VedemJust - invata legea

Secţia specială: "să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica"

Publicat pe data de 15.01.2021

*palatulparlamentului-300x70.gifUn politician, azi: "Suntem de acord cu desființarea Secției speciale, dar atribuțiile să nu revină la DNA, ci să se înființeze o structură în Parchetul General"***

Eu, despre secţia specială pe care magistraţii şi Europa o vor desfiinţată, dar pe care politicienii nu mai ştiu cum să o cosmetizeze:

.

1. Actuala SIIJ a fost înfiinţată fără argumente. Ea este o structură în cadrul PICCJ. Este inutil să o desfiinţezi cu această denumire şi să o reînfiinţezi tot acolo, dar sub o altă denumire;

.

2. Actuala SIIJ e făcută pentru a urmări penal magistraţi, indiferent de infracţiunea pe care ar comite-o. Nu are structuri teritoriale. Nu are procurori specializaţi. Adică este ineficientă;

.

3. Desfiinţarea SIIJ însemnă că infracţiunile comise de magistraţi ar reveni parchetelor deja existente: pentru infracţiuni de drept comun - parchetele curţilor de apel; pentru infracţiuni de corupţie - DNA; pentru infracţiuni de crimă organizată - DIICOT. Toate au structuri teritoriale, ceea ce înseamnă că nu se pierd momente operative;

.

4. Ideea că trebuie să existe o secţie specială doar pentru că un alt procuror care poate urmări un magistrat l-ar putea şantaja, este ilogică, pentru că:

a) teoretic, orice procuror care urmăreşte un magistrat îl poate şantaja cu un dosar penal, indiferent că vorbim de SIIJ, DNA sau DIICOT;

b) şantajul de acest tip este o presiune şi ea trebuie reclamată către CSM;

c) şantajul de acest tip este şi o infracţiune şi ea trebuie reclamată către procurori;

d) magistratul care e nemulţumit de modul în care se derulează o anchetă asupra sa din partea unui procuror, indiferent că acesta e din SIIJ, DNA sau DIICOT, poate contesta durata procedurii sau soluţia pronunţată, la un judecător. În cele din urmă, doar un judecător suprem este cel care va da soluţia.

.