![palatulparlamentului]Există propuneri cum ca cetățenii să fie obligați să se prezinte în fața comisiilor parlamentare. Evdeint, printre ei, se dorește să fie chemați și magistrații. Eu susţin că aceste propuneri nu sunt conforme cu practica CSM și jurisprudența Curții Constituționale.
În data de 24 mai 2007, Plenul CSM a decis în unanimitate că "procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească. De asemenea, s-a hotărât că, în mod excepţional, pot participa în calitate de invitaţi la Comisiile parlamentare atunci când este necesară clarificarea unor aspecte de natură tehnică sau a unor informaţii de interes public."
Singura cale legală de discutare în Parlament a activităţii parchetului este conform art 79 şi 88 din Legea 304/2004: PICCJ, respectiv DNA elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă CSM şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a PICCJ, respectiv DNA.
Decizia CCR nr.45/1994: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii [art.123 alin.(2) din Constituţie], iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are numai CSM [art.133 alin.(2) coroborat cu art.124 alin.(1) din Constituţie]. Orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc, chiar dacă implicit, separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetăţean în faţa unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitatea, contravine dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti şi justiţia. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei”.
Decizia CCR nr. 46/1994: „La art. 55 alin. 4 din regulament se prevede dreptul comisiei permanente de a invita pentru audiere, in cadrul anchetei cu care a fost insarcinata, orice persoana care are o calitate oficiala, cu exceptiile prevazute in continuare, iar la art. 57 alin. 3 se prevede dreptul comisiei de ancheta de a invita la audiere orice persoana. Referirea la orice persoana, indiferent ca are sau nu are o calitate oficiala, este neconstitutionala intrucat excede limitele controlului parlamentar ce se poate exercita, in principal, asupra Guvernului si serviciilor publice, dar nu asupra Presedintelui Romaniei, cu exceptia cazurilor prevazute de art. 84 alin. (3) si de art. 95 din Constitutie - aceasta fiind insa de competenta constitutionala a Camerelor reunite in sedinta comuna -, precum si, in temeiul principiului separatiei puterilor in stat, nici asupra judecatorilor (nu doar celor de la Curtea Suprema de Justitie, cum se prevede la art. 55 alin. 4 din regulament), potrivit art. 133 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, invitarea unui cetatean, ca martor sau in oricare alta calitate, avand in vedere caracterul obligatoriu al prezentei acestuia, se poate face numai cu respectarea dispozitiilor constitutionale privind libertatile cetatenesti si justitia.
Decizia CCR nr. 317/2006: „Art. 79 alin. (1) și (2), privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activității comisiei, obligația oricărei persoane care are asemenea cunoștințe ori deține mijloace de probă pentru a le înfățișa comisiei, precum și obligația instituțiilor și organizațiilor de a răspunde solicitărilor sale, sunt neconstituționale deoarece obligațiile sunt stabilite în sarcina unor persoane fizice și juridice din afara Senatului, în lipsa unor raporturi de drept constituțional.”
In istoria noastră recentă există o anchetă parlamentară efectuată într-un caz judiciar - este vorba de raportul din 2006 a Comisiei drepturilor omului din cadrul Camerei Deputaților în cazul omului de afaceri Ovidiu Tender cercetat în dosarul RAFO-Onești. Atunci, CSM a reacționat pe considerentul încălcării separației puterilor. Raportul nu a avut niciun efect.
În data de 16 august 2012 conducerea CSM a comunicat public că nu este posibilă audierea procurorilor de către parlament, în baza argumentelor aduse anterior de CSM.