La 24 ianuarie 1859, Cuza este ales domnitor și la București, după ce fusese ales domn la Iași cu câteva zile mai înainte. Astfel, cele două principate sunt conduse de același domn, fiind înfăptuită ceea ce azi numim „mica unire” pentru a o deosebi de „marea unire” ce avea să aibă loc în 1918.Războiul Crimeii fusese pierdut de Imperiul Rus în fața alianței franco-engleze-otomane; ca urmare, se încheie Tratatul de pace și prietenie de la Paris în 1856: țările române ies de sub protectoratul rusesc, dar rămân sub suzeranitate otomană şi sub garanţia colectivă a marilor puteri europene, acceptându-se ca populația să stabilească forma proprie de organizare și să aibă o armată unică. Prin Convenţiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei şi Valahiei (Convenţia de la Paris, 1858) cele două țări urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei; ea stipula separarea puterilor în stat, anularea privilegiilor boierești, alegerea câte unui domn în fiecare Principat, a unor adunări elective, constituirea unei comisii centrale la Focşani - practic, deși impusă din afară, Convenţia a reprezentat o constituţie pentru Principate, până în 1864 când intră în vigoare Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (Statutul lui Cuza) - considerat prima constituție elaborată intern, dar care tot a trebuit să primească acordul Marilor Puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman). La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza - colonel în armata moldovenească, revoluționar pașoptist și provenind dintr-o familie de boieri - a fost ales domnitor în Moldova (ce cuprindea partea central-apuseană, cu zona de la nordul gurilor Dunării, fără Bucovina, iar din Basarabia doar zona Cahul, Bolgrad și Ismail). La 24 ianuarie în același an, Cuza a fost ales domnitor în Țara Românească (ce cuprindea Oltenia şi Muntenia, fără Dobrogea). Alegerea aceleiași persoane în ambele țări nu fusese interzisă de marile puteri. Dar țările continuă să aibă, fiecare, o capitală și un Guvern propriu, iar Cuza făcea naveta între Iași și București. În același an, 1959, cele șapte mari puteri recunosc alegerea dublă a lui Cuza, iar Înalta Poartă doi ani mai târziu. Astfel, este realizată unirea personală.În 1862, Cuza unește administrativ cele două principate: de acum există un singur Guvern (primul Guvern a fost condus de Barbu Catargiu, conservator), un singur Parlament (ședința de deschidere a avut loc la Bucureşti, la 24 ianuarie 1862), o singură Curte de Casație și Justiție, iar capitala este la București. Denumirea se schimbă în „Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei”. Astfel, este realizată și unirea politică. Prin Legea nr. 171/2014 s-a declarat ziua de 24 ianuarie drept „Ziua Unirii Principatelor Române”, zi de sărbătoare naţională. Prin Legea nr. 176/2016 s-a modificat Codul Muncii: 24 ianuarie s-a declarat zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Hora Unirii este o poezie de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856. Se cântă mereu pe data de 24 ianuarie. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher. Denumirile țării noastre de-a lungul anilor:- 24 ianuarie 1859: Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei (prin Convenţiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei şi Valahiei, Paris, 1858);
- 1862: Principatele Unite ale Țării Românești şi Moldovei;
- 1 iulie 1866: România (în baza Constituției din 1866);
- 14 martie 1881: Regatul României (prin legea din 14/26 martie 1881 și apoi prin Decretul regal nr. 1.786 din 8 iunie 1884 care modifică Constituția);
- 6 septembrie 1940: Statul Român (prin Legea nr. 511/1940);
- 14 septembrie 1940: Statul Național Legionar Român (prin Legea nr. 550/1940);
- 14 februarie 1941: Statul Român (ca urmare a Înaltului decret regal nr.314 din 14 februarie 1941 pentru desființare a Statului Naţional Legionar);
- 2 septembrie 1944: Regatul României (prin Decretul Regal nr. 1626 din 31 august 1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituțiunii din 1866 și cu modificările Constituțiunii din 29 martie 1923);
- 30 decembrie 1947: Republica Populară Română (prin Legea nr. 363/1947 și apoi Constituția din 1948);
- 16 sept 1953: Republica Populară Romînă (Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 3135/1953 care aprobă noile norme ortografice ale limbii române emise de Academie);
- februarie/martie 1964: Republica Populară Română (Hotărârea Prezidiului Academiei privind reintroducerea în alfabetul limbii române a literei „â”);
- 21 august 1965: Republica Socialistă România (prin Constituția din 1965);
- 22 decembrie 1989: România (prin Decretul-Lege nr. 2/1989 și Constituția din 1991).