Art 109 alin 2 din Constitutie prevede: Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele României au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele României poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea în judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecata apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Art 12 din Legea 115/1999 reia reglementarea: Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Iar art 23 alin 2 si alin 3, asa cum a fost modificat prin OUG nr. 3/2005 spune "(2) Prevederile prezentei legi nu se aplica foştilor membri ai Guvernului, în nici o situaţie. (3) Punerea sub urmărire penală a foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se face potrivit normelor de procedura penală de drept comun."
Insa prin decizia nr. 665 din 5.07.2007 Curtea Constitutionala decide ca protectia constitutionala din art. 109 alin 2 ii priveste si pe fostii guvernanti, astfel ca in prezent PICCJ sau DNA trebuie sa ceara aviz pentru a incepe urmarirea penala contra unui ministru sau fost ministru.
Parerea mea este ca textul Constitutional creeaza nu o protectie, ci un privilegiu, incalcandu-se alte doua articole din Constitutie:
- art. 124 alin 2 Justitia este unica, impartiala si **egala pentru toti**;
- art 16 alin 1 Cetatenii **sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii** si fara discriminari.
Argumentul suprem sta in natura juridica a inceperii urmaririi penale, pe care se pare ca nici constituantul, nici Curtea Constituionala, nici presa si nici multi altii nu il inteleg. Intr-o definitie neacademica, spun ca inceperea urmaririi penale este un act procesual care marcheaza debutul activitatilor oficiale pentru investigarea unor fapte si persoane banuite de ilegalitati. In nici un caz nu este o acuzare, ci doar un act formal necesar pentru a deschide calea administrarii legale de probe.
1. Pana in acel moment, singurul act intocmit de organele de urmarire penala, sesizate prin plangere, denunt sau din oficiu, este procesul-verbal de constatare a actelor premergatoare, intocmit potrivit ar. 224 C.pr.pen. Deci, la dosar nu se afla probe, ci doar date, indicii, informatii.
2. A te adresa in aceasta faza unui organ nejudiciar, precum Presedintele Romaniei care la randul lui solicita propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului, inseamna a crea conditiile pentru periclitarea anchetei: intrucat persoane straine cauzei iau cunostinta de actele dosarului.
3. Pe de alta parte, interventia unui alt organism decat cel judiciar in a aproba sau nu actele procurorului reprezinta o imixtiune a politicului in activitatea procesuala, motiv pentru care nu mai putem vorbi de independenta procurorului. Existenta acestui filtru pentru urmarirea demnitarilor incalca Recomandarea nr 19 din 2000 a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei, care e adevarat ca nu se poate aplica direct, dar de care trebuie sa se tina seama cand se alcatuiesc politicile publice de catre autoritati: Astfel, pct 16 din aceasta reglementare spune: *16. Procurorul trebuie, în orice situatie, sã fie în mãsurã sã desfãsoare, **fãrã niciun impediment,** urmãrirea penalã a functionarilor guvernamentali pentru infractiunile comise de cãtre acestia, în special faptele de coruptie, de abuz de putere, incalcari grave ale drepturilor omului si alte infractiuni recunoscute de dreptul international*. Iar in expunerea de motive, Comitetul Ministrilor dezvolta: *Desi aplicabila in general, prezenta recomandare vizeaza in mod special acele sisteme in care procurorul este subordonat executivului, **situatie care nu trebuie sa-l impiedice a urmari functionari publici - si, prin extindere, reprezentantii alesi sau politicienii** - care comit infractiuni, in special fapte de coruptie.Impedimentreprezinta nu doar un obstructionare a urmaririi, dar ea mai inseamna si orice represalii al caror obiect l-ar putea face procurorii*.
4. In comisie, legea nu impune sa fie neaparat juristi. Oricum, membrii comisiei si chiar presedintele pot aprecia ca datele stranse nu sunt suficiente pentru inceperea urmaririi - or organul judiciar nici nu are cum sa adune mai multe date, sau mai puternice, intrucat nu are voie sa stranga probe in aceasta faza.
5. Dreptul Presedintelui este unul discretionar (daca vrea da avizul, daca nu vrea nu il da), actul sau nu ar putea fi atacat de nimeni si, in felul acesta, comiterea unor fapte nu ar mai putea fi cercetata.
- Odata cu inceperea urmaririi penale, organul de urmarire penala poate strange probe si e obligat de art. 202 alin.1 C.pr.pen. sa adminstreze atat probe in acuzare, cat si probe in aparare. Cel cercetat dobandeste calitatea de invinuit si de acum are toate garantiile legale ca drepturile sale procesuale vor fi respectate: poate fi audiat, poate propune probe in aparare, are voie sa isi angajeze un aparator.
7. Am vazut ca demnitarii cercetati zilele astea ameninta cu tragerea la raspundere a procurorilor in caz ca se dovedeste ca sunt nevinovati. Pai, in Romania procurorul e obligat sa inceapa urmarirea penala cand sunt indicii de comitere a unei ilegalitati. E obligatia lui de serviciu. Cum ar putea altfel aprecia ca este cazul sau nu ca o persoana sa fie trasa la raspundere penala, daca nu demareaza legal ancheta? Repet: inceperea urmaririi penale nu inseamna formularea unei acuzatii penale! Cand se incepe urmarirea penala, invinuitul trebuie sa isi dea concursul la lamurirea aspectelor penale: daca este nevinovat se va da o solutie de netrimitere in judecata; daca este vinovat, cauza va fi trimisa la judecator sa decida aceasta. De mentionat ca procurorul care actioneaza cu rea-credinta poate intra sub incidenta art 268 din C.pen care incrimineaza Represiunea nedreaptă: Fapta de *a pune în mişcare acţiunea penală*, *de a dispune arestarea, de a trimite în judecata* sau de a condamna pe o persoana, ştiind ca este nevinovată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
8. Publicitatea facuta in legatura cu solicitarea acestor avize pun sub semnul intrebarii respectarea prezumtiei de nevinovatie a celui cercetat. Cum am aratat, avizul nu face parte din procesul penal. Nefiind deschisa inca o urmarire penala, anuntarea in mod oficial a banuielii ca o persoana a comis o fapta, incalca art 6 par.2 din CEDO si art. 5 ind. 2 din C.pr.pen. De altfel, modul in care sunt elaborate comunicatele de presa ale PICCJ si DNA a fost criticat din acest punct de vedere, pe larg, de catre SoJust - organizatia din care fac parte; studiul SoJust se refera la inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si chiar trimiterea in judecata a persoanelor, de regula notorii, anuntate de fiecare data cu mare tam-tam de catre procurori.
9. Mai mult, legea nu prevede anuntarea celui vizat nici macar dupa ce s-a inceput urmarirea penala contra sa. Din contra, dupa declansarea acesteia se strag probe si numai daca persoana este pusa sub acuzare sau se intentioneaza arestarea ei exista obligatia de a o chema la organul de urmarire, a-I comunica invinuirea si a-I lua declaratie (art. 233, respectiv art 237 C.pr.pen).
10. Sunt de acord ca, la o adica, sa existe un astfel de aviz pentru perchezitie sau arestare (exceptie: infractiunea flagranta), cum au de altfel si membrii Parlamentului (art 72 din Constitutie) si care exista in majoritatea statelor europene. Dar este de remarcat ca la capitolul privilegii, guvernantii nostri stau mai bine ca parlamentarii!!! Avizul ar trebui insa sa fie dat doar de un organ judiciar: un judecator de la ICCJ sau chiar Procuror general de la PICCJ, dar in acest din urma caz numai daca se schimba Constitutia cu privire la statutul lor.