătorii și procurorii comuniști și securiști, s-au mărit salariile, s-a creat un CSM independent, s-a desființat SIPA, serviciul secret de control al vieții private a magistraților, s-a scos Inspecția Judiciară de la minister, care era tot o formă de control al carierei magistraților. În aceeași perioadă s-a dat mandat pe viață judecătorilor de la Curtea Supremă. Deci, practic, s-au creat toate temeiurile pentru a avea o justiție independentă. De aici încolo, depinde personal de fiecare magistrat să-și asume independența, care înseamnă în egală măsură și responsabilitate. Adică să înțeleagă faptul că singurul său stăpân este legea, pe care însă nu o poate interpreta cum vrea el. Deci, controlul a fost înlăturat începând de la reformele din 2004-2005. Dar pentru un sistem foarte bun, mai este mult de făcut sub aspectul calității umane și al condițiilor de lucru din instanțe.
De ce este așa o spaimă mare că va fi scoasă la iveală arhiva SIPA, fostul serviciu secret al justiției? Pentru că vedem o puternică opoziție.
Este o falsă temă și m-am uitat atent cine sunt jurnaliștii care invocă aceste lucruri. Sunt chiar jurnaliști care în trecut au avut legături cu agenții SIPA și foloseau informații adunate de SIPA. Arhiva SIPA în prezent cuprinde doar informații, note informative despre corupția din penitenciare și din justiție din 2001-2005, informații care au fost valorificate la acea vreme prin trimiterea notelor respective la Parchet pentru a se face verificări. Însă o parte din notele informative de acolo cuprind aspecte de viață privată a magistraților sau a altor funcționari care erau în legătură cu magistrații, informații care n-ar fi trebuit să fie culese niciodată. Ele astăzi nu mai prezintă niciun fel de interes pentru public și este firesc, este viața privată a oamenilor, nu știm dacă sunt reale sau nu și nici nu interesează pe nimeni dacă sunt reale sau nu informațiile de acolo.
Totuși există suspiciunea că există magistrați acoperiți care răspund la comenzile unor servicii secrete. Or, asta n-ar fi bine, cum nici în presă nu e bine să avem agenți.
De la reforma din 2005, ministrul Monica Macovei a introdus în lege obligația de a semna în fiecare an o declarație că nu suntem agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor de informații. Noi avem obligația să dăm declarația, noi și grefierii suntem verificați prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Dacă prindem un singur magistrat...
Și ați prins?...
E drept, n-am prins niciunul. Dar nici nu s-a indicat vreunul. Nu a fost detectat în ultimii trei ani, când s-a făcut verificarea ultimă, niciun magistrat sau grefier, dar dacă am prinde, automat își pierde funcția și ar avea dosar penal pentru fals în înscrisuri. Eu cred că nimeni nu riscă. Dar, atenție, înainte de 2004 au existat astfel de magistrați care colaborau cu serviciile sub o formă sau alta. Cel puțin avem un președinte de țară, Traian Băsescu, care a spus asta despre un fost premier, Victor Ponta. Eu mă îndoiesc că vorbea fără să aibă informații. Dar obligația de a nu fi informator, colaborator sau agent există doar din 2005 încoace.
Dacă cineva ar avea astfel de indicii, unde ar trebui să meargă cu sesizarea?
La CSM sau direct la Parchet. N-a existat nicio singură sesizare în ultimii șase ani cu privire la un magistrat sau un grefier care ar fi în servicii. Însă, interesant, am văzut la avocați. Avocații nu au această obligație și recent au respins o inițiativă prin care avocații să fie obligați de a nu colabora sau de a nu fi agenți ai serviciilor speciale. Mai mult, am observat în barouri că primesc magistrați condamnați pentru diverse fapte, inclusiv fapte de corupție. Astea spun multe.
Să vorbim despre ce se întâmplă în societate, mai ales că suntem într-o perioadă electorală. Oamenii votează candidați condamnați, inclusiv pentru corupție. Am avut cazul de la Baia Mare unde candidatul, fost primar, era după gratii și totuși a fost votat cu un scor mare. Acum, la alegerile generale, candidează pe diverse liste oameni care au condamnări, care se află în cercetare. Cum evaluați această ștachetă morală a lumii politice și a electoratului?
