Interviu cu judecătorul Cristi Danileț, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, apărut pe justitiecurata.ro: [Când vezi o asociaţie a magistrţilor că atacă DNA, ICCJ, CSM, SRI, Parlamentul sau Guvernul, te intrebi ce vrea, de fapt? Să conducă ţara?!](http://www.justitiecurata.ro/cristi-danilet-cand-vezi-o-asociatie-a-magistratilor-ca-ataca-dna-inalta-curte-csm-sri-parlamentul-sau-guvernul-te-intrebi-ce-vrea-de-fapt-vrea-sa-conduca-tara/)
După șase ani, e competiție pentru noi membri ai CSM. De ce e așa de mare bătălie? Pentru că asistăm la o bătălie chiar în această perioadă, când se definitivează noua componență a CSM.
CSM este foarte important. Cel puțin în ultimii 6 ani, de când este mandatul din care am făcut și eu parte, a devenit o instituție extrem de vizibilă și importantă. Noi acum ne-am încheiat mandatul, toți plecăm acasă și vin noi membri. E logic că trebuie aleși oamenii cei mai reprezentativi pentru sistem.
„Bătălia“ este una firească. Sunt oameni care vor veni aici și șase ani vor conduce justiția română, din toate punctele de vedere: sub aspectul resurselor umane, al resursei financiare, al inițiativei legislative, al calității oamenilor din sistem, al modului de sancționare a magistraților. Totul va fi gestionat de CSM.
Pe de altă parte, e greu să reziști în CSM cu motoarele turate tot timpul, pentru că am văzut colegi din CSM devenind foarte reținuți, temători în fața unor atacuri politice sau atacuri mediatice. Mai mult, sunt unii colegi din actualul CSM de care nimeni nu a auzit niciodată nimic. După cum sunt alții care au ieșit foarte puternic…
Gândiți-vă că sunt magistrați care atunci când au ieșit public – mă număr printre ei – să susțină puncte de vedere principiale, în baza unui rol asumat prin proiectul de candidatură, au fost extrem de atacați personal, ei, familiile lor. Eu am scris în proiectul de candidatură că voi reacționa public ori de câte ori se va încălca separația puterilor în stat sau când judecătorii și procurorii sunt atacați. Nu-și asumă mulți rolul ăsta. Unii au curajul să o facă, alții, nu.
Personal, ce satisfacții aveți în cei șase ani în CSM, ani deloc ușori? Pentru că ați fost atacat, a fost și o încercare de suspendare, n-a fost deloc simplu într-un CSM fluctuant, cu schimbări și retrageri de membri…
Într-adevăr, a fost o fluctuație de membri. Au fost membri urmăriți penal, avem chiar o condamnare rușinoasă a unui membru, o condamnare pentru fals și instigare la fals. Avem demisii, plus procurorul general al României, Tiberiu Nițu, care era membru de drept în CSM, dar a ieșit fiind urmărit penal… după cum avem și membri care au jucat un rol extrem de important, cum a fost Livia Stanciu, și ea membru de drept.
Ce satisfacție am? În primul rând, am contribuit mult la creșterea vizibilității CSM. Prin reacțiile instituționale, dar mai ales personale, am arătat publicului că CSM este o instituție constituțională care trebuie respectată și că ea trebuie să facă parte din ecuația instituțiilor importante care conduc țara.
În al doilea rând, satisfacție personală la cel mai înatlt nivel este faptul că în 2011 am reușit să-i conving pe toți ceilalți colegi să votăm strategia de întărire a integrității în justiție pe 2011-2016, care este primul act de acest gen în Europa votat vreodată de un CSM. Am declarat atunci toleranță zero la corupția judiciară și am întărit sistemul de tragere la răspundere disciplinară a magistraților și de sancționare penală în caz că ar fi nevoie.
