Interviu Timpolis: `Justitia nu trebuie nicicum controlata de politic`

]Se anunţă un an cu mize mari. Numirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – care, în ultima vreme, prin sentinţele date, i-a năucit pe unii şi, prin dosarele pe care le are pe rol şi care se apropie de final, creează panică în rândul altora, toţi sus-puşi. Numirea procurorului general al României şi a procurorilor-şefi ai D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. Modificarea Constituţiei, care ar putea conferi, şi formal, independenţă procurorilor, ceea ce, în concepţia unora, sună periculos de-a dreptul. Un rol important îl joacă, în toate aceste faze, C.S.M. Să fie ăsta motivul pentru care această instituţie, de fapt, membri ai săi au devenit, peste noapte, personaje indezirabile, cărora li se cere revocarea pe motive care fie nu au tangenţă cu legea, fie nu pot fi argumentate coerent? Ce spune, însă, despre aceste lucruri judecătorul Cristi Danileţ, membru al C.S.M., devenit şi el persona non-grata? Multe. Concluzia este, de fapt, un avertisment: „Dacă Justiţia nu poate fi controlată prin acţiuni de intimidare, prin presiune media ori atacuri politice, se va încerca modificarea legislaţiei”. Interviu TIMPOLIS Timisoara.

“Dezbaterea pe statutul procurorului a fost o diversiune”

Domnule Danileţ, de ce „fierb” C.S.M.-ul şi Jus­tiţia – cel puţin asta este impre­sia din exterior –, după ale­gerea în func­ţie a doam­nei Oana Schimdt-Hăineală?

Pentru că, după ce ani de zile a fost ales în funcţia de preşe­din­te un judecător, acum a surprins pe mulţi faptul că un procuror a fost ales în această funcţie. Dar Constituţia permite ca preşedin­tele C.S.M. să fie ales şi din rândul procurorilor. Cu toate acestea, mai mulţi ju­de­cători au dezvoltat pe forumu­rile magistraţilor o re­acţie ne­gativă faţă de o astfel de alege­re, pe considerentul că un pro­curor nu ar avea acelaşi statut ca un judecător sau că doamna Hăineală nu ar fi suficient de in­dicată pentru această funcţie.

Din acest mediu informal au pornit apoi solicitările de revo­care a unor membri C.S.M. Sin­cer, nu m-am aşteptat la o pro­cedură de revocare desfă­şurată într-un ter­men aşa de scurt. Dar, până la ur­mă, este nemul­ţumirea unor jude­cători faţă de activitatea unor mem­bri C.S.­M. Plenul va analiza dacă pro­ce­dura de revocare a fost res­pectată. Legea spune că poţi ce­re, după o anumită proce­du­ră, revo­carea pentru neînde­pli­nirea sau îndeplinirea necores­punzătoare a atribuţiilor de membru C.S.M.

A fost legală, la câteva zile de la alegere, soli­ci­tatea de revocarea preşe­din­telui C.S.M., în con­diţiile în care nu a apu­cat să-şi desfăşoare acti­vitatea?

Revocarea doamnei Hăi­nea­lă a fost cerută, la două săp­tămâni după alegeri, chiar de către unii membri ai C.S.M. Dar acest lucru, după cum ştiţi, a fost respins cu majoritate de vo­turi. Din acel mo­ment, nimeni nu mai are nici mă­car dreptul moral să ridice vreo problemă de legitimitate a preşe­dintelui de anul acesta al C.S.M.

Au fost voci care au afir­mat că numirea ei nu ar fi fost legală...

Numirea este constituţio­nală, fără doar şi poate. Dar, re­pet, schimbându-se această „cu­tumă” cu numirea unui judecă­tor la şefia C.S.M., mai mulţi judecători au spus că nu ar fi adecvat ca preşe­dintele C.S.M. să fie un procuror. Este de reţi­nut că în hotărârile de revo­ca­re nu se menţionează acest lucru, deci dezbaterea declan­şată pe statutul procurorului a fost o diversiune.