Nu știu... Pentru mine este de neînțeles cum e posibil ca din buzunarul oamenilor să se fure bani, justiția să-l sancționeze pe hoț pentru corupție, după care oamenii îl aleg sau îl realeg pe respectivul în funcții publice, dându-i posibilitatea să facă din nou același lucru. Asta ne arată lipsa valorilor, o carență a acestui popor. Poate pentru că românii au avut niște nonvalori promovate în timpul comunismului, au avut un fel de rătăcire de durată și acum nu știu după ce să se conducă. Oamenii nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat libertatea, ei așteaptă de undeva, „cineva“ de sus să ia decizii pentru ei. Și acel „cineva“ care ia decizii îi aburește - cu bani, cu pensii ș.a.m.d. - ca și cum pensia ar da-o politicianul din buzunar. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi toți contribuim la fondurile astea, cu toții muncim ca să facem acești bani, să avem pentru salarii sau pensii. Pe de altă parte, să alegi în funcții înalte în stat oameni cu cazier mi se pare total inacceptabil. Eu, candidat pentru magistratură, nu pot să devin magistrat dacă am cazier. În schimb, aș putea deveni politician.
Ce e de făcut?
Informare și educare. Peste tot pe unde mă duc, la școli și la facultăți, le spun tinerilor „ieșiți la vot“. În primul rând, să iasă la vot este obligatoriu. Indiferența înseamnă complicitate astăzi. Și nepăsarea înseamnă complicitate. Dacă sunt nemulțumit de o stare de lucruri socială, trebuie să fac ceva. Dacă stau acasă, devin complice. În al doilea rând, când te duci la vot trebuie să fii informat: cine candidează, cine este persoana. Nu poți vota oameni cu probleme penale, dar nu numai penale, ci și de orice altă natură. Trebuie să mă informez și să detașez cumva populismele de proiectele viabile. Astăzi, dacă vine un politician și spune „de mâine o să ai salariu dublu“, fiți sigură că n-o să-l cred.
Pentru că tot din sistemul judiciar face parte și sistemul penitenciar, unde România s-a remarcat cu o formă originală de corupție, cu „opere“ scrise în pușcărie de VIP-uri, vă întreb cum e posibil să se creeze un sistem de privilegii și de fraudă chiar în pușcărie?
A fost o șmecherie. Au folosit legea abuziv, cu sprijinul unor avocați, să spunem doar isteți, dar și cu participarea unor magistrați. Sunt magistrați care, poate neînțelegând cu adevărat sensul dispoziției legale și neaplecându-se asupra lucrărilor care li s-au pus în față, le-au acceptat ca fiind lucrări „științifice“. Teorectic, poți să scoți un manual de spălat geamuri, să fii recomandat de un profesor universitar și magistratul spune „OK, dacă asta e lucrarea științifică, a fost publicată, cutărescu beneficiază de 30 de zile...“
Legile ar trebui să fie mai aspre într-o țară unde ștacheta morală e foarte jos?
Cu siguranță. Legi aspre, clare și oameni bine pregătiți. Am observat că doar dacă modifici legile, dar oamenii rămân aceiași, nu se schimbă mare lucru. Cu siguranță, într-o țară dominată de corupție cum e România, unde - îmi asum faptul că o spun - corupția este una sistemică și împrăștiată endemic, adică cuprinde toate instituțiile statului, cu siguranță trebuie ca pedeapsa legală pentru corupție să fie mare, dar și cea aplicată de magistrați trebuie să fie mare. Deci în fiecare caz concret avem nevoie de pedepse mari, pedepse cu executare în penitenciar și cu confiscarea bunurilor, eventual a averii nejustificate.
Confiscarea extinsă - credeți că va fi aplicată?