În al treilea rând, am susținut din toate puterile medierea din România. O instituție nouă, încă insuficient aplicată, dar cu care trebuie să se obișnuiască cetățeanul de rând, și anume faptul că nu pentru orice tip de neînțelegere trebuie să ajungi în instanțe, ci doar pentru cauzele importante și care pun mari probleme juridice.
În al patrulea rând mă bucură proiectul meu de suflet, proiectul de educație juridică pentru liceeni. Mi-am dat seama că este foarte greu să comunici cu adulții în direcția educației, deși o fac curent pe Facebook, unde am peste 28.000 de prieteni și followers și o fac zilnic, comunicând publicului larg ce anume se întâmplă în justiție și cum anume trebuie gândite anumite hotărâri, măsuri, din perspectiva principiilor de drept. Dar cu copiii este mai ușor de lucrat. S-a inițiat acum trei ani, la jumătatea mandatului CSM, un proiect în care Ministerul Educației, Ministerul Justiției și CSM au devenit parteneri, iar eu am devenit coordonatorul acestuia și am reușit să-l extind în toată țara. Am scris chiar un Ghid practic despre drepturi şi justiţie, îl avem și în varianta audio pe care o distribuim gratuit liceenilor.
Sunt interesați tinerii?
Foarte interesați. Avem atât de multe solicitări că nu le putem face față. În fiecare săptămână eu personal am o solicitare de a merge într-o școală. Din păcate, nu mai avem cărți, pentru că ne bazăm pe fonduri externe, pe donații și nu prea sunt. Avocații sau companiile private nu sunt interesați să doneze bani pentru a tipări aceste cărți. Ministrul Justiției a promis că include educația juridică în Strategia națională anticorupție, ca o metodă de prevenție în materie de anticorupție, iar fostul ministru al Educației a promis că undeva peste doi-trei ani va fi inclus în curriculum școlar ca materie obligatorie. Dincolo de asta, am generat practic un curent, convigând că tinerii, elevii trebuie să cunoască încă de mici care le sunt drepturile și îndatoririle, pentru a se preveni atât săvârșirea infracțiunilor, cât și victimizarea. Poate așa se va înțelege că legea este făcută ca să fie respectată și că autoritatea judecătorului este foarte importantă, judecătorul fiind cel care îi protejează drepturile și libertățile.
Știu că ați făcut un experiment, oferind cursanților de la Institutul Național al Magistraturii, unde predați, cărți fundamentale. Ați avut succes?
Cred că Facultatea de Drept are o lacună, nu formează oameni cu o cultură juridică, ci doar oameni care știu legile și eventual manualele. Însă, pentru a fi absolvent de drept și ulterior practicant de drept, trebuie să ai la bază niște cărți de cultură care au fundamentat dreptul și viața socială. Mă refer în special la lucrările iluminiștilor, dar și alte cărți din sec. XVII, XVIII, XIX. M-au întrebat unii candidați pentru INM care sunt cărțile pe care trebuie să le citească. Nu le-am dat imediat 10-20 de titluri obligatorii, ci am spus „facem așa: vă dau câte una-două cărți pentru o săptămână-două, mă consultați, după aceea vă dau următoarele titluri și tot așa”.
Din totalul celor care m-au contactat, foarte puțini revin. Citesc o carte-două, ori nu o înțeleg, ori au crezut că e o joacă și nu mai revin. Am acum însă o domnișoară care e deja la a patra carte. Mi-a cerut chiar aseară să-i dau al patrulea titlu, pentru că le-a parcurs pe celelalte și, ca să mă convingă că le-a citit, mi-a dat pe Facebook notițele.
Dar în procente, unul la câți?
1 la 50. Dar peste tot unde mă duc, în conferințe sau în reacțiile mele publice, le spun colegilor care intră că magistratura nu este doar pentru a asigura un loc de muncă, e mult mai mult decât atât. Tu influențezi destine umane, tu poți să schimbi viața omului, chiar viața socială la un moment dat. Iată, sunt condamnări celebre în România care au schimbat lucruri, schimbă curente, schimbă viața socială. Or, lucrurile astea nu se înțeleg.
