Razboinicii justitiari

Reforma: “reforma pe pâine”, spunea un distins fost prim-ministru. Justiţia: “reforma justiţiei”, spunem azi cu toţii. Ce înseamnă asta cu adevărat, nu prea ştim. Dar deducem că e ceva legat de MJ care e contra CSM, de AMR care e contra MJ (sau contra CSM, depinde), de CSM care e contra MJ. De ce război?! De ce neînţelegeri, critici?! De ce unul se dă mai rotund ca altul?! Oare chiar are cineva impresia că i se va ridica statuie?! Oare chiar reforma e confiscată de unii sau de alţii?! Oare toţi sunt specialişti în ale schimbării? Sau tocmai asta e problema, că unii vor schimbarea, dar alţii nu?!Fotbal. Isterie. Războinicii luminii versus Fii întunericului. Jertfă. Huiduieli, distrugeri de stadioane, ură. Mai nou, sânge! Război în justiţie. Jertfe în fotbal. Diferenţe între cele două branşe?! Păi, ar cam fi: unii cu studii, ceilalţi fără. Unii bugetari, alţii cu o grămadă de bani. Unii cu capul, alţii cu piciorul. Nu-i aşa că acestea chiar ar trebui să ne diferenţieze? Dar, lasă, că ceea ce ne uneşte sunt acuzaţiile reciproce: unii de corupţie, alţii de blat. Care e cam acelaşi lucru. Ne atacăm reciproc. E mult mai simplu: când nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa, găsim în alţii vinovaţi. Dar, dacă stau şi mă gândesc la istoria patriei, cam asta am făcut tot timpul: alţii ne cucereau, noi suportam; alţii ne supuneam, noi rezistam eroic; alţii ne umileau, noi înghiţeam. În permanenţă alţii aveau probleme cu noi. Noi nu.Poporul ăsta pare că a suferit mai tot timpul. Acum, dacă vedem că nu avem probleme cu alţii, ni le facem noi înşine. Aşa că ne certăm cât putem între noi. Ce nu reuşim noi să facem, este să ne ridicăm deasupra conflictelor de uzură şi să vedem că dăm tot în noi (era o vorbă mai demult: dai în mine, dai în tata; dai în tata, dai în partid; dai în partid, dai în ţară). Aşa ne place conflictul de mult! Mai degrabă am trage un pumn, decât să uităm o înjurătură; mai degrabă am face o petiţie, decât să încercăm remedierea unei nereguli; mai degrabă am da în judecată, în loc să apelăm la conciliere.Suntem o naţiune de certăreţi; cele 2 milioane de dosare înregistrate pe rolul instanţelor anul trecut, o arată în mod explicit. Suntem o naţiune de războinici – ar spune alţii; violenţa de pe stadioane – care ar trebui să fie adevărate colosseumuri ale sănătăţii şi fair play-ului – şi uriaşele forţe de ordine publică antrenate în dispozitive cu ocazia unor astfel de manifestări o demonstrează. Nimic nu pare a ne elibera; din contra, părem tot mai constipaţi. Nimic nu ne mulţumeşte; totul în jur ne e potrivnic. Nimic nu mai e “a fi”, ci. se pare că, voluntar, ne limităm la “a avea”. Păcat. Dar, haideţi să lăsăm prostiile. La luptă. Găsim noi unde şi cu cine. Că ne-am obişnuit.(publicat in Ziua de Cluj din 10 mai 2006)