După părerea mea, este un an extrem de important, în ca­re avem de numit preşedintele la Înalta Curte, avem de numit pro­curorul general al României, pro­curorii-şefi ai D.N.A. şi D.I.I.­C.O.T., avem de făcut faţă unei revizuiri a Constituţiei şi consider că este indicat ca pre­şedintele C.S.M. să fie o per­soa­nă care a dovedit că poate fi activă în spa­ţiul public. Iar doam­na Hăineală este una dintre persoanele care s-au remarcat vara trecută, prin acele reacţii împotriva unor acţiuni neper­mi­se ale unei părţi a clasei politice care au pus în pericol statul de drept.

“Regret confuzia între apărarea în spaţiul public a unor valori civice şi reacţiile politice”

V-aţi retras din cursa pen­tru un loc de vicepre­şe­dinte al C.S.M. De ce?

Legea spune că, dacă pre­şe­dinte al C.S.M. este un jude­cător, vicepreşedinte trebuie să fie un judecător. Şi invers. Anul acesta, având un preşedinte pro­­curor, ne-am înscris iniţial pen­tru postul de vicepreşedinte doi judecători: doamna Alina Ghica şi eu. Însă, până să se decidă asupra candi­daturii noastre, au fost declanşate procedurile de revocare din C.S.M. a mea şi a doamnei Ghica. Deci, atâta vre­me cât se pune în discu­ţie statu­tul meu de membru C.S.­M., mi s-a părut de bun simţ să nu mai can­didez la funcţia de vice­pre­şedinte.

Ce motive concrete au fost aduse ca argument la solicitările de revo­ca­re a dumneavoastră din C.S.­M., atât din partea instanţe­lor, cât şi a Uniu­nii Na­ţio­nale a Judecăto­rilor şi a Asociaţiei Ma­gistraţilor din România?

Motivele adunărilor gene­rale sunt exprimate general, insufi­cient pentru a afla eu sau alţii ce a nemulţumit pe o parte însem­nată a colegilor mei. Nu mi se im­pută în concret o anu­mită acţiune, o anumită faptă, o anumită decla­raţie. Opinia mea este că unii au fost nemulţumiţi de faptul că am votat cu un pro­curor la condu­ce­rea C.S.M., iar alţii că am avut mai multe reac­ţii publice, începând cu vara anu­lui trecut, declaraţii care au ge­nerat dezbateri aprinse în me­dia. Motiv pentru care au spus că sunt declaraţii politice. Or, eu cred în acele reacţii şi doar regret confuzia între apărarea în spaţiul public a unor valori civice şi reac­ţiile politice.

Mi se pare o poziţie cel puţin interesantă venită dintre voci ale celei de-a treia Puteri în stat. Adi­că, dacă aperi statul de drept, independenţa Jus­­tiţiei, respectarea ideii de sepa­raţie a puterilor în stat şi iei poziţie faţă de abuzu­rile îndreptate îm­­potriva acestora se nu­meşte că interferezi cu o zonă sau alta a po­li­ticului?

Eu sunt convins că nu. Ba, mai mult, eu ca magistrat sunt obli­gat de Codul Deontologic să promo­vez şi să susţin supre­maţia legii şi a statului de drept. În plus, C.S.M. este obligat de Constituţie să fie garantul inde­pendenţei Justiţiei. Or, atunci când Justiţia este afec­tată la ni­velul declaraţiilor politi­ce, reac­ţiile noastre cele mai adec­vate trebuie să fie tot publice. Altfel nu ai cum să reacţionezi şi, în orice caz, ar fi total ineficient.

