Decizie istorică a CEDO în cazul Danileț c. România: magistrații pot comenta pe FB subiecte de interes general și posta aspecte din viața privată fără teama a fi sancționați. 18 judecători români implicați în acest caz au greșit.
FAPTELE: În ianuarie 2019, am avut două postări pe FB care au atras anchetarea mea: una pe data de 9, făcută în contextul dezbaterilor pe tema numirii șefului de Stat Major, când am atenționat publicul că, după ce politicul a început să controleze poliția, serviciile secrete și justiția, acum vrea să controleze și conducerea Armatei, iar aici trebuie să fim atenți pentru că art. 118 din Constituție permite că armata să fie scoasă pe străzi, chipurile, să păzească democrația; o alta pe data de 10, când am dat un link la articolul de presă cu un interviu al unui procuror care afirma că, în privința modificărilor legilor justiției s-a trecut linia roșie, eu spunând despre acesta că „are sânge în instalație”.
ANCHETA: Fără a fi sesizat de cineva, șeful Inspecției Judiciare de atunci, Lucian Netejoru (azi, pensionat), a declanșat cercetarea mea pentru ambele postări. A dat cazul unei inspectoare, judecătoarea Marcela Ioniță (azi, pensionată) și aceasta a stabilit că postarea cu Armata aduce atingere imaginii justiției, pe când postarea cu interviul procurorului se încadrează în libertatea de exprimare.
APĂRARE: M-am apărat depunând trei soluții date chiar de Inspecție privind un membru CSM pe când era judecător în Neamț, un procuror din Pitești, respectiv un judecător din Cluj, ce făcuseră afirmații mult mai grave, dar care nu fuseseră urmăriți disciplinar pe motiv că se bucură de libertatea de exprimare – nu au fost luate în seamă. Au fost ascultați, la cererea mea, trei martori: președintele Tribunalului Cluj, un grefier din Cluj și un judecător din Oradea. Au mai fost ascultați la solicitarea a însuși inspectorului de caz doi judecători din secția penală, un judecător din secția civilă și un judecător din secția de contencios administrativ, din Tribunalul Cluj. Toți martorii au declarat că spusele mele nu au afectat activitatea instanței, nu s-a vorbit în cadrul sistemului de declarațiile mele, nimeni nu s-a simțit lezat în vreun fel. Practic, postările mele nu au avut niciun efect, cel puțin nu unul negativ. Am mai cerut audierea unui comandat de unitate militară – s-a respins pe motiv că acesta nu poate face declarații în numele Armatei Române.
JUDECATA (Dosar nr. 5/J/2019): Ancheta s-a terminat în defavoarea mea: inspectorul șef Netejoru a avizat favorabil actul final al inspectorului de caz și a trimis dosarul la CSM ca să fiu sancționat pentru afirmația legată de Armată – culmea, nimănui nu i s-a părut suspect că șeful inspecției s-a sesizat din oficiu și tot el a finalizat inspecția făcută de altcineva. La CSM m-am apărat spunând că magistrații nu pot fi pedepsiți pentru delict de opinie. Cu majoritate de voturi (5 la 3) s-a decis reducerea salariului meu cu 5% pentru două luni. Nu pierderea banilor m-a deranjat, ci faptul că din cauza acestei sancțiuni îmi era interzisă promovarea în vreo funcție superioară pe următorii trei ani și această sancțiune avea să fie considerată antecedent în vreun proces disciplinar ulterior – ceea ce s-a și întâmplat. Judecătorii care au decis astfel sunt: Lia Savonea – promovată între timp la ICCJ (cea care, în timpul interviului de promovare a spus „judecătorul trebuie sa fie primul apărător al legii si al drepturilor cetățenești” – iată, s-a dovedit azi că ea a încălcat drepturile omului!), Simona Marcu de la ICCJ – numită între timp director la INM (acolo unde formează viitorii judecători, care au în programă să învețe drepturile omului), Mariana Ghena de la ICCJ – pensionată între timp, Nicoleta Țînț - pensionată între timp, Gabriela Baltag – pensionată între timp, Evelina Oprina – pensionată între timp. Trei judecători din CSM nu au fost de acord cu sancționarea mea, pe motiv că aprecierile mele au o bază factuală și se încadrează în libertatea de exprimare.
