]Judecătorii tunisieni par foarte bine puși la punct cu teoria organizării judiciare. Dar au și multe probleme de organizare și funcționare. Iată câteva din susținerile lor:
Teoria: Justiția are un scop nobil, iar judecătorul are o misiune sacră: să mențină ordinea publică în societate. În felul acesta, justiția reglează diverse aspect ale vieții și protejează indivizii de abuzuri comise de alți indivizi sau de celelalte puteri.
Justiția reflectă imaginea societății. O justiție bună înseamnă o țară dezvoltată – există o strânsă legătură între funcționarea justiției și dezvoltarea economică. Justiția este limba societății care spune dreptul. Justiția este coloana vertebrală care susține societatea democratică. Justiția e represivă, dar asta nu are o conotație negativă: justiția apără drepturile celorlalți. Trebuie făcută distincție între judecător și sistemul de justiție: primul pune în aplicare legea, dar o poate face în mod efectiv numai dacă sistemul, alcătuit din legislație, experți, avocați, procurori, funcționează la rândul său în mod eficient.
Oamenii sunt civici prin natura lor. Ei trebuie să relaționeze unii cu alții, să dea reguli pentru organizarea societății, să creeze instituții care să impună regulile și să sancționeze încălcarea lor. Așa a luat naștere sistemul de justiție pentru a face dreptate (justice is serve) și a pune în aplicare legile (enforce the law). Dacă justiția funcționează, societatea funcționează la toate nivelurile.
Justiția are trei scopuri : cel politic/legal – de a pune în aplicare legea în mode egal pentru toți cetățenii (rezolvarea cazurilor) ; cel social – de a menține pacea socială și securitatea (pentru a avea coabitare în pace între cetățeni; când crește încrederea în justiție, atunci crește încrederea în stat și instituțiile sale) ; cel economic – cei cărora li se încalcă un anumit drept obțin prin justiție acel drept și executarea lui (asta duce la sporirea interesului pentru o țară și venirea investitorilor).
Realitatea: Judecătorii în Tunisia sunt cam 2000 ca număr, plătiți la nivel mediu, dar atacați de politic, presă și avocați. Unii judecători fac parte din asociația profesională – sunt două astfel de asociații, care se atacă reciproc. Judecătorii care vorbesc public nu sunt reprezentativi.
Independența judecătorilor este o pre-condiție a unui proces corect, echitabil. Judecătorul trebuie să își îndeplinească atribuțiile dincolo de orice influențe sau intimidări. Justiția tunisiană este sub control politic: judecătorul poate fi transferat, degradat, demis de către Ministrul Justiției, același ministru numește șefii de instanțe, iar membrii CSM sunt numai șefi de instanțe; procurorii sunt sub control politic, căci ministrul justiției este șeful lor: în această calitate poate începe, prelua, închide cazuri.
În Tunisia, „justiția e ca o fată frumoasă după care toți aleargă în scopuri personale, nu pentru a respecta demnitatea fetei”. Înainte de Revoluția din 2011 intervențiile în dosare erau directe, acum sunt indirecte. Parlamentul și mass-media incită populația împotriva judecătorilor. Judecătorilor le e frică să își piardă locul de muncă, să li se fabrice acuzații și acest lucru este mai dificil când au familie. În Maroc și Algeria au crescut salariile judecătorilor, în Tunisia nu.
Trebuie redusă distanța dintre justițiabili și instanțe. Nu există purtători de cuvânt. Nu au nevoie de un cod de conduită, pentru că tradiția religioasă le impune să aibă respect pentru cetățeni. Nu există măsurători ale încrederii în justiție. Poporul nu este educat în ale justiției, iar la TV apar deseori oameni care nu se pricep la acest subiect dar comentează. În timpul dictaturii justiția a fost folosită pentru a închide liderii opoziției, iar azi cetățenii încă au impresia că e vorba de aceeași justiție. Presa e politizată, ceea ce a generat polarizarea societății.
Judecătorii au de soluționat cam 150 cazuri penale într-o ședință de judecată și 100 cazuri civile. Dar ei nu au interesul să amâne soluționarea cauzelor. De cele mai multe ori asta se întâmplă din cauza procedurilor. Se încearcă acum să facă hotărâri mai scurte. Informatizarea instanțelor e un vis.
Acum două săptămâni a avut loc o grevă a judecătorilor pentru trei zile. E o răbufnire a unui conflict mai vechi între avocați și judecători: avocații refuză să fie investigați de către magistrați fără aprobarea Procurorului General, care e un magistrat numit politic; recent, un avocat a fost cercetat pentru ofensă adusă unor judecători și drept reacție mai mulți avocați au organizat o manifestație.
În Tunisia nu s-a auzit de ICCPR. Or, această convenție este deasupra Constituției și legilor naționale.
E nevoie ca mai întâi să crească încrederea judecătorilor în sistemul de justiție, apoi încrederea din partea celorlalte autorități și din partea cetățenilor.