Mă aflu în Cleveland, oraşul din statul Ohio în care s-a ţinut primul concert RocknRoll (voi povesti despre RNR Hall of Flame în curând). Mergem să vedem o curtea federală de district.
]a. Judecătorul şi Juraţii
Ne întâmpină un judecător federal în vârstă de 40 ani, cu 16 ani vechime, care ne primeşte în biroul său. Ne povesteşte cum, în urmă cu mulţi ani, oricine putea merge într-o instanţă de judecată. Acum sunt condiţii de securitate care trebuie îndeplinite. Pentru acest motiv, s-a şi construit o nouă clădire, care permite acces separat al funcţionarilor instanţei (inclusiv lifturi separate de cele pentru părţi şi arestaţi) şi birouri separate de zona în care se află sălile de judecată. Judecătorul ne spune că a fost numit de preşedintele Clinton, la propunerea unui senator din aceeaşi localitate. Înainte fusese procuror federal şi a instrumentat cazuri de corupţie. Acum remarcă că sunt mai multe cazuri cu droguri, arme, corupţie.
Nu există specializare a judecătorilor: soluţionează atât cauze civile, cât şi penale, atât cazuri mărunte, cât şi cauze mari. Există unele curţi specializate, dar în general nu. Un judecător trebuie să ştie de toate – de aceea un judecător citeşte mult şi tot timpul.
Cazurile civile se rezolvă de regulă prin înţelegeri. Ne spune că într-un caz recent o femeie era într-un magazin, s-a dat câţiva paşi în spate, a călcat pe un obiect de curăţat uitat jos şi s-a accidentat. Totul a fost filmat cu camerele video din magazin – sunt astfel de camere în toate locurile publice. Cazul e simplu, iar avocaţii societăţii care deţine magazinul vor o înţelegere (settlement). Dacă nu se reuşeşte să se ajungă la înţelegere, atunci se trece la proces (trial). Judecătorul se implică de la început în procedură, ca mediator. Dacă nu reuşeşte medierea, va putea sta în proces – nu e o problemă cu imparţialitatea, căci cel care decide va fi juriul.
Juriul e format din oameni simpli. Nu au studii juridice, dar de cele mai multe ori au simţul dreptăţii. Judecătorul se ocupă să nu dureze mult procesul, să explice regulile către juraţi. La TVse transmite mult din dosarele penale importante şi se ajunge ca oamenii să creadă că aceea e realitatea. Judecătorul le explică că în cauzele penale vinovăţia trebuie să fie în afara oricărei îndoieli (standardul beyond a resonable doubt). Juraţii realizează doar când ajung în sală ce important e acest rol: dacă s-ar pune în locul acuzatului, ar vrea ca juraţii să ia totul în serios.
Sistemul cu juraţi e scump (plata unei diurne de 5o$ pe zi şi cazare dacă trebuie să rămână peste noapte), are şi incoveniente (juraţii nu pot merge la lucru, nu pot sta cu copiii, nu se pot îmbolnăvi). Nu toţi 12 se lasă impresionaţi de avocaţi. Orice document folosit în curte apare pe ecranul din faţa juraţilor (un ecran la doi juraţi).
Părerea judecătorului este că procesul în cazul OJ Simpson a mers prost. Nici un caz nu ar trebui să dureze 9 luni. Ar fi trebuit terminat în 2-3 săptămâni. Totul a fost transformat în show TV. Oricum, judecătorul e cel care decide câte ore durează un caz penal într-o zi - dacă ar dura mult, juraţii nu ar mai putea să îşi amintească ce s-a întâmplat. Dacă cazul penal se amână de la o zi la alta (cele mai multe se rezolvă în cel mult o săptămână), ar trebui să rămână închişi în hotel, departe de mass-media, pentru a nu fi influenţaţi. În general însă, judecătorul le ordonă să nu asculte ştirile, să nu vorbească cu prietenii, să nu caute pe google anumiţi termeni folosiţi în proces. Evident, nu are cum să ştie dacă ei respectă regulile, însă trebuie să le insufle sentimentul că întregul proces şi justiţia se sprijină pe ei, deci au o mare responsabilitate. Toţi judecătorii buni încearcă să facă procesul să meargă repede.
În civil, judecătorul fixează ore pentru avocaţi în cât timp trebuie soluţionat cazul – avocaţii trebuie să respecte acele termenele.
