Din punct de vedere logico-juridic, problema suspendării Preşedintelui României se prezintă în felul următor: Cei care aveau dreptul, respectiv senatorii şi deputaţii - nu are importanţă din care partid sunt – au întocmit un “rechizitoriu”, imputând preşedintelui comiterea anumitor fapte de încălcare a Constituţiei. Dată fiind importanţa conflictului la “vârf” între puteri, Constituţia impune avizul Curţii Constituţionale. Acolo sunt numai jurişti – nu ne interesează ce putere i-a numit acolo la un moment dat - ţinuţi să spună în ce măsură faptele cu care sunt sesizaţi sunt conforme ori nu cu Constituţia ţării. În cazul de faţă au ajuns la concluzia că faptele reclamate de parlamentari nu sunt “grave” în înţelesul Constituţiei. Mai mult, pentru prima dată în istoria postdecembristă a României se explică normele constituţionale cu privire la atribuţiile preşedintelui în raport cu celelalte puteri – se dau astfel peste cap doctrine ale unor profesori de drept constituţional, se atacă părerile unor politicieni, se contrazic reacţiile unor instituţii (mă refer la reacţia CSM referitor la cele două graţieri acordate de preşedinte unor persoane acuzate de trafic de droguri). Se creează drept şi probabil va fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a se lămuri/limita multe de cele spune de Curtea Constituţională în favoarea Preşedintelui.După două zile politicienii se adună şi discută. În loc să ţină seama de avizul Curţii Constituţionale, au trecut la vot şi au decis suspendarea. Este adevărat că avizul Curţii are caracter consultativ. Dar motivele pentru care se consultă Curtea este tocmai pentru a se pronunţa dacă din punct de vedere juridic faptele sunt “grave”. Nu parlamentarii erau ţinuţi să stabilească acest lucru! - fiind o chestiune de apreciere, ea revine Curţii. Parlamentarii trebuiau doar să dezbată existenţa faptelor. Trecând peste şi necombătând avizul Curţii Constituţionale, parlamentarii au anihilat cel mai înalt for judiciar. Au anihilat supremaţia Constituţiei. Au demonstrat că puterea judiciară nu înseamnă nimic, căci dacă ei, politicienii se adună la un loc, pot decide orice vor ascunzându-se în spatele votului secret şi a neobligativităţii motivării deciziei luate. Nu îmi imaginez cum o adunare eterogenă de ingineri, doctori, artişti, poeţi, mecanici, jurişti etc. au putut trece peste părerea de specialitate al judecătorilor de la Curtea Constituţională.Dat fiind gravitatea faptului, este posibil ca de acum încolo indiferent de faptele comise de cel ce ocupă postul de Preşedinte sau chiar şi dacă nu comite vreo faptă, să se adune o majoritate parlamentară care să decidă suspendarea sa. Las la o parte că nu văd cum ar putea să fie scoase la vot 9 milioane de oameni şi în felul acesta referendumul pentru demiterea preşedintelui să fie reluat şi reluat, timp în care tot vom avea un preşedinte suspendat, iar un altul, interimar, cu jumătate de normă la Cotroceni. Să spunem că oamenii vor veni totuşi la vot şi vor decide menţinerea actualului Preşedinte. Teoretic, este posibil ca majoritatea parlamentară să se adune rapid din nou şi să decidă iar suspendarea pe te miri cine ştie ce motive… Iar Curte, iar călcare în picioare, iar referendum…Cred că politicienii nu s-au gândit îndeajuns la toate urmările acţiunii lor. Şi asta ne poate costa scump.
(publicat in Ziua de Cluj, 26 apr. 2007)