Sediul CS se află lângă Capitol Hill, în estul său. Ca în orice clădire federală, la accesul în clădire eşti supus verificării de securitate. În unele ţi se permite aparatul de fotografiat, în altele nu. Aici, da. La parter se află date, tablouri şi statui cu momentele de constituire a federaţiei, cu preşedinţi ai CS şi judecători, şi un magazin cu suveniruri.
Constituţia USA datează din 1789 şi a fost amendată de 27 ori. Primele zece amendamente sunt cunoscute drept „Bill of Rights”.
Primele trei articole stabilesc structura de conducere a statului („government”):
- art. 1 reglementează ramura legislativă (cele două camere, numite „Congres”, care îşi desfăşoară activitatea în Capitol Hill): legislativul e cel care face legile (makes law);
- art 2 reglementează ramura executivă, al cărei cap este Preşedintele SUA (lucrează şi locuieşte la The White House, cu familia sa – the First Familiy – şi tot acolo lucrează vicepreşedintele SUA): executivul pune în executare legile (enforces the laws);
- art. 3 reglementează ramura judiciară: judiciarul interpretează legile (interprets the laws).
Art. 3 este astfel conceput încât să protejeze independenţa deciziilor judiciare. Fondatorii au vrut sa întemeieze această ramură, neinfluenţată de celelalte două puteri atunci când stabileşte faptele şi aplică legea. Pentru aceasta, sunt două garanţii în Constituţie:
- securitatea funcţiei: judecătorii federali au mandat pe viaţă; singurul motiv de a-l îndepărta este prin procedura de impeachment, dacă încalcă „good behavior” – infracţiuni grave sau abateri etice (care probabil au tot o natură penală);
- protecţia salarială: salariile nu pot fi diminuate în timpul exercitării funcţiei, dar pot fi crescute.
Constituţia a creat doar Curtea Supremă (CS). Ca urmare, Congresul a creat celelalte curţi prin The Judiciary Act din1789:
- autorizează numirea unui singur Chief Justice al CS şi 5 Associate Justicesla CS
- creează instanţe de judecată (trial courts of first instance): sunt instanţe de district.
În prezent, structura ramurii judiciare este următoarea:
- 1 Chief Justice şi 8 judecători asociaţi la CS;
- 13 curţi de apel (circuit courts) – unele au un singur district în circumscripţie, altele 11
- 94 instanţe de judecată (trial courts): la nivel de district în cele 50 state. În California sunt 4 curţi de district, pt că e f.mare. Texas la fel, are mai multe. Fiecare stat are cel puţin o curte.
Până acum, SUA a avut 44 preşedinţi, dar numai 17 Chief Justice ai CS. Preşedintele de acum a fost numit în 2005. Cel mai celebru preşedinte a fost al patrulea, pe nume John Marshall: a avut cel mai lung mandat, de 32 ani (1801-1835, când a decedat) şi este cel care a scris opinia din cazul Marbury v.s Madison (1803) potrivit căreia CS este abilitată să interpreteze Constituţia (de atunci se consideră că CS are power of judicial review). Dacă până atunci Justiţia era o ramură independentă dar slabă, după acest moment a crescut statutul curţii şi deciziile CS au devenit f.importante.
Între cele trei puteri există un sistem de cheks and balances. Constituţia stabileşte trei ramuri ale guvernământului ca independente (una face legea, alta o pune în executare, cealaltă o interpretează), dar ele depinde unele de altele pentru a funcţiona:
- judecătorii CS şi ceilalţi federali sunt numiţi de celelalte puteri; decizia Preşedintelui de numire a unui judecător trebuie confirmată de Senat;
- Congresul stabileşte banii pentru toate cele trei puteri, inclusiv pentru curţi; numărul de judecători; tot el creează sau desfiinţează instanţe;
- Preşedintele pune în executare legile şi deciziile judiciare, şi are drept de veto asupra unei legi;
- CS poate declara o lege neconstituţională.
Puterile federale vin direct de la Constituţie. Pentru celelalte domenii, pot reglementa statele – de aceea fiecare stat are propriu său sistem constituţional, politic şi administrativ, inclusiv ce instanţe, ce mandat, ce salarii să aibă.
