Sari la conținut
VedemJust - invata legea

libertatea exprimare

CtEDO: România încalcă libertatea de exprimare a jud. Danileț

CtEDO: România încalcă libertatea de exprimare a jud. Danileț

Pe data de 20 febr. 2024, CtEDO a condamnat România pentru încălcarea libertății de exprimare a judecătorului Danileț ce fusese sancționat de CSM pentru unele postări de pe Facebook.

În anul 2019 judecătorul a avut două postări pe contul său public de FB: o atenționare a populației că trebuie să fie atentă cine va conduce Armata, căci politicienii tind să controleze toate instituțiile statului, inclusiv cele juridice, respectiv a oferit un hyperlink la interviul dat presei de un procuror ce critica aspru reformele justiției promovate la acea vreme, procuror despre care a afirmat că „are sânge în instalație”.

CSM a decis că Danileț nu a respectat obligația de rezervă ce revine magistraților în prima postare și a avut in limbaj indecent în a doua postare, astfel că a afectat imaginea justiției, drept pentru care l-a sancționat cu reducerea salariului pe două luni. Recursul său la ICCJ a fost respins, așa că el s-a adresat Curții de la Strasbourg.

CtEDO a stabilit că prima postare era o judecată de valoare în legătură cu pericolele asupra democrației constituționale în cazul în care toate instituțiile statului ar fi controlate politic și că a doua postare era o implicare în dezbaterile publice privind reformele legislative asupra sistemului judiciar. Or, magistrații au dreptul să se exprime public în chestiuni de interes general. A mai stabilit  că atunci când se exprimă public, magistrații trebuie să nu afecteze autoritatea și imparțialitatea justiției, dar în cazul de față judecătorul nu a avut comentarii ilegale, defăimătoare, pline de ură sau care instigă la violență; în plus, în a doua postare judecătorul a subliniat curajul procurorului care a dat interviul. Nici CSM, nici ICCJ nu au justificat într-un mod relevant că, prin mesajele sale, reclamantul ar fi afectat demnitatea și onoarea profesiei de magistrat.

Ca urmare, România a fost condamnată pentru încălcarea art. 10 din CEDO.

Subiecte abordate în acest articol

Distribuie acest articol

URL copiat! Copiază manual din bara de adrese

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

Lasa un comentariu

Comentariul tau va fi afisat dupa moderare.

Multumim, !

Comentariul tau este in asteptarea moderarii.