Eu cred că este o ruptură între magistratură și societate. În general, magistrații se transformă într-un fel de funcționari, au un fel de sindicat – iar aici asociațiile profesionale sunt o mare dezamăgire pentru mine – și singurul lucru pe care îl întrevăd este propriul lor loc de muncă și propriul salariu. Nu văd mai departe de aceste lucruri. Și acestea sunt necesare, dar nu suficiente.
Pe de altă parte, cred că se creează o fractură între categoria magistraților și alte categorii profesionale ca medici, profesori, ingineri, care văd în magistrați o categorie privilegiată. Magistrații sunt inamovibili, nu răspund pentru sentințele lor, au salarii foarte mari, au pensii uriașe față de pensiile medii din țară, deci apare o tensiune.
Să știți că sunt oameni care, pe de o parte, înțeleg nevoia ca magistrații să fie foarte bine răsplătiți din punct de vedere financiar și să aibă asigurată stabilitatea locului de muncă. Eu vă spun din propria experiență, dacă stai cu spaima că poți fi schimbat de la o instanță la alta, sau de la o secție de judecată în alta, apoi că ți se poate reduce salariul ori că dispare pensia, care, într-adevăr, în România e o pensie specială, atunci și influențarea magistratului poate fi mult mai ușoară. Deci, magistratul are nevoie de o stabilitate. Dar el trebuie să și dea înapoi societății foarte mult.
Veți vedea că magistrații se plâng, de exemplu, de încărcătura dosarelor. Dar nu veți auzi asociații profesionale care spun hai să îmbunătățim calitatea actului de justiție sau haideți să unificăm practica. De exemplu, sunt magistrați care refuză să se ralieze practicii instanțelor superioare. Pur și simplu refuză, nu au conceptul de jurisprudență unitară. Și mai sunt concepte pe care noi nu le înțelegem. Nu înțelegem, de exemplu, ce e legea, ce e libertatea. Foarte mulți jonglează.
În general, cei care lucrează în justiție sunt mai formaliști, mai proceduriști, ei nu înțeleg substanța dreptului, nimeni nu le-a explicat-o.
Conceptul de lege, de exemplu, nu se studiază la Facultatea de Drept, poate se studiază la Facultatea de Științe Politice, dar nu la Drept. Conceptul de dreptate. Sau cum se aplică o sancțiune. Să știți că noi nu învățăm la școală cum se aplică o sancțiune. Între limitele sale, să spunem, de la 3 la 10 ani, spune legea, cât aplică concret judecătorul? Sau cum face ca pedeapsa aplicată la Cluj să fie asemănătoare cu cea aplicată la Constanța? Societatea are foarte multe așteptări. De exemplu, avem fapte de corupție la nivel înalt sancționate foarte ușor sau cu suspendare. Ceea ce este inadmisibil. De exemplu, 500 de euro luați mită de un magistrat nu e același lucru cu 500 de euro luați de un funcționar de la primărie.
Care e diferența?
Funcția înaltă a magistratului îi creează mult mai multe obligații decât drepturi și nici n-ar putea lupta împotriva corupției, datorie majoră, dacă are probleme cu corupția. Iar în magistratură sunt probleme majore cu deontologia și cu corupția. Avem în fiecare lună câte un magistrat trimis în judecată pentru comiterea unor acte de corupție sau trimis în fața CSM pentru abateri disciplinare. În fiecare lună. Și n-am auzit niciodată, dar niciodată în ultimii șase ani ca vreo asociație profesională sau vreo instanță să aibă o reacție privind magistrații cu probleme de integritate, corupți sau cu carențe profesionale. Adică să dezbată, în cadrul instanței, parchetului, sau asociației acel caz pentru a preveni pe viitor.
