O recentă decizie a CCR răstoarnă o decizie anterioară a CCR cu privire la magistrații detașați. Deruta creată ne face să nu mai știm ce decizie trebuie să se aplice, pentru că toate deciziile CCR sunt obligatorii. Este adevărat că CCR poate să își schimbe propria jurisprudență, însă acest lucru trebuie argumentat. Or, acest lucru nu se întâmplă în cazul analizat. Și nu este prima situație de acest gen care bulversează tot ceea ce știm despre modul de interpretare a normelor juridice.
Ce spune Constituția? Constituția spune clar că un magistrat nu poate ocupa nicio altă funcție, cu o singură excepție - art. 125 alin. (3) din Constituție: „Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”; art. 132 alin. (2) din Constituție: „Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.
Dar care este situația în fapt? Au fost și sunt magistrați care au ocupat deseori funcția de secretar de stat (adică înlocuitori de drept ai miniștrilor) sau alte funcții de demnitate publică numite: actualul ministru al justiției are un judecător pe post de secretar de stat, iar în cursul vremii această funcție a fost deseori ocupată de procurori; un procuror a fost recent prefect al capitalei; un altul a fost ministrul al tineretului în anii 90; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un procuror a fost șef de serviciu de informații în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar un altul șeful serviciului omolog în cadrul Ministerului Apărării Naționale; un judecător a fost secretar general adjunct la Ministerul Justiției și un procuror a fost secretar general la același minister; un judecător a fost șeful corpului de control în Ministerul Afacerilor Externe; un altul a fost consilier prezidențial la Administrația Prezidențială; un procuror este în prezent șeful corpului de control al ministrului justiției; un procuror a fost secretar general la Ministerul Afacerilor Externe; un judecător a fost șeful Cancelariei primului ministru, iar un altul a fost secretar de stat la aceasta; un procuror a fost director de penitenciar, iar un altul este membru în Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; un judecător a fost secretar general al Guvernului cu rang de ministru; un judecător a fost consul general șef al Consulatului General al României în Shanghai, un alt judecător este consul la Roma; avem chiar un judecător care este ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Singapore și un altul care este ambasador în Republica Zimbabwe ce are rang de ministru plenipotențiar și este însărcinat cu afaceri interne pentru Zimbabwe si Malawi .
(Despre faptul că au fost procurori șefi ai unor servicii de informații în condițiile în care magistraților le este interzis din anul 2005 să fie agenți, colaboratori sau informatori ai serviciilor, nu mai vorbesc. Este de-a dreptul hilar să nu ai voie să fii informator la servicii, dar să fii șef al unui serviciu de informații).
Ce a spus inițial CCR? Cum e posibil să avem magistrați în afara instanțelor și parchetelor, deși Constituția spune altceva?! Păi, însăși Curtea Constituțională a decis că acest lucru este posibil. Astfel, prin Decizia nr. 949/2008 CCR a stabilit că prin detașare magistratul nu mai exercită funcția, ci deține doar calitatea, ca urmare nu i s-ar aplica regimul de interdicții și incompatibilități specific magistraților. Cu alte cuvinte, dacă eu sunt judecător și intrând în sala de judecată exercit funcția de judecător, atunci nu mai pot avea în același timp altă funcție; însă dacă eu aș fi detașat la Ministerul Justiției (să fiu ministru al justiției ori secretar de stat) sau la Ministerul Apărării (să fiu director sau șofer al unui director de acolo) eu rămân doar cu a mea calitatea de judecător, însă pentru că nu mai exercit funcția de judecător în sala de judecată, aș putea ocupa acea altă funcție.
Decizia CCR contrazice un principiu de drept care spune că atunci când se interpretează o normă juridică acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu are voie să distingă. Deci dacă Constituția nu face distincție între calitate și exercițiul funcției, nici CCR nu ar fi putut să facă această distincție. Dar este vorba de CCR: ea nu poate greși pentru că ea însăși stabilește ce este greșit. Nimic și nimeni nu o poate contrazice, iar dacă o face e doar teoretic, practic însă decizia CCR nu mai poate fi răsturnată. Astfel, ca orice altăt decizie, și aceasta a devenit obligatorie pentru toată lumea, inclusiv pentru însăși CCR. Dar...
Ce spune acum CCR? La 10 ani după decizia de mai sus, CCR spune altceva prin două decizii, una din ianuarie, cealaltă din aprilie anul acesta. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că magistrații nu pot desfășura activități specifice celei de legiferare sau de organizare și punere în aplicare a legii pe calea a actelor administrative (par. 168 și 170 din Decizia nr. 45/2018). CCR a decis nu numai că magistratul nu poate fi detașat într-o poziție unde nu ar desfășura activități în legătură cu calitatea sa, dar nici nu poate fi ales, numit sau detașat în funcții de demnitate publică pentru că își asumă un rol diferit de cel de înfăptuire a justiției, componenta politică sau administrativă preluată evidențiind, în realitate, o nouă funcție exercitată concomitent cu deținerea calității de judecător/procuror (par. 102 din Decizia nr. 252/2018). Ca urmare, funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu cea de judecător/procuror, neputându-se cumula cele două calități (par. 176 din DCC nr. 45/2018). În fine, Curtea a stabilit că cele anterior arătate se aplică şi funcţiilor publice de execuţie sau conducere, altele decât cele de demnitate publică, din cadrul autorităţilor executivă sau legislativă: nu este admis ca, pe calea detaşării, judecătorul sau procurorul să încalce normele constituţionale referitoare la incompatibilităţi, legiuitorului nefiindu-i permisă crearea unor procedee de eludare a unor interdicţii de natură constituţională (parag. 174-175 din DCC nr. 45/2018).
Cum s-au pus în aplicare noile decizii? Nu s-au pus în aplicare, deși ele sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Nici cea din ianuarie, nici cea din aprilie. Tot sistemul e șocat. Nimeni nu știe ce să aplice, cum să procedeze și începând de când. Ministrul justiției însuși încă aplică decizia de acum 10 ani – dată de CCR pe când el însuși era judecător constituțional – din moment ce păstrează în Ministerul Justiției magistrați care desfășoară activitate politică (un secretar de stat) sau pur administrativă, fără legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiţiei (directori sau inspectori). Consulii și ambasadorii noștri magistrați sunt tot la postul lor.
Care e problema cu care ne confruntăm? Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate persoanele și autoritățile, inclusiv pentru CCR. Poate CCR să nu își respecte propria hotărâre? Nu. Poate CCR să revină asupra propriei jurisprudențe? Da, dar numai dacă explică de ce procedează astfel și să se justifice acest lucru în mod obiectiv, pe schimbări legislative, sociale etc. Ce aplicăm acum, decizia din 2008 sau deciziile din 2018? Nu știu. Deocamdată încă se aplică cea din 2008.