Pentru procese civile, se fac conferinţe telefonice cu avocaţii pentru a se stabili calendarul procesului. În felul acesta judecătorul discută cu ei pentru a stabili la ce documente trebuie să mai aibă acces, cât le mai trebuie avocaţilor pentru studiu sau pentru a ajunge la o înţelegere. Telefonul este foarte efectiv, pentru că oamenii sunt foarte ocupaţi. E treaba judecătorului să îşi managerieze timpul său şi al procesului; în SUA, nimeni nu spune judecătorului cum să îşi managerieze timpul.
Oamenii ascultă judecătorul, căci el reprezintă autoritatea. De aceea dacă judecătorul discută cu părţile despre cazul lor şi îi încurajează să încheie o înţelegere, atunci îl vor asculta. Judecătorul îşi aminteşte tot timpul că pentru părţi cazul lor e cel mai important: dacă e rezolvat, vor spune că justiţia merge bine; dacă nu, vor spune că justiţia merge prost. Părţile nu sunt interesate că alte cazuri sunt rezolvate bine de către judecător.
Suntem conduşi către o sală de judecată. Judecătorul ne arată că este ajutat ne trei persoane: doua îl ajută la dosare, una la programat activităţile. Îl întreb de ghidul pentru fixarea pedepselor şi îmi spune că are o mare importanţă pentru el, căci face justiţia să fie predictibilă: când oamenii vin în sală, ştiu ce îi aşteaptă, iar fără ghid pedepsele ar putea fi diferite în mod dramatic de la un judecător la altul. Ne mai spune că în mod curent merge la o şcoală, unde sunt minorităţi: vorbeşte cu copiii despre Constituţie (căci trebuie să ştie Constituţia ţării în care trăiesc); ne mai spune că lui îi pasă de viitorul acestor copii, care nu trebuie să ajungă apoi în faţa sa.
]b. Procesul
Intrăm într-o sală de judecată. E fără juriu. În zona rezervată acestora stă o doamnă, ofiţer de probaţiune. În faţă sunt pe de o parte o doamnă acuzata de fraude fiscale (evaziune fiscală) însoţită de avocat, pe cealaltă parte cineva de la IRS care a investigat-o.
Judecătorul intră în sală, strigă cazul şi salută partea. Vrea să ştie identitatea tipului de la IRS. Apoi explică că partea a recunoscut acuzaţiile (procedura plea) - practic nu mai are loc procesul, ci doar se va aplcia sentinta - , la dosar a fost depus raportul de la serviciul de probaţiune, întreabă dacă sunt motive de amânare şi dacă părţile sunt mulţumite de raport.
Apoi explică părţii că urmează să fixeze azi pedeapsa, că teoretic o poate ataca dacă nu se încadrează în limitele din înţelegere şi că va avea nevoie de avocat pe care dacă nu îl poate plăti o va face statul. Îi spune că legea fixează o limită de până la 5 ani închisoare, că Ghidul de stabilire a pedepselor fixează limitele între 12 luni şi 2 ani închisoare, că el va lua în considerare comportamentul ei. Apoi dă cuvântul părţilor.
Avocatul apărării arată că Ghidul trebuie aplicat ţinându-se seama şi de circumstanţele personale, care o îndreptăţesc pe acuzată să primească o pedeapsă mică: a recunoscut comiterea faptei, are o afacere, este mama a patru copii, a plătit o parte din datorie către stat, nu are nevoie de pregătire specială sau tratament.
Acuzarea cere ca pedeapsa să fie în limitele fixate de Ghid. Arată că femeia nu e diferită de alţi acuzaţi şi că judecătorul trebuie să arate în hotărâre suma pe care femeia o are de plătit.
Acuzata îşi cere scuze instanţei şi acuzării pentru fapta comisă, recunoaşte că a greşit.
Judecătorul îi spune că e o persoană deşteaptă, a făcut multe lucruri bune în viaţă, va lua în considerare faptul că şi-a asumat responsabilitatea, şi că este mamă singură, dar şi că paguba este de 200.000$. Pentru onestitate îi dă credit. Ca urmare, îi aplică pedeapsa de 12 luni închisoare, din care 6 luni în prison şi 6 luni sub supraveghere electronică, cu obligaţia de a restitui suma de bani.
Acuzarea atrage atenţia judecătorului că trebuie acordate şi cheltuielile pentru experţii care au investigat cazul. Judecătorul e de acord şi convins să decidă ulterior suma. Apoi judecătorul atrage atenţia acuzatei tocmai condamnate că trebuie să se prezinte la locul şi data pe care i le va comunica Administraţia Penitenciarelor, după care va fi închisă, iar la eliberare va trebui să poarte brăţara şi să anunţe ofiţerul de probaţiune dacă intenţionează să părăsească localitatea.
