us-constitution.gif]Constituţia se referă la ”fondatorii" ţării. E greu de amendat Constituţia - art. 5 solicită 2/3 din fiecare cameră apoi ratificarea de către 3/4 din state.
Art. 1 reglementează structura legislativului, art. 2 se referă la Preşedinteşi executiv, art. 3 la judiciary.
Legislativul are un rol diferit în sistemul anglo-saxon comparativ cu ţările civile care au coduri de legi. Aici câteodată există coduri, dar regulile sunt alcătuite din deciziile judecătorilor. Ele au un mare impact chiar când există legi, pentru că interpretează legea.
Legislativul ţine cont de aceste decizii. În US Antitrust Act legea spune că nu este permisă competiţia neloială (unfair competition) – dar a fot lăsat judecătorilor să spună ce înseamnă „unfair”. De aceea contează aşa mult cine sunt judecătorii. Acum se tinde la codificarea legilor la nivel federal şi statal – procedurile civile şi penale, contractele comerciale (Uniform Comercial Code). În rest, statele sunt libere să adopte ce legi doresc, de aceea unele diferă mult de la un stat la altul: spre exemplu, Florida nu are impozit pe venit, de aceea mulţi se mută aici.
Pentru că există atâtea sisteme legislative şi juridice, s-a încercat unificarea lor. În anii 30 aavut loc “legal realism movement”, cu scopul de a forma o jurisprudenţă unitară. Iniţial se punea accent pe “legal academics”, dar în timp importanţa doctorilor în drept a dispărut.
Unificarea ţării se produce prin mai multe modalităţi:
- prin legi unice: Constituţia, codurile de procedură
- prin legi federale: antitrust, taxe, mediu
- activitatea American Law Institute: grupul s-a adunat prima dată în anii20, aadunat „crema” judecătorilor şi avocaţilor, s-au ales între ei, la fel în prezent. Cuprinde judecători, avocaţi, profesori pentru a cerceta jurisprudenţa şi încerca să o codifice. Codul/regulile nu au efect, ci trebuie preluate de legislativ.
Înainte de 1900 judecătorii nu făceau legi: găseau, determinau, influenţau legea. După mişcarea legal realism, se poate spune că judecătorii fac legi. În sistemul federal, judecătorii nu au puterea de a dezvolta common law, ei pot interpreta Constituţia, federal status când există, şi legea statelor. Dar la nivel de stat, judecătorii au această putere.
Fiecare stat are sistemul legislativ, care urmează structura celui federal.
Art. 1 secţ 2 reglementează Camera reprezentanţilor. Are o reprezentare democratică, 435 membri, aleşi de populaţie, fiecare reprezintă 650.000 oameni. Mandat de 2 ani. Sunt f.puţini independenţi, de regulă – în prezent, nici unul.
La fiecare 10 ani se face recensământul populaţiei. Ca urmare, se reface numărul reprezentaţilor în Cameră.
Senatul are 100 membri, câte 2 din fiecare stat. Sunt puţini independenţi – în prezent doi.
Procesul legislativ:
- introducerea proiectului: Nu e sistem prezidenţial, deci Preşedintele nu e membru al parlamentului, de aceea nu are iniţiativă legislativă. Lectorul de azi a avut calitatea de lobbyst pt interese comerciale, era plătit să facă proiecte de legi, iar prietenii angajatorului său din Camere le preluau. E neetic să fii plătit pentru a prelua amendamente/lege – amândouă camerele au coduri şi comisii etice. Desigur, banii se învestesc în campanii – de aceea acum s-au introdus limite ale sponsorizărilor.
- proiectul este trimis la comisia de specialitate: se pot cita persoane, care spun jurământul, depun mărturie.
- proiectul ajunge la Plen: se fac amendamente. Procedura filibster permite unuia să monopolizeze dezbaterea, astfel că metoda de a îl reduce la tăcere este să se obţină 60 voturi.
- proiectul este aprobat. Dacă trece prin amândouă Camerele acelaşi proiect, se poate ajunge la forme diferite. Trebuie reglementată situaţia înainte de a ajungela Preşedinte: fie una renunţă la forma sa; fie se formează un comitet din membri comuni pentru a face compromis care trebuie aprobat de fiecare cameră.
Preşedintele poate respinge o lege, e la discreţia sa motivul. În mod normal, trebuie să explice motivul (cum ar fi neconstituţionalitatea legii).
Legislativul federal e limitat de Constituţia federală. Art. 1 sect 8 alin 3 se referă la clauza comercială. În 2005 o decizie a curţii supreme a stabilt că Congresul poate interzice creşterea marihuanei pe terenul său pt propriul uz. Acum e în discuţie Legea sistemului de sănătate din 2010: fiecare persoană tr să cumpere asigurări de la o companie privată. O curte federală de apel a stabilit că e permisă de Constituţie o asemenea reglementare, o alta că nu. Acum curtea supremă se va pronunţa.
Sistemul judiciar:
Se spune că în democraţia americană, orice problemă politică ajunge în ceea din urmă la judecători.
