1. Consideraţi utilă continuarea MCV? De ce? Ar trebui transformat într-un alt instrument de control şi cooperare privind corupţia sau r trebui menţinut aşa cum a fost desfăşurat până acum?
Ca magistrat de carieră, vă spun că în mod cert MCV a avut un rol pozitiv în primul rând în reforma justiţiei, căci sub presiunea UE s-au făcut schimbări majore în ultimii 5 ani. Tot timpul însă am sesizat dorinţa politicienilor de a controla justiţia, scop în care au promovat diverse iniţiative. E adevărat că cele mai multe au fost respinse, însă modificarea cea mai gravă este cea din ianuarie 2012 când Parlamentul a aprobat un proiect al fostului ministru al justiţiei Cătălin Predoiu ce practic pune sub control politic activitatea inspectorilor judiciari. Aceasta demonstrează că reforma justiţiei este reversibilă extrem de uşor în România, unde se uită de angajamentele asumate în trecut: independenţa justiţiei, a CSM şi a Inspecţiei au fost cerinţe pentru aderare, la care s-a renunţat acum de dragul unor interese de grup sau al unor populisme ieftine.
Cât priveşte lupta anticorupţie, MCV a reprezentant garanţia desfăşurării în condiţii de independenţă a unor investigaţii penale asupra politicienilor, demnitarilor şi magistraţilor, precum şi de cercetare a averilor acestora, aspecte neîntâlnite în România anterior lui 2005. Dosarele începute în 2005-2007 sunt chiar în această perioadă în curs de finalizare, iar rezultatele le vedem: există hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru înaltă corupţie, pentru că în România există corupţie. Îndrăznesc să spun că există corupţie în toate sectoarele, politic, administrativ şi social, aspecte care afectează grav viaţa românilor de zi cu zi. MCV trebuie menţinut tocmai pentru a păstra această voinţă de a lupta împotriva corupţiei, şi nu văd de ce şi cum ar putea fi înlocuit. Poate înăsprit.
2. Unele dintre criticile strategiilor anticorupţie anterioare au fost lipsa de coordonare între nivelul central şi cel local, între strategia generală şi strategiile sectoriale/planurile locale de acţiune, includerea în strategie doar a anumitor sectoare considerate vulnerabile sau caracterul prea general al strategiei. Cum vi se pare că răspunde noua SNA la criticile/limitele vechii strategii?
Din SNA 3 lipsea, de exemplul, sectorul de justiţie. Ea a apărut în 2008, deşi anul 2007 fusese un an în care la nivel mondial Transparency International a atras atenţia asupra corupţiei judiciare şi consecinţelor sale dezastruoase. Tot atunci, apăruseră primele reacţii ale magistraţilor, eu numărându-mă printre ei, cu privire la lipsa de integritate a unor colegi. Inexplicabil, Guvernul nu a acordat atenţie acestui sector, iar CSM de la acea vreme şi asociaţiile profesionale negau cu insistenţa corupţia din sistemul nostru ca fiind o problemă ce ar merita atenţie. Rezultatele le vedem azi: în ultimul an, nu trece nicio lună fără ca un magistrat să fie condamnat penal pentru corupţie sau sancţionat disciplinar. Noua SNA pare a aborda holistic fenomenul corupţiei, însă am bănuială că nu va fi decât încă un document important pentru liderii politici şi eventual pentru UE, fără a se înregistra rezultate vizibile.
3. O parte din instituţii au formulat deja strategii sectoriale anticorupţie înainte de lansarea SNA, inclusiv CSM. Identificaţi acest aspect ca un potenţial risc în preluarea obiectivelor SNA de către planurile sectoriale anticorupţie şi în dezvoltarea unor strategii instituţionale separate de SNA?
Încă de la venirea noilor membri în CSM, în ianuarie 2011, am iniţiat dezbateri pe o strategie anticorupţie în sistemul de justiţie, simţind nevoia de a arăta în exterior că există voinţa internă pentru curăţire. Nu puteam aştepta adoptarea SNA 4, acărei nevoie fusese arătată încă din aprilie 2011 dar nu a fost aprobată decât în luna martie a acestui an. Ca urmare, neştiind mersul proiectului de SNA, am decis aprobarea Strategiei de întărirea integrităţii în justiţie 2011-2017 care e însoţită de un Plan detaliat de acţiune în vederea implementării ei. Este pentru prima dată când avem aşa ceva în România. Strategia noastră este însă văzută ca parte din SNA, aspect menţionat expres în conţinutul documentului nostru.
