]"Eu nu percep judecătorul ca un funcționar. Și funcționarii de la primărie, de la prefectură, de la finanțe, și ei rezolvă dosare. Păi și eu, dacă mă rezum la a rezolva dosare, sunt un funcționar. Dar dacă, prin hotărârile pe care le dau, îndrept ceva și în societate..." Astfel argumentează judecătorul Cristi Danileț, membru CSM, în ultima parte a unui interviu remarcabil despre cum concepe rolul judecătorului într-un stat de drept, colegii care nu-și dezvăluie profesia pentru că se feresc de public, pedepsele mici pentru corupție, dar și părerea lui despre avocați.
Cristi Danileț: Am întrebat odată o judecătoare care candida pentru Înalta Curte: "Ce credeți că înseamnă, doamnă, că trebuie să susțineți statul de drept?". A zis că ea trebuie să motiveze frumos și să-și vadă de treabă, asta înseamnă să susțină statul de drept, și să nu se implice în scandaluri de presă.
"Doamnă, să susțineți statul de drept înseamnă să povestiți tuturor despre lege, despre justiție, despre valori, despre democrație, despre societate, în orice circumstanță".
Prin rolul tău educativ exercitat în sala de judecată, prin rolul tău între prieteni, cunoștințe... Cum am fost ieri la facultate, unde am vorbit două ore colegilor de acolo, tineri juriști. Asta înseamnă să susții statul de drept. Să mergi la televizor, să educi populația. Să mergi la tineri, să-i înveți să respecte Codul Penal.
A intrat în vigoare Codul Penal, și noi n-am făcut pregătire cu societatea asta: "Măi, vedeți că, de mâine, dacă comiteți fapta asta, intrați sub incidențele noului Cod Penal". Nimeni. M-am apucat eu de scris pe blog, noile apariții sau modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală. N-avem nici un fel de pregătire a societății în domeniul dreptului, dar îi cerem să respecte Dreptul!
Avocatura.com: Pentru că vorbeam de condamnări, vorbeam de impactul pe care o condamnare îl poate avea la educarea populației, avem în continuare personaje de notorietate care sunt condamnate în diverse dosare. Cum contribuie judecătorii la popularizarea unei astfel de condamnări prin deciziile lor? Este o metodă de educare a populației?
Danileț: Dezvolt subiectul dându-vă un exemplu practic. Pe 25 octombrie s-a sărbătorit Ziua Europeană a Justiției Civile. Asta este o sărbătoare inițiată de Consiliul Europei și de Uniunea Europeană, prin care să atragă atenția populației europene că justiția nu este una penală cu precădere, este una civilă. Pentru că judecătorii soluționează problemele astea de zi cu zi, litigii de dreptul familiei, de funciar, de comercial, de obligații, de testamente, etc.
"Judecătorul are un rol educativ în procesele de zi cu zi"
Avocatura.com: Dar mentalul colectiv...
Danileț: Mentalul este cel educat de televizor. Care televizor ne prezintă Știrile de la ora 17: că suntem un popor de violatori și tâlhari, iar show-urile de seară, că suntem un popor de corupți, și oricum toți cei care ne conduc sunt corupți.
Revin. Cu prilejul celebrării acestei zile, am constatat că în justiția română 85% din dosare sunt civile, doar 15% sunt penale. Deci, dacă este să fie implicat judecătorul cu rolul lui educativ, la care - atenție - se renunță în noile Coduri, nu știu din ce eroare s-a îndepărtat chestia asta, dar sper să rămână în etica judiciară, judecătorul are un rol educativ în procesele de zi cu zi, cele civile, când întâlnește doi frați care se ceartă pe o moștenire. Mai puțin vizibile, însă, sunt procesele astea de zi cu zi.
Avocatura.com: Nu sunt spectaculoase.
Danileț: Da, nu sunt spectaculoase. Dar nici nu știm să le facem spectaculoase. Eu am avut în 2008 un proces pe care l-am soluționat la Cluj, cu taxa pe poluare...După ce avusesem mai întâi taxa de primă înmatriculare, s-a schimbat legislația și a venit taxa pe poluare.