MOTIVAREA: Deși legea spune că în mod obligatoriu motivarea soluției se face în 20 de zile, în cazul meu s-a făcut după 6 luni – acest abuz a fost făcut în mod repetat de același CSM, în toate cazurile sensibile, cu judecători sancționați pe delict de opinie, ca să fie împiedicați să formuleze în timp scurt recurs. Același model a fost utilizat de instanța supremă: deși legea spune că motivarea soluției se face în termen de 30 de zile, în fapt ICCJ o face după 6-9 luni, pentru a împiedica judecătorii sancționați să se adreseze Curții de la Strasbourg unde, oricum, cazul este soluționat după trecerea mai multor ani. În felul acesta, se speră că între timp judecătorul „abuzat” își va da demisia sau se va pensiona (cum a fost cazul meu), ca apoi să se uite de toate aceste nereguli de sistem.
În fine, când am citit motivarea, stupoare, am constatat că mi se imputau amândouă postările, nu doar cea cu Armata; deci, deși nu a fost sesizat pentru postarea cu interviul procurorului, CSM mă sancționează și pentru asta, spunând chiar că am folosit un limbaj ce excede limitele impuse de decența și probitatea unui judecător (?!). Ulterior procesului, fac plângere la Inspecție să fie cercetați judecătorii care au întârziat redactarea soluției și au soluționat altceva decât li s-a trimis, dar un inspector îmi respinge sesizarea; nu am contestat mai departe.
RECURSUL (Dosar 3378/1/2019): Am contestat soluția de sancționare a mea la ICCJ și, Inspecția spune negru pe alb că m-a trimis în fața CSM numai pentru postarea cu Armata. ICCJ nu răspunde la această obiecțiune care putea fi invocată pe orice cale și în orice moment, și zice că sancționarea mea e corectă. Printr-o motivare halucinantă, curtea supremă a decis că nu contează dacă ce am spus este adevărat, ci contează doar că presa a spus că declarația mea este nepotrivită pentru un judecător și că, astfel, fapta mea are un rezultat imediat și direct, anume atingere adusă imaginii justiției. Toți cei cinci judecători de la instanța supremă au decis împotriva mea. Aceștia au fost: Adriana Elena Gherasim – pensionată între timp, Sorinela Alina Macavei – pensionată între timp, Mirela Vișan – încă judecător la secția I civilă, Ianina Blandiana Grădinaru – încă judecător la secția a II-a civilă; Mona Magdalena Baciu – intre timp, pensionată.
NECONSTITUȚIONALITATE: În timpul procesului la supremă am arătat că norma legală care a stat la baza sancționării mele este neconstituțională. Am susținut că textul legal care conține abaterea ce a dus la sancționarea mea, constând în „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, nu este atât de clar pentru a înțelege ce este permis și ce nu este permis să spună în spațiul public un judecător implicat în dezbaterea publică, deși Constituția și normele internaționale îi consacră libertatea de exprimare. În trecut, aceeași chestiune a mai fost invocată de un judecător, respectiv de un procuror, dar CCR nu le-a dat dreptate – deciziile nr. 326/2019 și 441/2020, spunând că textul este foare clar. Cu toate acestea, același CCR a hotărât pentru avocați prin decizia nr 225/2017 și pentru candidații la magistratură prin decizia nr. 187/2021 că astfel de formulări sunt prea generale și vagi pentru a ști exact ce conduită se cere de la destinatarul normei și că ele trebuie corectate. În cazul meu, însă, nici măcar nu s-a pus în discuție acest lucru: instanța supremă a ignorat cu totul susținerea mea. Mai mult, într-un dosar paralel cu acesta, Dosar nr. 1639/1/2020 în care am fost cercetat pentru un interviu pe care îl dădusem presei și unde, în cele din urmă am câștigat la ICCJ, am invocat neconstituționalitatea aceluiași text de lege și undeva la începutul anului 2021 solicitarea mea a fost trimisă la CCR. Ei bine, sunt trei ani de când membrii CCR refuză să o soluționeze. Este sau nu este textul invocat de mine contrar Constituției, căci deși un magistrat are libertatea de exprimare, totuși în baza acestui text ea este anihilată?
