]PARTEA I:
Aflat la un curs intensiv de pregătire al noilor magistraţi la Centrul de la Giroc, lucru cu care Cristi Danileţ s-a “lăudat” prin intermediul reţelei de socializare Facebook, acolo unde este foarte activ, judecătorul Consiliului Superior al Magistraturii a acceptat să stea de vorbă cu redactorul Vocea Timişului pentru a clarifica “situaţia” în care se află în aceste momente justiţia din ţara noastră.
Cu permisiunea voastră, a cititorilor portalului Vocea Timişului, am să vă scriu mai întâi cum l-am “cunoscut” eu, ca simplu cetăţean al României pe “justiţiarul” Cristi Danileţ. Văzând anul trecut “războiul mediatic” dus de Antena 3 împotriva sa, am început să caut pe internet să văd despre cine este vorba, iar scriind numele său pe Google, primul găsit a fost blogul personal al magistratului. Prima impresie? Judecător al C.S.M. cu blog personal? Asta e ceva într-o societate românească “blocată” în vechime să nu o numesc mai urât de atât. Apoi, ce să văd, Cristi Danileţ are şi cont pe Facebook, iar asta mi s-a părut şi mai ieşit din comun. Primul impuls a fost să-i “cer prietenia” prin intermediul celebrei reţele de socializare. Stupoarea mea avea să ajungă la cote inimaginabile în momentul în care cererea mea a fost acceptată, iar ca “recunoştinţă” m-am gândit să-i scriu omului un mesaj de “mulţumire”. Zis şi făcut, iar pentru ca uimirea mea să ajungă aproape de maximum posibil, acesta mi-a şi răspuns, fapt la care, trebuie să recunosc, nu mă aşteptam deloc. În urmă cu doar două zile, acelaşi Cristi Danileţ anunţa, tot prin intermediul Facebook, că se află, pentru două zile în Timişoara şi că “Stau până mâine seară. Dau un suc doritorilor” fapt ce mi-a dat curaj pentru o nouă “abordare”, acţiune care s-a concretizat cu ceea ce veţi putea urmări în cele ce urmează, un interviu în adevăratul sens al cuvântului, însă datorită dimensiunilor sale am hotărât să vi-l facem cunoscut în două părţi. În cele ce urmează aveţi prima parte, cea de-a doua urmând să o puteţi citi vineri, 12 aprilie 2013.
R: La un moment dat aţi susţinut crezul “Dreptate în România”. Cum credeţi că s-ar putea înfăptui acesta?
C. D.: Lumea vorbeşte mult despre justiţie însă nu ştie exact care este rolul ei. Chiar în domeniul nostru există o “dilemă filozofică” ce stârneşte deseori dezbateri, dacă scopul nostru este să aplicăm legea sau să facem dreptate. Încă din facultate, noi nu am fost învăţaţi să facem dreptate sau să facem justiţie, noi învăţăm norme de drept. Ulterior, în profesie, constatăm că avem dosare pe care le soluţionăm, unde trebuie să dăm o soluţie, şi aproape întotdeauna prin soluţile acestea ajungem să influenţăm destinele umane. În cursul timpului, după aproximativ 5-10 ani de practică ajungi să fii un judecător trecut prin tot felul de cauze, ai studiat o sumedenie de acte normative şi îţi dai seama că scopul tău este acela de a face dreptate, asta aşteaptă oamenii de la tine, să faci dreptate. Pentru asta avem nevoie în primul rând de legi bune, legi drepte în România şi în al doilea rând avem nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, de procurori, de judecători, poliţişti sau avocaţi extrem de bine pregătiţi, iar noi suntem într-o continuă reformă. De ani de zile se tot vorbeşte despre reforma în justiţie, pare că aceasta nu se mai termină, uitându-se scopul ei – ajungerea la un sistem care să ocrotească drepturile omului, adică drepturile cetăţeanului onest, ale justiţiabilului, care să-şi găsescă soluţionarea problemelor lui într-un timp real în conformitate cu legea, de către judecători şi procurori oneşti. Cam asta cred eu că ar trebui să fie crezul fiecărui magistrat, acela de a se face dreptate. În acest fel justiţiabilul ajunge să aibă încredere în justiţie, în timp ce justiţiarul ajunge să se simtă împlinit profesional.
