In acest sfârșit de săptămână la Constanța s-au desfășurat două evenimente de promovare a educației juridice în Dobrogea.
Sâmbătă dimineața a avut loc finala din cadrul concursului de educație juridică „Know the Law” ediția a doua. Organizat de Universitatea Spiru Haret și Asociația VeDemJust, concursul a implicat șase licee din județul Constanța: Liceul ”George Călinescu” și Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Constanța, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Constanța, Liceul Callatis din Mangalia, Liceul Teoretic ”Traian” din Constanța și Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari Constanța.. Anul acesta ultimele două licee au ajuns în finală. Trofeul a ajuns la echipa de la Liceul Năvodari, aflat la prima participare în concursul nostru.
Juriul a fost alcătuit din dl. judecător Cristi Danileț, dna. judecător Jurubiță Alina din cadrul Tribunalului Constanța, dna. inspector de specialitate Mircea Elena din cadrul Centrului de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, dl. profesor univ. dr. Mihnea Claudiu Drumea, decanul Universității Spiru Haret și dl. notar Ciprian Alexandrescu. Concurenții au susținut trei probe: o probă de întrebări în regim de viteză, o probă cu întrebări din partea juriului și o temă de dezbatere cu argumente PRO și CONTRA („Vârsta de vot ar trebui scăzută de la 18 la 16 ani”).
Toți participanții, precum și membrii publicului care au asistat la concursul desfășurat în sala de festivități a Prefecturii au primit câte un manual tipărit de educație juridică pentru liceeni aflat la cea de-a treia ediție. Acesta poate fi descărcat în mod gratuit și de pe site-ul www.educatiejuridica.ro administrat de asociația VeDemJust.
Relatări despre concurs: Radio Constanța , revistacuvinte. Relatări despre prima ediție a concursului: Juridice.ro
Sâmbătă după amiază a avut loc un training intensiv de „Metode și tehnici de predare a educației juridice nonformale în școli și licee”. Un număr de 42 de persoane - studenți la Drept și practicieni ai dreptului - au fost instruite de judecătorul Cristi Danileț, inițiatorul proiectului național de educație juridică EDUIURIS. Participanților li s-au acordat certificate în baza cărora vor putea susține lecții pentru copiii din județ