Avocatul apărării are o mică discuţie cu acuzata şi îi spune judecătorului că ar prefera o anumită închisoare a cărui nume îl indică. Judecătorul e de acord şi spune că va face recomandarea în acest sens.
După finalizarea procedurii, judecătorul stă de vorbă cu noi. Ne spune că înainte să existe Ghidul de stabilire a pedepselor, judecătorul decidea oricum şi era discriminatoriu: se ajungea ca un acuzat la prima sancţiune să primească mai mult decât un recidivist. Mai mult, în cruţile federale, pedepsele erau foarte mari şi întotdeauna cu închisoarea în penitenciar. Acum Ghidul a combinat toate posibilele criterii folosite în practică. Ne mai spune că la început judecătorii nu au acceptat Ghidul, pentru că în general judecătorii au impresia că ştiu totul şi nu le place ca cineva să le spună ce să facă.
Reprezentantul IRS ne spune că după ce a descoperit frauda, a prezentat cazulla AttorneyGeneralcare a decis trimiterea în judecată a femeii. Ea a pledat ca vinovată, iar înţelegerea are 50 pagini, în care fiecare chestiune este detaliată; raportul de probaţiune are şi el 40 pagini. În înţelegere sunt scrise şi limitele de pedeapsă pe care judecătorul le-ar putea aplica; acuzata a renunţat la dreptul de a apela hotărârea dacă pedeapsa este sub 18 luni, iar Guvernul a renunţat la dreptul la a o apela dacă e peste 12 luni.
Hotărârea rostită de judecător e consemnată de secretara care scrie cuvânt cu cuvânt ce se întâmplă în sală, şi asta fără a-i dicta judecătorul. O altă secretară, aflată tot în sală alături de prima urmează să redacteze ordinul cu cele decise, pe care îl va semna judecătorul.
c. Preşedintele instanţei
În final vine preşedintele Curţii (chief justice) să se întâlnească cu noi. Ne spune că în Ohio sunt două curţi de district, una de nord şi una de sud. În cea a lui sunt 11 judecători de district şi 7 magistraţi-judecători (aceştia pot soluţiona totul ce poate şi un judecător, dacă partea e de acord; în penal nu se implică decât în chestiuni preliminare, cum ar fi eliberarea de mandate şi nu pot judeca felony). Judecătorul e singur în completul de primă instanţă.
Arată că sunt mai multe programe pentru educarea cetăţenilor şi reintegrarea condamnaţilor:
- la ieşire din închisoarea, condamnaţii sunt ţinuţi sub supraveghere: ofiţerul de probaţiune şi un procuror se întâlneşte lunar cu el, pentru o perioadă; iar dacă respectă condiţiile, li se reduce perioada de supraveghere;
- un alt program e destinat condamnaţilor pentru a-i învăţa o meserie ca să îşi găsească uşor un loc de muncă;
- condamnaţii pentru infracţiuni sexuale sunt publicaţi pe pagina de internet a poliţiei, iar vecinii săi sunt anunţaţi;
- judecătorul şi ofiţerul de probaţiune se duc în şcoli pentru a-i învăţa pe copii despre Constituţie şi legi, ori despre pericolul utilizării drogurilor.
Ne mai spune că preşedintele instanţei este ales dintre judecătorii acesteia dacă are până la 65 ani pentru un mandat de 6 ani, dacă are 65 ani pentru 5 ani, iar peste 65 ani nu poate deveni preşedinte. Încărcătura pe judecător în fiecare lună este în penal de 28 cazuri pendinte (din care intră lunar cam 5-8 cauze noi), iar în civil de 170 pendinte (noi intră 20). Cazurile se distribuie aleatoriu, ţinându-se seama de echilibrul în numărul de dosare, iar dacă dosarele penale au mai multe părţi atunci peste fiecare 5 părţi se consideră că are un număr dublu de dosare. Pentru salarizare, nu contează vechimea sau vârsta, toţi judecătorii de la acelaşi nivel de instanţe au acelaşi salariu; la curţile de apel salariul e mai mare cu 10% decât la curţile de district; la curţile de bankruptcy (faliment) salariul e mai mic cu 10%; la curtea supremă salariul e cu 25.000 dolari pe an mai mare ca la curţile de apel.