Primul proces din România eu l-am soluționat, la Cluj. Eram judecător la secția de Administrativ a Tribunalului. Știți ce am făcut atunci, după motivare? Am pus-o pe blog. Am pus hotărârea pe blog. Avocații au aflat de ea, au descărcat-o, au împânzit-o în toată țara, și s-au dus cu ea ca și jurisprudență la colegii mei din România. Deci un efect extraordinar a avut.
Apoi, pe măsură ce s-au extins legăturile noastre din domeniul informatic, prin grupurile de discuții ale judecătorilor și procurorilor, am început să schimbăm practică judiciară între noi pe internet. De exemplu, când am aflat de prima hotărâre cu clauzele abuzive. S-a dat la Buzău. Am schimbat-o imediat între noi. Tot așa, cu hotărârile în domenii mai noi. Public însă, nu știu de ce nu apar.
Cele mai strălucite hotărâri ale noastre, chiar primele hotărâri pentru anumite instituții noi, ar trebui să fie undeva publicate. Nimeni nu se ocupă... Am avut intenția asta și eu la un moment dat, am început publicarea pe un portal de justiție, și pe urmă a murit inițiativa.
"Aș vrea să văd o motivare în două pagini, nu în 800"
În domeniul penal însă, interesul presei în special este fulminant. Deseori vedem în spațiul public hotărâri, motivări întregi ale hotărârilor, care sunt aruncate în spațiul public. Și spun "aruncate", pentru că ele nu sunt de fapt explicate de judecători. Și-aici e o mare problemă, e o mare "schismă" între judecători și societate. Pe nimeni nu interesează, într-un caz din acesta celebru, să citească o motivare de 800 de pagini. Nici eu n-am citit-o, vă spun drept. Dar aș vrea, în două pagini, să văd un rezumat al motivării. Cu cuvinte simple, pe înțelesul tuturor.
Judecătorii noștri au o problemă. De fapt, sistemul are, două. Prima este că motivăm după ce dăm soluția. Ceea ce este o stupizenie. Deci întâi să dai soluția, și apoi să motivezi hotărârea! Și a doua este că nu explicăm hotărârea. Oricum, sincer, nu mai este de interes. Că dacă l-ai băgat pe ăla 10 ani la închisoare, cine mai citește pe urmă motivele? Eventual prietenii lui, și o să apară și o să spună: "Uite că scrie acolo în hotărâre, am găsit noi o frază, că probele sunt indirecte. V-am spus că nu sunt probe?"
Cine o să știe să explice lucrurile astea? Deci avem o problemă de mentalitate. Dar asta se poate remedia. Eu chiar visez la sistemul în care vom filma procesele și le vom transmite pe internet. Așa cum astăzi, când ești părinte, ai o grădiniță particulară și-ți vezi copilul ce face, în timpul orelor de program. De ce n-am vedea așa procesele? Deja, în Statele Unite și în Marea Britanie se filmează procesele la Curtea Supremă, pentru că acolo este interesul mediatic cel mai mare.
Am văzut procesul din Africa de Sud, al lui Pistorius, la fel s-a transmis. Și era în primă instanță la o curte de apel, dacă nu mă înșel.
De ce n-am putea face așa? Oare credeți că n-ar crește încrederea populației în justiția română când ar vedea ce face judecătorul, cu ce se ocupă efectiv? Cum a administrat probe, cum a explicat, cum a discutat cu părțile? Știți cine nu este pregătit pentru așa ceva? Judecătorul însuși. Cel mai reticent la contactul cu publicul este judecătorul. Este un paradox, apropo de mituri. Noi ne ferim de public! Noi nu vrem să ieșim în public.
Avocatura.com: Să știți că și avocații sunt aproape la fel...
Danileț: Știți că sunt colegi ai mei care nu-și dezvăluie identitatea? Când sunt întrebați, la școală, la bancă, undeva, "Ce profesie aveți?", știți că nu spun? Că scriu "jurist"? De ce? De ce le e rușine? A, poate au motive. Dar dacă e mentalitate, trebuie să o schimbăm. Ești judecător. Oamenii trebuie să-și ridice pălăria în fața ta.