Dar pentru sentințe strâmbe cum poate fi sancționat un judecător? Pentru că știm: e inamovibil, nimeni nu se bagă în hotărârea judecătorului, el este Dumnezeu. Dar poate să distrugă viața unui om. Cum poate fi sancționat un astfel de judecător?
Răspunderea magistraților este un subiect extrem de delicat, dar încă tratat superficial în România. Noi avem mai multe forme de răspundere. Avem răspundere disciplinară, răspundere administrativă, răspundere penală și răspundere materială, în sensul că ar putea să răspundă magistratul cu bani dacă a comis o eroare intenționată, o eroare judiciară cu rea-credință sau cu neglijență, spune legea. Dar să știți că o greșeală într-un dosar nu se datorează automat magistratului. Poate că a fost un martor fals, poate că au fost înscrisuri falsificate sau poate că legea era interpretabilă…
Poate era și incompetență…?
Nu neg asta, există și cazuri de incompetență, magistrați care nu cunosc dosarele, ori care nu cunosc practica. Există și astfel de situații. Dar regula este următoarea: justiția fiind independentă, greșelile din cadrul judecății se pot îndrepta doar prin exercitarea căilor de atac și atunci nu ai un sistem prin care tu, ca justițiabil, să-l chemi în judecată pe magistrat pentru această eroare. Sistemul este similar în toată lumea și el se aplică și pentru celelalte puteri. De exemplu, pentru o lege proastă, care produce efecte nocive în societate, cum sunt legile declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, nu răspunde parlamentarul din buzunarul său pentru eventualele pagube. Pentru că, până la urmă, și parlamentarul, și ministrul, și judecătorul, ei înșiși reprezintă statul, conduc societatea, guvernează societatea ca stat și atunci nu există o formă individuală de răspundere.
Dar cu privire la răspunderea disciplinară, să știți că noi avem magistrați sancționați în România și cred că suntem primul CSM care i-am sancționat pe magistrați pentru îndeplinirea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. I-am sancționat disciplinar. Unii au fost chiar înlăturați din magistratură. Recent am avut o judecătoare înlăturată din magistratură pentru că a aplicat normele cu vădită desconsiderare, încălcând toate procedurile posibile. Eu încurajez părțile care sunt nemulțumite de dosare, de hotărâri să exercite căile de atac, dar, pentru că lucrurile sunt complicate, să apeleze la sfatul unui avocat. De regulă, oamenii se duc singuri, fac tot felul de cereri, plângeri, sesizări și apucă pe căi greșite. Uneori, oamenii pierd procesele în România pentru că nu știu procedura care se aplică.
Cum ajunge un caz disciplinar în fața CSM?
Există două formule. Pe de o parte, sunt controalele regulate pe care le face Inspecția Judiciară. Atunci se sezizează din oficiu când apar abateri și demarează procedurile de investigare a unui magistrat. Cele mai multe cercetări se declanșează la sesizarea justițiabililor. Cred că undeva la 90-95% dintre sesizările justițiabililor sunt respinse din start pentru că vizează hotărârea judecătorească. Nu poate să vină inspectorul să spună că judecătorul a greșit sau nu, pentru că asta trebuie să o spună doar instanța superioară. Însă dacă judecătorul a adoptat o conduită neconformă în sala de judecată sau în viața publică, ori n-a respectat în mod grosolan procedura, pentru chestiunile astea poate fi cercetat de către Inspecția Judiciară. Dar în general oamenii nu știu cui să se adreseze, ei se adresează Președintelui, ministrului Justiției, Parlamentului European, Inspecției Judiciare.
În controalele sale periodice, la ce se uită Inspecția Judiciară?
În primul rând se uită la managementul instanței, să vadă dacă sunt probleme cu circuitul documentelor, cu comportamentul funcționarilor din instanță, după care coboară la managementul de caz, dacă sunt dosare care stagnează prea mult pe rolul instanțelor sau dacă sunt dosare dispărute.