**R: Decizia de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.) este, sau nu, una politică?
**C. D.: Eu am fost revocat din C.S.M. de către plenul Consiliului la solicitare unui număr mare de instanţe judecătoreşti. Din păcate, nu am aflat nici până astăzi o motivare oficială a acestui act, cert este că am luat act de nemulţumirea unor judecători cu privire la activitatea mea, deşi am fost, cred, printre puţinii oameni activi din C.S.M., cunoscut atât în rândul magistraţilor, cât şi în afara magistraturii. Cred că ceea ce a nemulţumit magistraţii a fost, nu activitatea mea ca membru C.S.M. cu privire la cariera lor, ci activitatea mea în spaţiul public. A speriat puţin faptul că astă-vară, când au fost “atacurile” asupra statului de drept, am fost printre puţinii care am avut curajul de a ieşi în spaţiul public pentru a critica discursurile politicienilor prin care s-au facut presiuni asupra justiţiei şi prin care s-au făcut aprecieri total inadecvate asupra unor judecători sau procurori. În acel moment au început “atacurile” unui trust mass-media împotriva mea şi a unor colegi din C.S.M., lucru neobişnuit pentru magistratura română şi aceasta a făcut ca o parte dintre judecători să-şi dorească încetarea acestui tip de atacuri prin înlăturarea judecătorului sau judecătorilor care au “provocat” aceste dezbateri. Scopul “ieşirilor” mele a fost, fără îndoială, asigurarea independenţei justiţiei.
**R: Dar numirea în C.S.M. a fost făcută la fel, politic?
**C. D.: Alegerea mea în C.S.M. nu a avut loc în legătură cu nici un eveniment sau factor politic. Alegerile membrilor C.S.M. sunt făcute de către colegii lor, eu fiind ales de peste 900 de judecători ca membru în C.S.M. fără implicarea vreunui partid politic sau om politic, ci efectiv în baza capacităţilor profesionale şi a imaginii pe care mi-o construisem într-un timp foarte scurt – sunt unul dintre primii judecători reformişti din România, implicaţi în reforma justiţiei încă din 2003, fiind printre primii care am avut “îndrăzneala” de a da interviuri publice, de a ieşi în spaţiul public, am lucrat la mai multe acte normative, la regulamente interne al judecătorilor – am fost un lider de opinie de-a lungul anilor în acest sistem.
**R: Credeţi că Ministerul Justiţiei poate deveni, vreodată, în România, apolitic, în sensul ca ministrul de justiţie, de exemplu, să fie numit de magistraţi şi nu de factorul politic?
**C. D.: Ministerul Justiţiei este un organism politic, face parte din Administraţia Centrală, ministrul justiţiei este un om politic deoarece, ca membru al Guvernului este cel care exercită, asemeni celorlaţi membrii ai Guvernului, puterea executivă. Personal îmi este greu să cred în succesul unui om politic, dar nu cred că ministrul justiţiei ar trebui ales de magistraţi, ci doar membrii C.S.M. trebuie aleşi astfel, iar acestei instituţii să i se asigure toate atribuţiile legate de cariera judecătorilor şi procurorilor, de la numirea lor şi până la eliberarea lor din funcţie. Cu alte cuvinte să se ia de la Ministerul Justiţiei toate atribuţiile legate de cariera magistraţilor şi ar fi suficient. Organismul principal în 27 de state membre ale Consiliului Europei îl constituie Consiliile Judiciare care sunt un fel de sisteme de autoguvernare ale justiţiei, deoarece aceasta este atât de importantă încât s-a considerat că trebuie să fie detaşată de politic în întregime. Nimic din cariera magistratului nu trebuie să fie influenţat nici de Parlament, nici de Executiv. Când se va ajunge şi în România la stadiul acesta o să considerăm că Justiţia este independentă, deocamdată putem spune doar că la noi în ţară, Justiţia este în mare parte independentă, dar nu total.
**R: Cât timp va mai trece până să devină independentă?
**C. D.: Trebuie să se rupă şi ultima legătură rămasă cu politicul, şi anume numirea conducătorilor de sistem, preşedintele şi vice-preşedintele Înaltei Curţi, Procurorul General al României şi adjuncţii săi, şefii D.N.A. D.I.I.C.O.T. şi adjuncţii lor, pentru că toţi aceştia sunt numiţi cu implicarea politicului. În momentul în care numirea lor va trece la C.S.M. sau cel puţin conform avizului pentru numirea acestora va fi dat de C.S.M., atunci vom putea spune că avem o Justiţie independentă. Deocamdată suspiciunile cu privire la anumite legături neadecvate între politic şi Justiţie vor exista atâta timp cât respectivele funcţii sunt ocupate cu implicarea politicului.