Cu siguranță. Deja avem cazuri de confiscare extinsă aplicată și la polițiști, și la magistrați condamnați pentru corupție. Judecătorii însă trebuie să se obișnuiască cu această nouă instituție și să preîntâmpine eludările de care vorbeam mai devreme. Mai este un lucru de care în România încă nu se vorbește, țin să-l menționez, dincolo de corupție. Este un fenomen al traficului de persoane. Noi discutăm mult în spațiul public despre corupție, dar nu știm sau nu vrem să acceptăm că există numeroase victime ale unor infractori care acționează în rețele, profitând de faptul că sărăcia este a doua mare problemă a României. Deci, pe de o parte, corupția e o problemă, pe de altă parte, sărăcia e o problemă. Iar oamenii săraci își vând copiii, se prostituează, merg la cerșit, deci intră benevol în astfel de rețele extinse. Avem o rețea concepută în România cu copii trimiși în stăinătate la cerșit atât de bine organizată încât a ajuns la nivelul de peste o mie de membri. Și aici avem nevoie de o reacție a societății, și aici avem nevoie de magistrați bine pregătiți, pentru că, deseori, fiind supuse unor presiuni, acele victime ale traficului de persoane vin în fața magistraților și nu mai recunosc fapta. Aici colaborarea dintre serviciile secrete, poliție, DIICOT, în special, și justiție este extrem de importantă.
Ce veți face după ce ieșiți din CSM?
Am două opțiuni în momentul de față. Prima, să mă întorc la locul de unde am venit. Eu am fost ales în CSM de la Judecătoria Oradea, acolo ar trebui să mă întorc. A doua, să ocup un post la INM, unde am aplicat deja. Eu sunt deja formator de etică și deontologie, cu normă parțială, din 2006, una dintre primele generații. Iar acum este un post liber la INM de formator cu normă continuă pe acest subiect și am aplicat pentru această poziție. Dacă voi fi selectat, va fi o funcție din care voi putea să îmbunătățesc calitatea umană și conduita magistraților în funcție.
Personal, ce satisfacții aveți în cei șase ani în CSM, ani deloc ușori? Pentru că ați fost atacat, a fost și o încercare de suspendare, n-a fost deloc simplu într-un CSM fluctuant, cu schimbări și retrageri de membri...
Într-adevăr, fost o fluctuație de membri. Au fost membri urmăriți penal, avem chiar o condamnare rușinoasă a unui membru, o condamnare pentru fals și instigare la fals, avem demisii, plus procurorul general al României, Tiberiu Nițu, care era membru de drept în CSM, dar ieșit fiind urmărit penal, după cum avem și membri care au jucat un rol extrem de important, cum a fost Livia Stanciu, și ea membru de drept. Ce satisfacție am? În primul rând, am contribuit mult la creșterea vizibilității CSM. Prin reacțiile instituționale, dar mai ales personale, am arătat publicului că CSM este o instituție constituțională care trebuie respectată și că ea trebuie să facă parte din ecuația instituțiilor importante care conduc țara. În al doilea rând, satisfacție personală la cel mai înalt nivel este faptul că în 2011 am reușit să-i conving pe toți ceilalți colegi să votăm Strategia de întărire a integrității în justiție pe 2011-2016, care este primul act de acest gen în Europa votat vreodată de un CSM. Am declarat atunci toleranță zero la corupția judiciară și am întărit sistemul de tragere la răspundere disciplinară a magistraților și de sancționare penală în caz că ar fi nevoie. În al treilea rând, am susținut din toate puterile medierea din România. O instituție nouă, încă insuficient aplicată, dar cu care trebuie să se obișnuiască cetățeanul de rând, și anume, faptul că nu pentru orice tip de neînțelegere trebuie să ajungi în instanțele din România, ci doar pentru cauzele importante și care pun mari probleme juridice. În al patrulea rând, mă bucură proiectul meu de suflet, proiectul de educație juridică pentru liceeni. Mi-am dat seama că este foarte greu să comunici cu adulții în direcția educației, deși o fac curent pe Facebook, unde am peste 28.000 de prieteni și followers, și o fac zilnic, comunicând publicului larg ce anume se întâmplă în justiție și cum anume trebuie gândite anumite hotărâri, măsuri, din perspectiva principiilor de drept. Dar cu copiii este mai ușor de lucrat. S-a inițiat acum trei ani, la jumătatea mandatului CSM, un proiect în care Ministerul Educației, Ministerul Justiției și CSM au devenit parteneri, iar eu am devenit coordonatorul acestuia și am reușit să-l extind în toată țara. Am scris chiar un Ghid practic despre drepturi şi justiţie, îl avem și în varianta audio pe care o distribuim gratuit liceenilor.
Interviu realizat de BRÎNDUȘA ARMANCA în cadrul proiectului Inițiativa pentru Justiție Curată