Noi suntem primul CSM care am ordonat și ținem sub control durata de soluționare a dosarelor. Vă aduceți aminte, când am venit noi în 2011, am găsit dosar vechi de 27 de ani în sistem. Azi deja s-a redus o cale de atac, deci automat procesele sunt mai scurte. Pe lângă asta, controalele periodice ale Inspecției Judiciare se pot face mai ușor fiindcă ne ajută sistemul electronic.
Ce criterii se folosesc când este controlat un judecător? Dacă are multe dosare întoarse, respinse sau cu o soluție diferită la instanța superioară?
Acest sistem nu este încă evaluat. De exemplu, numărul de hotărâri modificate de instanța superioară nu intră într-un criteriu de evaluare, pentru că s-a considerat la un moment dat că ar putea fi un fel de presiune asupra judecătorului. Dar eu acum, vâzând cum funcționează sistemul, cred că mai mare accent decât răspunderea magistratului este responsabilizarea magistratului, adică cum am putea noi să construim sistemul ăsta astfel încât ei să nu comită abateri.
Responsabilizare înseamnă inclusiv unificarea practicii. Adică magistratul de jos, de la o judecătorie sau de la un tribunal, să accepte faptul că jurisprudența curții superioare, inclusiv a Curții Supreme, care este una constantă, trebuie preluată de către el. Nimeni nu-l obligă să adopte o astfel de soluție, dar este îndatorire profesională să accepți că nu poți reinventa dreptul și că trebuie respectate deciziile Înaltei Curți.
Se întâmplă acest lucru? Sau e după cum vrea fiecare magistrat?
Asta spuneam mai devreme. Noi avem o lipsă a culturii juridice și a culturii valorilor după care se conduce sistemul. Gândiți-vă că înainte de anul 2006-2007 cuvântul integritate sau sintagma conflict de interese în justiție nu se foloseau. Nu aveam conceptul de integritate. A trebuit să îl construim. Etica, încă nu se înțelege exact de ce este necesară etica. Oamenii spun: dacă știu drept, e suficient ca să devin judecător. Dar nu este adevărat. Abilitățile juridice sunt mult mai importante. Calmul, politețea, dedicația, dorința de formare, de informare continuă, astea sunt calități pe care trebuie să le aibă magistratul, nu le înveți la școală, ele vin din altă parte. La INM mai încercăm noi să le inducem în pregătirea magistraților, dar a fi magistrat este o profesie atât de nobilă și atât de importantă, încât zilnic ai câte ceva de învățat.
Vă rog să mă lămuriți: atât timp cât magistratura este o profesie cu un rol social extrem de important, nu înțeleg cum Asociația Magistraților din România atacă frecvent în mod public magistrați din sistem pentru soluțiile date și pentru anchete, sau pe ministrul justiției, sărind astfel în apărarea unor penali cercetați de DNA sau de DIICOT? Mă refer în special la AMR, abonată la Antena 3.
Sunt două sau trei organizații mai vocale. Atunci când au fost create aceste asociații profesionale, ele au fost create ca forme de protejare a intereselor profesiei. Legea interzice să avem sindicate, prin urmare s-au găsit aceste forme de organizare, asociații, cărora li s-a spus că sunt profesionale. Ele sunt niște ONG-uri, dar în fapt activitatea lor e specifică unui sindicat. Nu vreau să critic, probabil că este nevoie și de acest lucru. Ce este inacceptabil pentru o asociație a magistraților este să nu discute despre pregătirea profesională a magistraților, ci să afirme o poziție radicală, tot timpul în opoziție cu CSM, unde majoritatea membrilor sunt magistrați aleși de către colegii din țară, în opoziție cu Parlamentul, chiar cu Guvernul. Am văzut asociații profesionale care își dau cu părerea dacă un om este bun să devină ministru sau nu, sau îi cer demisia. Acesta este un act politic clar, ceea ce e inacceptabil. Deci asociațiile nu-și înțeleg rolul, devenind o grupare de activiști civici. Mai mult, au dezvoltat un curent în sânul magistraturii cum că magistratul poate să atace celelalte instituții ale statului. Când vezi o asociație a magistraților că atacă DNA, că atacă Înalta Curte, că atacă CSM, că atacă SRI, că atacă Parlamentul sau Guvernul, te întrebi ce vrea de fapt? Vrea ea să conducă țara?