Art. 3 din Constituţie prevede doar curtea supremă şi dă putere Congresului să stabilească celelalte curţi. Curţile de primă instanţă funcţionează la nivelul districtelor din state. Sunt 678 de judecători, sunt propuşi de Preşedinte, au plenitudine de jurisdicţie.
Apoi sunt curţile de apel, 11, plus Districtul Columbia şi una specializată (nationwide jurisdiction). Sunt 179 judecători federali.
Apo e curtea supremă. Are 9 judecători. Până în 1991 rezolvau individual şi dosare la nivel obişnuit, apoi Parlamentul a eliminat această obligaţie, dar e posibil dacă doresc. Interpretează doar legea, nu faptele. În sistemul anglo-saxon se descurajează căi de atac pe motive de fapt, asta datorită existenţei juriilor. Curtea Supremă decide ce caz să soluţioneze: sunt 5000-6000 cereri de soluţionare pe an, dar se soluţionează 80-90.
Fiecare judecător federal are un număr de judicial clerks, absolvenţi de drept. La prima instanţă 2, curţile de apel sunt 3, la supremă câte 4, preşedintele mai mulţi căci are şi activităţi administrative. Clerk-ii fac proiecte de hotărâri, asistă judecătorul. Fiecare clerk soluţionează petiţii: dacă descoperă probleme de drept, sau jurisprudenţă diferită, face un raport cu propria sa opinie.
Precedentul judiciar caracterizează sistemul anglo-saxon. Instanţele inferioare sunt ţinute de soluţiile instanţelor imediat superioare în circumscripţia căreia se află. Dacă curtea inferioară se depărtează de jurisprudenţa instanţei de apel, aceasta din urmă retrimite cazul la judecare fără să mai facă audieri. Curtea îşi urmează propria jurisprudenţă, rar revine asupra acesteia.
Jurisdicţia curţilor federale este în art. 3 secţ.2 din Cosntituţie. Nu pot audia dacă nu este o dispută actuală între două părţi diferite – nu dă opinii consultative. Privesc numai Constituţia federală, legile federale, regulamentele federale, precum şi dispute între cetăţeni din state diferite.
Judecătorii din America pot înlătura aplicarea unei legi pe motiv de neconstituţionalitate. Nu numai cei federali! – doar toţi jură să respecte Constituţia. În Anglia, unde există conflicte între legi, legea elaborată de instituţia mai înaltă, învinge. La fel în SUA, a fost preluat acest sistem şi explică de ce fiecare judecător are acest drept. Amendamentul 14 afost interpretat de Curtea Supremă: vrea acest amendament ca Bill of Rights (alcătuit din primele 10 amendamentela Constituţia USA) să se aplice statelor, sau numai la nivel federal? Răspunsul a fost că se aplică şi la nivel de stat.
Judecătorii trebuie să fie mai întâi avocaţi cu experienţă, mai ales reprezentanţă în litigii. Judecătorii din sistemul civil tins să devină teoreticieni, formalişti. Judecătorul paote fi supus unei proceduri de impechement: după o judecată în Camera Reprezentanţilor, un judecător poate fi înlăturat de Senat pentru: mită, corupţie, alte infracţiuni grave decise de Senat.
80% din judecătorii statali sunt aleşi. Unii sunt parte în proceduri de alegeri ca legislativul, alţii nu au legătură cu politicienii, alţii sunt propuşi pe o listă dată Guvernatorului care alege.
meddoj\_seal.gif]Department of Justice
Pe emblema Departamentului de justiţie stă scris: Qui Pro Domino Justitia Sequitur.
Nu e condus nici de ministrul justiţiei, nici de procurorul general. Este Attorney General. Pentru a înţelege ce este acesta, trebui văzute structura DoJ: este o instituţie-mamă care coordonează activitatea mai multor instituţii distincte: Federal Birou of Prisons, Federal Birou of Investigation, United State Marschal, Office of the Inspector General, Bureau of Alcohol, Tabaco, Firearms and Explosions, Drug Enforcement Administration, Ofiice of the Federal DEtention Trustee, Office of Justice Programs. Deci sunt cam trei ramuri în total: cea de investigaţie, cea de litigii şi cea legate de prizonieri.
Aici avem mai multe întâlniri:
1. prima întâlnire e cu un reprezentant al Biroului de relaţii internaţionale.
A fost procuror federal, specializat în crimă organizată, cartele de droguri, corupţie. Aici este însărcinat cu gestionarea cererilor de extrădare şi asistenţă juridică internaţională. A participat la desfăşurarea acţiunilor pentru cel mai mare caz de cybercrime din istoria FBI – în Egipt, se furau banii dintr-un cont şi se vărsau în alt cont al aceleiaşi bănci, după are venea cineva din SUA şi ridica banii; cooperarea a permis arestarea simultană a peste 50 de persoane în Egipt şi tot atâtea în SUA.
Regulile extrădării sunt birocratice, extrădarea durează mult. SUA nu are tratate cu toate statele. Acolo unde există tratate, unii răspund la e-mailuri, alţii nici măcar la scrisori formale.