**R: Cum vedeţi Justiţia, ca sistem de organizare, într-un stat de drept, peste cinci ani?
**C. D.: Cred că şi acum Justiţia funcţionează mai bine decât alte instituţii sau autorităţi ale statului, nu înseamnă că funţionează cel mai bine, dar merge mai bine decât sistemul de educaţie sau decât cel de sănătate. Peste cinci ani sistemul nostru se va îmbunătăţi numai dacă magistraţii îşi vor îmbunătăţi pregătirea profesională şi mai ales dacă vor face eforturi pentru eliminarea corupţilor din sistem. Aici avem o mare problemă cu cazurile tot mai dese de judecători sau procurori corupţi în sistem, de asemenea avem mari probleme cu legile, care sunt foarte multe şi sunt prost concepute, astfel încât provocarea intelectuală a magistraţilor este una continuă, iar la numărul uriaş de dosare numai anul trecut am avut de soluţionat 3,3 milioane de dosare, ceea ce înseamnă că, în medie, unul din trei români s-au judecat – este o cifră imensă, astfel este aproape de neevitat apariţia unor erori judiciare. Dacă vrem o justiţie eficientă avem nevoie de condiţiile necesare ei, ori un număr relativ redus de magistraţi, la un număr crescând de dosare şi un număr crescând de legi, duce la ceea ce spuneam – posibile erori judiciare şi încălcarea drepturilor omului.
Aşa cum am promis în urmă cu două zile, astăzi vă prezentăm partea a doua a interviului cu judecătorul Cristi Danileţ. Dacă partea I o puteţi citi AICI, în rândurile de mai jos puteţi citi care este părerea acestuia despre frica politicienilor de braţul justiţiei, despre cariera magistratului sau chiar despre legătura sa cu mediul on-line. Aşadar să continuam:
R.: Aveţi ca hobby artele marţiale, la karate dobândind centura neagră 1 DAN. Credeţi că vreodată vă va folosi acest sport în sistemul în care activaţi? Vă va putea ajuta să vă apăraţi în eventualitatea unor “atacuri”?
C.D.: Am obţinut centura neagră la karate în urmă cu mulţi ani, când practicam acest sport zilnic, apoi am fost şi instructor de arte marţiale, am pregătit câteva grupe de copii şi am obţinut rezultate frumoase. Astăzi fiica mea este campioană europeană şi locul trei în lume la stilul şi la vârsta ei. Artele marţiale m-au ajutat foarte mult să capăt curaj şi stăpânire de sine, poate aşa se explică “curajul” meu de a ieşi în spaţiul public şi de a spune lucrurilor pe nume, în condiţiile în care mulţi colegi de-ai mei stăteau cu capul plecat sau mă încurajau doar prin birouri, că sunt de acord cu mine sau cu ieşirile mele publice. Cred că mult timp, în justiţia română, s-a tăcut, au tăcut magistraţii în timp ce se făceau presiuni asupra lor, au tăcut când şefii sau organele politice le dictau soluţii sau îi chemau prin birouri, eu fiind între primii care am avut curajul să denunţ astfel de acte şi să cer apărarea justiţiei, deci nu este vorba despre o apărare fizică în urma practicării artelor marţiale, ci e vorba de atitudine. Îmi place să fiu un om vertical, asta am învăţat în artele marţiale.
R.: De ce se implică atât de mult politicul în Justiţia din România? Este ceva normal? Politicienii români au o oarecare teamă de ceea ce pot păţi în cazul în care nu ar “ţine în frâu” justiţia?
C.D.: Justiţia a început să devină o putere începând cu anul 2004, când, datorită reformelor legislative de atunci, judecătorii şi procurorii au căpătat cu adevărat independenţă. Asta le-a permis să instrumenteze dosare cu oameni de afaceri, cu politicieni, sau ceea ce noi numim astăzi interlopi, care până atunci erau de neatins, ori dosarele care au început să fie instrumentate în 2005-2006 au ajuns să fie finalizate în perioada 2010-2012 şi lumea politică s-a speriat. Atunci şi-au dat seama că au de-a face cu un sistem de justiţie necontrolat, necontrolat de ei, şi au încercat şi vor încerca întotdeauna să “pună mâna” pe Justiţie, adică să influenţeze carierele magistraţilor sau să influenţeze cursurile unor dosare. Cu siguranţă politicienilor le este frică de Justiţie şi sincer, pentru cei incorecţi, aşa şi trebuie – să le fie frică de Justiţie!
R.: Aţi terminat Facultatea la Iaşi, pe urmă aţi continuat studiile la Timişoara pentru ca finalizarea acestora să o faceţi la Cluj. Cariera profesională aţi început-o la Vatra Dornei (locul naşterii), după care aţi ajuns din nou la Cluj şi mai apoi la Oradea. Cum se face că aţi “migrat” atât de mult şi, mai ales, ce va făcut să nu alegeţi Timişoara?