E adevărat că judecătorii nu sunt obişnuiţi cu astfel de tipuri de reacţie. Eu practic am intrat în contradicţie cu politi­cieni în spa­ţiul public, lucru ca­re este normal să sperie şi poate chiar să trezeas­că dezaprobare. De regulă, discu­ţiile nu se poar­tă de la politician la membru C.­S.M. sau de la politi­cian la jude­cător, ci de la instituţie politică la instituţie juridică. Ei, eveni­mentele de astă-vară, desfă­şu­rându-se foarte rapid, au impus reacţii individuale ale unor mem­brii din C.S.M. Şi atunci, intrând în acest tip de dezbatere, unii jude­cători au catalogat drept reacţii politice declaraţiile me­le. În reali­tate, ele au fost con­stante de-a lungul anilor şi au privit strict aten­ţionarea – e ade­vărat că acum foarte voca­lă, dar numai aşa a dat roade – a politicului cu privire la nece­sitatea respectării indepen­den­ţei justiţiei ca valoare supre­mă într-un stat democratic.

“În statele în care procurorii sunt controlaţi politic, Justiţia nu este eficientă şi egală pentru toţi”

Potrivit ministrului Jus­tiţiei, procurorii nu sunt independenţi şi nu fac parte din pute­rea jude­cătorească…

Interesant… În legea noas­tră scrie că Parchetele sunt in­dependente de orice autoritate, că procurorii sunt indepen­denţi în soluţiile adoptate şi cred că nimeni nu pretinde că procurorii fac parte din Pute­rea judecăto­rească. Ci ei fac parte din Puterea judiciară – sintagmă care acoperă atât judecătorii, cât şi procurorii.

În Europa s-a constatat că, în statele în care procu­rorii sunt controlaţi politic, Justiţia nu este eficientă şi egală pen­tru toţi. Trendul european este ca procurorul să aibă un statut similar cu al judecătorului, chiar dacă până în final indepen­den­ţa procurorului nu este iden­tică cu cea a judecătorului. Mie, ca judecător, nu poate să-mi dea nimeni ordin, eu nu duc sen­tinţa mea la confirmare la ni­meni. Eu dau o hotărâre care poate fi contestată apoi prin căile de atac. La procu­rori, da­torită sistemului pira­midal în baza căruia e orga­nizat Minis­terul Public, e normal ca şeful lor ierarhic să aibă o implicare în anche­ta care se desfăşoară, însă ordinele trebuie date în scris şi să fie în conformitate cu legea. Aici e diferenţa între procurori şi judecători. În rest, cariera unuia este iden­tică cu a celuilalt: suntem ma­gistraţi ca­re absolvim ace­eaşi facultate, acelaşi Institut de pregătire a magistraţilor, avem acelaşi tip de promo­vare în funcţie, ur­măm ace­eaşi carieră, avem ace­laşi salariu. Ceea ce diferă este numirea conducerii la έnal­ta Curte faţă de conducerea Mi­nisterului Public. Condu­cerea Î.C.C.J. este numită de preşe­dintele ţării la propu­nerea C.­S.M., pe când con­du­cerea Par­chetului Gene­ral, a D.N.A.-ului şi a D.I.I.­C.O.T.-ului este numi­tă de preşedintele ţării, la propu­nerea ministrului Justiţiei, cu avizul consultativ al C.S.M. Cred că dacă, în ceea ce priveş­­te pro­curorii, din Constituţie ar dispă­­rea acea sintagmă “sub auto­ritatea ministrului Justiţiei”, nu ar mai fi niciun motiv să păs­trăm acea pro­punere din par­tea ministrului pentru numirea în funcţiile de conducere ale Ministeru­lui Public. Sau, dacă nu se renunţă la acest aspect, cred că e necesar ca avizul C.­S.M. să fie unul conform.

“Politicienii vor să controleze Justiţia, pe orice cale”

Urmărind problemele penale pe care le au mulţi membri ai Puterii, urmărindu-le reacţii­le, directe, indirecte, institu­ţionale, care nu fac decât să în­cerce să-i protejeze de răs­pun­dere penală, urmărind stadiul în care au ajuns dosarele, mul­­te la Înalta Curte de Ca­saţie şi Justiţie, nu cumva “bă­tălia” as­ta pe C.S.M., acum, are de fapt o altă miză – şi anu­me, nu­mi­rea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Jus­tiţie şi chiar modificarea Con­stituţiei?