4. Cum vedeţi îmbunătăţirile privind lupta anticorupţie de la adoptarea MCV şi la a patra SNA? Ce contribuţie concretă (exemple) consideraţi că a avut MCV în combaterea corupţiei?
MCV şi rapoartele regulate ale Comisiei Europene au spus în mod direct că la nivel de DNA trebuie păstrată stabilitatea instituţională. Acest lucru a permis că iniţiativele legislative ale unor politicieni de desfiinţare sau comasare a DNA să fie respinse. La fel a fost faţă de iniţiativa ministrului Chiuariu de a-l schimba pe Doru Ţuluş din conducerea DNA sau a ministrului Predoiu de a nu-l mai propune pe Daniel Morar pentru un al doilea mandat la şefia DNA. De ANI nici nu mai vorbesc: probabil a fost instituţia anticorupţie împotriva căreia au fost declanşate cele mai multe iniţiative de afectare negativă a existenţei sau activităţii sale. Rezultatul cel mai vizibil este însă la nivelul de mentalitate a magistraţilor: procurorii, până în 2004 subordonaţi politic, au prins curaj să ancheteze politicieni şi oameni de afaceri; judecătorii, până nu demult insensibili la consecinţele sociale negative ale flagelului corupţiei, au început să sancţioneze din ce în ce mai aspru actele de corupţie, trecând de la pedepse mici cu reţinerea de circumstanţe atenuante şi aplicând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, la pedepse mari cu executare în regim de penitenciar.
5. Din experienţa dvs. profesională din mediul justiţiei, numiţi problemele de corupţie care vi se par mai acute şi pe care eforturile anticorupţie de până acum nu au reuşit să le amelioreze.
Opinia mea fermă, de judecător specializat în penal, este că un inculpat dovedit ca fiind corupt trebuie sancţionat cu atât mai aspru cu cât funcţia sa este mai înaltă. Iar când inculpatul este un magistrat, pedeapsa trebuie să fie cu adevăr exemplară – căci aici toleranţa la corupţie trebuie să fie zero absolut. Deocamdată lipseşte voinţa sistemului judiciar de a aplica sancţiuni identice în cazuri similare - există un ghid elaborat de ICCJ în această direcţie, dar el nu este respectat de instanţe. Astfel se face că politicieni cu rang înalt sunt condamnaţi de unele instanţe cu pedeapsă minimă şi suspendarea condiţionată, în timp ce poliţişti sau vameşi primesc pedepse mult mai mari şi cu executare pentru câteva sute sau mii de euro luate drept mită.
Ca cetăţean însă, identific corupţie mai peste tot iar sectoarele de achiziţie publică şi justiţie la nivel macro, respectiv educaţie şi sănătate la nivel micro mi se par cele mai grave.
6. Noua SNA este exhaustivă adresându-se Guvernului, Parlamentului, mediului privat şi societăţii civile şi nu doar sectoarelor considerate vulnerabile. Consideraţi că toate problemele de corupţie şi rezolvarea lor trebuie să intre sub incidenţa şi responsabilitatea MCV?
Părerea mea este că şi noua SNA va avea urmări prea puţin vizibile. Nici măcar încă nu s-a redactat un plan de implementare, nici nu funcţionează organismul de monitorizare a sa. Vorbim de peste un an doar de un document şi atât. Mai mult, propusă de Guvernul Boc şi aprobată târziu de Guvernul Ungureanu, SNA nu este susţinută prin resurse financiare adecvate. Toate măsurile de acolo trebuie susţinute nu doar la nivel declarativ, ci însoţite de termene precise şi responsabili, şi mai ales de presiune publică din partea cetăţenilor asupra decidenţilor. Din păcate, părem cu toţii cufundaţi într-o letargie. Şi este şi cazul nostru, al CSM: iată, după ce la finalul anului trecut am redactat şi aprobat propria Strategie şi Plan de acţiune, noua conducere a CSM instaurată în ianuarie 2012 adesfiinţat chiar Comisia pentru transparenţă şi integritate din cadrul CSM care urma să se ocupe cu îndeplinirea obligaţiilor asumate prin aceste documente programatice, iar toate obiectivele şi măsurile scrise acolo au fost date uitării.
