]Azi mergem la US District Court din Districtul Maryland http://www.mdd.uscourts.gov/.
Judecătorul care ne primeşte are această funcţie de 17 ani, e mândru că a fost numit pe viaţă. Are propria sa sală de judecată în cadrul instanţei. Judecătorul nu se teme de ameninţări, violenţe. Poţi fi atacat în orice poziţie (presedinti americani au fost împuşcati, doar). Singura îngrijorare este ca oamenii să nu vorbească cu el despre cauze pe stradă.
Staff-ul său cuprinde doi law clerk care îl ajută la conceperea hotărârilor şi două persoane ca asistenţi pentru probleme administrative (echivalentul grefierilor de la noi). El judecă cauze civile (are 280 pe rol) şi penale (are 74 cauze pe rol). Sala are tehnologie modernă şi loc pentru juraţi. Una dintre asistente se ocupă de intrarea în sală şi jurământul martorilor, primirea dosarelor, verifică tot echipamentul.
Nu se mai foloseşte hârtie. Avocaţii vin cu laptopuri. Dacă vor să se folosească de hârtii, este un retroproiector unde pune foaia de hârtie pentru a fi văzută de juriu şi public. Juriul vede totul direct pe un ecran LCD situat în faţa fiecăruia. Se pot asculta casete, vedea CD/DVD. Se pot face videoconferinţe cu prizonierii de la 2000 mile şi audia cu avocaţul şi procurorul aici. Sau videotelefon. Dacă juriul nu poate auzi, se foloseşte o cască. Dacă e ceva ce nu trebuie să se audă, se aplică un zgomot în sală (bruiaj) şi cei care trebuie să audă îşi pun o cască. La fel, dacă e ceva de juriul şi publicul nu trebuie să vadă pe ecran, se întrerupe imaginea pentru ei. Curtea are propriul său site.
Doarele electronice sunt in intregime pe internet, cu paginile scanate: E-files la folderul CM/ECF. Dacă e un document ce nu ar trebui să fie acolo, avocaţii vin şi atenţionează! Sunt stenografi în sală, care reţin cuvânt cu cuvânt ce se spune. Judecătorul intră pe altă uşă decât publicul. Numai în sistemul federal, nu şi în state, nu e posibilă fotografierea şi filmarea în sală, pentru a nu distrage participanţii. Dar e în dezbatere acum acest subiect.
În sala intră acum doi avocaţi, ai acuzării şi ai apărării, amândoi din partea statului. Ne prezintă sistemul de apărare:
Avocatul acuzării (procuror) are 20 ani vechime, lucrează la Attorney Office. Cele mai multe acuzări sunt conduse de procurori federali: droguri, taxe, corupţie. Diferenţa de un procuror statal este că poliţia locală face arestarea şi apoi duce cazul la procuror; aici procurorii nu fac dosarul cu poliţiştii, ci lucrează cu FBI, Agenţia pt droguri, cu Biroul de imigranţi, cu IRS pt taxe. Investigaţia este secretă, până la sfârşitul ei suspectul nici nu ştie că este urmărit, după are este acuzat şi trimis la judecător. Acuzaţia nu se face decât dacă nu numai DoJ e convins că e vinovat, ci şi dacă se apreciază că juriul poate fi convins de probele administrate.
Avocatul apărării lucrează şi el pentru Federal guvernamental. Dacă un suspect nu îşi permite să plătească un avocat şi e obligatoriu, acesta îl apără pe acuzat - sistemul juridic din SUA este adversarial, dar nu întotdeauna corect. E important pentru avocat să îl convingă pe client că îi reprezintă interesele. Arestarea unui suspect nu înseamnă că va rămâne încarcerat până la condamnare: trebuie sa fie pericol pentru comunitate sau riscul de a sustrage procesului. Dacă nu, e lăsat în libertate pe propria răspundere, sau cu brăţară, sau sub condiţii (de ex, cu privire la reşedinţa unde va sta în timpul procesului).