Eu nu m-aş gândi chiar aşa de de­parte. Cert este că în C.S.M. am avut o problemă în legătură cu formarea unei opinii convergente în ceea ce priveşte conducerea de anul acesta a C.S.M. Nu aş pune neapărat neînţelegerea asta a noastră în legătură cu scena politică. Este adevărat, însă, că politicienii vor să controleze Justiţia, pe orice cale. Justiţia îi sperie ca urmare a dosarelor care se instrumentează împotriva unor oameni politici, a unor oameni de afa­ceri, interlopi puternici, oameni care, până de curând, erau consideraţi de neatins.

Dacă Justiţia nu poate fi contro­lată prin acţiuni de intimidare, prin presiune prin intermediul mass-media ori atacuri politice, se va încerca mo­di­ficarea legislaţiei. Sunt diverse iniţia­tive – aproape în fiecare an avem câte o iniţiativă a unui parlamentar – prin care se încearcă afectarea statutului procurorilor, al judecătorilor şi, posibil, al membrilor C.S.M. Revizuirea Consti­tuţiei poate fi un moment în care să se repună pe tapet independenţa Justiţiei, statutul magistraţilor, componenţa C.­S.M., aspecte pe care, de altfel, unii po­liticieni le-au şi anunţat în mod expres.

Consider însă că problema din C.­S.M., cu privire la numirea condu­cerii, este o chestiune internă, adminis­tra­tivă, în care politicul nu ar fi trebuit să interfereze. Dar a făcut-o – începând cu ministrul Justiţiei, care a avut de­claraţii nepermise cu privire la condu­cerea C.S.M., până la premier care, cu o zi-două înainte, aproape că dădea dispoziţii cine să fie ales şi cine să nu fie ales în C.S.M.

Iar în ceea ce priveşte intenţiile politicienilor de modificare a legislaţiei noastre, cu siguranţă, şi societatea ci­vilă, şi magistraţii trebuie să fie extrem de atenţi pentru a se vedea în ce mă­sură modificările propuse respectă sau nu independenţa Justiţiei. Căci dacă aceasta nu este respectată, eu aştept o coalizare a societăţii civile şi, eventual, respingerea de către populaţie, la refe­rendum, a proiectului de revizuire.

“Sintagma «procurorul acţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei» ar trebui eliminată din Constituţie”

Puterea a anunţat că, în câ­te­va zile, vor începe discuţiile pentru modificarea Constitu­ţiei. C.S.M. i s-a cerut punctul de vedere?

Doar în 2011, când preşedintele ţării a propus un proiect de revizuire a Constituţiei, am fost consultaţi şi ne-am exprimat punctul de vedere. Erau câteva articole care interesau în mod expres Justiţia şi C.S.M. şi chiar am criticat negativ anumite propuneri. Nu ştiu acum ce proiect se va dezbate în Parlament. Nu am fost contactaţi oficial, dar suntem pregătiţi să ne implicăm în orice dezbatere. De altfel, pe componenta de justiţie doar C.S.M., Curtea Constituţională şi asociaţiile profesionale ale magistaţilor pot spune în ce măsură modificările preconizate sunt admisibile sau nu.

Raportându-ne la Constituţia în vigoare – că despre pro­iec­tul din 2011 nu mai vorbeşte nimeni –, ce trebuie schimbat, din punc­tul dumneavoastră de vedere?

Să scoatem şi formal procurorul de sub autoritatea ministrului Justiţiei. Este menţinută, din 1991, acea sintag­mă “procurorul acţionează sub autori­ta­tea ministrului Justiţiei”, şi tot timpul este interpretată în defavoarea inde­pen­denţei Justiţiei. Ea ar trebui eli­minată din Constituţie. În rest, dacă nu se atinge nimeni de C.S.M., de com­ponenţa şi rolul său, nu avem alte pro­puneri de modificare a legii fundamen­tale. Poate dacă se gândeşte reforma­rea compo­nenţei Curţii Constituţio­nale, atunci să se includă şi repre­zen­tanţi ai noştri – până la urmă, C.C.R. rezolvă conflicte între Puteri, dar nimeni din Puterea judiciară nu este reprezentat acolo.

