Constituția României consacră libertatea credințelor religioase (art. 29), iar CEDO vorbește de libertatea de religie (art. 9).
Această libertate presupune dreptul de a adera sau nu la o religie și de a o practica sau nu, fiind în același timp un element esențial pentru credincioși și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici și indiferenți (CtEDO, Biserica Mitropolitană a Basarabiei c. Rep. Moldova, 2001).
În România se recunosc 18 culte religioase (Legea nr. 489/2006).
Biserica este separată de stat (CtEDO, Hasan și Chaush c. Bulgariei, 2000). Aceasta înseamnă că: - statul are obligația generală de a fi neutru și imparțial (CtEDO, Parohia Greco-Catolică Lupeni c. României, 2015); - instanțele judecătorești ale statului nu pot controla hotărârile luate de instanțele disciplinare și de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice și de disciplină (CCR, decizia 448/2011); - școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase, ca urmare: nu pot fi afișate simbolurile religioase ale unui anumit cult în sălile de clasă (CtEDO, Lautsi c. Italiei, 2009), respectiv statul nu poate impune studierea religiei, astfel că elevii majori, respectiv părinții pentru cei minori, trebuie să ceară participarea la ora de religie (CCR, decizia 669/2014).