Procurorul e obligat să furnizeze apărării două categorii de probe: - tot ce va fi folosit de el în instanţă: ex. arme, documente, CD/DVD cu înregistrările - probele în favoarea acuzatului! şi împotriva martorilor (de ex. condamnări anterioare a martorilor, sancţiuni anterioare ale poliţiştilor care urmează a fi audiaţi – de ex. sancţionat pentru că şi-a minţit şefii în trecut etc). Apărarea trebuie să ştie, deci, punctele tari şi cele slabe ale acuzării – avocatul are încredere în procuror., dar trebuie să îl verifice.
Apărarea are fonduri pentru a angaja proprii săi investigatori, pentru a audia separat martorii, pentru a căuta probe independent! În 95% cazuri Statul are dreptate - de aceea apărarea este interesată în plea barganing (90% din cazuri se rezolvă aşa). E o metodă în primul rând de a reduce încărcătura. Dacă acuzatul pledează vinovat, acuzarea trebuie să prezinte judecătorului doar probele din are rezultă fapta. Nu se promite clientului ce pedeapsă va da judecătorul! Judecătorul poate accepta sau nu pledarea.
Efectul este că: - se reduce pedeapsa şi nu mai este necesar procesul - se vor folosi informaţiile obţinute de la acuzat, care va colabora cu acuzarea.
Dacă nu se ajunge la înţelegere, se ajunge la proces. Judecătorul este cel care explică legea către juraţi, ei stabilesc doar vinovăţia. Apoi vine pronunţarea pedepsei (sentencing), când avocaţii pledează din nou, dar acum numai în faţa judecătorului.
Apoi a venit un ofiţer de probaţiune care ne-a explicat sistemul său. Acesta are trei departamente:
- cel de pre-trial (40 angajaţi): Este un fel de cameră de urgenţă pentru suspecţi: când cineva e arestat, el e verificat şi se pregăteşte un raport pentru judecător analizându-se dacă poate fi eliberat sau rămâne în custodie. Raportul se pregăteşte în 3 ore: se intervievează suspectul (nu se pun întrebări despre fapte). Se verifică cele două riscuri: pentru riscul să nu apară ulterior în faţa instanţei se verifică istoricul medical, cazierul judiciar, eventual vecini, familie, prieteni, angajatorul. Pentru a se stabili riscul de a prezenta un pericol lăsarea sa în libertate, se foloseşte cazierul: ce fel de infracţiuni a comis. Se fac propuneri prin raport, care este la dosar, public la toţi – eventual se fac obiecţiuni pentru corecturi. În acest district sunt lăsaţi cu mai mult de 25% în libertate ca media naţională. 5% sunt arestaţi din nou. 2% ajung din nou în proces. Poate fi lăsat în libertate sub condiţii (probation) dacă sunt riscuri (care tr identificate). Dacă încalcă condiţiile, ofiţerul informează curtea. Se supraveghează până la proces sau plea. Numai în cazul infracţiunilor sexuale, dacă este lăsat în libertate trebuie pus obligatoriu sub supraveghere electronică;
- cel de pre-sentencing (20 angajaţi): dacă acuzatul este condamnat, raportul ajută la identificarea tipului de sancţiune potrivit. Pentru aceasta, ofiţerul verifică Ghidul de sancţiuni. Raportul nu mai este accesibil părţilor, ci doar judecătorului. Raportul are acelaşi cuprins ca cel anterior, adr dacă primul se pregătea în câteva ore, pentru acesta are timp 2-3 luni;
- cel de post-sentencing (85 angajaţi): dacă este lăsat în libertate (pedeapsa cu suspendarea), trebuie supravegheat dacă îndeplineşte condiţiile impuse: angajare, localizare, tratament medical etc. Dacă încalcă, e notificat judecătorul şi probaţiunea se poate revoca. Pentru deţinuţii condamnaţi la pedeapsa închisorii cu executare, dacă sunt liberaţi condiţionat, nu ofiţerii de probaţiune sunt implicaţi în supraveghere, ci ofiţeri de poliţie, pentru că se află tot sub pedeapsă. Ofiţerii de probaţiune doar fac o evaluare de risc mai înainte ca deţinuţii să fie eliberaţi din penitenciar. Ofiţerii au diplome în psihologie, sociologie, unii au fost angajaţi în case de îngrijre, asistenţă socială, au făcut internship-uri în birouri de probaţiune.