“Sunt pentru pentru libertatea presei, însă orice libertate are limite”

Ce înseamnă o instituţie vul­nerabilizată de campanii me­diatice fără acoperire? Ce pre­supune o Justiţie timorată de pe urma unor astfel de atacuri mediatice succesive, viru­len­te?

Din start vă spun că sunt pentru libertatea de exprimare şi pentru libertatea presei. Însă orice libertate are limite: ea nu poate încălca un drept sau o altă libertate. Sunt lucruri care nu pot fi făcute publice de către presă, cum ar fi aspectele ce ţin de siguranţa naţională sau nişte date cu caracter personal. Dacă un jurnalist ia cunoştinţă de astfel de secrete ori date confidenţiale şi le dezvăluie public, poate răspunde civil sau chiar penal. De asemenea, Convenţia Europeană ocroteşte dreptul la imagine, viaţa privată, demnitatea persoanelor, iar acestea sunt chiar limite ale libertăţii de exprimare.

În România, din cauza evoluţiei societăţii, a eliminării insultei şi calom­niei din Codul Penal şi datorită dezvol­tării puternice a unor trusturi de presă, au început să apară aceste campanii mediatice îndreptate împotriva unor instituţii ale Statului. Iniţial s-a justificat că, în baza transparenţei şi responsa­bilităţii, ar fi vorba de dezvăluirea unor abuzuri ale instituţiilor. În scurt timp am văzut cu toţii că, în baza unor interese meschine, era vorba de a pune presiune asupra oamenilor din instituţii.

În postura aceasta s-au aflat Curtea Constituţională, A.N.I., C.S.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. Instituţiile astea funcţionează în baza unor legi, dar se bazează şi pe o anu­mită legitimitate, pe încrederea popu­laţiei.

În momentul în care există o cam­panie mediatică împotriva unui om, nu toţi reacţionează la fel. Suntem mulţi care avem verticalitate, dar sunt şi unii care, în timp, devin mai vulnerabili, poate nu pot fi veşnic curajoşi şi dispuşi să fie “carne de tun”. Iar astfel de cam­­panii sunt menite să-i timoreze, să-i preseze, să-i ameninţe. Un judecător se simte extrem de inconfortabil în momentul în care, cu o zi înainte de a pronunţa o soluţie într-un caz impor­tant, dosarul său este disecat public, dar mai ales dacă se vede terfelit în media, judecat pe aspecte de morali­tate, de viaţă privată, nu neapărat de viaţă publică, de funcţie.

În Occident, nu se admite un ast­fel de atac. Orice formă de presiu­ne, de ameninţare, de imixtiune în Justiţie sunt aspru sancţionate, indiferent din partea cui vin, că vorbim despre oa­meni politici, nepolitici sau de presă. Chiar există state unde astfel de com­portamente sunt catalogate drept in­fracţiuni.

Atacurile care s-au dus împotriva unor membri ai C.S.M. au avut meni­rea să dezvăluie publicului presupuse partipris-uri politice sau anumite as­pecte de viaţă privată care i-ar face în ochii publicului cel puţin imorali pe cei vizaţi. Campaniile acestea împotriva C.S.M. au avut şi un alt efect. Apariţia repetată a subiectului pe anumite televiziuni nu a convenit judecătorilor. Sistemul de justiţie este, în general, alcătuit din judecători cărora nu le place publicitatea de niciun fel. Or, în momentul în care ajungi tu, procuror sau judecător, să devii subiect de campanie mediatică, acest lucru gene­rează o mişcare de repulsie. Poate aşa se şi explică multe dintre hotărârile adunărilor generale ale membrilor C.S.M. În orice caz, pentru mine este o lecţie.

