]In cadrul democratizarea-justitiei-din-tunisia-idin Tunisia unde au participat 28 de judecatori, eu si democratizarea-justitiei-din-tunisia-ii am prezentat, intercalat, sistemele noastre de justitie. Iată pe scurt care au fost susținerile mele:
Reforma justiției: Totul a evoluat enorm în ultimii 10 ani: de la subordonare, la independență. Înainte, recrutarea judecătorilor se făcea de MoJ, numirea stagiarilor o făcea MJ și numirea definitivilor Președintele țării; acum, concursul se organizează de CSM, numirea stagiarilor o face CSM. Înainte, promovarea se făcea printr-un concurs organizat de MoJ și judecătorii aveau nevoie de un aviz de la președintele instanței; azi, concursul e organizat de CSM. Înainte, numirea șefilor de parchete se făcea de MJ, iar a șefilor de instanțe de către CSM la propunerea MJ, dar CSM era doar un apendice al MoJ și ședințele erau conduse de MJ. Inspecția judiciară funcționa în subordinea MJ, acum este în coordonarea CSM. MoJ deținea un serviciu secret care aduna date inclusiv despre viața privată a magistraților, acum acel serviciu nu mai există. Bugetul instanțelor era gestionat de MoJ, acum se construiește cu avizul conform al CSM. Înainte judecătorii instanței supreme aveau mandat de 6 ani, acum sunt numiți până la pensionare. Înainte nu exista principiul continuității completului de judecată și nici împărțire aleatorie a dosarelor; acum repartizarea cauzelor se face computerizat și un judecător nu poate fi înlocuit de un altul decât pentru motive obiective. Salariile erau mici, acum președintele instanței supreme câștigă mai mult decât Președintele statului, iar judecătorii de tribunale au salariul cât miniștrii. În materie disciplinară, înainte acțiunea era susținută de ministru, acum de inspecția judiciară. În materie penală, înainte ministrul aviza începerea urmăririi penale, percheziția, reținerea, arestarea, trimiterea în judecată a magistraților, executorilor, notarilor; acum există o încuviințare din partea CSM numai pentru reținerea, arestarea și percheziția magistraților.
Independență: Independența justiției este prevăzută în mai multe documente internaționale: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Declarația Americană privind Drepturile și Îndatoririle Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta Africană a Drepturilor Omului și Poporului, Principiile de bază ale independenței justiției (ONU, 1985) etc
Când dansezi, atunci când unul face un pas înainte, celălalt face un pas înapoi. Dar în justiție nu se poate admite așa ceva: când independența e încălcată, cedarea înseamnă înfrângere, iar tăcerea înseamnă complicitate. Avem atâta independență cât ne asumăm: ea este garantată de Constituție și legi, dar trebuie acceptată de judecători ca și responsabilitate: independența nu este un privilegiu al judecătorilor, ci un drept al cetățeanului. În România deseori CSM, asociațiile profesionale sau judecătorii individual reacționează la abuzurile celorlalte puteri sau la atacurile împotriva magistraților. Cetățenii obișnuiți înșiși au înțeles rostul justiției și deseori organizează manifestații de simpatie și susținere a justiției.
Misiunea judecătorilor: Conform standardelor internaționale și Codului deontologic al magistraților români, judecătorii au trei roluri: să rezolve litigiile – scopul justiției în cazuri individuale este să afle adevărul, este obligația oficială a judecătorilor; să apere drepturile și libertățile fundamentale – privește tot cazurile concrete, este o garanție pe care oamenii o au în judecători; să sprijine statul de drept – privește situația generală, contribuie la creșterea încrederii cetățenilor nu doar în justiție, ci în toate autoritățile publice, la menținerea ordinii și la consolidarea culturii democrației.
De aici rezultă două aspecte ale justiției: cel represiv – rezolvarea litigiilor concrete, sancționând pe cei care încalcă legea și făcând ordine atunci când drepturile sunt încălcate; cel educativ/preventiv – într-un caz concret un rol educativ-individual (determină pe cel sancționat odată să nu mai comită alte încălcări) și la nivelul întregii societăți un rol educativ-social (determină cetățenii să nu comită încălcări ale legii știind că vor fi sancționați).
Transparență: Hotărârile judecătorești se publică de către ICCJ. Acest lucru se va face și pentru celelalte instanțe – deocamdată se publică numai dispozitivul hotărârilor, pe portalul instanțelor. Acest lucru poate preveni corupția în sistem și favorizează jurisprudența unitară. Dacă sunt părți care nu vor ca hotărârea să le apară pe internet, nu au decât să meargă la mediator, unde întreaga procedură e confidențială.
Etica: Există mai multe standarde internaționale care prevăd necesitatea unei anumite etici judiciare. La nivel ONU, cele mai cunoscute Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară din 2001 – consacră 6 valori: Independența, Imparțialitatea, Integritatea, Eticheta, Egalitatea, Competența și Diligența. La nivel european, în cadrul Consiliului Europei funcționează Comitetul de Miniștri care a adoptat Recomandarea nr. (2010) 12 privind judecătorii – se referă la: independența internă și externă a judecătorilor, consiliile judiciare, eficiența și resursele, statutul judecătorilor, obligații și responsabilități, etica; un organ consultativ este CCJE pentru judecători, un altul este CCPE pentru procurori care adoptă Opinii – Opinia nr. 1 a CCJE se referă la independență, Opinia nr. 3 la etică etc.
Încrederea în justiție: Avem nevoie de încredere pentru că suntem plătiți din bugetul statului și avem o misiune publică: să aplicăm legea în mod egal, tuturor. Or, activitatea de judecată se desfășoară în public, hotărârea judecătorească se pronunță în public. Nu avem nimic de ascuns: nu suntem inchiziția, ci o autoritate public extrem de importantă.
