Când m-am aşezat să scriu aceste rânduri, am zâmbit amar: când nu suntem noi în criză politică?
Acum mă întreb şi eu: să fi declanşat două bileţele atâta patos şi ură? Mă îndoiesc că românul e chiar atât de naiv să creadă asta. Mai degrabă aş lega de condamnarea comunismului care a nemulţumit pe foarte mulţi, sau de anchetele anticorupţie care vin în val, sau de dosarele de la CNSAS. E-hei, câte reforme nu s-au făcut în ultimii ani! Şi câte nemulţumiri nu au atras ele?! Însă, deşi glasul celor din urmă e mai pregnant, marea masă, a celor cărora le convine adevărata reformă, e mult mai mare.Revin la scandalul care a declanşat aparent prezenta criză: bileţele premierului şi ale preşedintelui. Ocazie cu care ni s-a reamintit de un telefon al aceluiaşi premier la Parchetul General şi de o chemare tot de către acesta la Palatul Victoria a ministrului justiţiei pentru a discuta despre cauza prietenului său.Ştiind cum funcţionează în realitate sistemul judiciar, îmi vine a doua oară să zâmbesc amar: populaţia României chiar e manipulată de-a binelea, e făcută să creadă că astfel de evenimente constituie imixtiuni în justiţie (stupefiant e să văd cum unii care astăzi invocă nu ştiu ce bileţel sau întâlnire ca fiind o imixtiune, fac sau făceau parte din organizaţii care în anii trecuţi chemau magistraţii la raport, sau trimiteau adrese scrise la instanţe despre cum trebuie soluţionate cauzele, sau dădeau direct telefoane judecătorilor care soluţiona cauza să îi ameninţe).Nimeni nu a explicat că un telefon la procurorul şef nu e o problemă, căci oamenii mai discută (mai ales când magistratul răspunde la telefon fără a şti cine este la capătul firului). Aşa cum magistraţii se mai întâlnesc în troleu cu părţile unde se calcă cu picioarele, sau la o alimentară cu avocatul părţii de unde îşi cumpără câte un covrig. Adevărata problemă nu e telefonul (că de aia avem telefoane, să vorbim la ele), nu eventualele întâlniri, ci reacţia ulterioară a magistratului contactat într-un fel sau altul de o parte, de un politician sau aflat în atenţia presei etc.De regulă avem magistraţi integri, imparţiali şi intransigenţi, pentru care astfel de discuţii, întâlniri sau bileţele nu reprezintă absolut nimic, doar material de propagandă televizată şi cerneală irosită aiurea în ziare. Avem magistraţi care înţeleg că preşedintele e ales de popor şi trebuie să aibă un discurs populist pentru a rămâne un reprezentant al acestuia, chiar dacă nu de puţine ori critică justiţia. Care înţeleg că ministrul justiţiei nu are nici o pârghie legată de cariera lor sau administrativă să le influenţeze soluţiile şi că declaraţiile sale poate răutăcioase uneori pot fi trecute cu vederea. Care înţeleg că premierul are prieteni şi poate e firesc să se intereseze de soarta lor, dar că mai multe nu are ce să facă, decât în Palatul său. Care ştiu că Procurorul General e un conducător administrativ al Parchetului, că acesta nu mai poate lua şi muta dosare cum vrea el şi nici ordona soluţii. Care realizează că presa intră de multe ori în jocuri de culise şi că presiunile exercitate prin campanii contra magistraţilor nu trebuie băgate în seamă, însă că încălcările prezumţiei de nevinovăţie sau a vieţii private a celor implicaţi în proceduri trebuie aspru sancţionate, riscând altfel condamnarea Statului român la CEDO.Întotdeauna politicul va dori să controleze justiţia – e o regulă nescrisă al oricărei societăţi şi epoci. Dar justiţia e datoare să se apere, chiar şi singură la o adică. Speculaţiile care se fac pe seama politicienilor nu le fac decât lor rău şi la urma-urmei, tuturor: lumea încă mai crede, datorită unor astfel de evenimente, că în România se mai rezolvă procesele prin telefon sau intervenţii. E de datoria magistraţilor să demonstreze că nu. Şi chiar ar fi indicat ca asociaţiile lor să aibă reacţii de genul „Scrieţi-vă cât vreţi şi cât puteţi! Noi ne facem treaba în mod profesionist!”.
(publica in in Ziua de Cluj, 8 feb.2007)