Viaţa te surprinde uneori în cele mai nepregătite momente. Când crezi că lucrurile se aşează puţin, exact atunci se răstoarnă la 180 de grade. Am avut impresia că după votul de duminică ne va fi mai clar cum stăm din punct de vedere politic şi încotro trebuie să ne îndreptăm. Tocmai aşteptam să văd ce discuţii, demisii, alianţe vor avea loc, când scena naţională mi-a oferit un spectacol pentru care nu plătisem bilet: întreaga mass-medie abundă de ştiri şi opinii legate de faptul că preşedintele ţării îi ia unei jurnaliste telefonul pe care se înregistrează apoi o discuţie privată între el şi soţie în cadrul căreia adresează cuvinte cu anumite conotaţii („păsărică”, „ţigancă împuţită”) la adresa proprietarei mobilului.Las la o parte că, mai mult decât voit, atenţia întregii populaţii a fost abătută de la rezultatul referendumului la acest incident. Ceea ce m-a frapat a fost reacţia colegilor de breaslă ale jurnalistei. Carevasăzică se adună forul lor, numit Clubul Român de Presă, şi iau decizia de a formula plângere (defapt e vorba de „denunţ”, căci „plângere” nu poate formula decât victima) contra preşedintelui (una chiar pentru sechestrare de telefon, ceea ce m-a amuzat teribil, căci de o asemenea infracţiune nu a auzit nici bunicul), respectiv de a instaura un embargou mediatic în zilele de joi şi vineri, legate de reinstalarea preşedintelui la Cotroceni. M-am uitat pe site-ul CRP şi am văzut ce societăţi şi jurnalişti sunt membri şi am răsuflat uşurat. Nu toţi fac parte din CRP, deci în cele două zile nu vom fi lipsiţi cu totul de ştiri. Gestul CRP însă mă duce cu gândul la ocaua lui Cuza: precupeţii foloseau două greutăţi pentru vânzarea mărfii, în scopul de a-i înşela pe clienţi. Ce vreau să spun? Nu tare demult, preşedintele a folosit, tot într-o discuţie privată, un termen cu tentă sexuală („găozar”) la adresa unui ziarist bărbat. Nu am auzit atunci nici de proteste, nici de comunicate, nici de embargouri. Lunar aproape, Consiliul Superior al Magistraturii infirmă articolele apărute în presă despre nereguli în soluţionarea unor dosare, dar nu am auzit ca CRP să reacţioneze şi să impună jurnaliştilor o documentarea mai realistă a cazurilor tratate ori tratarea cu respect a magistraţilor. Mai tot timpul vedem în ziare declaraţii de părţi şi martori, alte probe din cursul urmăririi penale, dar nu am văzut ca CRP să adopte atitudine contra încălcării grave a prezumţiei de nevinovăţie a celor cercetaţi, încălcare care va duce iar la obligarea noastră de către CEDO la plata unor sume uriaşe de bani.Şi iar nu am observat ca CRP să adopte o atitudine de principiu, să ceară o lege a presei. De ani de zile, pe toate căile, ziariştii se opun unei asemenea legi, de teama unei cenzuri. Argumentul este pe de o parte ilar, căci nomele constituţionale interzic cenzura de orice fel. Pe de altă parte, dovedeşte şi necunoaşterea art 10 par 2 din Convenţia Europeană care limitează libertatea de exprimare în anumite situaţii, nicicând respectate în România, unde se scrie orice despre oricine. O lege a presei i-ar ocroti pe jurnalişti de atacuri nemeritate. Dar ne-ar ocroti şi pe noi ceilalţi de abuzurile lor, i-ar responsabiliza. Nu înţeleg de ce jurnaşliştii cer cu încăpăţânare tragerea la răspundere a magistraţilor care ar comite erori, dar ei ar trebui să fie ocrotiţi de aşa ceva.În fine, pe lângă faptul că se încalcă dreptul la viaţă privată al unei persoane publice (să fim serioşi: în particular, câţi dintre noi nu înjurăm vecinii, colegii, soţul chiar; nu mai vorbesc de şefi, de politicieni şi chiar de analişti politici omniprezenţi), CRP comite la rându-i un abuz: recomandând colegilor de breaslă ca două zile să nu relateze despre reinstalarea preşedintelui la Cotroceni, eveniment unic în istoria României, se încalcă dreptul a milioane de oameni la a primi informaţii. Dar, nu-i aşa, libertatea de exprimare permite numai oamenilor de presă să scrie, căci despre dreptul corelativ al populaţiei, de a primi informaţii şi ca acestea să fie de calitate, nimeni nu vorbeşte...Şi atunci, ce ar trebui să facem? Să ne deschidem un ziar.
(publicat in Ziua de Cluj, 24 mai 2007)