Eu cred că fiecare ar trebui să ne respectăm funcțiile. Și uneori atacurile sunt personale, sunt personalizate. Ceea ce este cu totul inacceptabil. De la magistrați mă aștept la o atitudine înțeleaptă.
Poate este și agendă personală. Am văzut că din poziții vocale corozive s-a ajuns în funcții înalte, la Curtea Constituțională, în CSM ș.a.m.d. Deci este o ocazie de a fi foarte vizibili.
Este în regulă să fii vizibil, dacă susții chestii de principiu. Am văzut asociații profesionale care îl atacă pe ambasadorul SUA sau orice ambasador, la persoană. Nu cred că este rostul nostru să facem agenda politică sau agenda diplomatică. Sunt autorități în țara asta, fiecare cu funcția ei. Mai mult, am văzut asociațiile profesionale mai des prezente în parlament sau la televizor decât în CSM. Ei sunt invitați permanent în CSM și nu i-am văzut în plen să vină să asiste la o ședință a CSM. Au venit doar în trei-patru situații în șase ani, când aveau un interes, să spunem personal, atât. În rest, nu au venit să discute cu noi, n-au cerut documentele noastre. Eu am văzut poziții publice ale lor sau scrisori deschise înainte să ne consulte, înainte să discute cu noi. Membrii ei simt nevoia să fie într-o opoziție permanent tot timpul. Cred că este total greșit.
Pentru că tot din sistemul judiciar face parte și sistemul penitenciar, unde România s-a remarcat cu o formă originală de corupție, cu „opere” scrise în pușcărie de VIP-uri, vă întreb cum evaluați acest sistem? Penitența mai poate să scoată un om mai bun, mai educat din pușcărie sau dimpotrivă?
Sunt diverse aspecte. Sunt penitenciare în România unde condițiile sunt extrem de proaste, sunt altele evaluate ca având condiții foarte bune. Eu am vizitat trei penitenciare, Iași, Gherla și Oradea, cu condiții foarte bune, spre deosebire de penitenciarele din zona Bucureștiului. E adevărat că numărul de deținuți este mare. Dar și numărul de infractori în România este mare. În România una din trei-patru persoane anual este implicată într-un dosar penal sau civil, deci oamenii au probleme cu justiția. Avem cred vreun milion de lucrări penale în fiecare an. Mă întorc la sistemul penitenciar.
Deținuții trebuie supuși unor programe de educare care să le asigure o integrare mai ușoară în societate. Dar mă gândesc ce greu angajează firmele o persoană care iese din pușcărie. Poate doar în politică să intre, cu cazier, în rest nu te poți angaja la Carrefour ca vânzător dacă ai o condamnare pentru furt. Deci avem o problemă cu integrarea socială. Unii deținuți sunt părăsiți de familie, au rămas fără loc de muncă și atunci foarte mulți recidivează, se întorc la pușcărie, vorbesc de infractorii de drept comun, hoți, tâlhari, borfași. Peste 50% din cei care ies din penitenciar se întorc acolo.
Mai avem o mică parte a populației penitenciare, „gulerele albe”, adică cei condamnați pentru infracțiuni gen corupție, în general funcționari ai statului, care în continuare fac orice ca să le dispară averea până la a fi condamnați definitiv, ca atunci când vine statul să le confiște, să nu găsească nimic. Este o modă acum, au găsit o cale prin care să divorțeze, rămân toate bunurile la nevastă, vine fiscul și, mai nou, agenția care tocmai s-a înființat și nu găsește nimic acasă. Altă metodă de a-și ușura viața în penitenciar a fost publicarea de cărți pentru a scăpa cu 30 de zile mai devreme per carte.