Aşadar, nu cred că existenţa unor documente e suficientă pentru a raporta un rezultat. Trebuie bani şi oameni. Din păcate bani nu par a exista decât pentru corupţie şi economie subterană, iar oameni de bună credinţă şi lideri sunt insuficienţi în societatea noastră. De aceea, cred că MCV trebuie menţinut până când în România vom realiza că trebuie ca noi înşine să deţinem controlul asupra fenomenului corupţiei şi să ne dorim în mod real eradicarea ei – aspecte de care suntem departe. Şi acest aspect este vizibil numai dacă ne uităm la multitudinea de instituţii în această materie, dacă vedem lipsa unei culturi a „serviciului public” în rândul demnitarilor, magistraţilor şi funcţionarilor, dar şi lipsa unei educaţii a cetăţenilor în spiritul denunţării faptelor de corupţie, cetăţeni care preferă mai degrabă să îşi soluţioneze propriile probleme pe căi ilegale, dar mai scurte.
7. Una dintre măsurile pentru combaterea corupţiei este transparentizarea informaţiilor de interes public. Cele mai multe petiţii din acest moment de la Avocatul Poporului sunt pe Legea 544. De asemenea, unele instituţii juridice sunt excesiv de aglomerate. Cum vi se pare că adresează noua strategie îmbunătăţirea transparenţei informaţiilor de interes public în vederea reducerii numărului de petiţii şi reducerii aglomerării excesive a unor instituţii juridice?
Aici aş vrea să vă răspund referindu-mă strict la sistemul de justiţie. Am îndeplinit o funcţie de conducere la o instanţă care mi-a permis să iau decizii în privinţa transparenţei activităţii gândindu-mă ce ar dori să ştie colegii mei din instanţă, respectiv ce ar dori să ştie justiţiabilii şi publicul despre activitatea acesteia. Aşa că pentru colegi le-am pus în sistemul intranet informaţii cu privire la proiectele de management al conducerii, deciziile luate de şefi sau colegiul de conducere, adresele primite şi răspunsurile formulate de conducere. Pentru justiţiabili şi public am postat la afişierul instanţei informaţii cu privire la accesul în instituţie, condiţiile de contactare a personalului, drepturile şi obligaţiile în sala de judecată atât a publicului, cât şi a magistratului, modalitatea de formulare a plângerilor împotriva personalului. Am uzat din plin de tehnologia informaţiei, postând pe portalul instanţei informaţii cu privire la componenţa nominală a completelor de judecată, modalităţile de adresare către instanţă sau personal, taxele de plătit, informaţii privind facilităţile de acces la justiţie prin mediere sau ajutor din partea statului.
Ei bine, în paralel am constatat că în multe instanţe nu există postată nici măcar componenţa completului de judecată, astfel încât justiţiabilul nu ştie cine îl judecă! Unele instanţe nu îşi publică raportul anual de activitate sau situaţia financiară anuală. Iar ideea de a se publica CV-ul profesional al judecătorilor pare pentru sistem încă un demers de domeniul ficţiunii. Aceste lucruri sunt inadmisibile şi spun multe nu doar despre managementul acelei instanţe, ci de lipsa unei anumite responsabilităţi sociale în rândul instituţiilor statului.
Sunt sigur că dacă multe informaţii ar fi publicate pe internet, pe site-urile instituţiilor, ar fi prevenite destule litigii pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 544. Este adevărat însă că şi practica judiciară în această materie nu este sedimentată, unele instanţe blocând în mod judiciar accesul la informaţii de interes public din anumite instituţii. În plus, neclarităţile provocate de legislaţia în materia informaţiilor clasificate, fac ca de foarte multe ori să fie declarate drept secrete de serviciu sau chiar de stat informaţii care nu au un astfel de caracter.
www.sar.org.ro/pro-sau-contra-continuarii-mcv-pentru-romania/