C.D.: Da. Am terminat facultatea la Iaşi, iar la început de carieră am ales Vatra Dornei din motive personale: nu aveam locuinţă, acolo stăteau părinţii şi am considerat că este mai bine să-mi încep cariera acolo. Ulterior am realizat că doresc să urc în ierarhia profesională, să urmez o carieră şi la examenul de definitivat în profesie am ales Clujul. De ce nu Iaşi? Din motive pur şi simplu personale… nu-mi plăcea atât de mult ca şi Clujul, n-am ales Bucureştiul pentru că era prea cald, Timişoara pentru că era prea departe de Vatra Dornei. Am ales Clujul, un oraş universitar bogat, în care am reuşit să fac un curs de masterat, să mă înscriu apoi la doctorat şi era oarecum aproape de casă, de părinţi, de Vatra Dornei. Pentru doi ani am fost consilier al ministrului justiţiei datorită căruia am fost implicat adânc în reforma legislativă a Justiţiei în perioada 2005-2007, iar apoi am decis că este cazul să ocup şi o funcţie de conducere la o instanţă ca să aplic cunoştinţele de management dobândite. Astfel, pentru un an şi jumătate am fost vicepreşedinte la Judecătoria Oradea, o instanţă la care, după un an pot să spun că a crescut încrederea în justiţia orădeană şi datorită modului meu de comunicare cu justiţiabilii şi cu presa. Apoi, în toamna lui 2010, am participat la alegerile C.S.M., iar de atunci sunt membru al Consiliului, organ care gestionează cariera magistraţilor şi apără independenţa justiţiei de orice formă de intruziune politică.
R.: Sunteţi extrem de activ în mediul on-line, atât prin intermediul blogului personal cât şi pe Facebook. Nu vă poate afecta cariera profesională această “pasiune”? Nu v-a reproşat niciodată un superior acest lucru?
C.D.: Sunt primul magistrat din ţară care şi-a deschis blog, în anul 2007. Pe el se pot găsi analize socio-politico-juridice cu privire la fenomene care interesează sistemul de Justiţie. Apoi mi-am deschis cont de Facebook pentru că am simţit nevoia de a comunica des şi direct cu oamenii interesaţi de justiţie. Singura mea oprelişte este aceea de a comenta cazuri concrete aflate pe rolul instanţelor şi parchetelor pentru că legea îmi interzice aşa ceva. În rest am constatat.că oamenii duc o lipsă de informare despre cum funcţionează sistemul juridic, care sunt instanţele, parchetele, care este rolul C.S.M.-ului, al Ministerului Justiţiei, şi atunci sunt unul dintre cei care vorbeşte cu cetăţenii interesaţi despre acest sistem. În timp vreau să dezvolt asta într-un proiect, vreau să dezvolt un sistem de educaţie juridică pentru cetăţean care să implice conferinţe în toate judeţele ţării, eu împreună cu alţi lideri de opinie din sistem sau din afara lui. O astfel de conferinţă am ţinut la Timişoara în luna februarie, în care am discutat despre Justiţie ca Putere sau ca serviciu public, iar la acea conferinţă au participat 100 de persoane în sală, iar peste 2.700 au fost on-line, pentru că a fost transmisă şi on-line, s-a bucurat de un mare succes. Vreau să multiplic acest lucru şi în afară pentru că cetăţeanul trebuie să înţeleagă că Justiţia este de partea lui, adică este menită să ocrotească drepturile şi libertăţile cetăţeanului, prin urmare, justiţiabilul trebuie să vină cu încredere în faţa judecătorului şi a procurorului, trebuie să colaboreze cu aceştia dacă vrea cu adevărat să-şi apere dreptul. Scopul meu este creşterea încrederii în Justiţie în condiţiile în care cetăţeanul român este debusolat, este tot mai nemulţumit de modul său de viaţă, de modul în care politicul se implică în viaţa cetăţeanului, cred că judecătorului îi revine un rol social deosebit. Primul rol social este educarea cetăţenilor pentru respectarea Constituţiei, pentru respectarea legilor ţării şi pentru respectarea autorităţii sistemului judiciar. Îmi reproşează mulţi faptul că sunt o persoană atât de “publică”, colegi de-ai mei, oameni din presă. Colegii sunt, probabil, invidioşi, iar cei din presă probabil se tem că îi înlocuiesc eu, iar ei îşi pierd astfel pâinea. Dar nu-mi pasă, este un nou mod de comunicare, sunt pus la punct cu toată tehnologia modernă, am tabletă, folosesc internetul foarte mult. Comunicarea pentru mine este esenţială, atât timp cât mă încadrez în dispoziţiile legale, în rest atitudinea publică îmi aparţine, de altfel, nici nu veţi vedea prea mulţi judecători care să meargă, cum merg eu, prin şcoli, licee, sau să se întâlnească cu diverse O.N.G.-uri cu care să discute despre Justiţie. Este o chestiune care în afara ţării este la ordinea zilei, în timp ce la noi în ţară este în epoca de pionierat.
Mihai Ovidiu Carra, Vocea Timisului - La taclale cu judecatorul pro-reformist Cristi Danilet, un roman cu coloana vertebrala p.1 si p.2