Interviu dat lui Aytana Anghel şi apărut pe Daily Dose of Millennial la data de 1.09.2021, sub titlul: "CU DREPTATEA TRECEM MAREA – INTERVIU CU DL. JUDECĂTOR CRISTI DANILEȚ" în secţiunea "Oameni care ne inspiră".
Este o certitudine faptul că toți cei care am trecut sau încă trecem prin montaigne rousse-ul numit viața adolescentină ne-am întrebat la un moment dat cu ce ne vor ajuta mormanele de cărți și aglomerația de formule aritmetice în viața reală. Ba mai mult, cu siguranță majoritatea tinerilor sunt cuprinși de teamă la gândul intrării în rândurile adulților, la responsabilitățile care ne așteaptă și la regulile, fie ele scrise sau nescrise, pe care trebuie să le respectăm: Ce anume constituie o infracțiune? Pot răspunde penal chiar dacă nu sunt major? Am voie să postez poza aceasta pe o rețea de socializare dacă în ea apare un minor? Domnul judecător Cristi Danileț și-a dedicat o bună parte din timpul său pentru a ajuta tinerii să afle răspunsul la aceste întrebări, dar pentru mai multe detalii îl las pe dumnealui să ne explice rolul educației juridice în viața noastră.- Ne puteți spune câteva lucruri pe care ați vrea ca tinerii să le știe despre dumneavoastră?
Sunt judecător de 23 de ani, specializat în materie penală și delicvență juvenilă. Am doi copii care au depășit deja vârsta adolescenței, deci cunosc foarte bine dificultățile și nedumeririle specifice acestei perioade. Pe lângă acest lucru, am întâlnit foarte mulți minori care au ajuns în sala de judecată în poziția de inculpat, iar datorită acestui lucru eu împreună cu alți colegi: juriști, profesori, chiar și studenți, am decis să înființăm o organizație (VeDem Just) ce are ca scop prevenirea și educația. Prin intermediul acestei asociații, ne dorim să informăm copiii despre legile ce trebuie respectate într-o societate, acțiunile interzise de acestea, procedurile și instituțiile la care pot apela atunci când întâmpină o problemă de natură juridică și, în special, ce înseamnă o sancțiune ce li se poate aplica la un moment dat. Toate aceste lucruri sunt importante, deoarece potrivit legislației românești, încă de la 14 ani, copilul răspunde penal și contravențional. Asta înseamnă că dacă încalcă vreuna dintre regulile înscrise în codul penal, cu alte cuvinte comite o infracțiune, riscă o sancțiune penală, ceea ce constă în deschiderea unui dosar penal, înfăptuirea unui cazier și primirea unei pedepse, lucruri ce îi vor influența toată viața. De asemenea, tot de la 14 ani, copilul răspunde contravențional, deci un polițist îi poate da o amendă pentru traversatul pe roșu, spre exemplu. Tot ceea ce facem noi, așadar, este pentru a limita astfel de situații. - Ce v-a motivat să alegeți dreptul?
Nu am avut nicio rudă care să activeze în domeniul dreptului, dar consider că drumul către acesta a fost format de către doi factori: pe de o parte educația strictă pe care am primit-o de la părinții mei, în special de la tata, m-a orientat spre valori precum dreptatea, ordinea și disciplina, iar pe de alta, activitatea de care m-am apucat în adolescență, artele marțiale, mi-au dezvoltat curajul. Inițial am dorit să devin polițist, dar după aceea m-am reorientat și am decis să fiu magistrat. Am urmat facultatea de drept la Iași, după care am dat un concurs național, pe care l-am câștigat datorită pasiunii mele pentru învățat, pe care am deprins-o din copilărie. Am fost admis din prima la magistratură, iar astfel, din anul 1998 sunt judecător. - Dintre toate carierele din domeniul juridic, de ce ați ales-o pe cea de judecător?
Atunci când am dat la drept habar nu aveam ce puteam să fiu după ce termin facultatea! Nu avusesem nicio întâlnire cu vreun om al legii, nici măcar cu vreun polițist. Nu știam ce înseamnă judecător, procuror sau avocat. Aveam însă să aflu că după ce termini facultatea de drept poți ocupa nu mai puțin de 40 de funcții! Sigur, cele mai cunoscute rămân cele menționate mai sus: judecătorul, care împarte dreptatea, procurorul, care acuză din partea societății și avocatul, care apără fie victima, fie infractorul. Inițial, nu puteam deveni avocat deoarece trebuia ca un avocat maestru să mă ia ucenic, iar eu nu cunoșteam pe nimeni în acest domeniu, deci din start această opțiune a fost înlăturată. Apoi, mi-am dorit să fiu procuror, deoarece mi-a plăcut tot ce ține de dreptul penal deosebit de mult, însă, în anul în care am terminat eu facultatea, nu au fost locuri de procuror scoase la concurs. Așadar, am devenit judecător, iar aceasta este o decizie pe care nu am regretat-o nicio clipă! - Care este cel mai mare impediment cu care vă confruntați în viața profesională de zi cu zi?
