Comunistii, securistii si justitia

În aceste zile, trăim o psihoză naţională: în jurul nostru e plin de comunişti şi securişti. E adevărat sau nu, fiecare dintre noi are întrebări în legătură cu legea lustraţiei sau cu activitatea CNSAS. Legea lustraţiei, deşi târzie, e necesară. Încă de la Revoluţia din 1989 s-a cerut interzicerea accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care în perioada comunistă s-au bucurat de prerogativele conducerii de partid şi au împărtăşit, nu numai forţat ci şi voluntar, politica şi ideologia comunistă. Subiectul e acum reluat, cu mai multă forţă. România anilor 2000 refuză să mai aibă de a face cu ororile şi erorile comunismului. De aceea, recent, s-au înfiinţat doua comisii de cercetare a efectelor dictaturii comuniste. Se doreşte condamnarea comunismului. Se vrea înlăturarea comuniştilor, care de pe unde or mai fi. Americanii au descoperit chiar că în fostul spaţiu sovietic sănătatea persoanelor a fost şi încă este grav afectată datorită obiceiurilor perpetuate de ideologiile comuniste. Ce vrem însă cu adevărat este înlăturarea acelui mod de implantare a persoanelor în sistem prin metoda P-C-R (pile-cunoştinţe-relaţii). Ani grei, în Justiţie nu au avut acces decât membrii de partid. Înscrierea la Facultatea de Drept genera un adevărat calvar pentru candidat şi rudele sale, care erau verificate dacă erau cu toate membri de partid şi dacă nu cumva careva avea legături cu străinătatea. Ideologia comunistă, impregnată de la primele ore de dirigenţie, istorie, geografie, economie şi PTAP în timpul orelor din şcoala generală şi liceu, era acum prezentată în toată deschiderea ei la facultatea de drept. Viitorii magistraţi ai ţării trebuiau să ştie că singura bibliografie care trebuia studiată era cea a şcolii sovietice de drept, că legăturile cu dreptul internaţional nu există decât în baza comerţului promovat de ţara noastră în sistemul ţărilor din blocul comunist. Ani întregi judecătorii au ştiut că şeful lor e secretarul de partid local. Ani întregi au fost ignorate drepturile elementare ale omului, s-au pronunţat pedepse cu munca silnică sau cu moartea. Nu ne mai dorim un asemenea trecut. Dorim să uităm. Iar pe cei care mai sunt în sistem din acele vremuri, îi dorim să plece. Repede, chiar şi pe nevăzute. Nu mai acceptăm şefi de instanţe şi parchete care în viaţa lor nu au dat vreun examen să continue dezastruoasa gestionare a instituţiilor de drept. Mai este o categorie însă, mai periculoasă decât comuniştii: securiştii. CNSAS trebuie să-i deconspire pe cei care au avut calitatea de agent sau colaborator al organelor de securitate înainte de anul 1990, ca poliţie politică. Dar, pentru sistemul juridic, nu e de ajuns: trebuie deconspiraţi toţi agenţii şi colaboratorii, nu numai cei care au făcut poliţie politică. De ce? Pentru că ne e frică. Ne e frică de şantaje, de înscenări, de supravegheri. În această profesiune care ar trebui să fie o elită a societăţii româneşti, încă domină frica: vorbim în şoapte prin birouri, ne uităm bănuitor la femeia de serviciu, rupem în bucăţele mici-mici hârtiile pe care se află ceva scris de noi, controlăm prizele sau în spatele dulapurilor după aparate de interceptare, vorbim cifrat la telefon sau, din contra, înjurăm pe faţă “serviciile” atunci când microfonia e prea evidentă. Habar nu am dacă cineva chiar ne supraveghează legal. Dar am motive să mă îndoiesc că nu e aşa. Le-am trăit pe pielea mea. La fel şi ai mei. La fel şi colegi de ai mei. Şi vreau să scap de temere. Nu pentru că aş face ilegalităţi, ci măcar pentru că teama continuă îmi poate provoca...un ulcer.(publicat in Ziua de Cluj, 3 mai 2006)