CONTESTAȚIA ÎN ANULARE (Dosar 3089/1/2020): Împotriva hotărârii curții supreme privind afirmația despre Armată am formulat o contestație în anulare. Este posibil așa ceva dacă instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unui motiv de recurs – or, eu aveam trei: pe de o parte, că fusesem judecat pentru două fapte deși Inspecția mă trimisese în judecată doar pentru una; pe de altă parte, că invocasem neconstituționaltatea textului de lege folosit pentru sancționarea mea, aspect nediscutat de ICCJ; pe de altă parte, că Armata chiar fusese scoasă pe străzi în timpul pandemiei, ceea ce era o dovadă că avusesem dreptate cu afirmația mea și era total nedrept să fiu judecat pentru așa ceva. Cinci judecători ai curții supreme, diferiți de primii, mi-au respins cererea: din cele trei aspecte arătate de mine ei l-au analizat doar pe primul. Celelalte două au fost ignorate total.
PLÂNGEREA: Prin avocata Nicoleta Popescu, am atacat la CEDO hotărârea curții supreme prin care soluția de sancționare dată de CSM a fost menținută. Am arătat că mi s-a încălcat libertatea de exprimare, căci nu mi s-a permis participarea la o dezbatere publică privind atacurile împotriva justiției și Armatei și că mi s-a încălcat dreptul la viață privată, întrucât mi s-a redus salariul și am fost împiedicat să promovez în carieră din cauza sancțiunii. Statul român, prin Agentul Guvernamental la CEDO, s-a apărat invocând faptul că eu am libertate de exprimare, dar aș fi încălcat obligația de rezervă pe care o au magistrații. A formulat un amicus curiae asociația Forumul Judecătorilor din România, care a arătat că sute de magistrați români, printre care și eu, dar și societatea civilă, și instituțiile europene au criticat propunerile de modificare a legilor justiției în acei ani și că mai mulți magistrați au fost cercetați de inspecție pentru ieșirile în spațiul public, inclusiv președinta ICCJ și șefa DNA.
HOTĂRÂREA: Azi, 20.02.2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului mi-a dat dreptate: România (prin Inspecția Judiciară, CSM și ICCJ) a încălcat, în cazul meu, art. 10 din CEDO cu privire la libertatea de exprimare și art. 8 din CEDO cu privire la dreptul la viața privată. Deși eram îndreptățit, nu am cerut obligarea Românei la plata daunelor morale.
INTERPRETARE: Importanța acestei decizii este mult mai mare decât ne închipuim. Pe de o parte, acest caz arată că 18 magistrați din România s-au înșelat când m-au investigat, sancționat și nu au vrut să analizeze criticile mele. Așa se întâmplă când, din păcate, unii dintre judecătorii ajunși la Inspecția Judiciară, CSM și ICCJ nu au niciun fel de pregătire pe drepturile omului – nu au studiat aceste aspecte nici în facultate, nici de-a lungul carierei. Mai mult, este inadmisibil să ajungi inspector fără cunoștințe de drept disciplinar și de drepturile omului. O parte dintre cei care au greșit în cazul meu formează acum viitori magistrați sau sunt încă judecători la supremă, unde dau hotărâri în ultimă instanță. Ceilalți sunt bine, mersi, în afara sistemului de justiție și nu au niciun fel de mustrare.
Acest caz mai arată că CCR s-a înșelat de două ori până acum: un text din legea magistraților contrar drepturilor omului a fost considerat perfect valid în două situații anterioare identice cu a mea. Așadar, CCR a încălcat drepturile omului pentru cei doi magistrați sancționați în baza aceluiași text de lege care mi-a fost aplicat mie. În plus, mai sunt magistrați, sancționați după mine pe același text de lege de către CSM, care a considerând inadecvată conduita lor doar pentru că „așa au vrut membrii” – toate acele sancțiuni trebuie acum anulate. Dacă CSM și CCR ar fi respectat CEDO încă de la prima sesizare, nu mai aveau loc atâtea proceduri cu privire la mine și alți magistrați pentru aspecte banale de implicare în viața cetății – postări în social media sau interviuri în presă.
În fine, decizia este istorică fiind prima care privește un judecător sancționat pentru postări pe contul de FB deschis publicului. Ea devine obligatorie pentru statul român și pentru toate celelalte 46 de state membre ale Consiliului Europei.
EFECTE: Pentru că sancțiunea privind postarea despre Armată apare în trecutul meu profesional, acum trebuie să deschid un nou proces și să cer anularea sancțiunii ilegale dată de CSM și menținută ilegal de ICCJ.