În curţile statale se rezolvă cauze penale (crimă, furt), de familie (divorţ, custodie copil), proprietate (pământ, proprietate privată), contracte, succesiuni, obligaţii.
În curţile federale: cauze actuale (nu opinii consultative), chestiuni de jurisdicţie federală (ce derivă din Constituţia US, legile federale sau tratate internaţionale), când USA este parte, când jurisdicţiile sunt diferite.
CS poate primi spre soluţionare cauze de la instanţe federale (de la curţile de apel ale US) sau de la cele statale (de la curţile supreme ale celor 50 state). Anual sunt 8.000-10.000 cereri (procedura se numeşte certiorari, se introduce în 90 zile de la data publicării deciziei atacate), numai 1 % sunt acceptate pentru soluţionat.
CS are discreţia să spună NU pt a soluţiona un caz. Motivele de acceptare pot fi: importanţa naţională (de ex, dispute politice referitoare la alegeri – în 2004, Florida, alegerile prezidenţiale Bush vs Gore) sau „conflict decisions” adică jurisprudenţă diferită între curţile federale de apel. Pentru a fi acceptat un caz, e nevoie de 4 judecători să spună DA. Dacă au interese personale, se pot abţine, dar nu există judecător care să îi înlocuiască (dacă sunt cel puţin 6, pot proceda la soluţionare).
În final, hotărârea se ia cu minim 6 din cele 9 voturi. În timpul procedurii, se pot depune amicus briefs. Avocaţii au doar 30 min să răspundă la întrebările judecătorilor (toţi judecătorii sunt prezenţi în complet, cu excepţia celor care se abţin) şi adversarului (se aprinde o lumină verde la 25 min) – de aceea procedura în scris e foarte importantă. Pentru a lua decizia, judecătorii se retrag separat în birou şi scriu opinia, se adună şi îşi exprimă un vot preliminar. Dacă chief justice e printre cei 6, el stabileşte cine va scrie opinia, şi poate fi chiar el; dacă nu este printre cei 6, o va scrie seniorul. Opinia se referă la fapte, lege, motivele deciziei şi concluzia. Draft-ul este circulat la toţi, iar judecătorii decid dacă sunt de acord sau nu. Dacă nu sunt de acord cu motivele ci doar cu concluzia, scriu o opinie concurentă. Dacă nu sunt de acord cu concluzia, poate scrie opinia separată. Când opinia este finalizată, se adună din nou, fac sumarul opiniei (fapte, lege, motive) şi o anunţă în mod public. Opinia majoritară devine lege în US. Opinia minoritară nu este lege, dar e importantă pentru cazuri viitoare, să fie folosită de avocaţi.
Procedura se desfăşoară din octombrie până în aprilie, câte 2 săptămâni pe lună. Pentru a decide durează între câteva zile şi câteva luni. Cel târziu în iunie.
CS funcţionează într-un singur caz ca instanţă de judecată (trial court) când disputa este între două state. Numai ea poate soluţiona un astfel de tip de litigiu.
CS nu poate fi consultă cu privire la constituţionalitate anterior publicării legii. După, întreaga lege poate fi declarată neconstituţională şi nu se mai aplică, sau numai unele articole, şi Congresul va decide dacă elaborează unele noi. Decizia curţii supreme trebuie respectată petnru că şi ea e lege – case-law.
Chief Justice e numit direct în această funcţie, prin acelaşi proces ca ceilalţi. În 2005 fostul şef a decedat, s-a deschis procedura şi a fost numit unul dintre ei, dar e posibil să fie şi unul din afară. Nu are legătură cu vârsta sau vechimea. Trebuie să fie calificat în drept, dar nu are importanţă dacă a fost până atunci în sistem sau nu.
Chief Justice e şi al CS, şi al întregului sistem – are responsabilităţi, deci şi un staff: profesori, avocaţi, procurori în „programul Fellow”: după un interviu de către o comisie sunt numiţi fellow-eri în diverse strucuturi : pt chestiuni ad-tive, pt redactat decizii.
Judecătorii CS au salariul unui congresman, deci mai puţin ca în privat. Nu au beneficii căci servesc publicul. Cel mai mare beneficiu este prestigiul.
ANTERIOR :
URMATOR :