Să vorbim şi despre judecătorii de la Înalta Curte care soluţionează, zilele acestea, dosare importante, de mare corupţie, cu oameni importanţi. Fieca­re dintre magistraţii aceştia sunt luaţi în parte şi “tocaţi” pe anumite tele­vi­ziuni. Probabil, cineva îşi închipuie că, batjocorindu-i, insultându-i, speculând diverse relaţii ale lor, îi poate influenţa în soluţiile pe care le dau. Eu nu cred că se întâmplă aşa ceva. Dar dacă într-o zi o să se întâmple? Înseamnă că această campanie şi-a atins scopul. Înseamnă că, mâine, cine conduce un trust media poate conduce, de fapt, Justiţia. Şi, iată, am descoperit un nou mod de control al Justiţiei, nu cel politic, cel mediatic.

Control mediatic, generat de controlul politic…

Da, pentru că o parte a media a fost preluată de politic. Spuneam însă că sunt adeptul libertăţii presei. Dar presa trebuie să fie liberă inclusiv de factorul politic. Pentru că aşa cum cetăţenii îşi doresc o Justiţie inde­pen­dentă, tot aşa, cetăţenii trebuie să-şi dorească o presă liberă, în care jurna­listul să fie liber să scrie articolele pe care le consideră necesare, nu să scrie la comandă. Şi mai ales să nu fie obli­gat să semneze, odată cu contractul de angajare – aşa cum se întâmplă azi la unele trusturi care coboară în derizoriu ideea de presă –, renunţarea la clauza de conştiinţă, ori să îşi asume obligaţia de a nu ataca conducerea trustului cât timp este angajat al instituţiei şi chiar ulterior. Or, asta înseamnă că tu, ca şi jurnalist, nu poţi scrie liber, ci devii un umil servitor al unor interese din mediul de afaceri, din mediul politic. În momentul respectiv, nu mai vorbim despre jurnalişti liberi. De fapt, acesta nu mai este jurnalism, ci propagandă de joasă speţă sau chiar terorism mediatic, menit să dezinformeze în mod ordinar, să manipuleze masele şi să distrugă vieţi, la propriu. Aşa cum, având judecători timoraţi, politic sau mediatic, putem spune că nu mai avem Justiţie independentă, ci Justiţie la comandă sau Justiţie cumpărată. Adi­că, injustiţie.

Cum vedeţi rezolvarea acestei probleme, adusă acum în dis­cuţie şi de ultimul raport MCV, care practic a tras un semnal de alarmă faţă de o problemă ridicată, acasă, încă de acum trei ani, în Strategia Naţională de Apărare?

La starea actuală a unei părţi a presei, eu cred că ne e clar tuturor că autoreglementarea nu a dat rezultate. Pentru că noi avem coduri deontolo­gice care nu sunt cunoscute şi aplicate, avem organisme deontologice doar pe hârtie, avem un C.N.A. care, în mo­men­tul de faţă, are membrii numiţi po­litic, ceea ce s-a dovedit că nu este toc­mai adecvat, căci prin incapacitatea sa de a lua măsuri ferme, când s-ar fi im­pus, a încurajat de fapt perpetuarea comportamentului ilegal al unor oa­meni de presă. Şi, oricum, dacă pentru audio-vizual există un organism care ar trebui să regleze calitatea emisiunilor din perspectiva discutată mai sus, pen­tru presa scrisă chiar nu există niciun fel de reguli. De aceea, cred că este necesară o reglementare nu pentru a cenzura presa – nici vorbă –, ci pentru stabilirea statutului jurnalismului, pen­tru a explicita scopul libertăţii de expri­mare şi a dezvolta limitele acestei li­bertăţi. Să reţinem că a fi jurnalist nu înseamnă a scrie ce vrei, despre cine vrei şi când vrei, încălcând alte drep­turi expres ocrotite de lege. Pentru că presa e o activitate de interes public şi publicul are dreptul la o presă sănă­toasă, responsabilă.