]In 2008 finalizam o postare despre judecatorul-reflexiv, care in viziunea mea trebuie sa fie persoana chemata sa faca dreptate, nu doar sa aplice legea; acea persoana responsabila, care realizeaza imensa putere pe care o are dar care in acelasi timp este smerita, realizand ca oricand poate gresi; acea persoana care prin practica autoreflexiei ajunge sa fie OM.
Azi as asterne cateva randuri referitor la importanta legii pentru judecator, la modul cum aceasta influenteaza libertatea judecatorului dar si a justitiabilului, la limitele judecatorului si importanta capacitatii de a fi un om hotarat. Gandurile mi-au fost generate de cartea lui Gabriel Liiceanu Despre limita. (disponibila aici on line).
Practic, „limita” de care vorbeste Liiceanu e „hotararea” (adica decizia). Si el analizeaza capacitatea de a hotari in raport de calitatea de a fi liber.
„Hotararea” vine de la „hotar”, granita, margine. Adica, prin hotarare se pune o limita. In filosofie ar fi limita dintre eu si ceilalti. Iar in drept ar fi limita intre starea de nedreptate si starea de dreptate – judecatorul pune astfel hotar, capat faradelegii: hotararea judecatoreasca pare astfel a fi limita dintre abuz si drept.
Mai spune Liiceanu ca fiecare hotarare nu e un sfarsit, ci o reamintire (aici fac eu paralela cu hotararea prin care se recunoaste un drept) sau un inceput (hotararea prin care se constituie un drept), deci e un nou inceput. Gandindu-ma la activitatea noastră, realizez ca prin fiecare hotarare a noastra dam partilor un nou destin. Practic, orice hotarare nu este o des-fiintare (limitare), ci o infiintare – extraordinar joc de cuvinte.
Hotararile in general ne apartin, suntem liberi sa le luam, ele vin in exercitarea libertatii noastre ca oameni. Dar hotararile judecatoresti sunt date de altcineva in locul nostru. De aceea noi suntem umiliti – pentru ca nu mai sunt om (care prin definitie e cel liber de a lua hotarari singur). Dar daca omul accepta hotararea altuia (la noi, cea judecatoreasca) el devine umil, se supune ei si redevine liber, redevine EU. Desi se supune unor legi, omul e liber pt ca aceste legi si proceduri exista dinaintea lui, independent de el si le accepta atunci cand merge in instanta.
La fel, judecatorul e independent tocmai respectand legea, supunandu-i-se ei. Independent prin statut, judecatorul ramane liber in gandire. El se supune unor reguli create anterior lui, pe care le accepta si le aplica. Asta nu e o obligatie, adica impunere. Ci e indatorire, adica asumare.
Ceea ce trebuie sa caracterizeze judecatorii este capacitatea de a hotari. E datoria judecatorului sa hotarasca. El nu poate fi…nehotarat in deciziile pe care le ia. In deliberare, judecatorul are de ales intre mai multe posibilitati. Si asta trebuie sa o faca ferm, ceea ce vine din constiinta ca trebuie sa aleaga cea mai buna solutie – or, asta inseamna responsabilitate: cursul lucrurilor atarna de judecator, si de regula este vorba de ceva ireversibil.
Nehotaratul este inspaimantat de a nu gasi solutia buna, iar daca a dat solutia este sigur ca va avea cosmaruri, caci el crede ca se putea si altfel. Cel ce are remuscari e derutat, confuz, inspaimantat: de hotararile lui pe care nu si le asuma; si de el insusi, caci descopera ce putere dezastruoasa are el si altii ca el. El nu isi asuma realul, ci traieste cu spaima posibilitatii. Acesta nu este liber, deci nu poate fi judecator. Pentru ca el sovaieste temandu-se sa nu nedreptateasca. Solutia exista, dar el nu o poate depista. Nehotaratul fuge de greseala, esec, posibila raspundere – daca e lucid, se va recunoaste invins si va parasi sistemul; daca ramane, e un neprofesionist. Nehotaratul se blocheaza in fata riscului, pe cand cel hotarat isi asuma acest risc, ia decizia cu cutremur realizand destinul pe care il influenteaza. Hotaratul este un curajos caci isi infrange frica (nehotaratul e ca medicul care nu isi opereaza pacientul de teama ca va muri). Eliberat de frica, devine puternic.
Justitia este putere si nu forta – ea nu se impune decat prin reglementari. Ea este asumata de societate ca o necesitate: de a pazi libertatea tuturor. Libertatea inseamna facultatea de a alege – insa exersarea ei nu este libera, ci predeterminata. Aceste limite sunt pentru judecator regulile: asadar, pentru judecator libertatea este putinta de a alege intre posibilitatile legale.