Avocatura.com: Consideră că se expun, și nu e bine să te expui?
Danileț: A, și dacă el nu se expune, n-o să fie expus? Hai să fim serioși! Vedeți că acum se descoperă orice acoperit, darămite un judecător care este public. Tu când intri în sala de judecată exerciți o funcție publică în sală publică. De ce să te ascunzi?
Avocatura.com: Ți-ai asumat devenind judecător, nu?
Danileț: Absolut. Singurele care trebuie să aibă o grijă sunt părțile care pot refuza, la un moment dat, să fie filmate, să fie expuse public. E dreptul lor să nu apară. Dar judecătorul nu are cum. Asta e viața lui, asta e profesia lui.
Interesant, aduc un exemplu din perioada veche. Dar, pe vremea comunismului, judecătorii se duceau în cămine culturale și judecau. În inima comunității, acolo unde s-a comis fapta ilicită. Să vadă lumea. Să-l admonesteze pe acela și să-l judece, să-l sancționeze în mijlocul colectivității. Avea impact social.
"Încă sunt pedepse ușoare. Pentru corupție de sute de mii de euro, se dă cât dădeam eu pentru furt din tramvaie"
Avocatura.com: Din câte știu, și fostul nostru selecționer la fotbal, Victor Pițurcă, a fost judecat la un moment dat în aceeași manieră. Sunteți de acord cu ce spunea Napoleon, că trebuie să pedepsești sever, ca să nu pedepsești des?
Danileț: Da. Și aici fac cumva legătura cu ce v-am spus mai devreme, că parcă nu terminasem totuși ideea. Am uitat undeva, în mentalul nostru al judecătorilor, că sancțiunile din penal nu au doar un rol represiv, și reparatoriu, într-o cauză dată, ci și un rol preventiv, prevenția generală. Am uitat lucrul ăsta. Și foarte mulți ani, în România, s-au aplicat pedepse extrem de mici, și apar acum toate cu suspendare condiționată la prima faptă. O greșeală enormă. De ce? Lipsa de - n-aș spune neapărat de curaj - ci de mentalitate a judecătorilor. Încetul cu încetul, sub presiunile UE, am început să aplicăm pedepse mai aspre în domeniul infracțiunilor de corupție. Judecătorilor a trebuit să li se repete vreo 5 ani: "Domnule, corupția este ceva grav, corupția este ceva grav, trebuie să avem pedepse mai aspre", ca să începem să avem pedepse mai aspre.
Eu vă spun că încă sunt pedepse ușoare, între noi fie vorba. Adică, am văzut pedepse la corupție de sute de mii de euro, cam cât dădeam eu în 2006-2007 la furturi din tramvai din Cluj.
Dar, trecând peste asta. Judecătorii au început să înțeleagă că trebuie să aplice pedepse aspre pentru că: 1. Sunt oameni în poziții extrem de înalte care au profitat de poziția ocupată, ca să abuzeze de funcția respectivă, și să înșele toate așteptările populației, și 2. Pentru că am realizat că în România, corupția este un fenomen care se întâlnește la toate structurile. Este statul captiv, dacă vreți. Nu există astăzi instituție publică, sau autoritate publică, care să nu fie afectată de flagelul corupției. Asta arată un stat extrem de slab, care este pradă unor grupuri de interese.
Tot așa și cu restul infracțiunilor. Infracțiunile de crimă organizată, care au început să crească ca și număr în România. Numai infracțiuni informatice, uitați-vă câte sunt. Și vedem că cele mai luminate creiere sunt la noi. Că sparg serverele de la NASA și Pentagon.
Uitați-vă la infracțiunile de omor și tâlhării. Uitați-vă la infracțiunile de trafic de droguri. La infracțiunile de trafic de carne vie. Trebuie să sancționăm mult mai aspru. Cum spunea Napoleon, da. Trebuie să sancționăm mult mai aspru, ca cei care au vreodată de gând să comită o infracțiune, să știe ce îi așteaptă. Pentru că dacă ei spun: "A, o să mă judece ăia tineri, poate știu un avocat care îl cunoaște pe judecător, poate îl impresionez, plâng de două ori în fața lui și recunosc... Oricum îmi dă cu suspendare!".