Acum 30 de ani, poliţia era complet separată de procurori: dosarele erau administrate de poliţie şi le aducea la procuror care decidea dacă este un caz. Acum lucrează împreună, mai ales la cauzele complicate: cum se folosesc investigatorii sub acoperire, ce probe trebuie administrate etc. Procurorii trebuie să se asigure că poliţiştii respectă drepturile omului; tot poliţiştii sunt cei care instrumentează cauze cu privire la judecători, procurori, politicieni. Dar poliţia nu e sub controlul procurorilor; pentru unele acte e nevoie de aprobarea procurorului sau mandat de la judecător. Procurorul care contribuie la investigarea cazului este acelaşi cu cel care prezintă cazul în faţa judecătorului. Nu există private prosecution sau procurori independenţi.
2. A doua întâlnire este la Criminal Division.
Aceasta are două componente:
- ICITAP: e pentru training în domeniul investigaţiilor criminale internaţionale. A dezvoltat programe în 39 ţări, are 19 birouri naţionale.
- OPDAT: e pentru programe de asistenţă şi dezvoltare a trening-urilor pentru jurişti. Are birouri în mai multe ţări din lume, nu şi în Ro. A dezvoltat în 2010 un număr de 674 de programe în 110 ţări, cu un buget de 62 mil. dolari. Ariile sunt diverse: reforma procedurii sau a instituţiilor în domeniul penal, traficul de persoane, anticorupţie, crimă organizată, spălare bani, cybercrime şi proprietate intelectuală, trafic de narcotice. Acordă asistenţă pentru conceput legi, dezvoltat task force, managementul funcţiei, întărirea capacităţii instituţionale, promovarea rule of law şi drepturile omului.
Iniţiativa pentru dezvoltarea de programe aparţine statelor, care o solicită prin Ambasada SUA de la ele; aceasta vorbeşte cu Departamentul de Stat. SUA acceptă dacă partenerii sunt de încredere şi dacă există sustenabilitate (după încetarea programului continuă activităţile implementate). După care se dă însărcinarea la DoJ.
3. A treia întâlnire este la Civil Division
Când SUA este parte într-o cauză, potrivit legii este reprentantă de către Departamentul de Justiţie (DoJ); doar dacă cei care acţionează în judecată SUA sunt chiar angajaţi ai DoJ, se apelează la avocaţi din afară. La nivelul statelor există o structură asemănătoare (Attorney General pt fiecare stat).
În DoJ lucrează lawyers, un fel de consilieri juridici. Nu îmi e clar dacă în acelaşi timp pot şi pleda (evident în alte procese decât cele implicând SUA), dar sigur pot face avocatură pro-bono ca parte din programul lor obligatoriu ca avocaţi înscrişi în Barou. Pentru activitateala DoJ, primesc salariu ca orice alt lawyers angajat la stat.
DoJ cuprinde mai multe divizii, conduse de un director aflat sub coordonarea directă a AG.
Divizia civilă se ocupă cu tot ce nu e penal.
În litigii, SUA e reprezentată de Solicitor General al SUA. Nici un avocat al DoJnu poate declara apel, decât prin SG. Nu se declară apel în toate cauzele pierdute – se urmăreşte să se facă justiţie, nu să se câştige procese.
Divizia civilă are mai mutle ramuri. De ex, în procesele comerciale, Branch Commercial Litigation reprezintă SUA în faţa instanţelor statele.
Funcţionarii SUA pot fi acţionaţi în judecată pentru culpă profesională (nu şi judecătorii, care au imunitate litigioasă): astfel, dacă se încalcă drepturi constituţionale, poate fi chemată în judecată SUA, dar poate fi chemat în judecată şi poliţistul care a abuzat, în temeiul art. 4 din Constituţie; pentru încălcarea altor drepturi, numai SUA.
DoJ apără doar SUA, nu statele. DoJ nu are nicio legătură cu administrarea instanţelor.
Grăbiriea procedurilor are loc prin ADR (se rezolvă cam 20% din cauze prin mediere) sau prin moţiuni (un fel de excepţii la noi, cum ar fi cea de inadmisibilitate sau de tardivitate a acţiunii).
În procesele internaţionale, DoJ apără SUA în afara graniţelor: sunt 1000 de cazuri pe rol în 100 ţări. Cele mai multe sunt litigii de muncă (angajaţi vs Ambasade, militari etc), litigii din cauza acceidentelor de circulaţie, politice (cetăţeni străini cheamă SUA în judecată în curţi naţionale).
Pentru procese comerciale în care părţile înţeleg să li se aplice legea SUA dacă ajung la litigiu, DoJ poate oferi judecătorului naţional un expert care să explice ce lege se aplică.
Sistemul de legal aid nu este în răspunderea Doj, dar banii sunt daţi de guvernul SUA. Legal aid cuprinde Birouri de servicii juridice, Avocaţii publici şi Avocaţii privaţi sau pro-bono.
]PS. Azi am fost la Pentagon. Se spune ca e cea mai mare clădire din lume şi că a doua este Palatul parlamentului nostru. Mă îndoiesc - cred că noi suntem pe primul loc.
ANTERIOR :