Încrederea publicului se măsoară prin sondaje de opinie: în România, opinia cetățenilor este mai scăzută, dar cea a justițiabililor mai crescută: primii sunt influențați de televiziuni (80% din informații le preluăm de la TV), ceilalți au contact direct cu sistemul de justiție. Oricum, în ultimii 10 ani de reformă încrederea în justiție a populației a crescut de la 22 la 44%. Din studiile efectuate la noi a rezultat că prin încredere în justiție justițiabilii înțeleg gradul lor de satisfacție față de serviciul public (cum arată localul tribunalului, cum arată sala de judecată, cât de politicos e judecătorul și personalul, dacă judecătorul vine la timp în sală, dacă lasă impresia că știe dosarul, dacă explică părților ce se întâmplă în sală, dacă motivarea soluției e pe înțelesul lor), expectanța lor cu privire la rezultatul procesului (să se administreze toate probele, să se aplice în mod corect legea) și speranța lor că au de a face cu un personal onest (care nu cedează la pile și care nu e corupt).
Atunci când ne raportăm la exterior (celelalte puteri, presa etc), ne interesează ce spun alții despre noi – putem influența acea opinie dacă discutăm cu ei, dacă ne implicăm în dezbateri: despre statutul nostru, despre rolul justiției, despre importanța independenței justiției; tocmai de aceea CSM dă avize la actele normative care influențează justiția, au participat la dezbaterile privind modificarea Constituției și unii judecători și procurori deseori mergem în școli, licee și facultăți pentru a vorbi despre justiție, magistrați și drepturile omului. Atunci când ne raportăm la interior este vorba de ce putem noi oferi, cum ne prezentăm noi ca judecători în exercitarea funcției – trebuie să avem grijă la toate aspectele de formă: cum arată o instanță de judecată, cum ne comportăm în sala de judecată, cum vorbim cu justițiabilii, cum este motivată o hotărâre, cât de repede soluționăm un proces. Nu este de ajuns să se facă justiție, ci trebuie să se și vadă că se face justiție.
Cei trei „i”: Independența este dată din afară, ea presupune să nu existe interferențe în chestiuni administrative, manageriale, luarea deciziilor, cariera judecătorilor; un rol extrem de important are Consiliul Judiciar - CSM în România, Franța, Italia – care este independent, are majoritatea membrilor aleși și e responsabil cu întreaga carieră a magistraților.
Imparțialitatea e o valoare morală: presupune ca judecătorul să nu aibă vreo prejudecată sau predilecție care să îl conducă la a favoriza sau defavoriza vreo parte din proces; e importantă până și aparența de imparțialitate: nu e de ajuns ca judecătorul să fie imparțial, ci trebuie ca el să și pară imparțial în ochii celorlalți, de aceea el trebuie să aibă grijă la maniera, atitudinea, conduita sa ca să arate că este obiectiv atunci când soluționează o cauză.
Integritatea este de asemenea o valoare morală. Justiția îmbracă trei aspecte – e putere publică, a statului, când o privim în relație cu celelalte puteri; e autoritate publică – atunci când ne referim la actul de justiție finalizat cu o hotărâre care trebuie respectată; și e serviciu public – pentru că sistemul de justiție are contact direct cu cetățeanul. Din această ultimă perspectivă, judecătorul trebuie să aibă o relație adecvată cu părțile, avocații, politicienii, mass-media, societățile comerciale etc. De aceea, regulile de conduită sunt importante. Astfel, în România judecătorii nu pot exercita altă funcție publică sau privată, nu pot face acte de comerț, nu pot avea legături cu serviciile de informații, trebuie să declare bunurile lor și ale familiei, interesele, rudele din familie care lucrează în justiție, dacă au avut legături cu fosta securitate. Când sunt în situații de incompatibilitate, sunt obligați să se abțină de a judeca. Judecătorii nu trebuie să se izoleze de societate, ci în relațiile pe care le au trebuie să fie corecți: dacă au prieteni avocați, nu trebuie să discute cu el cazuri și când iau masa împreună fiecare să își plătească partea sa; dacă au o relație prea apropiată cu una dintre părți sau avocat, trebuie să se abțină; dacă vede un coleg luând mită, trebuie să sesizeze procurorul; nu poate primi cadouri în legătură cu actul de judecată; are voie să frecventeze localuri publice, însă să nu utilizeze funcția sa oficială în vreun fel.
Informatizare: Fiecare magistrat român are propriul computer, conectat la internet. Datele despre dosare sunt publicate pe portal. Părțile și avocații pot verifica pe internet nr.dosarului, părțile, termenele de judecată, componența completului și soluția pe scurt.
Colegul din america le-a spus participanților tunisieni că dacă ajung prin Maine, să îl caute întrebând de „chief justice Dan”. Eu le-am spus că dacă vor să ia legătura cu mine nu e nevoie să vină până în România, ci mă găsesc ON pe internet J
Ierarhie a puterilor: Constituția spune că puterile sunt egale. Însă eu cred că, totuși, puterea judecătorească este prima putere în stat – numărul nostru e mai mare (4700 de judecători, față de 588 parlamentari și 27 miniștri), noi suntem numiți în urma unui concurs (față de criterii subiective la alegerea parlamentarilor și politice la numirea miniștrilor), numai noi avem studii universitare (pentru parlamentari și miniștri nu există cerințe de studii), mandatul nostru este până la pensionare (spre deosebire de mandatul limitat la câțiva ani a parlamentarilor și miniștrilor), pentru a da o hotărâre e suficient un singur judecător și nu să se adune tot corpul judiciar (pe când o lege e adoptată în Plenul camerei, iar o HG sau OUG e adoptată de comitetul miniștrilor).
ANTERIOR :