Dacă trăim cu mentalitatea asta, nu o să avem respectarea legii. Dacă oamenii spun: "Sunt paznic la un spital. Dacă primesc 50 de lei mită să îl primesc pe unul după orele de program, risc patru ani cu executare". A! Atunci parcă ți-ai îndeplinit funcția. Dar, dacă știi că sancțiunea nu e aspră, dacă știi că legea nu e aplicată, atunci o vei încălca.
Suntem ca în mitul lui Gyges al lui Platon, care povestește despre un locuitor, cel mai cinstit, care găsește un inel ce-l face invizibil. Și spune: "Ce-o să facă el cu acel inel?" Și Platon ajunge la concluzia că răul este în noi, și spune: "O să învârtă inelul, devine invizibil, se culcă cu regina și-l omoară pe rege. Simplu. Asta va face".
Avocatura.com: Am avut o discuție cu domnul Cristian Pîrvulescu, chiar pe această temă.
Danileț: Am văzut, și-am citit cu interes. Cea despre putere, da.
"Pentru mine adevărul este respectarea legii"
Avocatura.com: Ne bucurăm. Vă mai întreb așa, cum l-a întrebat Pilat pe Iisus: Ce este Adevărul?
Danileț: Pentru mine adevărul este legea, respectarea legii. Nu percep viața în afara legii. Și cred că respectând legea, devenim liberi. Interesant. Chiar acum mă controlam, în timp ce veneam spre Dvs. Eram la trecerea de pietoni. Era pe roșu la pietoni, nu trecea nici o mașină, și toată lumea trecea. Și stăteam și mă uitam eu, spunându-mi în sine:"Eu stau aici. Ce gândesc oamenii ăștia despre mine, care mă văd îmbrăcat la costum, la cravată? Sunt pe marginea străzii, să aștept să se facă verde. 1. Probabil vor gândi că sunt un fraier. 2. De ce stau eu aici? Poate că să nu mă vadă careva de la presă, trec pe roșu și pe urmă mă dau marele legalist". Dar în capul meu a intervenit a treia variantă. "Nu. Există o lege care spune să nu treci pe roșu. Simplu. Nu mă interesează dacă este un polițist care mă sancționează sau lume care mă vede, n-are importanță".
Deci eu am ajuns la stadiul la care vreau să respect legea și când dorm. Sincer vă spun. Fără nici un fel de falsă modestie. Asta vreau să fac. Să fiu un om corect. Iar în viața mea profesională, credeți-mă, am reușit să fiu un om corect. Și vă spun că dacă eram incorect, la lucrurile prin care am trecut în ultimii doi ani de zile, m-ar fi linșat, m-ar fi prins, m-ar fi terminat.
Am încercat să fiu corect tot timpul. Și să știți că deseori primesc telefoane și de la părți de prin dosare, care vor ele să reclame un abuz, să-mi spună ceva, și de la colegi, care au anumite cereri în CSM și vor să intre mai repede... Și le spun tuturor același lucru: "Legea îmi interzice". Iar eu nu îmi risc cariera pentru nimeni!
Sunt persoane care îmi spun: "Vreau să dau la INM la anul. Din ce manuale mă sfătuiți să învăț? Care sunt cele mai bune?" "Domnule, nu am voie să fac lucrul ăsta. Nu îți recomand eu anumite manuale. Pentru că eu sunt dintre cei care organizează acest concurs. Eu nu pot să îți spun: «Cumpără manualul respectiv, ca să înveți din el»". Și-așa am avut o problemă că am scos niște teste gratuite... Le-am pus pe internet gratuit, și-a fost o discuție: "Cum adică domnule, scoate teste, le vinde?" "Nu domnule, sunt gratuite" "N-are importanță, e-o șmecherie aicea!" Am făcut lucruri care mi se par normale. Să le spui oamenilor cum să ajungă într-o profesie.
Am fost primul din România care a făcut teste grilă pe penal și pe procedura penală. Tot n-a fost bine. Sunt oameni care îți caută acul în carul cu fân orice ai face. Dar eu încerc să mă detașez de asta. Nu pot să spun că nu ma afectează atacurile. Încerc totuși să înțeleg că, atunci când faci lucruri bune, deranjezi. Deranjezi pe cei cărora nu le convin lucrurile bune.
