]Nu este vreo îndoială că ceea ce se petrece acum în Europa este o ciocnire între două civilizații foarte diferite. Nu îmi pot imagina posibile efecte sau chiar soluții ale acestui conflict, dar pot face niște observații cu privire la nevoia de adaptare a dreptului la noua stare de lucruri.
După Evul Mediu întunecat, grație unor iluminiști de seamă, individul a început să fie privit ca persoană, iar statul ca o entitate suverană, menită să ocrotească cetățeanul. Începând cu secolul al XVIII-lea, se elaborează declarații și constituții în Europa și SUA care privesc omul ca pe un beneficiar de drepturi. Recunoașterea lor la nivel internațional are loc prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar la nivel european, prin încheierea unor convenții și tratate care stau la baza Consiliului Europei și a Uniunii Europene.
Începând cu atentatele de la New York din 2001, are loc o modificare în privința modului în care sunt privite drepturile omului. Atunci a fost elaborat Patriot Act, care permite supravegherea tehnică a persoanelor cu privire la care există suspiciuni că ar avea legături cu grupări teroriste, și s-au înființat închisori speciale, unde deținuții au fost închiși, interogați și chiar torturați în afara oricărui control judiciar. După atentatul de la Londra, au fost instalate camere video în toate locurile frecventate de public.
Au existat multe voci care au criticat aceste măsuri pe motiv că ar permite abuzuri și încălcări ale drepturilor omului, în special cu privire la viața privată și la demnitate și chiar s-a inițiat o procedură în fața Curții de la Strasbourg. Răspunsul a fost următorul: e adevărat că există documente obligatorii cu privire la respectarea drepturilor omului (atenție, nu ale oamenilor!), dar omul trăiește în societate și ea trebuie să îl protejeze. La rândul ei, societatea trebuie securizată. Este adevărat, uneori se produc erori, încălcări ale drepturilor, apar victime colaterale. Dar între dreptul individual al omului la viața privată și dreptul la securitate al societății, cel din urmă are prioritate. Practic, juriștii înșiși acceptă că a avut loc o exacerbare a drepturilor omului care a ajuns să blocheze mecanisme de protecție globală.
Îndrăznesc să spun că situația refugiaților și imigranților din aceste zile pune o problemă asemănătoare. Pe de o parte, avem țările europene, care ocrotesc dreptul la religie și la liberă circulație; diversitatea, toleranța și nediscriminarea caracterizează populația europeană la un astfel de nivel, încât invocarea divinității sau a creștinismului (care a stat la baza creării Europei așa cum o știm) să fie evitate. Pe de altă parte, avem o civilizație profund religioasă, care nu cunoaște această sintagmă a „drepturilor omului”, care este intolerantă la alte credințe și e dispusă să pornească oricând Jihadul. Ciocnirea între cele două culturi a început: evenimentulCharlie Hebdo a fost un semnal violent că Europa are de făcut față unei noi provocări. Și ea a venit: acum se pune problema dăinuirii Europei sau a transformării sale radicale.
Dreptul, care s-a dorit a fi un sistem de protecție a individului, se dovedește de fapt un sistem care vulnerabilizează societatea în ansamblu. Paradoxal, drepturile omului ocrotesc individul potențial periculos pentru societate. De aceea cred că poate e timpul să discutăm despre necesitatea ca drepturile omului să treacă la un alt nivel, al drepturilor oamenilor sau chiar ale societății, păstrând, evident, precauțiile de a nu se ajunge la o mutație dinspre individualism spre socialism. Altfel, ceea ce înțelegem azi prin drept va fi în curând doar ceva iluzoriu, iar societatea, și așa înfricoșată, va rămâne neputincioasă pentru un viitor imprevizibil.
*publicat în revistatimpul.ro
ANTERIOR :
URMATOR :