Cum e posibil să se creeze un sistem de privilegii și de fraudă chiar în pușcărie?
A fost o șmecherie. Au folosit legea abuziv, cu sprijinul unor avocați, să spunem doar isteți, dar și cu participarea unor magistrați. Sunt magistrați care, poate neînțelegând cu adevărat sensul dispoziției legale și neaplecându-se asupra lucrărilor care li s-au pus în față, le-au acceptat ca fiind lucrări „științifice“. Teoretic, poți să scoți un manual de spălat geamuri, să fii recomandat de un profesor universitar și magistratul spune: „OK, dacă asta e lucrarea științifică, a fost publicată, Cutărescu beneficiază de 30 de zile…“
Legile ar trebui să fie mai aspre într-o țară unde ștacheta morală e foarte jos?
Cu siguranță. Legi aspre, clare și oameni bine pregătiți. Am observat că doar dacă modifici legile, dar oamenii rămân aceiași, nu se schimbă mare lucru. Cu siguranță, într-o țară dominată de corupție cum e România, unde – îmi asum faptul că o spun – corupția este una sistemică și împrăștiată endemic, adică cuprinde toate instituțiile statului, cu siguranță trebuie ca pedeapsa legală pentru corupție să fie mare, dar și cea aplicată de magistrați trebuie să fie mare. Deci în fiecare caz concret avem nevoie de pedepse mari, pedepse cu executare în penitenciar și cu confiscarea bunurilor, eventual a averii nejustificate.
Ce veți face după ce ieșiți din CSM?
Am două opțiuni în momentul de față. Prima, să mă întorc la locul de unde am venit. Eu am fost ales în CSM de la Judecătoria Oradea, acolo ar trebui sa mă întorc. A doua, să ocup un post la INM, unde am aplicat deja. Eu sunt deja formator de etică și deontologie, cu normă parțială, din 2006, una dintre primele generații. Iar acum este un post liber la INM de formator cu normă continuă pe acest subiect și am aplicat pentru această poziție. Dacă voi fi selectat, va fi o funcție din care voi putea să îmbunătățesc calitatea umană și conduita magistraților în funcție.
Dacă ați reveni în poziția de judecător, nu ați risca să fiți sancționat pentru că vă manifestați public, pentru că aveți pagină pe Facebook, pentru că stați de vorbă cu oamenii? Eu știu că magistrații sunt destul de discreți, iar noi, jurnaliștii, ne lovim adesea de refuz când vrem să întrebăm un magistrat…
Ce este important este să înțelegem că magistratul este un membru al societății și că el trebuie să fie în mijlocul societății și el are o îndatorire înscrisă în codul nostru deontologic, și anume să susțină statul de drept. Asta înseamnă să vorbească despre principiile după care funcționează societatea și justiția în orice circumstanță, fie că este cu prietenii, fie că dă un interviu, fie că merge la o conferință. Pentru că magistratul are trei roluri și nu se știe lucrul ăsta: să rezolve dosare, adică litigiile cu care este sesizat, să fie garant al drepturilor și libertăților oamenilor, pentru că el este ultima speranță a cetățeanului care apelează la sistemul de justiție, după ce o grămadă de drepturi i-au fost încălcate până să ajungă în fața judecătorului, și, în al treilea rând, îndatorirea înscrisă în codul deontologic, de a promova statul de drept. Asta nu se poate face doar în sala de judecată. Trebuie să faci asta în viața ta de zi cu zi. Trebuie să fii corect când mergi pe stradă, trebuie să fii corect când ești într-o comunitate și trebuie, de asemenea, să vorbești despre aceste valori. Or, mulți magistrați nu înțeleg, ei se rezumă numai la rolul din sala de judecată, rolul de a aplica legea la anumite cazuri concrete. Este foarte important, dar nu este singurul rol. Eu asta am încercat să fac, să dezvolt conștiința statului de drept.