Să știți că eu sunt un tip principial. Și îmi asum rezultatele acțiunilor mele, indiferent ce consecințe au asupra mea, și asupra familiei. Din păcate, au fost consecințe negative și asupra familiei. Dar sunt principii în care cred. Eu cu ele mă hrănesc de ani de zile. Aș putea spune că la baza stabilirii unora am contribuit și eu. Sunt și eu un mic punctuleț, acolo. Cum să nu cred în principii de legalitate? Cum să nu cred în statul de drept? Cum să nu cred în drepturile omului? Cum să nu cred în cei 3 i: independență - imparțialitate - integritate? Atunci despre ce vorbim?
Eu văd în profesia mea nu un scop, ci un mijloc de evoluție ca om. Iar acum simt că e vremea să dau ceva înapoi, să împart din cunoștințele și din principiile mele celorlalți, din sistem sau din afară.
Eu nu percep judecătorul ca un funcționar. Și funcționarii de la primărie, de la prefectură, de la finanțe, și ei rezolvă dosare. Păi și eu, dacă mă rezum la a rezolva dosare, sunt un funcționar. Eu sunt în administrație, nu mai sunt în putere. Dar dacă, prin hotărârile pe care le dau, îndrept ceva nu numai în relația juridică conflictuală supusă analizei mele, dar și ceva din societatea asta...
O hotărâre, când o dai, soluționează de pildă și problema omului - reintegrarea în muncă - dar și a familiei lui care iată, are ce mânca acum. Dar dacă procesul de reintegrare a durat doi ani, pentru o demitere ilegală, ce-a mâncat familia aceea, doi ani de zile?
"Fără frică de lege și respect față de judecător, societatea nu poate funcționa"
Deci eu văd judecătorul ca un fel de reparator, vindecător social, dacă vreți. Fără exagerări. Sincer, dacă cineva nu știe de frica legii, și de respectul judecătorului, eu cred că nu poate să funcționeze societatea.
Avocatura.com: Dacă vedeți judecătorul ca un taumaturg, avocatul cum îl vedeți?
Danileț: Avocatul este partenerul esențial al judecătorilor. De altfel, în diverse medii în care mă învârt, sfătuiesc oamenii în felul următor: "Domnule, să n-ajungi la doctor și la justiție". Încearcă tot ce se poate. Previno. Mănâncă sănătos, să n-ajungi la doctor. Pentru justiție: du-te la mediere, rezolvă-ți problemele acolo. Nu trebuie s-ajungi cu toate problemele la justiție.
Dar dacă ai ajuns la judecător, și nu știi cum funcționează sistemul, du-te domnule la avocat! Nu mai întreba în stânga și în dreapta. Am găsit oameni care introduc zeci și zeci de acțiuni. E-un talmeș-balmeș în capul lor despre procesul lor, și la sfârșit se duc la avocat, care și el ce să facă? Deschide și el un nou proces. Trebuie să apelezi la avocat încă dintr-un stadiu incipient. Știu, sunt mulți. Unii înșală, alții aburesc lumea, iau bani pe termene. Dar nu toți sunt așa. Cum nici judecătorii nu sunt toți ilegaliști, corupți, și așa mai departe. Însă avocatul este un partener.
Vă spun că am avut o relație de parteneriat deosebită cu avocații la Cluj și la Oradea, unde am practicat. Am învățat Drept împreună, vreau să vă spun. În special când se modifică legislația, cât e de important! Un avocat are timp să consulte, să vadă, să caute jurisprudență. Extraordinar. Deci avocatul este un partener, fără doar și poate. Fără doar și poate.
Citește și:
Prima parte a interviului cu judecătorul Cristi Danileț, membru CSM: Când realizezi că în centrul sistemului juridic nu este judecătorul, ci justiţiabilul, dobândeşti puţină înţelepciune
Partea a doua a interviului cu judecătorul Cristi Danileț, membru CSM: Cred că avocatul are deja prea multe drepturi!