Eu mă simt foarte împlinit, doar că uneori cei ce nu cunosc justiția, nu cunosc cum funcționează justiția, simt un soi de repulsie față de cei care lucrează în domeniu. Acest lucru îmi dă un imbold să apar mai des în spațiul public, să explic oamenilor, pe înțelesul lor, cu ce se ocupă un judecător, un procuror, un avocat; de ce atunci când pierzi un proces nu trebuie să-i porți ură judecătorului, deoarece acesta doar a aplicat legea; de ce o hotărâre greșită nu înseamnă că judecătorul este corupt, poate că probele nu au fost suficiente etc. Toate acestea și mai multe au fost motivele pentru care am început să am o prezență mai mare în presă, pe rețelele de socializare, pentru a fi alături de cetățeni. Cel mai mare impediment în munca pe care o desfășor este diferența dintre cunoștințele juridice pe care le am eu și colegii mei și lipsa acestora la nivelul oamenilor obișnuiți, ce nu activează în domeniul juridic. Justiția trebuie să se facă pentru cetățean, iar pentru o comunicare eficientă judecătorii și procurorii trebuie să se coboare la nivelul cetățenilor de rând, să vorbească pe limba lor! - Ce v-a inspirat să creați VeDemJust (Asociația Voci pentru Democrație și Justiție)?
În 2011 am fost invitat să particip la un schimb de experiență în Statele Unite ale Americii. Am ajuns în Austin, Texas și m-am întâlnit acolo cu un judecător american. Stăteam de vorbă în biroul lui și, la un moment dat, spune: “Haideți că trebuie să plec la școală.” În Texas sunt mulți copii imigranți, iar pe acest judecător îl interesa ca aceștia să cunoască și să respecte Constituția Statelor Unite ale Americii. M-a surprins acest lucru, faptul că un om care trebuia să lucreze la tribunal, cu infractori, se interesa de educația copiilor. Atunci mi-am zis: “De ce nu am face un astfel de program și în România?” Prima lecție de educație juridică pe care am dat-o a fost în 2013, într-o școală dintr-o comună de lângă București, la clasa a 5-a sau a 6-a. Copiii au fost foarte încântați, au făcut poze cu mine și astfel am popularizat acest program pe Facebook. Acesta a început să se dezvolte când au început să fie interesați din ce în ce mai mulți profesori. Eram în CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) pe vremea aceea, am discutat cu Ministrul Justiției și cu Președintele CSM și s-a încheiat un protocol între Ministerul Justiției și Ministerul Educației care să permită accesul magistraților în școli și al copiilor în tribunale. În momentul de față, această asociație și-a extins activitatea în 26 de județe din România! - Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, beneficiile educației nonformale?
Eu sunt un adept al educației moderne pentru elevi, adică nu vreau să învețe pe de rost noțiuni ce nu le sunt de folos în viață. Învățământul clasic, susținut de profesori și cel nonformal trebuie combinate. Educația juridică predată în unele școli și materiile precum cultura civică trebuie suplimentate de întâlniri cu oamenii legii, pentru ca elevii să învețe într-un mod practic, să fie informați. Mulți copii sunt surprinși, de exemplu, să afle că în România judecătorii nu au ciocan! Scopul acestui proiect este ca tinerii să realizeze că prin respectarea legii sunt în siguranță și să fie mai responsabili. - Unele persoane consideră că educația juridică este doar pentru aspiranții la drept. Care este părerea dumneavoastră?
Constituția spune chiar în Art. 1 că respectarea ei, precum și a tuturor legilor este obligatorie. Legile din România depășesc ca număr 10 000. În fața judecătorului, nimeni nu poate invoca drept scuză necunoașterea legii. Dat fiind faptul că de la 14 ani, copiii răspund penal, nu ar fi bine ca o parte din aceste legi, nu toate, dar cele mai importante, să fie învățate și de către aceștia? Legea nu este pentru a forma oameni ai legii, ci pentru a proteja toți cetățenii. În această eră digitală, toți avem câte un telefon mobil, dar știm oare ce avem voie să facem cu acesta? Am voie să postez poza aceasta pe internet, dacă în ea apare un minor? Părintele vrea să-mi vadă conversațiile cu prietenii, are oare voie să facă acest lucru? Un profesor mi-a confiscat mobilul, este legal? Toate aceste lucruri consider că ar trebui știute de toți tinerii, motiv pentru care am ales 500 de legi pe care le-am considerat a fi cele mai importante și le-am inclus în ghidul “Elevul și Legea”, care este disponibil și pe aplicația gratuită Lege-n-dar. Am făcut selecția astfel încât, dacă citiți manualul, este suficient să vă descurcați, fără să aveți vreodată probleme cu legea! - Cum ar putea educația juridică să influențeze viitorul tinerilor din România?
Noi, în România, nu avem o cultură a ceea ce se cheamă în Occident “Rule of Law”, adică supremația legii. Oamenii devin mai responsabili știind că nu ascultă de conducători sau de alți oameni, ci de lege. Oamenii se supun doar legii. Consider că dacă învățăm legile de mici, învățăm și să ne respectăm unii pe alții, să devenim mai solidari. Gândurile acestea nu pot apărea peste noapte, bineînțeles, dar cred că peste vreo 2-3 generații oamenii vor conștientiza că legea este făcută pentru a fi respectată, iar sentimentul dominant se va schimba de la frică, care a condus societățile în trecut, la siguranță. Pentru această siguranță, însă, nu este suficient să avem drepturi, ci trebuie să ni le și apărăm! Acesta este link-ul către aplicația gratuită de mobil Lege-n-dar, în care se regăsesc informațiile incluse in manualul de educație juridică “Elevul și Legea” scris de dl. judecător.