În plus, în anul 2021, pe baza aceluiași text de lege criticat mai sus, aveam să fiu sancționat încă o dată, pentru două filmulețe postate pe TikTok: într-unul tăiam iarba, în altul curățam o piscină. Spre deosebire de postarea cu Armata din anul 2019 unde făceam niște afirmații plecând de la situația din sistemul judiciar și, deci, se poate spune că aveau cât de cât legătură cu justiția, postările de pe TikTok nu conțineau nici cea mai mică conexiune cu profesia. Cu toate acestea, CSM a decis că sancțiunea cea mai adecvată este excluderea mea din profesie pentru că prin acele filmulețe aș fi adus atingere imaginii justiției și prestigiului meu profesional. Am câștigat atunci recursul pe jumătate, ICCJ considerând că un simplu avertisment ar fi de ajuns. Ei bine, grație hotărârii CtEDO de azi, și sancțiunea pentru postările de pe TikTok se dovedește a fi nelegală, pentru că textul de lege ce a stat la baza sa era contrar drepturilor omului, iar CSM pur și simplu nu a vrut să aplice direct dreptul Convenției Europene deși era obligat să o facă. Prin urmare, mai trebuie să deschid un alt proces pentru anularea și a acestei sancțiuni la care s-a ajuns prin greșeala a 13 judecători.
Interesant, judecătorul CSM Bogdan Mateescu (azi, Președinte la Tribunalul Vâlcea) a votat în procesul cu Armata pentru mine, iar în procesul cu TikTok împotriva mea. În felul acesta, cu votul lui, s-a constituit o majoritate de 5 la 4 care, în acest al doilea proces, a decis sancționarea mea cu...excluderea din magistratură. Dacă Mateescu ar fi gândit, cum că afirmațiile mele le FB sunt apărate de libertatea de exprimare, nu se ajungea la aceste aberații.
ÎNCHEIERE: Ce mi s-a întâmplat mie a fost o disfuncție majoră de sistem. Poate că prima dată, în cazul cu Armata, unora li s-a părut ca fiind o întâmplare (mie nu mi s-a părut: chiar nu a fost). Dar apoi au mai venit încă patru anchete disciplinare împotriva mea, din care trei soldate cu excluderea din magistratură. Le-am câștigat pe toate la supremă, dar cu un preț enorm: am decis să părăsesc magistratura pentru a nu mai fi obiectul unor astfel de investigații devenite, deja, metode repetate și perfide de a închide gura mea și a celorlalți magistrați reformiști. Pur și simplu nu ai cum să te lupți cu un sistem în care subiectivitatea și abuzul unora din Inspecție, din CSM și de la curtea supremă depășește imaginația.
Nu toată lumea poate depune plângere la CtEDO și nu toată lumea își permite să aștepte soluționarea unei plângeri adresată către CtEDO – în cazul Kovesi soluția s-a dat după un an și jumătate de la sesizare (ea a părăsit sistemul pentru a deveni șeful EPO); în cazul judecătoarei Camelia Bogdan după doi ani (a fost dată afară din sistem și a pierdut recursul); în cazul meu după trei ani (recent m-am pensionat); în cazul judecătoarei Panioglu, dar care a pierdut, după 6 ani (încă este în sistem unde recent a fost exclusă de 4 ori, dar a câștigat de fiecare dată); procurorul Brisc a câștigat după 8 ani (s-a pensionat); procuroarea Elena Lavric a câștigat după 9 ani (s-a pensionat).
DE REȚINUT: Judecătorii au libertatea de exprimare când este vorba de chestiuni vizând statul de drept și reforma justiției. Obligația de rezervă nu trebuie gândită ca negând această libertate. În era digitală, magistrații sunt din ce în ce mai prezenți pe rețelele de socializare. Inspecția Judiciară trebuie să își abandoneze rolul de Poliție a Internetului. Mai ales când nu se plânge nimeni de postările unui magistrat, procedura din oficiu nici nu trebuie inițiată. Problemele din justiție sunt de altă natură decât ceea ce postează unii magistrați în social media. Un sistem real de protejarea a independenței magistraților și a imaginii justiției ar trebui să aibă ca preocupare competența și integritatea din sistem – or, acesta sunt două aspecte de care nu se mai vorbește de mulți ani în România.